Monthly Archives: Septembrie 2011

Lorena Lupu

Sursa poză: saitul tritonic

Un articol politic serios, foarte sugestiv pentru vremurile pe care le trăim, ce aparține actriței și scriitoarei Lorena Lupu, articol apărut de curând în revista Vice.

Anunțuri

F-16

Mai deunăzi dialogam cu dl Valerius în cadrul unei postări extrem de interesante a d-sale: ”Gânduri răvăşite la căpătâiul mamei muribunde”.

DL Valerius a făcut referire la mai multe lucruri de actualitate, printre care și la afacerea cu avioanele, cu acele F-16 pe care România trebuie să le cumpere acum de la americani.

F-16, în sine, nu este un avion rău. Este echivalentul lui Saab Gripen cumpărat nu de mult de unguri de la suedezi. Ca nespecialist, presupun că MIG-21-urile noastre sunt cam depășite la această oră, fie ele și modernizate. Problema este că noi nu cumpărăm niște F-16 noi – ele se mai fabrică doar pentru extern, de ceva timp armata americană nu mai cumpără acest tip de avion -, ci cumpărăm unele folosite.

Cu avioanele folosite – iar vorbesc din postura nespecialistului – presupun că este același lucru ca și cu mașinile la mâna a doua. Pot să ai parte de niște jafuri, uzate la maximum, sau – mai rar – să obții un lucru încă bun.

Nu trebuie să fii foarte perspicace ca să vezi că afacerea cu avioanele este extrem de posibil ca să aibă un substrat deosebit de important – în condițiile în care totuși MIG-urile trebuie în locuite, Traian Băsescu vrea să cumpere bunăvoința americanilor în vederea alegerilor de la anul. Dacă Traian Băsescu și cu ai lui vor frauda masiv alegerile, așa după cum se întrevede, el vrea să se asigure că americanii își vor întoarce privirea într-o parte.

Din postura managerului de proiect ce a avut pe mână mai multe contracte de achiziție de produse, doresc să precizez că este obligatoriu ca partea română să fie atentă la anumite aspecte, cum ar fi:

– Avioanele achiziționate ar trebui să fi trecut printr-o operațiune de reparații capitale.
– Ele ar trebui testate de piloții noștri, care înainte ar trebui să facă un curs cu instructori americani pentru pilotarea acestui tip de avion, aceste cursuri urmând să se țină periodic pe toată durata de folosire a avioanelor.
– Nu în ultimul rând, pe baza duratei de folosire a avioanelor F-16 – să zicem vreo 15 ani – ar trebui ca să conțină contractul de achiziție, pe lângă clauza referitoare la instruirea piloților români, clauze referitoare la service, verificări periodice, modernizare și aprovizionarea cu piese de schimb, fără aceste clauze contractul de achiziție nu face doi bani.
– Și da, prețul trebuie să reflecte calitatea produsului, să nu plătim mai mult decât face.

Fără ca să fie îndeplinite condițiile de mai sus, avem toate șansele ca să se transforme contractul de achiziție al avioanelor F-16 într-un al doilea contract Bechtel.

Rent

O melodie interesantă a celor de la la Pet Shop Boys, ”Rent”.

Vila 1 Mai

La Olănești am făcut câteva poze cu Vila 1 Mai, a cărei arhitectură m-a impresionat de cum am văzut-o prima dată, acum 9 ani. Undeva, la demisolul acestei vile somptuoase, am jucat câteva ore pe zi tenis de masă în cele 10 zile cât am stat la Olănești, atunci când nu citeam sau făceam drumeții.

Iată o parte din istoria acestei vile:

”Sanatoriul de la Olăneşti, în prezent parte a Spitalului Elias, te copleşeşte prin imensitatea şi arhitectura sa, severă şi grandioasă, austeră şi de un lux cam prăfuit. Vila a fost construită după prototipul unei vile din Crimeea, vilă pe care ruşii au copiat-o după modelul italian. Şi a fost inaugurată pe 23 august 1954. Avea şi patru apartamente pentru cei patru „mari” ai acelor vremuri: Gheorghe Gheorghiu-Dej, şeful statului, care suferea de litiază renală şi avea nevoie de apele curative atât de apreciate; temuta Ana Pauker, viceprim-ministru şi ministru de externe al României; pentru Teohari Georgescu, ministru de interne; Vasile Luca, o perioadă ministru de finanţe al României. Nu în ultimul rând, aici se oblojeau sau se delectau ocupanţii sovietici. Până la Revoluţie, despre Vila 1 Mai se vorbea în şoaptă. Aici aveau acces fruntaşii comunişti, ofiţerii securişti şi după 1970 turiştii extrem de selectaţi. Mulţi dintre ei, acum la pensie, şi-au păstrat obiceiul să vină la Olăneşti. Astfel se explică prezenţa siluetelor înalte, drepte şi severe, care se plimbă, unele încă vioaie, altele şovăielnice, prin clădire.”

