Utecistul cel viteaz

Nu am avut timp să scriu și de una din primele luări de poziție adresate poporului de către premierul Mike Ungureanu. Acesta ne-a făcut pe noi, românii, leneși, pentru că nu participăm la deszăpezire, activitate prestată cică numai de militari.

Sincer, mi-e greață să vorbesc de puțoiul acesta. Pe scurt, acesta s-a dovedit a nu fi un simplu puțoi, ci unul de-a dreptul obraznic, adică are și moț. Sper ca să aibă noul premier o carieră de prim-ministru pe cât de lungă o merită.

Oamenii de genul ăsta uită că sunt plătiți de contribuabili și că beneficiază de muuuuulte avantaje datorită funcției politice pe care o dețin. Sunt curios cum și-ar fi câștigat premierul utecist o pîine în privat și dacă acolo l-ar mai fi ținut clanța la obrăznicii.

30 responses to “Utecistul cel viteaz

  1. putoi putoi, dar are doctoratul in ebraica.
    eeeeee?

  2. „În 1993 a susținut masteratul în Studii Ebraice la Centrul Oxford pentru Studii Ebraice și Evreiești din cadrul colegiului St. Cross al Universității Oxford,[3] iar la 24 martie 2004 a obținut un doctorat în istorie modernă la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu o teză cu tema „Convertirea și integrare în societatea românească la începutul epocii moderne”, avându-l ca îndrumător științific pe profesorul Alexandru Zub.

    Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_R%C4%83zvan_Ungureanu

    Vorbește fluent limbile engleză, franceză și germană și la nivel satisfăcător limba maghiară”

    Nu că vreau să mă dau doct, dar teza lui de de doctorat a fost alta. Acum şi dacă MRU ar fi avut doctoratul în studii ebraice, nu ar fi fost decât un puţoi cu doctorat în studii ebraice.

    Şi, din câte am înţeles, deşi nu sunt antisemit, nu i-o iau în nume de rău, omul este evreu.

  3. De ce spui tu, creca, că am prejudecăți? Chiar sunt curios să aflu motivele tale.

    • simplu..daca Ungureanu era uns premier de Crin, de exemplu, sau de Ilici de pilda, atunci era ok.
      recunoaste!

  4. Creca, nu știu ce părere ai tu de Băsescu şi de PDL, dar eu am o părere foarte proastă. MRU este un om, care, pentru imaginea de premier, mai nou, a acceptat să fie în continuare trepăduşul lui Băsescu. Asta este realitatea. În plus, omul acesta nu îmi place, mi se pare arogant şi prost. Deoarece am un anumit contact cu Ministerul de Externe, am auzit că MRU a fost arogant şi rău cât a fost acolo. Mai mult, am auzit că omul a avut şi o amantă, se ducea cu maşina şi şoferul instituţiei la ea, lăsându-l pe acela să aştepte şi toată noaptea. Poate nu este adevărată povestea, e posibil, dar dacă e adevărată, ea arată că MRU este un om de doi bani.

    Dacă MRU ar fi fost uns de Crin, cum aş fi reacţionat? Nu ştiu, creca, sincer, nu ştiu. Ce ştim însă cu toţii este că MRU a fost membru supleant în CC al UTC, apoi liberal, iar mai nou este omul de paie al lui Băsescu. Ipoteza ta nu este verdică, MRU a jucat dublu ca Ministru de Externe, a jucat cu Băsescu, de aceea a şi fost demis de Tăriceanu, ca mai apoi să devină pe faţă om de casă de-al lui Băsescu, o onoare foarte îndoielnică. Ipoteza ta presupune ca MRU să fi fost un altfel de om, ipoteză infirmată de realitate.

  5. atunci trebuie sa lamurim ce anume ai cu basescu.

  6. Este un dictator și un necivilizat. Guvernarea lui a însemnat cel mai mare dezastru economic și social pentru țară, nu este nevoie decât să te uiți în jur ca să vezi semnele acestei guvernări.

