În primul rând, vreau să mulțumesc domnului Liviu Florian, deținătorul blogului ”Anticapitalism”, blog aflat în blogrollul meu, pentru că mi-a adus în atenție un film de care auzisem, ”Autobiografia lui Ceaușescu”, determinându-mă, prin cele scrise cu privire la acest film, să-l văd și eu, la rândul meu.
Cele scrise de dl Liviu cu privire la Ceauşescu, pe baza celor prezentate în film de Andrei Ujică, sunt foarte pertinente, numai că se aplică doar pentru perioada primilor 16 ani de domnie (nu cred că este exagerat termenul) ai lui Nicolae Ceauşescu, perioadă care se întinde din 1964 până în 1980.
O să spicuiesc mai jos din cronica d-lui Liviu:
”Nu ştiu ce a intenţionat regizorul Andrei Ujică, dizident comunist autodeclarat, care a părăsit România în 1981 pentru a se stabili în Germania de Vest, vizavi de acest film al său. Probabil aidoma ucenicului vrăjitor, a scăpat demonii mistificării de sub control, sedus fiind de personalitatea lui Ceauşescu, ori poate de nevoia subliminală de a rosti un adevăr istoric ce începe să prindă contururi din ce în ce mai precise în conştiinţa neamului sau, poate aşa cum a declarat, s-a lăsat condus de imperativul de a-l cunoşte mai profund pe Secretarul General al Partidului, trecând peste clişeele propagandei oficiale. Pelicula se constituie în una din cele mai luminoase, calde şi emoţionante evocări ale lui Nicolae Ceauşescu şi ale epocii sale”
Corect.
”Pas cu pas, eveniment politic după eveniment, firul istoriei se desfăşoară şi odată cu el Ceauşescu ni se dezvăluie, ni se arată nefabricat atât ca om cât şi ca om politic, înţelegem raţiunea actelor sale, impulsurile lăuntrice ce l-au animat, dar mai presus de orice pătrundem o epocă redată prin imaginea vie, veselă, a străzii, prin muzica ei, prin party-urile ce o însufleţeau, în care poporul construia pentru sine fără capitalişti, căreia prinşi în vâltoarea ei nu i-am înţeles atunci copleşitoarea însemnătate istorică.”
”Cadrele cu Nicolae Ceauşescu, primit cu mare fast în China de către Mao, în SUA de către Nixon, în Marea Britanie de către regină, în Coreea de Nord de către Kim Ir Sen sau aiurea (de alți șefi de stat), au darul de a picura în sufletul privitorului otrava amară a regretului pierderii independenţei şi suveranităţii ţării în epoca ce a urmat contrarevoluţiei din decembrie 1989. ”
Cine se simte, să spună ceva în legătură cu paragraful de mai sus! 🙂
”Pe plan extern (Ceaușescu) a fost un lider respectat, ce a ştiut să speculeze conflictele antagoniste dintre cele două mari puteri ale vremii (și nu numai!) în interesul României, întărindu-i independenţa şi suveranitatea cu o şiretenie moştenită din vatra satului oltenesc, de unde îşi avea obârşia”
Excelent spus!
”Prin acest lung metraj Andrei Ujică face un serviciu involuntar mişcării socialiste şi muncitoreşti din ţara noastră ajutând-o să-şi regăsească reperele şi eroii, iar pentru acest lucru nu putem decât să îi mulţumim.”
Prin acest lung metraj, mai mult, eu zic că Andrei Ujică face un serviciu istoriei poporului român și națiunii române.
O să-mi permit să vin cu o completare la cronica d-lui Liviu, pentru partea din film referitoare la perioada de la începutul anului 1989, la care dl Liviu nu s-a referit:
În iarna de la începutul lui 1989, vedem cortegiul prezidențial cum trece pe străzi cu magazinele goale. Ceaușescu este dus în vizită la un magazin de mezeluri, unde s-au băgat produse special pentru această ocazie, urmând ca ele să fie scoase din galantare imediat după vizita dictatorului, o viziune de-a dreptul kafkiană!
Ceaușescu intră și trece în revistă produsele, așa cum un ofițer își inspecteză dimineața oamenii la apel, absurdul atinge o culme – nu e nimeni în magazin, niciun client! Vânzătoarele aplaudă (LOL :)!).
