Armată

“R. Dănuț mă cheamă. Și eu am făcut armata la Berceni, același plutonaș 4, Lt. Badea, îți mai aduci aminte? P. Cristinel, S Marian, C. Valentin.
Eu am executat stagiul militar la unitatea de la Borcea lîngă Fetești și de liberat tot în ianuarie 1989. Sănătate multă.”

One more night. Pe melodia aceasta am dansat la party-ul de la sfârșitul lui a XII-a, noaptea. Da, și m-am pupat. Peste două luni și după eșecul cu admiterea am aterizat în armata română, brava armată română din septembrie 1987, unde mi-am petrecut, volens nolens, următoarele 16 luni. Cu facultatea am rezolvat-o dintr-a doua, după armată.

Am primit mesajul de mai sus, pe Facebook, de la un fost camarad. Am fost emoționat, uite, nu numai eu mă uit în spate cu nostalgie, mai există cu siguranță încă un nostalgic. O pare din răspunsul meu către el:

„Mi-aduc aminte de tine, erai printre cei mai copii de acolo. (…) Mi-ai dat o idee, poate nu ar fi rău să mai adaug prieteni pe FB dintre cei cu care am fost în armată. Visul meu ar fi să facem o întâlnire, să ne vedem cât mai mulți din plutonul 4, din companie, în general. Cine știe? Tinereţea noastră a fost acolo, începutul ei! 🙂 Ţine-mă la curent dacă mai adaugi pe FB alţi colegi de armată, de la Berceni, şi la fel o să fac şi eu!”

Lasă un comentariu