Monthly Archives: Decembrie 2010

Al treilea clip și ultimul din seria cu poezia, tot un fragment din emisiunea respectivă a lui Turcescu, acțiunea este imediat anterioară celei din al doilea clip de mai jos.

Na!, că am găsit și poezia recitată de maestru, a fost postată cu ocazia morții lui pe youtube. Atenție la al doilea clip, un fragment dintr-o emisiune a lui Turcescu, unde acesta l-a întrerupt pe Adrian Păunescu, pe când maestrul recita poezia, cu două strofe înainte de final.

Ceauşescu și Păunescu – remember

La începutul lui 2008, am ascultat de pe saitul trilulilu poezia ”Bocet pentru ăl bătrân”, de Adrian Păunescu, recitată de poet însuși. ”Ăl bătrân” nu este nimeni altul decât Nicolae Ceaușescu, un patriot, care cu toate greșelile lui, nu merita moartea de care a avut parte, nici el și nici ea nu au meritat să fie împușcați, de fapt o execuție, după simulacrul acela de proces.

Am transcris atunci poezia și am postat-o în data de 26 ianuarie 2008 pe forumul saitului Pruteanu, care în prezent nu mai poate fi accesat. Apoi, mai târziu, am postat-o pe Forumul Nanu. Între timp, am părăsit serviciul unde eram atunci, în 2008, iar poezia, care era pe calculatorul de la slujbă, a fost ștearsă odată cu toate celelalte date. În iulie 2008, când am plecat, nu aveam încă calculator, pe acesta mi l-am cumpărat în septembrie, după ce am intrat la masterat. Acum câteva luni, am căutat poezia pe Forumul Nanu, dar nu am mai găsit-o. Poezia de pe trilulilu a dispărut și ea. Azi, căutând altceva, am dat de un CD pe care am înregistrat niște chestii personale, când am plecat în 2008. Am dat și de poezie pe CD :), poezie pe care o redau mai jos:

Bocet pentru ăl bătrîn

Adrian Păunescu

Ce tragic timp păgîn,
Se-mparte ţara noastră în partide,
De cînd l-am omorît pe ăl bătrîn,
Mormîntul lui nici nu se mai închide.

Am tras în el ca-n malul de pămînt,
Nu l-am putut în timpul vieţii frînge,
Şi el s-a dovedit de neînfrînt,
Că nu ne-a dat nici lacrimi şi nici sînge.

Cu el am omorît-o şi pe ea,
Într-un concurs fanatic de păcate,
Şi-atunci păcatul nostru devenea,
Mai greu ca ale lor, împreunate.

Aşa puţine vorbe mai rămîn,
Într-o tăcere plină de rafale,
Şi vai!, l-am omorît pe ăl bătrîn,
Erori peste eroarea vieţii sale.

Se-mpleticea de parcă era beat,
Şi totul îi apărea confuz, departe,
Prin gloanţele cu care l-am marcat,
El inspira şi aer, dar şi moarte.

Şi el ne-a fost măcar o dată baci,
Şi noi i-am fost măcar o dată turmă,
De ce am apăsat pe-acel trăgaci,
Cînd moartea şi-aşa venea din urmă ?

Ne trebuia şi milă şi efort,
Să le putem concilia pe toate,
De ce am dorit să-nceapă cu un mort,
Aceste ziduri de maternitate?

Eram români şi el era român,
A fost şi crimă, dar a fost o gafă,
De ce l-am omorît pe ăl bătrîn,
Cu mîini legate, împuşcat în ceafă?

Voi nu vedeţi că nu putem dormi ?
Voi nu vedeţi că ţara nu mai doarme ?
Din zori de seară pînă-n zori de zi,
Strigoiul lui aleargă prin cazarme.

Îşi plînge ţara ori de cîte ori,
De drama ei se-atinge şi îl doare,
Strigoi bătrîn ce cîntă ”Trei culori”,
Cum face la beţie fiecare …

Acest strigoi de unde-ncepe tot,
Priveşte dintre stele pe fereastră,
Din buzele ce a vorbi nu pot,
Porneşte cinic libertatea noastră.

Şi totuşi într-un tragic timp păgîn,
I-am încărcat cu întuneric pasul,
De ce l-am omorît pe ăl bătrîn,
Și nici măcar nu-i facem parastasul?

Eliza

Anumite lucruri, o melodie, de exemplu, precum cea pe care tocmai am ascultat-o, ”Time after time”, a lui Cindy Lauper, fac să îmi vină în minte imagini, întâmplări, din primăvara vieţii mele, din adolescenţă. Eram cu ea, cu Eliza – eu aveam 19 ani şi ea 17 , în parc, la Aviatorilor sau în Herăstrău, vara, razele soarelui pătrundeau ici şi colo prin frunzişul copacilor, noi eram rezemaţi de un copac şi ne sărutam (şi ce ne mai sărutam!). Ce frumos era … . Paradisul pierdut. Ca lucrurile să fie şi mai frumoase, eu eram soldat în permisie şi ea liceană în vacanţă, la unchiul şi mătuşa din Bucureşti, frumoasa şi senzuala Eliza era din Craiova. Clipe smulse, clipe trăite cu intensitate, clipe gustate, clipe vânate cu înverşunare, clipe pierdute! … Totuşi, din când în când mă regăsesc pe mine, atunci, regăsesc acele clipe, le retrăiesc aşa, ca într-un vis, după mai mult de două decenii, sunt amintirea unui vis frumos. Da, ea era brunetă, frumoasă, cu ochii căprui, cochetă, iar eu eram subţire, cu părul deschis şi ochii albaştri. Ea era când romantică, visătoare, tandră, când veselă sau, plină de personalitate, imperativă, eu eram oricum foarte îndrăgostit, uneori ea îmi spunea că sunt prea serios, dar de cele mai multe ori eram tandru, delicat. Aveam şi momente când eram vesel, haios, drăcos, o amuzam pe frumoasa olteancă. Mi-aduc aminte cum purtam blugii aceia prespălaţi strânşi pe picior, eram precum cei de la A-Ha la începutul anilor optzeci, mai puţin pletele.

Eliza cea cu ochii căprui … Eliza, rândurile astea sunt pentru tine, încă mai sper să te mai văd o dată, nu ştiu ce mai e cu tine, poate de fapt nici nu ar fi bine să ne mai revedem, să vorbim ca doi maturi, mi-e frică să nu se rupă vraja, poate mai bine ar fi ca atunci când mă gândesc din când în când la tine să simţi şi tu, uneori, cum te atinge, uşoară, blândă, aripa păsării dulci a tinereţii noastre …