Pe traseu, în ninsoare, în frig, oamenii aplaudă și strigă lozinci. Mai bine ar fi strigat cum îmi vine mie să spun acum: ”De ce, Nicule, de ce?”
Atunci, în 1989, oamenii ajunseseră să fie stăpâniți de aceeași încrâncenare de care sunt stăpâniți acum.
Andrei Ujică pare că-l privește în filmul lui cu duioșie și cu simpatie pe Nicolae Ceaușescu. Parcă după atâta studiu, vede în el omul care a făcut ceva pentru țară și popor, în ciuda greșelilor sale, fără însă a-l absolvi de ele, omul din popor despre care Păunescu spune cu talentul geniului în ”Bocet pentru ăl bătrân”:
”Şi el ne-a fost măcar o dată baci,
Şi noi i-am fost măcar o dată turmă,
De ce am apăsat pe-acel trăgaci,
Cînd moartea şi-aşa venea din urmă ?
Ne trebuia şi milă şi efort,
Să le putem concilia pe toate,
De ce am dorit să-nceapă cu un mort,
Aceste ziduri de maternitate?
Eram români şi el era român,
A fost şi crimă, dar a fost o gafă,
De ce l-am omorît pe ăl bătrîn,
Cu mîini legate, împuşcat în ceafă?
Voi nu vedeţi că nu putem dormi ?
Voi nu vedeţi că ţara nu mai doarme ?
Din zori de seară pînă-n zori de zi,
Strigoiul lui aleargă prin cazarme.
Îşi plînge ţara ori de cîte ori,
De drama ei se-atinge şi îl doare,
Strigoi bătrîn ce cîntă ”Trei culori”,
Cum face la beţie fiecare …
Acest strigoi de unde-ncepe tot,
Priveşte dintre stele pe fereastră,
Din buzele ce a vorbi nu pot,
Porneşte cinic libertatea noastră.
Şi totuşi într-un tragic timp păgîn,
I-am încărcat cu întuneric pasul,
De ce l-am omorît pe ăl bătrîn,
Și nici măcar nu-i facem parastasul?”
De ce nu-i facem parastasul?
Jurnal Bogdan 
Am văzut filmul.
Nu subscriu la prezentarea pe care domnul Florian Liviu i-o face: ”Pelicula se constituie în una din cele mai luminoase, calde şi emoţionante evocări ale lui Nicolae Ceauşescu şi ale epocii sale”. În opinia mea, sugestiile pe care filmul le face sunt mult mai complexe.
Sub aspectul meritelor lui NC filmul nu mi-a comunicat ceva nou. Dar sub aspectul slăbiciunilor lui da.
M-ați făcut curios, d-le Valerius Pot să vă întreb ce slăbiciuni ale lui Nicolae Ceaușescu v-au fost relevate de peliculă, altele față de cele pe care i le știați de mai-nainte?
@Bogdan
Mă bucur că aţi reuşit să vizionaţi filmul ! Mi-aţi semnalat că aţi scris o cronică, dar unde e ?, nu am văzut decât poezia lui Păunescu şi largi citate din articolul meu pentru care mă simt măgulit că le-aţi preluat şi sunteţi de acord cu ele.
Aştept în continuare cronica dvs. precum aştept şi opinia domnului profesor Valerius care acum se poate exprima în deplină cunoştinţă de cauză.
Aveți o atitudine glumeață acum, d-le Liviu. 🙂
Nu am scris direct despre aspectele megalomane și de parvenitism ale personalității lui Ceaușescu care reies din film. Din vizitele în Coreea și China, Ceaușescu a preluat obiceiuri de satrap oriental. În anii ’80 avem în România paradele absurde, oamenii puși să aplaude și să scandeze lozinci, cultul dement al personalității. Despre greutățile din acești ani ’80, cu frigul din case, lipsa apei calde și alimentele pe sponci, la care se adaugă cultul personalității, am scris de mai multe ori până acum.
Probabil lui Ceaușescu i s-a tot repetat și și-a repetat el însuși că este cel mai iubit fiu al poporului, că este conducătorul suprem urmat de tot poporul, încât a ajuns și el s-o creadă. S-a văzut că un conducător greșește dacă, precum Ceaușescu, conduce poporul, sacrificându-i bunăstarea, starea de bine, în virtutea atingerii unui bine abstract după mulți ani de privațiuni. Calea adevărată este de a oferi bunăstarea poporului acum sau cât mai rapid posibil, noi trăim acum și aici. Trezirea la realitate a fost amară, Ceaușescu a văzut cu puțin timp înainte de plutonul de execuție că s-a rupt de popor prin politica greșită pe care a dus-o în anii ’80.