Sursă text: http://www.indiscret.ro/142/reportaj/5076/raiul-lui-dej-la-pamant.html

În afară de aceste poze, mai sus sunt poze cu lacul cu nuferi situat lângă drumul care duce de la vila armatei, unde am stat, la Vila 1 Mai, precum și o vedere de la fereastra camerei noastre. Pozele au fost făcute de mine și de soția mea.

Ep. 1 Invazia Poloniei – de ce Grover Furr minte aici – versiunea integral în limba română

Am citit teza lui Grover Furr referitoare la faptul că URSS nu a invadat Polonia.

Conform lui Furr, Pactul Ribbentrop-Molotov se referea la împărțirea sferelor de influență în Polonia și nicidecum la împărțirea ei. De fapt, tocmai la asta se referea, nemții de la începutul invaziei lor au tras de ruși să-și țină partea de târg (secțiunea Invazia Poloniei, în engleză, de pe Wikipedia – acesta va fi articolul de bază folosit ca sursă de informații, dacă informațiile au altă sursă, voi specifica acea sursă).

”Încă de la început, nemții l-au întrebat în repetate rânduri pe Viaceslav Molotov dacă Uniunea Sovietică își va ține partea sa din târgul referitor la împărțire. În data de 17 septembrie, forțele sovietice au atacat Polonia.”

58^ Geoffrey Roberts. Decizia sovietică referitoare la un pact cu Germania. Studii sovietice, Vol. 44, No. 1 (1992), pp. 57-78. URL stabil: http://www.jstor.org/stable/152247
59^ Telegramă: Ambasadorul german în Uniunea Sovietică (Schulenburg) către Biroul Extern German, Moscova, 10 septembrie 1939 – 21:40 și Telegrama 2: Ambasadorul german în Uniunea Sovietică (Schulenburg) către Biroul Externn Germa, Moscova, 16 septembrie 1939 Sursa: Proiectul Avalon din cadrul Școlii de Drept de la Yale. Recuperat 14 noiembrie 2006

Conform celor de mai sus, URSS invadează Polonia în 17 septembrie. De fapt ce voiau rușii cu Polonia, conform lui Furr? Păi, inițial, rușii voiau să prezerve Polonia în partea estică, să protejeze acolo un guvern polonez (după model Katyn, pesemne, voi vorbi de Katyn însă în următorul episod). Apoi, au vrut să se protejeze pe ei înșiși, dacă nu intrau în Polonia (adică, dacă nu invadau Polonia), germanii ar fi ajuns până la granița lor.

Cum au ”prezervat” rușii pe polonezi, în continuare, după ce au anexat partea de est a țării lor? Păi așa, pe scurt:
”În conformitate cu Institutul Polonez al Memoriei Naționale, ocupația sovietică între 1939 și 1941 a dus la moartea a 150.000 de cetățeni polonezi și deportarea a 320.000,[78][79], toți cei care au fost evaluați ca periculoși pentru regimul sovietic au fost fie deportați, fie internați în tabere de muncă (Gulaguri), fie uciși, precum corpul ofițeresc polonez, la Katin.[a]”

Nu voi mai prezenta și notele de subsol, cine vrea să le consulte, le găsește în articolul din Wikipedia mai sus menționat.

Cine vrea mai mult despre ocupația rusească (atrocitățile ei) să citească la ”Istoria Poloniei 1939-1945

De fapt cum au procedat și ce plănuiau polonezii, înainte să aibă surpriza să se trezească cu sovieticii pe cap în data de 17 septembrie?

După ce și-au deplasat aproape toate trupele din Est în Vest, ca să le întărească pe cele de acolo, polonezii intenționau să păstreze coridorul cu România liber (noi eram atunci vecini cu ei, în nord, și aliați) și să lupte cu nemții, pe poziții, până ce ar fi venit Aliații în ajutorul lor. Guvernul și Marele Comandament se retrăseseră în sud, la granița cu România.

