Marxism vs. capitalism

 

Domnul Valerius este profesor de liceu și marxist. Înainte de 1989, dl Valerius nu a fost activist, nu a avut nici o funcție în structurile PCR. Poate dl Valerius nu a fost nici măcar membru de partid – tata a fost, de exemplu, toți ofițerii superiori trebuiau să fie. Dl Valerius este un idealist, un om care vede binele omenirii legat indisolubil de un marxism umanist. Mai jos este un dialog pe care l-am avut cu dl Valerius.

Un alt marxist cu care mai dialoghez pe net este dl Florian Liviu. Dl Liviu este stalinist. Pentru d-sa singura șansa a omenirii este stalinismul.

Admir idealismul ambilor domni, faptul că ei poartă stindardul cu secera și ciocanul într-o țară amorțită de ceea ce i se întâmplă, o țară – de ce să ne ferim de cuvinte – ajunsă colonie, o țară care după douăzeci de ani de ”economie de piață” este schilodită de corupție, hoție și sărăcie și care are  sistemele de asigurări sociale și medical pe marginea prăpastiei, gata să se prăbușească.

bogdan spunea…

Domnule Valerius,

Eu, cu sinceritate, vă admir marxismul umanist. Este adevărat, poate nu sunt mereu de acord cu dvs.., dar admir țelul dvs., o societate având la bază principiile echității și ale umanismului.

Cred că ați făcut mult pentru marxism, ați luptat frumos. Eu, de exemplu, fără dvs. și fără dl. Liviu nu aș fi încercat să studiez marxismul. Poate aș fi zis precum ceilalți, așa cum a fost îndoctrinată majoritatea, că marxismul este demonic, iar democrația vestică și capitalismul sunt binele, albul. Am înțeles însă că orânduirea comunistă românească de până în 1980 a avut o componentă umanistă fantastică, s-a construit fantastic, cu poporul și pentru popor (și de construit s-a construit în același ritm și după, deși componenta umanistă s-a cam pierdut pe drum) și că toate guvernările postdecembriste sunt profund antinaționale.

Admir și lupta d-lui Liviu, pe de altă parte, deși nu suntem de aceeași părere în privința lui Stalin.

În definitiv, dvs., amândoi, în România, sunteți niște Don Quijote, niște luptători idealiști într-o mare capitalistă nemiloasă.

Vorbind de amânare, ce proiecte mai importante regretați că nu le-ați început sau finalizat?

Cu sensul vieții e mai simplu cu noi creștini, noi vrem să ajungem în Rai, în apropierea Mântuitorului. Însă și dvs. ați avut o viață exemplară, d-le Valerius, și nu văd de ce nu ați ajunge acolo. Sper, cu toată sinceritatea, ca și dl Liviu să ajungă acolo, deoarece mi-e simpatic.

17 ianuarie 2011, 21:12

Valerius spunea…

” Poate aș fi zis precum ceilalți, așa cum a fost îndoctrinată majoritatea, că marxismul este demonic, iar democrația vestică și capitalismul sunt binele, albul.”

Ați surprins esențialul. Drama mea este (v-am mai spus asta) că sunt implicat profesional în acest proces de îndobitocire, mă fac vinovat prin colaborarea cu sistemul care creează ”omul nou”. În școală, ca profesor, nu-mi pot permite libertatea pe care mi-o permit aici. Acolo trebuie să fac ceea ce-mi cere sistemul.

” Vorbind de amânare, ce proiecte mai importante regretați că nu le-ați început sau finalizat?”

Nu pot să spun. Ar fi ca și cum aș vorbi despre niște boli care țin de intimitate.

17 ianuarie 2011, 23:32

bogdan spunea…

Stimate d-le Valerius,

Cred că este o situație foarte grea pentru dvs. Am însă două mențiuni: 🙂

– Trebuie să ne câștigăm existența, să asigurăm traiul nostru și al familiei noastre

– Nu știu în afară de Filosofie ce materii mai există acum în liceu care ar cădea în aria specializării dvs, nu mă pricep, nu mai sunt în temă cu ce e acum. Deoarece fii-mea a făcut meditații la filosofie în ultimul an de liceu, am citit și eu din manualul de clasa a XII-a, uneori lecții întregi. Nu mi s-a părut totuși a fi politizat sau dacă a fost, a fost politizat la un nivel minimal, aceasta este însă doar părerea unui neofit. Partea de marxism este foarte scurtă, într-adevăr, nu este prezentată cum trebuie, dar, din ceea ce mi-aduc aminte, nu există o parte în care marxismul să fie făcut cu ou și cu oțet.