Cum a fost tratată critica lui Pârvulescu, din câte mi s-a părut mie, fondată, de către deputați? Păi turma imensă de aplaudaci a făcut ce știa ea mai bine, a apaudat și scandat lozinci. Erau atât de bine dresați cei de acolo, niciunul dintre ei nu a dat dovadă de onoare, alăturându-se lui Pârvulescu. Dictatorul era negru, dar s-a abținut, nu a zis nimic.
Apoi au mai fost scenele de vânătoare, cu vestitul foișor, de unde Nicolae Ceaușescu trăgea cu pușca cu lunetă în bestiile aduse la botul calului, cu momeli. În mintea lui, cred că se compara cu foștii aristocrați.
Revenind la idilica perioada a anilor ’60 -’70, doresc să menționez că am observat că Nicolae Ceaușescu, atunci la cehi, cu Dubcek, a dovedit că studiase problematica teoriei marxiste. Avea carismă, Ceaușescu, mai ales în tinerețe, glumea, știa să se facă plăcut.
De admirat discursul lui din 1968, cu ocazia invaziei din Cehoslovacia, acela a fost un discurs profund naționalist, care m-a emoționat. Altfel ar fi stat lucrurile dacă Nicolae Ceaușescu ar fi mers pe linia pe care pornise atunci și nu ar fi ales ”linia orientală”, dură, pusă în practică în anii ’80.
Există o zicală românească care zice aşa: Dragostea trece prin stomac. Nu o neg.
Însă Ceauşescu a fost răsturnat cu concursul larg al vârfurilor armatei, securităţii şi partidului care puteau suferi de orice numai de lipsuri materiale nu.
Aţi adus în discuţie momentul Pârvulescu. L-aţi interpretat greşit. Acei oameni participanţi la congresul partidului nu s-au ridicat din reflex sau din teamă să-l aclame pe Ceauşescu, ci pentru că în acel moment interesele lor individuale şi de grup erau cel mai bine reprezentate de Ceauşescu. O schimbare la vârful partidului le-ar fi putut bulversa carierele şi vieţile multora dintre ei.
Să încetăm odată cu teza naivă şi nefondată că Ceauşescu a fost înlăturat de mase. El a fost victima unei lovituri de stat orchestrată pe fondul contrarevoluţiei generale pornită din Uniunea Sovietică şi alimentată şi amplificată de Occident.
Domnule Liviu,
Niciodată nu am spus că a fost răsturnat Ceaușescu de mase. Întotdeauna am spus că evenimentul din decembrie 1989 a avut o triplă trăsătură:
1) Intervenție externă (aici Nicolae Ceaușescu a arătat bine cu degetul în discursul lui)
2) Revoltă populară
3) Lovitură de stat
Ceaușescu, așa după cum spuneam, datorită politicii lui greșite din anii ’80 cu privire la mase, a pierdut suportul acestora.
Și hai să ne lămurim ce este și cu revoluțiile astea, dacă ne gândim numai la revoluțiile franceză, rusă precum și la ceea ce a fost la noi, care oficial tot revoluție este numită.
În primul rând trebuie să avem o masă critică – nemulțumirea populară a atins un anumit nivel, înalt, regimul este privit cu ură. Apoi mai trebuie o scânteie, un vârf de lance care să declanșeze așa-zisa revoluție, fiecare revoluție a avut propriul ei grup interesat în a prelua puterea prin forță. Observăm că masele sunt manipulate, sunt folosite pe post de carne de tun până ce grupul manipulator ia conducerea în numele acestor mase. Îndeobște urmează dictatura grupului, răfuiala cu foștii, poporul este dat la o parte și, eventual, au loc epurări și răfuieli în cadrul grupului, fenomene prin care puterea este preluată de un anumit subgrup din interiorul grupului.
Astea cu revoluțiile făcute de mase, dictatura proletariatului, voința poporului (în așa-numita democrație de tip vestic) sunt basme, până la urmă, dacă este să judecăm la rece.
