Monthly Archives: Februarie 2011

1 Martie

De 1 Martie, un gând frumos și ”La Mulți Ani!” pentru mamele noastre, pentru soțiile noastre, pentru fiicele noastre, pentru toate reprezentatele sexului feminin, fără de care nu ar exista frumusețe și bunătate în viețile noastre, ale bărbaților.

sursa pozei: http://felicitari.regele.ro

… și Ronsard

Pour Helene

Când ai să fii bătrâna – târziu, la lumânare,
Torcând, şezând la clacă, pe lângă foc chircită,
Tu stihu-mi îngâna-vei şi vei rosti uimită:
Slăvitu-m-a, pe vremuri, Ronsard, când eram floare.

Ci auzind acestea, oricare slujitoare
Chiar de va fi, de trudă, aproape aţipită,
Când numele-mi rosti-vei, de el va fi trezită,
Şi slava-ţi va aduce şi binecuvântare.

Iar eu voi fi sub glie un duh, acolo jos,
Îmi voi afla odihna sub mirtul cel umbros;
La vatră, ghemuită, o babă tu vei fi

Şi vei jeli iubirea-mi şi nepăsarea ta.
Ascultă-mă, trăieşte, pe mâine nu lăsa;
Culege, astăzi încă, ai vieţii trandafiri.

Baudelaire

Imn Frumuseții

Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O, Fumuseţe? Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri si crime,
De-aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul, vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru? Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un câne pe poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;
Stapână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine.

Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;
Ai juvaeruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut, şi – Omorul e-un breloc de preţ
Pe pântecul tău mândru săltând cu voluptate.

Orbitul flutur zboară spre tine, lumânare,
Slăvindu-te drept torţă când a-nceput să ardă.
Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare
Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.

Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O, Frumuseţe, monstru naiv şi fioros!
Când ochii tăi, surâsul, piciorul tău mă-mbie
Spre un infinit de-a pururi drag şi misterios?

Sirena rea sau Înger, drăcească sau divină,
Ce-mi pasă când tu – zâna cu ochi de catifea,
Mireasmă, ritm, lucire, o! singură-mi regină! –
Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea?

Traducere: Alexandru Philippide

Orientul Mijlociu arde?

Acum, eu nu înțeleg prea bine ce se întâmplă în Libia, Bahrain și Egipt, dar ceea ce se întâmplă acolo îmi seamănă cu ceea ce s-a întâmplat la noi când a fost dat jos dictatorul Ceaușescu. Deși sunt mai puțin familiarizat cu Bahrainul, în Egipt și Libia știu că există dictaturi naționaliste. În Libia chiar avem un fel de socialism.

Ce se întâmplă acum, de exemplu, în Libia, că m-am documentat? În Libia există demonstrații, demonstranți, tiranul ține cu dinții și cu armele de putere, există disidenții din exil.

În continuare, o să mă refer tot numai la Libia, unde am studiat mai bine situația. Se pare că Libia o va lua pe calea României. Oamenii vor avea ”libertatea” multdorită. Industria petrolului, naționalizată, va fi dată înapoi companiilor străine de la care a fost luată și se vor redeschide probabil bazele militare americane și britanice pe care Gaddafi le-a închis. Oamenii vor vedea ce înseamnă sărăcia, vor simți pe pielea lor ce înseamnă procesul transformării țării lor, o țară mândră, într-o colonie.

Domnilor Liviu și Valerius, ce părere aveți?

Mai jos sunt două poze care mi-au plăcut, cu Mutassim, unul dintre cei șapte fii biologici ai colonelului Gaddafi, și Hillary Clinton. Mutassim este, dacă înțeleg bine, consilier pe probleme de securitate națională, în această calitate el coordonează activitatea Consiliului Național de Securitate, înainte a fost locotenent-colonel în armata libiană. El este foarte criticat pentru cum apare îmbrăcat în aceste poze de către adevărați patrioți libieni. Mie mi se pare cool lunganul.

A, da, și Ayesha al-Gaddafi:

Sursa principală a datelor despre Libia și familia Gaddafi: Enciclopedia Wikipedia – versiunea în limba engleză.

Tears&Goose

Am văzut ieri, cred că a patra oară în viață, Top Gun. Și – era de așteptat – era cât pe ce să-mi dea lacrimile atunci când a murit camaradul coleg de carlingă al lui Maverick, prietenul lui cel mai bun și operatorul lui radar, înaltul sensibil și familist de Goose, cel mereu în umbra lui Maverick. Cel care în film are un puști blond, de vreo 4 ani și ca soție pe Meg Ryan.
Da, și în film joacă, ca iubită a lui Maverick, Kelly McGillis. Pe atunci, în 1986, frumoasa, senzuala, seducătoarea și misterioasa Kelly McGillis.

