Monthly Archives: Ianuarie 2011

Epoca Nicolae Ceaușescu

Ceaușeștii cu cei doi fii

Ceaușeștii cu cei doi fii

Elena Ceaușescu cu Valentin și familia lui

Elena Ceaușescu cu Valentin și familia lui

Elena și Nicu Ceaușescu

Elena și Nicu Ceaușescu

Elena Ceaușescu și Zoe

Elena Ceaușescu și Zoe

Domnule Valerius, vorbeam mai jos, în cadrul comentariilor la postarea despre filmul ”Autobiografia lui Ceauşescu”, despre scăderile lui Nicolae Ceauşescu. Ca să echilibrez, o să vin acum cu ceva despre calităţile naţionalistului Ceauşescu. Am un coleg de serviciu, om la aproape 60 de ani, care a lucrat în comerțul exterior înainte de 1989, a fost implicat în afacerile țării care au adus miliarde de dolari și a călătorit cam peste tot pe unde se poate călători.

Intenționez să postez despre două dintre povestirile lui, prima este despre elicopterele Puma și Alouette pe care noi le produceam atunci, iar a doua, foarte deosebită, este despre vizita unei delegații de nord-coreeni la noi în 1986.

Colegul meu este un român verde, un tip vioi, energic, cult, care are darul narării, un tip plăcut. Ca să revin la povestire, România producea elicopterele militare Puma și Alouette, primul de capacitate mare și al doilea de capacitate mică, care erau în dotarea NATO, eram singura țară din cadrul Pactului de la Varșovia care producea echipamente NATO. Noi am cumpărat licența de la francezi pentru producerea acestor două tipuri de elicoptere. Colegul mi-a spus că aveam voie să producem totul, mai puțin tabloul de bord și palele. Deoarece acesteste piese de echipament erau standardizate pentru NATO, le cumpăram din Vest, pe baza prețului cel mai mic, de exemplu noi am cumpărat și de la nemți aceste piese.

Noi am vândut elicoptere Puma peste tot în Africa, America de Sud și, cu o șmecherie, în Africa de Sud, țară aflată sub embargo. Mai mult, francezii au luat o mare țeapă cu această afacere. După ce ne-au vândut nou modelul pe care îl fabricam, de 9 persoane, pe care noi îl vindeam cu 3 milioane de dolari, francezii, la scurt timp, au scos un model pentru 11 persoane, la prețul de 6 milioane de dolari. Normal că majoritatea cumpărătorilor s-au orientat spre modelul nostru, pentru că nu era convenabil să plătească francezilor dublu pentru doar două persoane în plus, doar capacitatea, la preț dublu, nu se dubla.

România avea o flotilă de 150 de elicoptere Puma. La un moment dat, Kadar s-a găsit să-l certe pe Ceaușescu cu ceva. Acesta i-a spus sec: ”Dacă nu încetezi, îți voi înnegri cerul Budapestei cu elicoptere!”. De la Cluj la Budapesta elicopterele nu făceau decât maximum 20 de minute.

Deci, Ceaușescu a fost un om dotat cu simțul economiei de piață, un mare negustor și un mare negociator și diplomat. Asta ca o contrapondere la critica referitoare la vinderea alimentelor necesare populației în anii ’80, o acțiune abominabilă.

Spuneți dvs. mai jos: ” Sunt convins că prăbușirea sistemului socialist-comunist, în plan mondial, face necesară reflecția critică asupra acelui sistem, asupra premiselor lui teoretice (marxiste etc.), în general, și asupra regimului ceaușist, în particular. Dar, sunt de asemenea convins că acum, în plină criză de sistem a capitalismului, nu asta ar trebui să fie prioritatea-priorităților noastre, ale celor care mai credem în comunism. De condamnarea comunismului se ocupă, cu asupra-de-măsură, dușmanii acestuia.”.

Eu cred că critica la care vă referiți mai sus este necesară și ea trebuie făcută, în această perioadă de decantare a celor două sisteme, marxist și capitalist, tocmai pentru ca situațiile regretabile dim marxism să nu se repete, dacă marxismul va (re)veni la conducere la noi sau în alte țări din Europa sau de pe celelalte continente. Cât despre criticile aduse marxismului de către adversarii săi, eu nu le-aș lua în considerare dacă acestea sunt făcute cu ură. Numai o critică dreaptă, o judecată dreaptă, este benefică, ajută. Știți cum se spune: ”Vei fi măsurat cu aceeași măsură cu care măsori”.