Poporul, săracul, este întotdeauna cel manipulat, șansa lui este însă ca să o ducă totuși mai bine după o așa-numită revoluție.
Cred că acum avem un mare nivel de nemulțumire a maselor. Nu înțeleg de ce extrema stângă nu apare în mass-media, nu sesizează momentul, nu are mijloace ca să apară în mass-media sau nu este lăsată? Dl Rotaru ce face, doarme? Și nu mă gândesc la revoluție acum, ci pur și simplu la faptul că este momentul ca ori extrema dreaptă de la noi (curentul naționalist reprezentat acum doar de România Mare a lui Vadim), ori cea stângă (partidul d-lui Rotaru) să încerce să devină purtătorul de cuvânt al nemulțumirii maselor în vederea viitoarelor alegeri, poate, de ce nu?, chiar anticipate, în condițiile în care restul partidelor din cadrul eșichierului au o imagine zic eu compromisă.
… Cât despre atitudinea aplaudacilor față de Pârvulescu, există niște sentimente nobile, așa cum există spiritul de sacrificiu al părintelui, mergând până la jertfa supremă, în favoarea copilului, mă refer la onoare în cazul acesta, ce fel de oameni de partid erau aceia din sală, ce fel de onoare aveau ei, în condițiile în care nu a existat o singură altă voce care să vorbească împotriva abuzului ceaușist pe linie de partid, în condițiile în care acești oameni s-au comportat ca o turmă de macaci aplaudători?
Când Ceaușescu a luat-o razna cu economia, cu privațiunile impuse populației și cu cultul personalității, ia să fi existat mai mulți din conducerea partidului și a statului care să-i fi spus bărbătește: ”Tovarășe Ceaușescu, ceea ce faceți este o mare eroare!”. Ar fi demis unul, doi, zece, douăzeci, apoi ar fi dat înapoi și nu s-ar mai fi ajuns unde s-a ajuns.
Ceea ce a fost la noi în 1989 nu a fost revoluţie ci contrarevoluţie. Revoluţie a fost în 1948 când s-au naţionalizat principalele mijloace de producţie, adică marea proprietate capitalistă a trecut din mâinile exploatatorilor în mâinile celor ce muncesc.
Revolutie a fost in 1948…marea proprietate capitalista in mainile celor ce muncesc.
Ce idei personale interesante ai…
Nu stii, dar peste multi ani, stii ca nu stii. Nici tu nu stii ce scrii.
bine ca nu ai trait dumneata ep viu memorialul durerii.
”Nici tu nu stii ce scrii”.
Domnule Vasile,
Am rugămintea pentru dvs. ca să fiți politicos dacă vă angajați într-o polemică, aici, la mine. Eu cred că dl. Florian Liviu știe foarte bine ce scrie. Recomandabil este să scrieți pe blogul d-sale, dacă dvs. considerați că aici la mine sunteți îngrădit, iar dl Liviu vă va răspunde cum crede de cuviință. Aici, la mine, nu voi permite certuri între doi comentatori sau insulte proferate de un comentator la adresa altuia, nu vor exista reglări de conturi între doi comentatori. Regula este că trebuie să existe întotdeauna un comportament civilizat, un limbaj civilizat. Voi șterge orice comentariu care nu se încadrează în această politică a mea. Aici, la mine, îmi place să existe civilizație, altfel nu se poate, pentru că atunci nu mi-ar mai plăcea acest blog al meu.
D-le Liviu, ați văzut mai sus care este părerea mea despre revoluții (sau contrarevoluții!) și despre grupul conducător în relație cu masele. 🙂
curentul nationalist reprezentat acum doar de Romania Mare a lui Vadim..
esti sigur? e un personaj cu idei putine si fixe. instabil.
Domnule Vasile,
Eu m-am referit doar la capetele spectrului politic de la noi și la partidele care sunt situate la aceste capete. Nu am evaluat nici măcar sumar aceste partide, activitatea lor, liderii lor. În momentul de față, nu am un partid anume despre care aș putea spune că am o simpatie. Eu am încercat să fac doar o analiză a situației de la noi de pe o poziție mai mult sau mai puțin neutră.
domnul Liviu nu pare un adept al dialogului.daca doreste, putem discuta despre genocidul rosu- din Russia (razboiul civil, distrugerea ortodoxiei, gulaguri) China ( „marele salt inainte”-revolutia „culturala” maoista), Vietnam ( exterminarea minoritatilor), Cambogia(khmerii), din Romania (reeducarea de la Pitesti, distrugerea intelectualitatii, a taranimii, deportari in urss ) etc. Putem discuta si despre factorul etnic, cat de „rusi” au fost bolsevicii rusi la inceputuri, si cat de „romani” au fost comunistii romani, pana prin 1964.
cu probe si dovezi.