18 ianuarie 2011, 10:39

bogdan spunea…

… De îndoctrinarea la care mă refeream mai sus, în opinia mea, se face vinovată în primul rând mass-media, aceasta este instrumentul fundamental (și diabolic) de îndoctrinare.

18 ianuarie 2011, 11:16

Valerius spunea…

” Deoarece fii-mea a făcut meditații la filosofie în ultimul an de liceu, am citit și eu din manualul de clasa a XII-a, uneori lecții întregi. Nu mi s-a părut totuși a fi politizat”

Am mai scris pe tema asta, poate chiar aici, în paginile mele.

De exemplu aici am mai discutat pe această temă:

http://www.info98.ro/nanu/forum/index.php?caz=23&idUtilizator=12&pagina=8 (am prezentat răspunsul respectiv al d-lui Valerius mai jos)

”Răspuns la mesajul 455, al domnului Bogdan

„Care este modalitatea prin care sistemul îşi face propagandă prin intermediul unui profesor de filozofie (pornind de la cazul dvs)? Cum se realizează, practic, aceasta? Ce trebuie să predaţi?”

Sistemul îl determină pe profesor în principal prin (a şi b):

a). planul de învăţământ (curriculum), adică prin setul de discipline şcolare, repartizarea lor pe „filiere”, „profiluri”, „specializări”.

Eu lucrez într-un „grup şcolar”. Aici avem clase cu profilurile: informatică, economic, tehnic, şcoală de artă şi meserii, învăţământ cu frecvenţă redusă.

Predau:

Disciplina și clasa:

Logică şi argumentare – a IX-a

Psihologie – a X-a

Educaţie antreprenorială – a X-a, a XI-a

Economie – a XI-a

Economie aplicată – a XI-a, a XII-a, a XIII-a

Filozofie – a XII-a

La noi, filozofia se predă numai la clasele de informatică. Din 22 de ore ale mele, doar una este de filozofie (am împărţit orele cu o colegă de aceeaşi specialitate). Cele mai multe sunt de economie şi educaţie antreprenorială. Sistemul nu are nevoie de cârcotaşi, ci de oameni pregătiţi pentru economie de piaţă, care îl fundamentează;

b). programele şcolare, care stabilesc temele care trebuie studiate, autorii care trebuie abordaţi.

Ca profesor trebuie să respecţi aceste repere. Ele sunt impuse şi autorilor de manuale, constituie şi exigenţe de examene şi deci sunt importante pentru elev. Iar rezultatele elevului sunt criteriu principal de apreciere a profesorului. Ca şi înainte, profesorul este o rotiţă care trebuie să se învârtă cum îi impune sistemul.

Disciplinele cel mai puţin afectate de ideologia sistemului sunt Logica şi Psihologia.

Filozofia are o situaţie de mijloc. Pe de o parte, sistemul îţi impune o anumită orientare. De exemplu îţi cere să studiezi următorii filozofi: Aristotel, Augustin, Blaga, Descartes, Kant, Locke, J. St. Mill, Platon, Popper, Sartre. Pe de altă parte, filozofia se autosalvează prin însăşi natura ei, căci filozofie înseamnă dialog, confruntare de idei. Abordând, de exemplu, unele critici aduse de Popper istoricismului marxist, trebuie să „asculţi şi partea cealaltă”, adică ai posibilitatea, chiar eşti nevoit să prezinţi şi punctul de vedere marxist.

Disciplinele cele mai afectate de ideologia sistemului sunt Economia şi Educaţia antreprenorială. Aici s-a întronat critica nihilistă a vechiului sistem social-economic şi augmentarea virtuţilor actualului sistem. Rar îţi poţi permite să spui că lucrurile nu sunt întotdeauna ca în carte. Nu ai timp (trebuie să-l înveţi pe elev ce-i trebuie, în vederea examenelor) şi trebuie să te gândeşti şi la cei de la Ochiul şi Timpanul, care sunt plătiţi să conserve sistemul actual.