  7. Ca marea majoritate a românilor, sunt sătul de Băsescu&Co. Orice este mai bun decât asta.

    • chiar si sațietatea e o chestie subiectiva.

    • O fi, dar este un efect, și de efectul ăsta suferă mulți. Creca, eu nu te condamn dacă ești băsist. Însă, spune-mi și mie, te rog, dacă este așa, ce calități ai găsit la Băsecu@Co, pentru mine distrugători de țară, oameni care au condus prost, ne-au îndatorat aiurea și care au răspuns mereu obedient FMI-ului – a se vedea în prezent situația cu privatizarea Hidrolectrica, a hidrocentralelor, sursă de curent ieftin până acum, ce se obține cu cheltuieli relativ mici (de întreținere)?

  8. Asta nu înseamnă că pentru mine nu sunt de condamnat toți cei care ne conduc de peste douăzeci de ani – conduceri criminale, făcute în mare lor majoritate pentru interese personale și nu pentru țară. Însă, ce e acum, dictatura proastă a unui președinte necivilizat, este foarte rău. Ne întoarcem, ca de obicei, la alegerea răului cel mai mic, în loc să ne întoarcem, cum ar fi normal, spre o conducere responsabilă – nu se întrevăd minuni, însă, ce este acum trebuie schimbat.

    • schimbarea e doar o chestie de oportunitate..noi, cei iritati, n-avem acces la conceperea oportunitatii..justetea momentului oportun nu e definita nici de bobor, nici de primarele de sector, nici de guvern, nici de prezidente si nici macar de val vilcu..dovada ca nu e imperioasa fabricarea fondului de ten care sa contracareze basoreliefurile urii danei grecu…antenele 1,2,3…n, demonstreaza ca e prea suspecta agitatia care ar urmari sa declanseze o oportunitate obiectiva.
      construirea justificarii de catre indignatul inchipuit face ca acesta sa falseze atunci cind urla.
      daca n-ar exista mirciulica badea, ciuvicul, ciutacul, roșca,pastorul gidea si sandrrrrra stoicescu as incepe sa am dubii asupra sinceritatii lui base.

  9. ma intrebi ce calitati am gasit la Basescu..iti raspund intrebindu-te ce calitati ai gasit la oponentii politici ai lui basescu..nastase, felix, vintu, mitrea, crin, vanghele, fenechiu, tariceanu, patriciu, dan ioan popescu, hrebe, dan diaconescu in direact, etc..si nu in ultimul rind ghise milionarul si diana tușa, cea indelung incercata de ANI.

    • Eu nu am preferințe, sau dacă am, ele nu sunt reprezentate în clasa politică actuală.
      Hai să lăsăm Antenele laoparte, Băse nu e obraznic și dictator și el și al lui nu au guvernat dezastruos, așa după cum spuneam mai sus, din cauza Antenelor.

      Deci, au oarece calități Băsescu și ai lui, după tine, sau nu?

    • pai tocmai, ca antenele ti-au introdus fixatia cu guvernarea dezastruoasa a pedeleului…eu cred ca un model de guvernare dezastruoasa poti sa-l
      vezi in grecia…sa nu-mi bagi cliseul cu salariile si pensiilor grecilor comparativ cu cele ale romanilor, pentru ca o sa-ti raspund ca nici inainte de guvernarea dezastruoasa a pedeleului noi nu aveam salariile si pensiile grecilor..deci, bogdane, hai sa apelam la toleranta, vizionarism, ratiune si sa avem incredere in…base, de pilda.

  10. Starea de sărăcie a populației și datoria externă sunt indicatori semnificativi. De fapt, e de ajuns să te uiți în jurul tău, ca să vezi cât de bine e în țară.

    Te las pe tine să ai încredere în Băse, creca, e opțiunea ta democratică, deși democrația nu are nimic de-a face cu dictatura și mitocănia lui Băse, eu zic: ”Pas”.