Surse poze:

Poza 1: http://image.stirileprotv.ro/media/images///400×300/Dec2008//60215117.jpg

Poza 2: http://nicolae-ceausescu.yolasite.com/resources/AAAAACEAUSESCU789.jpg?timestamp=1258123082796

Poza 3: http://3.bp.blogspot.com/_YwVU2RZi7tQ/TSIVaCRR5wI/AAAAAAAADeo/x418gVxXtLI/s1600/NicuCeausescu.1989.jpg

Poza 4: http://data5.blog.de/media/227/3286227_b43dd19106_m.jpg

Reclamă la armata chineză.

Sursa: Forumul Nanu mesajul 8420/ 28.01.2011 autor: Carmen

27 ianuarie

Astăzi este ziua lui Florin Piersic. La mulți ani și să ne trăiești, Florine!  Florin este un tezaur național.

Astăzi este și ziua prietenului meu Silviu. La mulți ani, Silviule!

26 ianuarie

Astăzi este o zi deosebită. Este comemorarea zilei de naștere a tovarășului Nicolae Ceaușescu. Și a mamei-soacre. Nu am pus poză cu mama-soacră, dar am pus un clip cu tovarășul, un fragment din filmul ”Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”, al lui Andrei Ujică, film la care m-am referit mai jos.

Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi, pe tovarășul și pe tovarășa, și pe cei doi copii ai lor care au plecat devreme dintre noi, Zoe și Nicu!

Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu

În primul rând, vreau să mulțumesc domnului Liviu Florian, deținătorul blogului ”Anticapitalism”, blog aflat în blogrollul meu, pentru că mi-a adus în atenție un film de care auzisem, ”Autobiografia lui Ceaușescu”, determinându-mă, prin cele scrise cu privire la acest film, să-l văd și eu, la rândul meu.

Cele scrise de dl Liviu cu privire la Ceauşescu, pe baza celor prezentate în film de Andrei Ujică, sunt foarte pertinente, numai că se aplică doar pentru perioada primilor 16 ani de domnie (nu cred că este exagerat termenul) ai lui Nicolae Ceauşescu, perioadă care se întinde din 1964 până în 1980.

O să spicuiesc mai jos din cronica d-lui Liviu:

”Nu ştiu ce a intenţionat regizorul Andrei Ujică, dizident comunist autodeclarat, care a părăsit România în 1981 pentru a se stabili în  Germania de Vest, vizavi de acest film al său. Probabil aidoma ucenicului vrăjitor, a scăpat demonii mistificării de sub control, sedus fiind de personalitatea lui Ceauşescu, ori poate de nevoia subliminală de a rosti un adevăr istoric ce începe să prindă contururi din ce în ce mai precise în conştiinţa neamului sau, poate aşa cum a declarat, s-a lăsat condus de imperativul de a-l cunoşte mai profund pe Secretarul General al Partidului, trecând peste clişeele propagandei oficiale. Pelicula se constituie în una din cele mai luminoase, calde şi emoţionante evocări ale lui Nicolae Ceauşescu şi ale epocii sale”

Corect.

”Pas cu pas, eveniment politic după eveniment, firul istoriei se desfăşoară şi odată cu el Ceauşescu ni se dezvăluie, ni se arată nefabricat atât ca om cât şi ca om politic, înţelegem raţiunea actelor sale, impulsurile lăuntrice ce l-au animat, dar mai presus de orice pătrundem o epocă redată prin imaginea vie, veselă, a străzii, prin muzica ei, prin party-urile ce o însufleţeau, în care poporul construia pentru sine fără capitalişti, căreia prinşi în vâltoarea ei nu i-am înţeles atunci copleşitoarea însemnătate istorică.”

”Cadrele cu Nicolae Ceauşescu, primit cu mare fast în China de către Mao, în SUA de către Nixon, în Marea Britanie de către regină, în Coreea de Nord de către Kim Ir Sen sau aiurea (de alți șefi de stat), au darul de a picura în sufletul privitorului otrava amară a regretului pierderii independenţei şi suveranităţii ţării în epoca ce a urmat contrarevoluţiei din decembrie 1989. ”

Cine se simte, să spună ceva în legătură cu paragraful de mai sus! 🙂

”Pe plan extern (Ceaușescu) a fost un lider respectat, ce a ştiut să speculeze conflictele antagoniste dintre cele două mari puteri ale vremii (și nu numai!) în interesul României, întărindu-i independenţa şi suveranitatea cu o şiretenie moştenită din vatra satului oltenesc, de unde îşi avea obârşia”

Excelent spus!