18 ianuarie 2011, 17:36

bogdan spunea…

O, tempora, da, acum mi-am adus aminte, au trecut doi ani.:)

”Educație antreprenorială” și ”Economie”, da, aici trebuie să se cânte partitura economiei de piață, a liberei-inițiative triumfătoare prin comparație cu ”greoaia” economia centralizată marxistă (în afară de faptul că am ajuns colonie mare lucru nu a făcut economia de piață la noi, în schimb cât a construit poporul român în ceaușism!).

Domnule Valerius, acum înțeleg ce tragedie antică trăiți! 🙂

Să fie asta singura dvs. problemă și în rest să fiți sănătoși dvs. și familia dvs.!

18 ianuarie 2011, 20:32

10 responses to “Marxism vs. capitalism

  1. ”Pace ție, cititooooruuuleee…!”

    Doamne-ajută ! (vorba marxiștilor)

  2. ”Poate dl Valerius nu a fost nici măcar membru de partid”

    Domnule Bogdan,

    Am fost membru al PCR, dar nu pentru că ”trebuia”, ci pentru că am dorit să fiu. Mai ”rău” decât atât, mă consider încă membru al acelui partid despre care cred că a fost desființat în mod abuziv, așa cum abuzivă a fost și restaurația capitalismului în fostele țări socialiste.

    Nu mi-am ars carnetul de membru al PCR. Vă amintiți, poate, că în prezentarea mea din forumul Pruteanu am scris aceste informații. ”Moda” aceea a arderii carnetelor de membri ai PCR în piețe a etalat valoarea morală a acelor oameni. Era dreptul lor să-și ardă carnetele, dar de ce acolo și de ce atunci ? I-a somat cineva cu pistolul la tâmplă să intre în PCR ? Aaa, au vrut funcții, au vrut ”butelii de aragaz”? Păi, dacă-i așa, atunci acele avantaje au fost prețul prostituării lor politice. N. Ceaușescu spunea un adevăr: ”Partidul nu-i nici mai bun, nici mai rău decât membrii săi”. Avem o explicație internă a prăbușirii sistemului socialist: acei oportuniști au săpat la temelia sistemului, prin parazitarea partidului. Iar când carnetul nu le-a mai asigurat avantaje s-au lepădat de calitatea de membri ai PCR, precum Petru de Isus.

    • Da, și eu am crescut pe lângă acel domn Plătică, care a fost un ”credincios” comunist, ca dvs. Unchiul meu, care a avut funcție în aparatul de partid (a murit tânăr, la puțin peste treizeci de ani), a fost iarăși un mare comunist idealist. Mai am din aceştia în familie, dar nu de rafinamentul unchiului. Pe unchi, fratele mamei, nu l-am apucat, îl cunosc numai din povestirile părinților și al celorlalte rude, din câte mi-au zis aceștia, unchiul a fost o capacitate.

      Să vă spun un lucru, nici eu nu mi-am ars carnetul de UTC atunci, mi s-a părut de prost gust să fac acest gest. Până la urmă, cu ce era vinovat acel carnet?

      Credeți că de asta s-a prăbușit comunismul la noi, din cauza calității membrilor de partid de la noi? Nu putem oare spune că măsurile economice aspre luate de Nicolae Ceușescu au îndepărtat populația și implicit marea masă a membrilor de partid de el, care era întruchiparea socialismului în România?

      În legătură și cu ce ați spus mai sus (și înainte să citesc postarea dvs.), d-le Valerius, v-am pus dvs. și d-lui Liviu, mai-nainte, niște întrebări pe blogul d-lui Liviu.

  3. Io m-am bucurat mult, in ’89 cand soldatii la Targoviste si-au stins tigarile pe retina cretinului si-a cotoroantei- problema e ca nu au fost matrasiti suficient de multi comunisti, si nici o decomunizare reala nu s-a facut. Ceva de genu unui tribunal international pentru judecarea crimelor comunismului. Si boaita de marx, ars in efigie)))
    ps–
    ma, daca o arzi sanki „ortodox”, scrie ceva despre adevaratii eroi din rezistenta anti-comunista ,Elisabeta Rizea, Arnautoiu, Sisman, Ogoranu s.a.m.d ca nu poti fi si cu Dumnezeu si cu Veliar, si marxist si crestin (pentru un nivel mediu studiaza Scriptura.Pentru un nivel mai inalt iti mai tre’ cateva tone de carti..) priceputai tu asta marxistule la capatana? daca nu scrii nika pe tema asta, dai inainte! chiar prefacandu-te ai sanse mari sa devii smerit, bogdanel. asa scrie la pateric )))