Contrar a ceea ce ne-am fi așteptat, nemții au suferit pierderi grele:

”Nermții au suferit pierderi relativ grele, în special în vehicule și avioane: Polonia i-a costat pe nemți aproximativ echipamentul unei divizii blindate și 25% din forța sa aeriană. Vorbind de durata campaniei din septembrie, aceasta a durat doar cu o săptămână mai puțin decât Bătălia pentru Franța, din 1940, în condițiile în care forțele engleze și franceze erau mult mai aproape, din punct de vedere numeric și al echipamentului, de cele germane. [Nota 8] În plus, Armata Poloneză pregătea capul de pod românesc, care ar fi prelungit durata defensivei poloneze, acest plan a fost însă anulat datorită invaziei sovietice a Poloniei din 17 septembrie 1939 [85].
Polonia nu a capitulat niciodată în mod oficial în fața Germaniei. Sub ocupație germană, armata poloneză a continuat să lupte, lupta sa luând forma luptei de partizani, aici menționăm Armata Krajowa sau partizanii din păduri — Leśni. Mișcarea de rezistență poloneză din timpul celui de-al doilea război mondial, din partea poloneză ocupată de nemți, a fost una dintre cele mai importante mișcări de rezistență din Europa ocupată. [86] ”

Deci, să revenim la sovietici, ce fac ei pe data de 17 septembrie?

”Până în data de 17 septembrie defensiva poloneză era deja zdrobită, singura speranță care mai rămăsese era retragerea și reorganizarea în jurul capului de pod românesc. Oricum, acest plan a devenit perimat peste noapte, când 800.000 de soldați ai Armatei Roșii au invadat regiunea de est a Poloniei, creând fronturile ucrainean și bielorus astfel violându-se Tratatul de Pace de la Riga, Pactul de neagresiune sovieto-polonez și alte tratate internaționale, atât bilaterale cât și multilaterale [Nota 6] Diplomația sovietică a pretins că rușii ”protejau minoritățile ucraineană și bielorusă din Polonia de Est în condițiile în care guvernul polonez a abandonat țara și statul polonez a încetat să existe”.[61]”

Cee ce susținea diplomația rusească mai sus, că Polonia nu mai exista ca țară, deoarece nu mai avea guvern, devine punct de pornire pentru o afirmație a lui Furr, prezentată mai jos, , ca extras din teza originală – ”deoarece Polonia nu mai avea guvern, Rusia era nevoită să treacă granița în Polonia”. De ce? Vedem mai jos. De fapt, Polonia încă mai avea guvern, la granița de sud, în data de 17, data invaziei, pe 18 a trecut acesta în România.

”În orice caz, odată ce poziția lui Hitler a fost aceea că Polonia nu mai există ca stat, o consecință fiind aceea că Pactul Molotov-Ribbentrop cu privire la stabilirea sferelor de influență în Polonia își pierdea validitatea, Uniunea Sovietică nu mai avea decât două variante:

1. Să trimită Armata Roșie în Ucraina de Vest și Bielorusia de Vest pentru a-și impune suveranitatea acolo

sau

2. Să-l lase pe Hitler să trimită armata nazistă chiar la granița sovietică
* Deoarece statul polonez încetase să existe, Pactul de neagresiune sovieto-polonez nu mai era valabil

Armata Roșie putea să treacă frontiera fără să ”invadeze”sau să ”comită agresiune” la adresa Poloniei. Trimițându-și trupele peste de graniță, URSS revendica suveranitate, ca nimeni altcineva să nu facă acest lucru.
Ex: Statul naționalist ucrainean pro-nazist sau Germania însăși.

Legimitatea izvorăște de la stat, dar acolo nu mai exista niciun stat polonez.

Ca o consecință, armata poloneză nu mai era o armată legitimă, ci o bandă de oameni înarmați acționând fără nicio legitimitate. Nemaiavând legitimitate, armata poloneză ar fi trebuit să depună imediat armele și să capituleze. Bineînțeles, putea să continue lupta, dar nu ar mai fi luptat ca o armată legitimă, ci ca partizani. Partizanii nu mai au niciun fel de drepturi, cu excepția acelora ale statului care reclamă suveranitate.”