  11. Bogdane, eu in locul a ceva foarte-foarte rau il prefer pe base..tu ce preferi in locul lui base?
    caci n-am auzit nimic din partea ta legat de un mihail neamțu, de pilda.
    sa nu-mi vii cu ecaterina andronescu, alina gorghiu, georgian pop sau nicu banicioiu ca nu te cred.
    ma gindesc totusi la un politician nou care ar putea face vilva..soriiiin roscaaa stanescuuu.
    hai sa fim seriosi.

    • Băsescu și cu PD-L, creca, sunt răul cel mai mare. De ei trebuie să scăpăm. Votul meu EI nu-l vor avea niciodată. Dacă alegerile s-ar ține mâine, aș vota cu USL-ul, este partea din opoziție cu cele mai mari șanse ca adversar al PD-L-ului.

      Tu, creca, se vede că ești un om citit. Nu înțeleg opțiunea ta pentru un golan ca Băsescu. Cei din jurul lui se străduiesc, uneori din greu, să-l imite. Nonvaloarea, grobianismul au ajuns modele de comportament, de chestia asta chiar că trebuie să scăpăm. Să mai vedem și alte fețe.

    • ai vota cu useleul? cu tot useleul?
      Bogdane, vom ramine totusi prieteni.

    • Creca, mie îmi pare rău că ai devenit propagandist pedele. Cu toate acestea, sunt pentru libertatea de alegere, iar faptul că tu faci propagandă pedele nu afectează prietenia pe care ți-o port. Sper ca să îți dai seama într-o zi că Băsescu nu merită niciun efort.

  12. Bogdane, fii serios, eu nu fac propaganda nimanui…nu s-a nascut politicianul al carui propagandist as putea sa-i fiu..eu doar am facut niste comentarii la postarea ta…oricum, sunt sigur ca diferentele de opinii nu ne dezbina.

  13. Creca, hai să-ți spun ceva, ca un frate mai mare. Haina de propagandist pedele (nu i-ai criticat nici măcar o dată) sau, dacă vrei, de simpatizant pedele, nu te prinde. La modul speculativ, oamenii ăștia, pedeliștii, nu merită, după ce au făcut din țara asta și după cum s-a comportat șeful lor, să le fie făcută propagandă de către oameni ca tine, tu fiind un om cu simț al dreptății și cu bun-simț. Indiferent ce li s-ar da celor ca tine, o slujbă, de exemplu, nu merită. Simțul dreptății și bunul-simț au o valoare prea mare pentru ca să poate fi cumpărate de pedeliști, în particular, și de către orice partid parlamentar de azi, în general.

    Eu aș vota, dacă ar exista, cu un partid de stânga autentic, în principiu, social-democrat, însă nu există așa ceva. După mine, toți cei care ne conduc de douăzeci de ani ar trebui să fie condamnați pentru distrugerea țării, în favoarea intereselor străine și a celor personale. Însă, deoarece nu există partidul de stânga pe care l-aș vota și nici șanse pentru condamnarea la care m-am referit mai sus, și deoarece eu nu îi mai suport p-ăștia, pe pedeliști, voi vota cu cei care sunt împotriva lor și au cele mai mari șanse. Măcar să văd alte fețe, și în plus, nu cred să existe alții care să facă o treabă mai rea decât pedeliștii.