Domnule Vasile,
Așa mai veniți de acasă cu limbajul.
Despre comunism și masonerie și comunismul românesc puteți găsi informații prețioase în ”Istoria loviturilor de stat în România”, o operă fenomenală, scrisă de istoricul militar Alex Mihai Stoenescu. ”Istoria” este structurată pe patru volume.
Domnul Liviu poate sau nu să vă răspundă, nimeni nu este obligat să răspundă nimănui pe un blog, dacă nu consideră necesar acest lucru.
@Roaită Vasile
Mi-e dificil să încep un dialog cu dvs. pentru că nu ştiu cine sunteţi, ce urmăriţi, câtă carte aţi învăţat, de unde aţi împrumutat ideile pe care le vehiculaţi, etc. După modul confuz şi agresiv în care vă exprimaţi nu mi se pare că aţi mers prea des la biserică.
Despre mine trebuie să vă spun de la început ca să clarificăm poziţiile după care vorbim că sunt un marxist ortodox, antifascist şi ateu. Discut numai cu oameni care stăpânesc coerent un limbaj, pot mânui cu uşurinţă logica, au oarecare cunoştinţe de istorie, o cultură generală decentă, şi foarte important, vorbesc civilizat, şi mai important, doresc ca prin discuţie şi confruntare a ideilor, tezelor, opiniilor să se ajungă la un adevăr nu doar la simpla lor expunere.
Subliniez: dialoghez pentru a ajunge la un adevăr, după modelul socratic, nu pentru a expune o doctrină sau o ideologie sau mai ştiu eu ce.
Atenţie, discut odată numai o singură problemă, nu zece odată, până când subiectul se epuizează prin clarificarea şi limpezirea tuturor aspectelor şi notelor sale.
Domnule Valerius, pe blogul meu parcă acum e confruntarea dintre cowboyul alb, interpretat de Clint Eastwood și cel negru, interpretat de Lee VanCleef, duelul de pe mijlocul uliței, vizavi de intrarea în ”Saloon”. Dl Liviu este cowboyul alb și dl Vasile este cel negru.
Mi-a plăcut cum a început dl Liviu, bărbătește: ”@ roaită vasile etc. etc. ”. Parcă se auzea melodia aceasta în fundal: http://www.trilulilu.ro/arbo/27ab18300d74e4 . Și când îi spune asta: ”Atenţie, discut odată numai o singură problemă, nu zece odată, până când subiectul se epuizează prin clarificarea şi limpezirea tuturor aspectelor şi notelor sale.” parcă îi spune: ”Vasile, pistolul meu are șase gloanțe, de obicei al doilea este fatal!”
Parcă văd scena cu ochii minții:
De la etajul salonului, Natașa îi aruncă la picioare d-lui Liviu un trandafir alb. Dl Liviu nici nu clipește, cu trăsăturile de piatră, îl privește neclintit pe dl Vasile, care își roade un pic nervos mustața. Dl Vasile scoate brusc pistolul și trage, zburându-i pălăria d-lui Liviu. De la fereastra salonului se aude un țipăt scurt, ascuțit. Dl Vasile mai trage o dată, dar nu nimerește. Dl Liviu scoate rapid pistolul și trage două focuri, primul este sus, în aer, în timp ce al doilea îi zboară pistolul din mână d-lui Vasile. Dl Vasile se uită cu ochii holbați la dl Liviu, ținându-se de mâna rănită, în timp ce dl Liviu se apropie de el și îi zice, aspru: ”Roaită Vasile, sper că acuma ai înțeles forța marxism-leninismului!”. Dl Vasile cade în genunchi în colb și rămâne așa, cu mâna dreaptă strânsă de cea stângă, și cu privirea ațintită înainte. Dl Liviu își ia pălăria de pe jos, apoi urcă treptele salonului, la Natașa.
Îmi pare rău, sunt un romantic incurabil, momentele mărețe mă fac să scriu texte ca acesta.