”Prin acest lung metraj Andrei Ujică face un serviciu involuntar mişcării socialiste şi muncitoreşti din ţara noastră ajutând-o să-şi regăsească reperele şi eroii, iar pentru acest lucru nu putem decât să îi mulţumim.”

Prin acest lung metraj, mai mult, eu zic că Andrei Ujică face un  serviciu istoriei poporului român și națiunii române.

O să-mi permit să vin cu o completare la cronica d-lui Liviu, pentru partea din film referitoare la perioada de la începutul anului 1989, la care dl Liviu nu s-a referit:

În iarna de la începutul lui 1989, vedem cortegiul prezidențial cum trece pe străzi cu magazinele goale. Ceaușescu este dus în vizită la un magazin de  mezeluri, unde s-au băgat produse special pentru această ocazie, urmând ca ele să fie scoase din galantare imediat după vizita dictatorului, o viziune de-a dreptul kafkiană!

Ceaușescu intră și trece în revistă produsele, așa cum un ofițer își inspecteză dimineața oamenii la apel, absurdul atinge o culme – nu e nimeni în magazin, niciun client! Vânzătoarele aplaudă (LOL :)!).

Pe traseu, în ninsoare, în frig, oamenii aplaudă și strigă lozinci. Mai bine ar fi strigat cum îmi vine mie  să spun acum: ”De ce, Nicule, de ce?”

Atunci, în 1989, oamenii ajunseseră să fie stăpâniți de aceeași încrâncenare de care sunt stăpâniți acum.

Andrei Ujică pare că-l privește în filmul lui cu duioșie și cu simpatie pe Nicolae Ceaușescu. Parcă după atâta studiu, vede în el omul care a făcut ceva pentru țară și popor, în ciuda greșelilor sale, fără însă a-l absolvi de ele, omul din popor despre  care Păunescu spune cu talentul geniului în ”Bocet pentru ăl bătrân”:

”Şi el ne-a fost măcar o dată baci,
Şi noi i-am fost măcar o dată turmă,
De ce am apăsat pe-acel trăgaci,
Cînd moartea şi-aşa venea din urmă ?

Ne trebuia şi milă şi efort,
Să le putem concilia pe toate,
De ce am dorit să-nceapă cu un mort,
Aceste ziduri de maternitate?

Eram români şi el era român,
A fost şi crimă, dar a fost o gafă,
De ce l-am omorît pe ăl bătrîn,
Cu mîini legate, împuşcat în ceafă?

Voi nu vedeţi că nu putem dormi ?
Voi nu vedeţi că ţara nu mai doarme ?
Din zori de seară pînă-n zori de zi,
Strigoiul lui aleargă prin cazarme.

Îşi plînge ţara ori de cîte ori,
De drama ei se-atinge şi îl doare,
Strigoi bătrîn ce cîntă ”Trei culori”,
Cum face la beţie fiecare …

Acest strigoi de unde-ncepe tot,
Priveşte dintre stele pe fereastră,
Din buzele ce a vorbi nu pot,
Porneşte cinic libertatea noastră.

Şi totuşi într-un tragic timp păgîn,
I-am încărcat cu întuneric pasul,
De ce l-am omorît pe ăl bătrîn,
Și nici măcar nu-i facem parastasul?”

De ce nu-i facem parastasul?

Marxism vs. capitalism

 

Domnul Valerius este profesor de liceu și marxist. Înainte de 1989, dl Valerius nu a fost activist, nu a avut nici o funcție în structurile PCR. Poate dl Valerius nu a fost nici măcar membru de partid – tata a fost, de exemplu, toți ofițerii superiori trebuiau să fie. Dl Valerius este un idealist, un om care vede binele omenirii legat indisolubil de un marxism umanist. Mai jos este un dialog pe care l-am avut cu dl Valerius.

Un alt marxist cu care mai dialoghez pe net este dl Florian Liviu. Dl Liviu este stalinist. Pentru d-sa singura șansa a omenirii este stalinismul.