    • Un proces al comunismului ar trebuie să țină seama că din 1964 până în 1980 aici oamenii au dus-o mai bine decât o duc vesticii acum, precum și de toate realizările perioadei comuniste, blocuri, fabrici, drumuri, amenajări urbane. Trebuie făcută o diferențiere între perioada stalinistă, pre-1958, când eram sub ocupație sovietică și ceea ce a urmat, după ce Dej, secondat de Nicolae Ceușescu, i-a alungat pe ruși din țară.

      Nu zic că fostul președinte Ceaușescu nu a dus o politică greșită după 1980, o politică de economii inumane care a impus mari privațiuni populației și care practic a făcut să se prăbușească societatea, populația și economia erau la pământ.

      Cine s-a ocupat de Ceaușescu în decembrie 1989? Păi oamenii din eșalonul doi ai regimului trecut, trădătorii, ei sau urmașii lor sunt marii moguli ai prezentului. Ceaușescu, un naționalist, a fost ucis pentru că în viață ar fi fost incomod, el ar fi putut să spună de fondurile interne și externe, ale poporului, care urmau să fie prăduite. Totul trebuia împărțit, iar poporul trebuia să se uite și să nu vadă nimic, lui i se rezervase rolul de prost al satului.

      Mult mai nimerit ar fi să vorbim astăzi nu de un proces al comunismului, ci de un proces al capitalismului românesc. După 20 de ani de așa-zisă democrație de tip vestic, în care noi am avut parte de conduceri care mai de care mai incompetentă și mai coruptă, am ajuns o colonie, o țară cu oameni săraci, cu sistemele de asigurări sociale și medical aproape de colaps.

      Rezistența din munți a avut ca principiu un caracter meritoriu, a reprezentat lupta naționaliștilor români împotriva ocupanților sovietici și a marionetelor lor minoritare, o luptă zadarnică însă, în condițiile în care tocmai americanii atât de așteptați ne-au dat pe tavă rușilor, împreună cu englezii. Lupta aceasta s-a stins când luptătorilor rămași li s-a oferit o amnistiere, pe care aceștia au acceptat-o.

      Domnule Vasile, mi-ar face plăcere să discutăm mai mult, însă asta nu se poate, pentru că dumneata ești un ignorant, ca toți aceia care au scris aici ca să împroaște cu noroi. Dacă ai fi studiat istorie, nu ai fi scris prostiile pe care le scrii aici. Îți spun ce le-am spus și altora ca dumneata: du-te, domnule Vasile, și discută cu cei de teapa dumitale, nu mai scrie aici, e inutil, din cauza ignoranței dumitale nu poți fi un partener de discuție, cel puțin nu pentru mine.

  4. tu dovedeste cu probe ca io-s ignorant si dupa aia discutam ce tema vrei, ca eu nu mi-am perfectionat cultura citind wikipedia.si nici nu scriu penibilitati pe blogul unei imbecile depravate, oki? Ceausescu fost-a mare si tare si sub regimul alogen incepand cu P Groza. faptu ca s-a debarasat de stalinisti nu-l absolva de complicitate la genocid. tu habar n-ai de cine au fost in realitate inspiratorii marxism-leninismului, si cine a fost marx de fapt. lasa netu si pune ochii pe carte, ca de semidocti cu rasini ii plina lumea

  5. ps-
    mi-ai pus moderare. de parca imi pasa..

  6. Dragă nea Vasile,

    La fiecare impertinență, de acum înainte îți voi șterge mesajul respectiv. Că vrei, că nu vrei, acesta este un blog personal, unde eu pot face ceea ce consider necesar din punct de vedere al mesajelor. Până acum nu ți-a făcut nimeni nimic.

    Fiecare informație din Wikipedia este controlată de un colectiv, trebuie să menționezi sursa, ca să rămână informația, iar tipii de acolo sunt niște tipi culți, cel puțin cel pe care l-am cunoscut eu este un tip foarte cult. Tot ce ține de istorie, la mine, aici, nu se bazează pe Wikipedia, ci pe cărțile pe care le-am citit. Probabil articolele ale căror linkuri mi le-ai prezentat sunt dubioase prin comparație cu informațiile din Wikipedia.