Întărâtai drace ! Lume, lume, doamnelor şi domnilor poftiţi la spectacol !
Toată lumea e o scena („All the world’s a stage”), spunea bătrânul William Shakespeare, iar eu aduc o completare: în fiecare mic burghez zace un regizor ce stă la pândă.
Da, așa e. 🙂 Dacă ne-ați extermina pe noi, micii burghezi, dvs., marxiștii, ați fi cu toții cavalerii tristei figuri. Ce mai face Natașa, d-le Liviu? 🙂
Răspundem cititorilor şi prietenilor noştri.
Puteți să-mi spuneți care sunt diferențele esențiale dintre primul concept, ”socialism într-o singură țară” și cel al lui Troțki, ”Revoluția permanentă”?
În 1917 Trotsky a formulat ideea „revoluţiei permanente”, ce presupunea că revoluţia rusă avea să treacă fără alte stadii intermediare în etapa socialistă, arzând etapa revoluţiei burgheze, dar că soarta ei avea să depindă de revoluţia mondială ce avea ca să izbucnească tot ca urmare a ei; mai mult, într-o ţară cu o imensă majoritate ţărănească, clasa muncitoare ar fi nimicită politic dacă nu ar fi sprijinită de proletariatul internaţional, a cărui victorie era singura în măsură să o consolideze pe cea a muncitorilor ruşi.
Stalin a luat poziţie împotriva acestor idei subliniind că trotskysmul este o teorie ce afirmă că socialismul nu putea fi definitiv construit într-o singură ţară.
În primăvara anului 1924 Stalin publică articolul „Bazele leninismului” în care arată că leninismul este marxismul epocii imperialiste şi al revoluţiei proletare; Rusia a devenit locul de naştere al leninismului, spune Stalin, deoarece era coaptă pentru revoluţie datorită relativei sale înapoieri şi multiplelor forme de opresiune de care suferea; iar Lenin prevăzuse transformarea revoluţiei burgheze în revoluţie socialistă.
Însă, sublinia autorul, proletariatul unei singure ţări nu poate obţine victoria finală.
În Problemele leninismului (1926) Stalin a criticat propria sa teorie din primăvara anului 1924, spunând că trebuie făcută între posibilitatea construirii până la capăt a socialismului într-o singură ţară şi posibilitatea apărării până la capăt a acesteia împotriva intervenţiei capitaliste.În condiţiile încercuirii capitaliste nu putea să existe o garanţie absolută împotriva intervenţiei, dar o societatea socialistă putea fi totuşi construită.
Acuzaţia de mai târziu a lui Trotsky, potrivit căreia Cominternul a lăsat să-i scape oportunităţi revoluţionare din pricina doctrinei staliniene a socialismului într-o singură ţară, este total lipsită de substanţă
Va urma.
Mulțumesc. Aștept continuarea.
nu vrei sa discutam pe fapte, tovarase Florian Liviu? pe numarul de morti ca produs al epocii staliniste..pls. zici dumneata ca nu-s dus la biserica..stii cine te va judeca la Judecata fara drept de apel? E SECRET, tovarase!
lasa invatatura ateista si studiaza pe Clement Alexandrinul- in omilia despre sofistii mai limbuti decat turturelele 🙂
apropo, e numele tau real sau porecla de lupta? de clasa.(lol)
Erată: penultimul paragraf se va citi:
În Problemele leninismului (1926) Stalin a criticat propria sa teorie din primăvara anului 1924, spunând că trebuie făcută distincţie între posibilitatea construirii până la capăt a socialismului într-o singură ţară şi posibilitatea apărării până la capăt a acesteia împotriva intervenţiei capitaliste. În condiţiile încercuirii capitaliste nu putea să existe o garanţie absolută împotriva intervenţiei, dar o societatea socialistă putea fi totuşi construită.
” D-le Valerius,
Îmi scuzați insistența, vă pun din nou aceeași întrebare pe care v-am mai pus-o pe blogul meu: ce slăbiciuni ale lui Nicolae Ceaușescu v-au fost relevate de pelicula ”Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”, altele față de cele pe care i le știați de mai-nainte?
Nu pun această întrebare decât din curiozitate.”