Admir idealismul ambilor domni, faptul că ei poartă stindardul cu secera și ciocanul într-o țară amorțită de ceea ce i se întâmplă, o țară – de ce să ne ferim de cuvinte – ajunsă colonie, o țară care după douăzeci de ani de ”economie de piață” este schilodită de corupție, hoție și sărăcie și care are  sistemele de asigurări sociale și medical pe marginea prăpastiei, gata să se prăbușească.

bogdan spunea…

Domnule Valerius,

Eu, cu sinceritate, vă admir marxismul umanist. Este adevărat, poate nu sunt mereu de acord cu dvs.., dar admir țelul dvs., o societate având la bază principiile echității și ale umanismului.

Cred că ați făcut mult pentru marxism, ați luptat frumos. Eu, de exemplu, fără dvs. și fără dl. Liviu nu aș fi încercat să studiez marxismul. Poate aș fi zis precum ceilalți, așa cum a fost îndoctrinată majoritatea, că marxismul este demonic, iar democrația vestică și capitalismul sunt binele, albul. Am înțeles însă că orânduirea comunistă românească de până în 1980 a avut o componentă umanistă fantastică, s-a construit fantastic, cu poporul și pentru popor (și de construit s-a construit în același ritm și după, deși componenta umanistă s-a cam pierdut pe drum) și că toate guvernările postdecembriste sunt profund antinaționale.

Admir și lupta d-lui Liviu, pe de altă parte, deși nu suntem de aceeași părere în privința lui Stalin.

În definitiv, dvs., amândoi, în România, sunteți niște Don Quijote, niște luptători idealiști într-o mare capitalistă nemiloasă.

Vorbind de amânare, ce proiecte mai importante regretați că nu le-ați început sau finalizat?

Cu sensul vieții e mai simplu cu noi creștini, noi vrem să ajungem în Rai, în apropierea Mântuitorului. Însă și dvs. ați avut o viață exemplară, d-le Valerius, și nu văd de ce nu ați ajunge acolo. Sper, cu toată sinceritatea, ca și dl Liviu să ajungă acolo, deoarece mi-e simpatic.

17 ianuarie 2011, 21:12

Valerius spunea…

” Poate aș fi zis precum ceilalți, așa cum a fost îndoctrinată majoritatea, că marxismul este demonic, iar democrația vestică și capitalismul sunt binele, albul.”

Ați surprins esențialul. Drama mea este (v-am mai spus asta) că sunt implicat profesional în acest proces de îndobitocire, mă fac vinovat prin colaborarea cu sistemul care creează ”omul nou”. În școală, ca profesor, nu-mi pot permite libertatea pe care mi-o permit aici. Acolo trebuie să fac ceea ce-mi cere sistemul.

” Vorbind de amânare, ce proiecte mai importante regretați că nu le-ați început sau finalizat?”

Nu pot să spun. Ar fi ca și cum aș vorbi despre niște boli care țin de intimitate.

17 ianuarie 2011, 23:32

bogdan spunea…

Stimate d-le Valerius,

Cred că este o situație foarte grea pentru dvs. Am însă două mențiuni: 🙂

– Trebuie să ne câștigăm existența, să asigurăm traiul nostru și al familiei noastre

– Nu știu în afară de Filosofie ce materii mai există acum în liceu care ar cădea în aria specializării dvs, nu mă pricep, nu mai sunt în temă cu ce e acum. Deoarece fii-mea a făcut meditații la filosofie în ultimul an de liceu, am citit și eu din manualul de clasa a XII-a, uneori lecții întregi. Nu mi s-a părut totuși a fi politizat sau dacă a fost, a fost politizat la un nivel minimal, aceasta este însă doar părerea unui neofit. Partea de marxism este foarte scurtă, într-adevăr, nu este prezentată cum trebuie, dar, din ceea ce mi-aduc aminte, nu există o parte în care marxismul să fie făcut cu ou și cu oțet.

18 ianuarie 2011, 10:39

bogdan spunea…

… De îndoctrinarea la care mă refeream mai sus, în opinia mea, se face vinovată în primul rând mass-media, aceasta este instrumentul fundamental (și diabolic) de îndoctrinare.

18 ianuarie 2011, 11:16

Valerius spunea…

” Deoarece fii-mea a făcut meditații la filosofie în ultimul an de liceu, am citit și eu din manualul de clasa a XII-a, uneori lecții întregi. Nu mi s-a părut totuși a fi politizat”

Am mai scris pe tema asta, poate chiar aici, în paginile mele.

