Omul de aur

M-am gândit, aveam de ales între a scrie despre cât de frumos e Ostap Bender (no offence, Ostape) și altceva. Acel altceva este romanul Omul de aur, al lui Jókai Mór. De ce tocmai despre acest roman? Pentru că de curând o amică de-a mea m-a rugat să-i fac rost de el ca să-l recitească, ceea ce am și făcut, lucru care mi-a readus în memorie acest roman. Nu, nu o să scriu recenzia acestui roman, ci doar o să scriu câteva cuvinte despre semnificația lui pentru mine. Eram adolescent, în clasa a IX-a de liceu, când am primit cadou acest roman. Cred că nu ar fi fost vârstă mai potrivită pentru acest cadou, atunci puritatea vârstei s-a împletit cu frumusețea delicată a povestirii lui Mór. Am urmărit cu sufletul la gură peripețiile lui Timár Mihály, reușitele lui, este adevărat, având un noroc la bază, dar, în continuare, multă iscusință, înțelepciune, și iubirile lui. Am fost fericit când Timár și-a găsit adevărata iubire, jumătatea sa, în persoana fetei din insulă, Noémi. În mod romantic, Timár își înscenează moartea ca să poată ducă o viață simplă, în mijlocul naturii, pe insulă, cu Noémi și copilul lor și ca să își lase soția credincioasă, Timea, fiica lui Ali Csorbadzsi, de a cărui comoară Timár s-a folosit, să-și trăiască viața alături de omul iubit. Mai târziu, lectura volumelor din ciclul ”Dinastia Sunderland-Beauclair”, scrise de Vintilă Corbul, îmi va readuce pentru prima dată în minte aventurile lui Timár Mihály. A, da, și, pentru mine, elevul din epoca regimului comunist, cu istoria națională atât de machiată, a fost frapantă descrierea din roman a călătoriilor lui Timár Mihály într-un Ardeal și pe o parte din Dunăre pe atunci maghiare, descriere făcută din perspectiva unui maghiar. După ce am citit Omul de aur, am citit toate romanele lui Mór editate în limba română, printre care și romanticul ”Voievodul țiganilor”.

Ca să ne păstrăm în atmosferă, o să pun mai jos un cântec cu artista mea preferată maghiară, solista de la Nox, Péter Szabó Szilvia, Mindenkinek van egy álma – Cu toții avem un vis.