Cred că nu există vreunul dintre noi toți, războinicii, gladiatorii, care să nu fie cât pe aici să-i dea lacrimile la partea cu moartea lui Goose, orchestrată perfect cu Memories a lui The Big Boss Faltermeyer. Lacrimile însă chiar mi-au dat la scena morții fetei din Love Story.

(Oliver narrates the opening line of the film, looking back:
What can you say about a twenty-five-year-old girl who died? That she was beautiful and brilliant? That she loved Mozart and Bach, the Beatles, and me?

As he leaves the hospital, he runs into his father, who asks: „Why didn’t you tell me? I made a couple of calls, and as soon as I found out, I jumped right in the car. Oliver, I want to help.” His son simply replies: „Jenny’s dead.” When his father begins to reply: „I’m sorry…”, Oliver interrupts him and quotes his late wife’s earlier remark:
Love, love means never having to say you’re sorry – the last line of film dialogue.

Thank you, internet, wherever you are :))

Când eram mic, îmi doream să fiu pilot. Nu a fost să fie, din cauza miopiei – miopie de care am scăpat, aproape, după operația de reducție de acum 6 ani.

Mai jos este melodia Memories a lui Harold Faltermeyer. Goodbye, Goose!

O, mărită Roma!

Am văzut la cinematograful din mallul Sun Plaza filmul Acvila. Ce au în comun filmul acesta, Acvila, şi unul de anul trecut, Centurionul, este că intriga ambelor se sprijină pe povestea legiunii a IX-a Hispana, cea care, conform legendei, a dispărut complet, cu cei 5.000 de oameni ai ei, în Britania.

În Centurionul este spusă povestea unui grup de supravieţuitori ai masacrului declanşat de picţi, în care a pierit legiunea a IX-a, grup condus de centurionul Dias, fiu de gladiator eliberat. Acest grup, care caută să ajungă la liniile romane, este fugărit de o trupă de elită de războinici picţi, care au jurat fie să anihileze grupul, fie să moară ei înşişi încercând asta, deoarece unul dintre membrii grupului de supravieţuitori a omorât pe copilul căpeteniei picte. Trupa de comando pictă este condusă de Etain, o amazoană pictă, fără glas, cu simţuri de fiară şi dorinţă nemăsurată de sânge roman. Etain este interpretată de Olga Kurylenko.

În Acvila este vorba de fiul comandantului legiunii a IX-a, Marcus Flavius Aquila, care împreună cu sclavul pict Esca, pe care l-a salvat de la moarte, fiu de căpetenie pictă înfrântă și omorâtă de romani, împreună cu ceilalți doi frați ai lui Esca, mama lui Esca fiind omorâtă de soțul ei chiar înainte de intrarea romanilor în așezarea lui Esca, pentru a o salva de soarta pe care romanii o rezervau învinșilor, pleacă dincolo de Zidul lui Hadrian, care împărțea Britania în două, pentru a recupera acvila care era stindardul legiunii a IX-a, despre care se auzise că apăruse undeva în teritoriul barbarilor picți și pentru a spăla astfel onoarea tatălui său, despre care nu se mai știa nimic, la fel ca și despre ceilalți membri ai legiunii damnate.

În ambele filme se subliniază că romanii și-au întemeiat măreția și pe cruzimea cu care tratau pe cei care li se împotriveau. După ce învingeau armata oponenților, romanii omorau, violau și înrobeau populația învinșilor. În acest sens, istoria depune mărturie, de exemplu, după cucerirea orașului Avaricum, de către Cezar, în Galia, după un asediu dificil, care i-a încrâncenat pe romani, Cezar a declanșat un genocid, din cei 40.000 de locuitori ai orașului fortificat nu au scăpat decât 800.
Barbarii aveau însă grijă, atunci când puteau, să le-o plătească și ei, la rândul lor, romanilor, cu aceeași monedă.

Totuși, ocupația romană avea și mari calități, romanii erau mari constructori și aduceau civilizația romană în teritoriile cucerite, o civilizație superioară celei a barbarilor ocupați.

Dacă în Centurionul personajele sunt mai realiste, cu scăderi și plusuri omenești, în Acvila personajele sunt mai romantice, mai idealizate, aici este vorba în primul rând de onoare și de prietenie și nu de luptă, cum este vorba în primul, de lupta feroce de supraviețuire în fața haitei de lupi picți (deși și în al doilea se va ajunge la o astfel de luptă).

În primul film, luptele sunt regizate excelent, auzi tăișul spadei sau vârful spadei sau al suliței mușcînd din carne, vezi stropii de sânge sărind. Cel căruia îi place să vadă lupte crude, sângeroase, spectaculoase, va fi satisfăcut de Centurionul.

În Acvila, tânărul Aquila este interpretat de atleticul Channing Tatum, iar Esca de subțirelul Jamie Bell. Există și un unchi al lui Aquila, interpretat de Donald Sutherland, prefectul orașului unde Marcus Flavius se va recupera, înainte să plece după acvilă, după o luptă cruntă și dezechilibrată cu picții, unde a fost grav rănit, el aflându-se atunci în fruntea trupelor sale dintr-un castru izolat din Britania.