Domnule Bogdan,
Sunt convins că prăbușirea sistemului socialist-comunist, în plan mondial, face necesară reflecția critică asupra acelui sistem, asupra premiselor lui teoretice (marxiste etc.), în general, și asupra regimului ceaușist, în particular. Dar, sunt de asemenea convins că acum, în plină criză de sistem a capitalismului, nu asta ar trebui să fie prioritatea-priorităților noastre, ale celor care mai credem în comunism. De condamnarea comunismului se ocupă, cu asupra-de-măsură, dușmanii acestuia.
Totuși nu pot să nu răspund întrebării dv.
Dv. ați prezentat foarte bine, în blogul dv., unele trăsături negative ale lui Nicolae Ceaușescu, prin urmare n-are rost să insist și eu asupra lor.
Iată câteva ”slăbiciuni” ale lui NC care pot fi constatate vizionând filmul ”Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”.
1). NC era convins că el este omul providențial pentru națiunea română, că este omul care cunoaște perfect ce-i trebuie poporului român, fiind, deci, îndreptățit să ia decizii în numele acestui popor, el era convins că tot ce a făcut în cariera lui politică a fost exclusiv în binele poporului.
Vedeți în film Timeline: 01:34:09
”Acum, când împlinesc 55 de ani și 40 de ani de activitate revoluționară, pot spune fără falșă modestie că mi-am făcut întotdeauna datoria ca un soldat credincios al partidului, că am slujit fără preget cauza socialismului, interesele vitale ale întregului nostru popor. (…) Sînt fiu credincios al poporului meu și-i știu durerea și vrerea. Dorința poporului este și a mea, să fie mai puternic, mai fericit, liber, stăpân pe al său destin, mai mândru, mai falnic în comunism”.
2). Pofta lui maladivă de a da indicații, de a subordona realitatea față de ideile lui s-a concretizat și în crearea unui păienjeniș de consilii, comitete și comisii care au generat birocrație, formalism steril, paralizând creativitatea, spiritul de inițiativă, luarea deciziilor în economie.
Vedeți în film Timeline: 01:13:23
”Avem în vedere ca în întreprinderile industriale, de transport și construcții, în întreprinderile agricole de stat și de mecanizare a agriculturii, precum și în institutele de proiectări și cercetării să se organizeze consilii și comisii pe domenii care vor funcționa pe lângă comitetele oamenilor muncii, sub îndrumarea, în același timp, a organizațiilor de partid din aceste unități. Astfel, se vor crea consilii de control muncitoresc, comisii pentru probleme de organizare a producției și a muncii, comisii pentru economii și buna gospodărire a unităților economice, comisii pentru mecanizarea și automatizarea producției, comisii pentru calitatea producției, iar la întreprinderile care au activități de comerț exterior, comisii pentru probleme de export-import. Și la întreprinderile care vor avea planuri de dezvoltare și de investiții, comisii pentru problemele dezvoltării și investițiilor.
Comitetele și consiliile oamenilor muncii, de comun acord cu organizațiile de partid, vor putea organiza, în măsura în care vor fi necesare, și alte comisii.”
3). Filmul ”Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” cuprinde și o secvență care ne prezintă un NC veștejit spiritual, debitând stereotipuri verbale (”limba de lemn”), construcții ilogice (”Cu efectivele de animale de care dispunem putem să realizăm realizând greutăți la tăiere un plus de carne peste ceea ce este prevăzut”), dezacorduri gramaticale grosolane. NC ne apare ca un om suferind de un autism sui generis, ca fiind captiv al unui mecanism creat de el însuși și care-l izolează de realitate. Asistența, inclusiv soția lui, constă în oameni cu fețele împietrite, al căror gând comun este, foarte probabil, acela de a scăpa cât mai repede de supliciul de a asculta flașneta vorbitoare care gesticulează în mod ridicol.
Vedeți în film Timeline: 02:15:40
”Am început noul cincinal cu rezultate pe ansamblu pozitive, deși trebuie să spunem deșchis că, dacă lucram mai bine, dacă acționam într-un spirit de mai mare răspundere, organizam și asiguram controlul și buna desfacere a întregii activități, puteam să avem rezultate mai bune în dezvoltarea noastră economică-socială.
Este, deci, necesar ca anul acesta să facem totul ca prevederile planului să fie în întregime realizate, iar acolo unde dispunem de tot ce este necesar și avem asigurată desfacerea producției, mă refer îndeosebi la esport, să facem totul pentru depășirea producției.