Polonia nu mai avea guvern, deci nu mai exista ca țară și atunci URSS trebuia, conform lui Furr, ”to claim sovereignity”, să revendice suveranitate pentru partea de est, ca să-l oprească pe impetuosul Hitler să ajungă la granița cu URSS. Furr trece cu vederea un singur lucru, după 17 septembrie, Hitler chiar ajunge să aibă granița cu Stalin, prin împărțirea Poloniei. Partea de est a Poloniei va rămâne ca parte a URSS, cu mici modificări, și după 1945. De ce accentuează Furr că unitățile armatei poloneze care se vor lupta în continuare, după exilul guvernului polonez, nu vor avea decât statutul de partizani? Păi este simplu, mergând pe o logică deformată, rușii puteau să facă ce voiau cu captivii polonezi, prizonierii nu mai aveau statutul internațional de beligeranți căzuți în captivitate. Mergând în continuare pe această idee a ilegitimității combatanților polonezi, represalii au existat la Grodno și la Szack din partea rușilor, unde trupele poloneze le-au angajat pe cele ale rușilor, rușii invocând faptul că trupele lor au fost atacate de partizanii polonezi.

Se mai întreabă Furr de ce Anglia și Franța au declarat război Germaniei, considerând-o agresor și nu și URSS, exonerând-o de această vină.

Păi iată de ce:

”Reacția Franței și a Marii Britanii la invazia sovietică și anexarea estului Poloniei a fost amuțită, în condițiile în care niciuna din aceste țări nu dorea la acel timp o confruntare cu Uniunea Sovietică.[76][77]
Conform prevederilor Pactului comun de apărare polonezo-britanic din 25 august 1939, britanicii promiseseră că vor interveni dacă o putere europeană va ataca Polonia.[Nota 8] Un protocol secret la pact specifica însă că acea putere europeană era Germania. [79] Când ambasadorul polonez Edward Raczyński i-a reamintit de pact secretarului de stat de la externe, Edward Frederick Lindley, acestuia i s-a spus verde în față că este problema Marii Britanii dacă aceasta va declara sau nu război Uniunii Sovietice. [76] Primul-ministru britanic Neville Chamberlain a avut în vederea o declarație publică prin care se lua angajamentul de a se restaura statul polonez, dar în cele din urmă s-a dat o declarație ce conținea numai condamnări la modul general.[76] Această poziție a reprezentat o încercare a Marii Britanii de a păstra o cale de mijloc: interesele sale de securitate includeau schimburile cu sovieticii care ar fi sprijinit efortul său de război precum și posibilitatea unei viitoare alianțe anglo-sovietice împotriva Germaniei. [79] Opinia publică era împărțită în Marea Britanie în legătură cu invazia sovietică, o parte își exprima indignarea în legătură cu aceasta, în timp ce cealaltă parte considera că pretențiile sovietice cu privire la estul Poloniei erau rezonabile.[79]” – http://en.wikipedia.org/wiki/Soviet_invasion_of_Poland

Pe scurt, Aliații nu își puteau permite să declare război și URSS-ului, în care vedeau și un posibil viitor aliat în războiul cu Germania.

Guvernul polonez și Marele Comandament vor părăsi Polonia a doua zi după invazie, 18 septembrie, trecând în România. S-a ordonat trupelor ca să treacă în România. Cam 120.000 de soldați vor ajunge în România și vor face parte, în viitor, din trupele aliaților care se vor bate cu nemții. În momentul invaziei sovietice, trupele se îndreptau spre sud, spre capul de pod de la granița cu România, unde ar fi trebuit să sosească ajutorul Aliaților. Trupe poloneze vor lupta în continuare pe teritoriul țării până la sfârșitul primei decade a lui Octombrie.

Furr se întreabă de ce comandantul polonez, mareșalul Edward Rydz-Śmigł, nu a ordonat trupelor să se lupte cu sovieticii, dacă sovieticii erau agresori. Păi nu preau mai erau trupe care să poate să susțină o defensivă la granița de Est, împotriva a 800.000 de soldați ruși invadatori, majoritatea trupelor fuseseră direcționate spre agresorul german. La granița de est mai erau doar 25 de batalioane, cam 12.000 de oameni.