Ce ne-am face noi fără onoare? Nimic, zic eu.
Pentru lupta finală, tânărul Aquila, rănit la picior, singur pe o limbă de pământ de pe mijlocul unui râu care curgea printr-o vâlcea, cioplește cu spada un băț pentru acvila de aur, înfinge stindardul în pământ și îi așteaptă pe picții ai căror câini se auzeau din ce în ce mai aproape, ca să moară apărând acvila, simbolul măreției și onoarei Romei, la fel ca pe vremuri tatăl său. Însă, apar, aduși de Esca, supraviețuitorii legiunii, douăzeci-treizeci de inși, cei care fugiseră în ultimele clipe ale masacrului, acum amestecați cu băștinașii, cu plete și bărbi, ca barbarii, dar cu uniformele și armele de legionari. Conducătorul lor îi spune: ”Comandante, dă comanda!”. Marcus le spune că nu e nevoie de așa ceva, că ei și-au luptat lupta lor, alături de tatăl lui, dar conducătorul repetă: ”Comandante, dă comanda!”. Atunci Marcus spune: ”Apărați acvila!” și legionarii, cu Aquila și cu Esca, se strâng în careu lângă acvilă, așteptând, cu spada scurtă întinsă deasupra scuturilor lungi, dreptunghiulare, atacul picților. Nu cred că e nevoie să mai continui, o să mă opresc aici. 🙂

Notă:

Imaginile sunt din filmul Acvila.

Linkuri imagini:

Imaginea 1: http://www.filmofilia.com/wp-content/uploads/2011/01/TheEagle3-535×357.jpg

Imaginea 2: http://img834.imageshack.us/img834/7230/mv5bmtawntmyodk0odheqtj.jpg

Miron Cozma II

Un punct de vedere interesant referitor la Miron Cozma, cel al lui George Stanca:

Nu pot spune că ţi-am fost inamic vreodată, astfel încât nici această misivă nu va fi neprietenoasă.

Ne ştim din tinereţi nouăzeciste şi am fost adesea la evenimente împreună. Dacă cineva mi-ar reproşa, moralmente, amiciţia cu tine, un „criminal”, i-aş spune că, cu toate spaimele pe care mi le-ai provocat, tu ai fost exponentul unui grup social care voia dreptatea lui.
Fie ea strâmbă. Eminescu, idolul tău, spune cu glasul unui pesonaj: „Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi NEAMUL.” Tu ai apărat neamul minerilor.
Ca şi generalul Antonescu – cel contestat şi taxat criminal – neamul românesc. Comparaţia este exagerată, situaţia nu. Ce am a-ţi reproşa sunt nimicuri. Când ai fost „acolo”, am făcut şi eu o vizită, la Rahova.
Ai apărut dezinvolt, eminescian, cu pletele pe spate, cu un dosar sub braţ, ai intrat cu mine în vorbă, că doar ne ştiam bine, respectuos şi jovial, dar – am simţit asta – băieţii te-au făcut să dispari instantaneu.
Îmi spuneai tocmai că ai scris nişte poeme. Eram curios. După ce ai fost eliberat, te-am căutat să-mi arăţi poemele. Nu mi-ai răspuns nici la telefoane, nici la sms-uri. Iată, alesei scrisoarea clasică.
Relatez că ştiu: Marinela Niţu, „Soarele Luceafărului huilei”, a fost şi este marea ta iubire. Unii dintre colegii de „acolo ” mi-au relatat chiar că aveai la loc de icoană fotografia recentei tale soţii şi că nu acceptai nici măcar o glumă nesărată, deocheată, privind-o.
Făceai crize ca şi cum cineva ţi-a violat-o. Precizez: pe ea, pe poză, nu pe Marinela! Ea era sacrosanctă! Aşa că eu, depozitarul de multă vreme al acestor poveşti, nu am crezut deloc în amorul cu avocata.
Divorţul de dumneaei nu mă surprinde. Iar revenirea la Marinela, şi ea consolată vremelnic prin pribegie, mi se pare o încununare firească a unei mari iubiri. Veţi intra în galeriile clasice şi moderne ale marilor cupluri: Daphnis şi Chloe, Tristan şi Isolda, Romeo şi Julieta… până la Adolf – Eva.
Am zis moderne, în fapt mondene: Luceafărul şi Soarele… Premise ar fi, căci tu declari romantic „voi muri lângă ea”; ea aşijderea: «nimic nu o să ne mai despartă… este bărbatul care mă face fericită. Îmi vine să urlu de bucurie». Casă de piartă, Miroane! Şi urarea sceptică a mea cu un citat, cică, din Napoleon: „Numai să dureze!”
Eu, sper că da…

George Stanca

Sursa: ziarul Click – ediţia din 15 februarie 2011