    În general, tot ceea ce încerci să-mi spui de marxism, eu știu din cărți.

    Marxismul, până la urmă, nu cred că poate fi aplicat cu adevărat în practică. Nu cred că teoria este de ajuns de consistentă pentru a fi aplicată cu succes în practică. Până acum, tot ceea ce a avut eticheta de marxism a însemnat o dictatură naționalistă cu elemente socialiste. Deoarece există o egalitate între marxism și dictatura proletariatului în prima fază, iar cum această dictatură nu a existat niciodată, nicăieri, voința proletariatului fiind uzurpată de un grup care și-a impus doar propria-i voință, clasa muncitoare având doar rolul de executant și de aplaudac, eu consider că nu a existat niciodată marxism în fapt.
    Totuși, dând Cezarului ce-i al Cezarului, dictatura de la noi, în perioda 1964-1980, a avut un caracter uman, iar realizările, din punct de vedere a ceea ce s-a construit, au fost imense. Hai să comparăm realizările epocii anterioare cu cele ale epocii post-1989! A, da, am uitat, ultima nu are realizări! 🙂 1 km de autostradă e realizare? 🙂 Și, cum o duc oamenii acum, după 20 de ani de capitalism autohton? Îți spun tot eu – foarte rău! Atenție, eu nu critic capitalismul ca doctrină, ci doar ceea ce e la noi, așa după cum nu se poate spune că am lăudat marxismul, ci realizările regimului ceaușist. După cum spuneam, marxism, cu adevărat, nu cred că a existat nicăieri.

    Nu în ultimul rând, nu e treaba dumitale unde scriu eu, apropo de Lorena. Ce faci, te erijezi în cenzor precum cei comuniști pe vremuri? Pentru știința ta, deși recunosc că Lorena are condei, am în proporție de peste 90% o părere proastă despre comentariile celor care scriu acolo. Iar viața privată a Lorenei o privește numai pe ea. De ce scriem cu toții, mai bune sau mai rele, suntem însă răspunzători.

    Despre regimul ceaușist, în cadrul cronicii la filmul lui Ujică, a scris domnul Liviu, care este stalinist, pe blogul său, ”Anticapitalism”, niște lucruri cu care sunt de acord. Și dânsul recunoaște că fostul președinte, Nicolae Ceaușescu, nu prea a avut treabă cu marxismul, a fost doar un bun, ca să-i zic așa, ”diriginte de șantier”. Aici este linkul spre articolul respectiv.

  7. ha! ha! pai informatiile din linkurile mele nu sunt „probabil dubioase” ci sunt verificate si pe fiecare in parte le gasesti pe wiki-, in format pdf sau pe amazon.com )))-tre sa stii sa cauti-si in carti de specialitate. doar n-ai pretentia sa-ti trimit cartile originale gen secher , soljenitin etc, prin curier rapid? trimete le prin mail(linkurile) si domnilor tovarasi ca poate le vine porumbelul la cap! )) sau pune.le tu in pagina, ca vad ca te-a deranjat limbaju si n-au trecut de akismet )))
    ps- tu esti un soi de nationalist de stanga, o rara avis caci stanga e prin definitie globalista. mey, io-s de-a dreapta , mai din topor si sunt de parere ca Romania out of ue &nato.nu avem acelasi drum cu noul- imperiu -roman-neo-pagan.

  8. Dragă domnule Vasile,

    Sunt naționalist și asta mă situează automat la dreapta spectrului politic, dacă este să fim riguroși. Eu încerc să fiu obiectiv și să laud ceea ce e de lăudat și să critic ceea ce e de criticat. Dacă aș avea ce să laud la guvernările post-decembriste, care ne-au transformat în colonie și într-un popor obidit, care cică fac parte din marea familie a democrației vestice, aș lăuda, dar, sincer, nu am ce.

    Dumneata faci referire și la Soljenițin, mi-ar părea bine să știu că i-ai citit măcar o carte, eu măcar pot să zic asta.

    Dumneta văd că ai o oarecare soluție la situația de acum și anume ieșirea din actualele structuri, NATO și UE. Mă bucur când văd că are cineva o soluție, acum mai trebuie ca ea să fie și bună. Eu nu am nici o soluție, poate doar să mai clonăm niște nemți cinstiți, deștepți și muncitori, pe care să-i punem să ne conducă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s