De exemplu aici am mai discutat pe această temă:

http://www.info98.ro/nanu/forum/index.php?caz=23&idUtilizator=12&pagina=8 (am prezentat răspunsul respectiv al d-lui Valerius mai jos)

”Răspuns la mesajul 455, al domnului Bogdan

„Care este modalitatea prin care sistemul îşi face propagandă prin intermediul unui profesor de filozofie (pornind de la cazul dvs)? Cum se realizează, practic, aceasta? Ce trebuie să predaţi?”

Sistemul îl determină pe profesor în principal prin (a şi b):

a). planul de învăţământ (curriculum), adică prin setul de discipline şcolare, repartizarea lor pe „filiere”, „profiluri”, „specializări”.

Eu lucrez într-un „grup şcolar”. Aici avem clase cu profilurile: informatică, economic, tehnic, şcoală de artă şi meserii, învăţământ cu frecvenţă redusă.

Predau:

Disciplina și clasa:

Logică şi argumentare – a IX-a

Psihologie – a X-a

Educaţie antreprenorială – a X-a, a XI-a

Economie – a XI-a

Economie aplicată – a XI-a, a XII-a, a XIII-a

Filozofie – a XII-a

La noi, filozofia se predă numai la clasele de informatică. Din 22 de ore ale mele, doar una este de filozofie (am împărţit orele cu o colegă de aceeaşi specialitate). Cele mai multe sunt de economie şi educaţie antreprenorială. Sistemul nu are nevoie de cârcotaşi, ci de oameni pregătiţi pentru economie de piaţă, care îl fundamentează;

b). programele şcolare, care stabilesc temele care trebuie studiate, autorii care trebuie abordaţi.

Ca profesor trebuie să respecţi aceste repere. Ele sunt impuse şi autorilor de manuale, constituie şi exigenţe de examene şi deci sunt importante pentru elev. Iar rezultatele elevului sunt criteriu principal de apreciere a profesorului. Ca şi înainte, profesorul este o rotiţă care trebuie să se învârtă cum îi impune sistemul.

Disciplinele cel mai puţin afectate de ideologia sistemului sunt Logica şi Psihologia.

Filozofia are o situaţie de mijloc. Pe de o parte, sistemul îţi impune o anumită orientare. De exemplu îţi cere să studiezi următorii filozofi: Aristotel, Augustin, Blaga, Descartes, Kant, Locke, J. St. Mill, Platon, Popper, Sartre. Pe de altă parte, filozofia se autosalvează prin însăşi natura ei, căci filozofie înseamnă dialog, confruntare de idei. Abordând, de exemplu, unele critici aduse de Popper istoricismului marxist, trebuie să „asculţi şi partea cealaltă”, adică ai posibilitatea, chiar eşti nevoit să prezinţi şi punctul de vedere marxist.

Disciplinele cele mai afectate de ideologia sistemului sunt Economia şi Educaţia antreprenorială. Aici s-a întronat critica nihilistă a vechiului sistem social-economic şi augmentarea virtuţilor actualului sistem. Rar îţi poţi permite să spui că lucrurile nu sunt întotdeauna ca în carte. Nu ai timp (trebuie să-l înveţi pe elev ce-i trebuie, în vederea examenelor) şi trebuie să te gândeşti şi la cei de la Ochiul şi Timpanul, care sunt plătiţi să conserve sistemul actual.

18 ianuarie 2011, 17:36

bogdan spunea…

O, tempora, da, acum mi-am adus aminte, au trecut doi ani.:)

”Educație antreprenorială” și ”Economie”, da, aici trebuie să se cânte partitura economiei de piață, a liberei-inițiative triumfătoare prin comparație cu ”greoaia” economia centralizată marxistă (în afară de faptul că am ajuns colonie mare lucru nu a făcut economia de piață la noi, în schimb cât a construit poporul român în ceaușism!).

Domnule Valerius, acum înțeleg ce tragedie antică trăiți! 🙂

Să fie asta singura dvs. problemă și în rest să fiți sănătoși dvs. și familia dvs.!

18 ianuarie 2011, 20:32

Fata cu tatuajul cu dragon

Am văzut acum câteva zile filmul ”Bărbații care urăsc femeile” sau după traducerea din engleză a titlului filmului: ”Fata cu tatuajul cu dragon”.
Stieg Larsson este autorul trilogiei de un imens succes ”Milenium”, despre ale cărei romane am putea spune foarte rezumativ că fac parte din genul romanului polițist. Filmul de mai sus este ecranizarea primului roman din serie, toate trei filmele după romanele din cadrul trilogiei au fost lansate în 2009.