”Forțele poloneze de apărare de la granița de est – cunoscute sub numele de Korpus Ochrony Pogranicza – aveau în componență aproximativ 25 de batalioane.Edward Rydz-Śmigły le-a ordonat să se retragă și să nu lupte cu sovieticii.[55] Prin acest ordin nu s-au putut însă evita anumite încleștări și chiar bătălii mai mici, cum a fost cea de la Grodno, când soldații și populația locală au încercat să apere orașul. Sovieticii au omorât numeroși ofițeri polonezi, inclusiv prizonieri de război, precum generalul Józef Olszyna-Wilczyński.[62][63”

Se mai spune în Wikipedia, în cadrul http://en.wikipedia.org/wiki/Soviet_invasion_of_Poland:

”Când Uniunea Sovietică a declanșat invazia, inițial Rydz-Śmigły a vrut să ordone forțelor ce păzeau granița de est să reziste, însă primul-ministru Felicjan Sławoj Składkowsk și președintele Felicjan Sławoj Składkowsk s-au opus.[1][62] În data de 17 septembrie, la ora 04:00, Rydz-Śmigły a ordonat trupelor poloneze să se retragă, ele aveau voie să angajeze trupele sovietice numai ca să se apere.[1] Invazia germană afectase în mod sever sistemul polonez de comunicații, ceea ce a dus la probleme legate de trasmiterea ordinelor și de controlul situației de pe câmpul de luptă pentru forțele armate poloneze.[63] În situația confuză ce a precedat invazia, încleștări între forțele poloneze și cele sovietice au avut loc de-a lungul frontierei.[1][62] Generalul Wilhelm Orlik-Rückemann , care a preluat comanda Corpurilor de Protecție a Frontierei în data de 30 august, nu a mai recepționat niciun ordin după numirea sa.[6] Urmare a acestui fapt, generalul și trupele sale au angajat în mod activ forțele sovietice, înainte de dizolvarea grupului condus de general în data de 1 octombrie. [6]”

Generalul Wilhelm Orlik-Rückemann le va da o bătaie rușilor la Szack și alta la Wytyczno. Bravul general Orlik-Rückemann va trece prin Lituania și Suedia ca să ajungă în Marea Britanie. La Wytyczno, în 1989, se va inaugura un monument în cinstea soldaților care și-au apărat țara împotriva sovieticilor aici, în octombrie 1939.

O altă luptă cu rușii se va da la Grodno.

Ce au făcut rușii la Grodno, ca represalii?

”După bătălia de la Grodno, rămășițele Brigadei de cavalerie Wołkowysk au străpuns liniile unui batalion al Brigadei a 2-a de blindate în ceea ce a fost bătălia de la Kodziowce, și s-au îndreptat spre pădurea Augustów.
Aproximativ 300 de apărători polonezi ai orașului, printre aceștia numărându-se și adolescenți, au fost omorâți de către sovietici după bătălie.[2] Din rândul victimelor au făcut parte atât studenți (20) cât și soldați (30).[2] Polonezii au fost judecați și condamnați de către sovietici sub învinuirea de participare la mișcarea de rezistență armată împotriva Armatei Roșii.[2]”

Ce au făcut rușii la Szack, ca represalii?

” Forțele poloneze s-au retras nestânjenite și au început marșul lor spre râul Bug. Singura unitate poloneză distrusă de Armata Roșie a fost una ce ținea de Brigada KOP „Polesie”, surprinsă lângă satul Mielnik de trupele blindate ale Armatei a 4-a sovietice aflată sub conducerea generalului Vasili Ciuikov. După o scurtă luptă, unitatea poloneză s-a predat. Imediat după, au fost împușcați toți ofițerii (2) și subofițerii (aproximativ 500) polonezi.[3].
Restul forțelor poloneze au evitat să fie capurate și au traversat râul Bug, unde au participat la bătălia de la Wytyczno.”

Se mai întreabă Furr de ce guvernul nu a rămas pe teritoriul Poloniei, Furr spune că a fost o lașitate că acesta a părăsit teritoriul țării în loc să stea să negocieze capitularea și să împărtășească soarta celor care au rămas în Polonia ocupată. Da, păi, de exemplu, dacă guvernul rămânea pe teritoriul anexat de sovietici, probabil ar fi avut soarta ofițerimii prinsă de sovietici, ar fi sfârșit la fel.

Conform lui Constantiniu (O istorie sinceră a poporului român) prin România au trecut și rezervele de aur ale Poloniei (circa 45 de milioane de dolari), care au ajuns din Constanța în Anglia, pe un vas englez.

Se mai întreabă Furr de ce nu am intervenit noi, în virtutea Tratatului de Alianță cu Polonia, din 1921, prin care noi trebuia să intervenim dacă Polonia era atacată de URSS. Nu e clar că nici noi, ca și Franța și Anglia, nu am considerat URSS stat agresor?