Este necesar să facem totul ca programele care le avem pentru agricultură în acest an, programul de autoaprovizionare, să fie în întregime realizate. Cu efectivele de animale de care dispunem putem să realizăm realizând greutăți la tăiere un plus de carne peste ceea ce este prevăzut.
Trebuie să facem totul pentru dezvoltarea științei. Avem mulți inovatori, mulți muncitori de înaltă specialitate, mulți țărani în stare să rezolve multe probleme ale practicii și tehnologiilor industriale și agricole. Practic, întregul popor trebuie să participe activ, în mod democratic, la conducerea tuturor sectoarelor de activitate.
Este necesar, tovarăși, să dăm o atenție mai mare muncii de educare politico-ideologică, de ridicare continuă a conștiinței revoluționare, muncitorești, socialiste a maselor, a poporului. Problemele complexe care le ridică dezvoltarea socialistă în țară, dezvoltarea mondială, ridică multe întrebări și probleme. Pentru a le înțelege, oamenii trebuie să aibă o cultură politică, o cultură generală înaintată, să înțeleagă bine evenimentele, să știe care este direcția dezvoltării sociale și să înțeleagă că zig-zagurile care au loc în dezvoltarea aceasta impetuoasă este inevitabile în lupta aceasta puternică între forțele socialismului și forțele capitalismului și imperialismului, este inevitabil și anumite reculuri și înaintări, și înfrângeri chiar. Dar că toate acestea nu fac decât să impună măsuri mai bune pentru mersul înainte și că viitorul aparține socialismului, comunismului, lumii fără exploatatori, fără imperialiști și capitaliști.”
Da, dvs. ați prins chiar toate nuanțele filmului, d-le Valerius. 🙂
Ceaușescu a avut, după cum am mai spus, o educație incompletă, deși nu-i pot fi negate eforturile de a se instrui, de autodidact, și nici inteligența nativă. Cred că tocmai această educație incompletă este responsabilă de faptul că a cedat la lingușiri, tentației de a-și construi un cult al personalității în perioada anilor ’80. Mai cred că această educație incompletă are un rol important și în luarea în mod tiranic a deciziei de a plăti datoriile într-un timp extrem de scurt, prin impunerea de privațiuni drastice populației în perioada mai sus menționată, prin vinderea la export a alimentelor care i s-ar fi cuvenit acesteia, o acțiune criminală, după mine.
Nicolae Ceaușescu a fost un patriot, un mare patriot, dar un patriot care a luat-o razna în anii ’80.
La început, mai ales, marxismul a permis multor oameni cu o școlarizare precară să acceadă la funcții înalte în aparatul de partid și de stat, datorită faptului că aceștia aveau origine sănătoasă, ceea ce a fost și bine și rău.
Acești oameni erau ambițioși, nimeni nu ocupă astfel de funcții dacă nu are dorința puternică de a înainta pe scara socială.
A fost rău acest proces de selecție pe baza originii sănătoase (și inițial și pe baza activității anterioare din perioada de ilegalitate) pentru că această combinație de educație precară și ambiție mare poate fi dezastruoasă, ca în cazul lui Nicolae Ceaușescu după 1980, și a fost bună pentru că au existat și oameni care au pus mâna pe carte și s-au instruit temeinic, pentru a face față cu succes îndatoririlor funcțiilor de conducere. Acel Ioan Toma, fostul secretar la CC al UTC, este un bun exemplu, el este un om echilibrat, un om care a pornit de jos și care s-a străduit mult ca să se instruiască.
De asemenea, este adevărat că și un om cu o facultate făcută ca lumea poate să o ia razna datorită trufiei, odată ajuns sus.
Totuși, sunt șanse ca viața și procesul educațional aprofundat, contactul cu personalitățile din mediul universitar, să te ajute în a-ți forma o personalitate echilibrată, ca odată ajuns sus, să înțelegi că orice funcție înaltă este în primul rând o deșertăciune și că datoria ta este de a face bine, de a lucra pentru nație, pentru țară, cu adevărat. Acesta este procesul până la urmă firesc. Originea sănătoasă nu mai poate fi ea singură în marxism un criteriu de bază, după cum s-a văzut, pentru a ocupa o funcție e conducere, criteriul ”educație”/ ”studii” trebuie să fie el însuși unul egal cu cel menționat anterior.