Stieg Larsson s-a născut în 1954 și a murit în 2004, datorită unui infarct, la cincizeci de ani. Stieg Larsson este un personaj deosebit. A fost inițial activist al Partidului Comunist Suedez (Liga Muncitorilor Comuniști), iar în 1977 a instruit în Eritrea o brigadă de femei din cadrul gherilelor Frontului de Eliberare Popular Eritrean în utilizarea aruncătorului de grenade (”AG”, așa după cum i-am învățat eu denumirea (abreviată) în armată).

Ziarist, grafician și fotograf, Larsson a fost editorul publicației suedeze troțchiste ”Fjärde internationale”, ce aparține secțiunii suedeze a Internaționalei a IV-a.

Convingerile sale politice și experiența sa jurnalistică au reprezentat factorii care l-au determinat pe Larsson să fondeze fundația Expo, similară lui Searchlight, britanică. Scopul fundației este de ”a contracara fenomenul de răspândire a curentului de extremă dreaptă și a culturii ”white power” în școli și în rândul populație tinere, în general”. Stieg Larsson a fost și editorul magazinului fundației în 1995.

În afara muncii sale regulate de jurnalist, Larsson a fost și un cercetător independent al extremismului de dreapta din Suedia. În urma acestiei activități, Larsson a scos prima sa carte, ”Extremhögern” (Extremismul de dreapta). Larsson a devenit rapid o personalitate recunoscută pentru activitatea sa ce a avut ca scop aducerea la cunoștința opiniei publice a pericolului pe care îl reprezintă organizațiile de extremă dreapta, și, în cadrul lor, a celor rasiste. El a fost un influent conferențiar pe acest subiect. Se spune că ani de zile el a primit în mod constant amenințări cu moartea de la inamicii săi politici.

Cărțile lui Larsson au fost scrise de acesta seara, după slujbă, pentru propria lui plăcere. El nu a făcut nicio încercare de a le publica până cu puțin timp înainte de moartea sa. Cărțile sale au fost publicate postum, primele două în 2005. Prima carte, ”Bărbații care urăsc femeile”, a luat premiul Glass Key Award pentru ”Cel mai bun roman polițist nordic” în 2005, iar a doua, ”Fata care s-a jucat cu focul”, a luat premiul pentru ”Cel mai bun roman polițist suedez” în 2006.

Conform testamentului care a apărut după moartea lui Larsson, redactat în 1977, acesta lăsa toată averea sa Ligii Muncitorilor Comuniști (organizația comuniștilor suedezi, acum Partidul Socialist). Deoarece testamentul nu era autentificat de martori, conform legislației suedeze, acesta nu a fost valid, așa că toată averea, incluzând și drepturile de autor, au revenit tatălui și fratelui său, cu care, se pare, conform declarației prietenei lui Larsson, Eva Gabrielsson, cea care a găsit testamentul, acesta nu avea contact aproape deloc. Decesul lui Larsson a produs rumoare, se vorbea că acesta a fost omorât, lucru dezmințit însă de editorul său suedez.

Eva Gabrielsson a fost prietena stabilă de mai mulți ani a lui Larsson. Cei doi nu s-au căsătorit, deoarece conform legislației suedeze din vremea aceea, cei doi miri trebuiau să-și facă publice adresele, ceea ce ar fi reprezentat un risc de securitate. Eva Gabrielsson solicită în prezent dreptul de a controla modul cum este prezentată opera lui Larsson, așa după cum el ar fi dorit, conform spuselor ei.

Revenind la film, acesta mi-a plăcut foarte mult. Filmul nu numai că este bun, dar are cel ceva, specificul european, care îl scoate din zona genului, unde americanii și-au impus viziunea. Este un film pe care vi-l recomand în mod deosebit ca să-l vedeți.
Un neavizat cu privire la biografia lui Larsson nu ar vedea poate la fel de bine ceea ce am văzut eu în film, o critică acerbă a marelui capital și a extremismului de dreapta, reprezentate de familia Vanger. Actorii, regia, scenariul – cu adevărat de excepție.

Surse:

http://en.wikipedia.org/wiki/Stieg_Larsson (EN)

http://www.imdb.com/name/nm2297183/ (EN)