Păi Furr uită că a spus mai-nainte în teză că Polonia nu mai exista, nemaiavând guvern pe teritoriul său. Iată ce spune și Constantiniu, în lucrarea citată mai sus:

”În principiu, tratatul de alianță din 1921 ar fi obligat România să iasă de astă dată din neutralitate, și să acorde asistență militară Poloniei. Refugierea celor mai înalte autorități ale statului polonez (președintele, guvernul, comandantul-șef al armatei) au făcut fără obiect obligația asumată de România în 1921 (…)”

Constantiniu spune, în continuare:

”Lui Ribbentrop, venit într-o a doua vizită la Moscova, pentru a definitiva linia de demarcație dintre cele două țări pe teritoriul Poloniei și între sferele lor de influență (Germania a admis încadrarea și a Lituaniei, rezervată prin Pactul Molotov-Ribbentrop Germaniei, în sfera sovietică), Stalin i-a spus că ”nu era de temut, în clipa de față, nici un fel de escapadă din partea României, nici a statelor baltice, deoarece tuturor acestor state le-a intrat frica în oase”, ceea ce era perfect adevărat.”

Concluzii legate de pierderile suferite de Polonia:

”Polonia a pierdut aproximativ 22% din populația sa, cea mai mare proporție din orice țară europeană în timpul celui de-al doilea război mondial.[5]

Peste 6 milioane de cetățeni polonezi – aproape 21,4% din populația de dinainte de cel de-al doilea război mondial – și-au pierdut viața între 1939 și 1945.[86]
În condițiile în care majoritatea civililor au fost ținte ale diverselor măsuri luate împotriva lor de către nemți și sovietici, peste 90% dintre pierderile de vieți omenești nu au fost datorate acțiunilor militare.[86] Ambii ocupanți au vrut nu numai să acapereze din teritoriul polonez, dar și să distrugă cultura poloneză și națiunea poloneză privite ca un întreg.[1]
Tadeusz Piotrowski, profesor la Universitatea de Sociologie din New Hampshire, a furnizat o reevaluare a pierderilor poloneze din timpul celui de-al doilea război mondial. Pierderile poloneze de război includ 5.150.000 de victime ale crimelor naziste îndreptate împotriva etnicilor polonezi precum și victimele Holocaustului, la care se adaugă 350.000 de morți datorate ocupației sovietice din perioada 1940-1941, victime ale măsurilor luate de ocupanți împotriva cetățenilor polonezi, și aproximativ 100.000 de polonezi uciși în 1943-1944 în Ucraina. Din cei 100.000 de polonezi uciși în Ucraina, 80.000 au pierit în timpul masacrelor din Volhynia, unde responsabilă pentru acestea a fost Armata Insurgentă Ucraineană. Pierderile pe grupuri etnice au fost: 3.100.000 evrei, 2.000.000 de etnici polonezi, 500.000 de etnici ucraineni și bielaruși.[32]

Raportul oficial guvernamental polonez, elaborat în 1947, menționează cifra de 6.028.000 de morți datorate războiului, dintr-o populație totală de 27.007.000 de etnici polonezi și evrei; acest raport exclude pierderile suferite de minoritățile ucraineană și bielorusă. Azi, anumiți istorici polonezi estimează că pierderile datorate războiului, în Polonia, au fost de cel puțin 2 milioane de etnici polonezi și de cel puțin 3 milioane de evrei.[87]

Altă raport, ”Polonezi ca victime ale Erei naziste”, elaborat de USHMM, menționează că și-au pierdut viața între 1,8 și 1,9 milioane de etnici polonezi și 3 milioane de evrei polonezi.[88]

Pierderile pe arii geografice includ 3,3 milioane de pierderi de vieți omenești pe teritoriul de azi al Poloniei și aproximativ 2,3 milioane în partea de Polonie anexată de Uniunea Sovietică.

Morțile din rândul prizonierilor de război sunt 250.000, în Germania 120.000 și în URSS 130.000.[89]

Genocidul persoanelor de etnie rromă a fost de 35.000 de persoane.[90] Victimele Holocaustului au fost de 3.000.000 de persoane” – http://en.wikipedia.org/wiki/Occupation_of_Poland_(1939%E2%80%931945)

În episodul viitor, despre Masacrul de la Katyn și de ce minte Furr și aici.