  14. uite parerea mea..pesedeul nu putea fi batut de pedele decit cu armele acestuia..din pacate, dupa victorie a ramas prizonierul apucaturilor pesediste, cu alte cuvinte a ramas frate cu dracul si dupa trecerea punții..apreciez foarte putini oameni din pedele, de pilda, monica macovei, raluca turcan, cristian preda, sever voinescu si traian basescu…basescu este singurul chirurg (foarte nepriceput, insa singurul) care doreste sa indeparteze cizma bolsevica, glontul comunistoid si propaganda burgheziei comuniste

  15. Creca, am râs la ce ai scris mai sus, cu cizma bolșevică.
    Măi creca, Băsescu a fost rezident, securist, la Anvers și comunist. A declarat că la revoluție avea strânși 100.000 de dolari, bani făcuți din bișniță, ca să vezi cât de rău era Partidul.
    Pentru el anticomunismul a fost o oportunitate politică, pe care nu a scăpat-o.
    El și cu familia lui s-au umplut în continuare de bani după Revoluție, ca urmare a funcțiilor politice ale lui TB.
    Anticomuniști cu adevărat pot fi doar din rândul urmașilor celor care au avut de suferit de pe urma comunismului, urmașii celor băgați pe criterii politice la Canal sau ai celor care au luptat în munți, ai legionarilor.
    Un anticomunist adevărat, creca, nu ar fi pus niciodată un prim-ministru un fost membru supleant al CC al UTC, unul care își pândea la revoluție colegii de facultate, în cămin, ca să-i dea în gât la Securitate că fac propagandă anticomunistă, că împart manifeste.

    Nu mai vorbesc de anticomunistul lui Băsescu, Tismăneanu, al cărui tată, politrucul evreu Leonid Tisminețki, a venit cu tancurile sovietice.

    Creca, capitaliștii de azi care ieri erau în eșalonul doi comunist nu au fost niciodată cu adevărat comuniști, ei sunt eternii oportuniști ai tuturor regimurilor din România.
    Am cunoscut comuniști români care au crezut, aceștia au murit săraci, ei credeau în comunismul care dă case la oameni, care construiește hidrocentrale (avere a poporului care se dorește acum înstrăinată – sursă ieftină de energie), care face parcuri și școli.

    Creca, comuniștii, ”bolșevicii”, au construit România modernă. Păi la câte a făcut (multe rele și aproape nimic bun) capitalismul post-1989 la noi, dacă nu ar fi venit comunismul în 1945, am fi fost azi un popor de chiriași, vorba unui comunist pe care îl cunosc.

    • ti-am mai spus, la noi n-a functionat nici o clipa capitalismul autentic de dupa decembrie 89, ci o entitate statala nedefinita in care si-a facut mendrele BURGHEZIA COMUNISTA, sub obladuirea tatucului Ilici.
      Ma asteptam ca tu, mai in virsta fiind, sa-ti dai seama de asta si sa urasti toti componentii acesteia, si mai ales sa-i urasti in functie de doua criterii majore..1. in functie de cronologia faptelor..2. dupa cuantumul de paguba pe care l-a adus fiecare la dezastrul de-acum.
      Altfel, felul cum gindesti ti-l pot raporta la doua motivații elementare..1.fie esti INTERESAT 2. fie esti naiv
      P.S. exclud din start motivatia ignorantei si prefer un prieten naiv decit unul interesat sau mai ales ignorant.
      caci prieteni raminem orice s-ar intimpla, eu asa sper.

  16. Creca, capitalismul autentic, cum îi spui tu, presupune state coloniale și state colonii, așa cum suntem noi. Am vândut tot ce aveam de valoare și am rămas cu nimic, cu neprețuitul ajutor al nenorociților de guvernanți, cei care ne conduc de douăzeci de ani încoace.
    Căderea Blocului Estic a însemnat o cură de sănătate pentru Vest, care a vrut să transforme statele din fostul Bloc într-o mare piață de desfacere, distrugând, unde se poate, potențialul care ar fi generat concurență pentru economia proprie. La noi asta a mers excelent, la polonezi, de exemplu, mai puțin. Unguri au și ei mari probleme azi, când încearcă să rețină puțină libertate.

    Pe cine să urăsc, pe burghezia comunistă? Păi mă Creca, ți-am mai spus, adevărații comuniști au fost pentru oameni. Putem vorbi însă de trădători ai regimului comunist, cei care sunt capitaliștii de azi și de urmașii lor, fiii și fiicele lor. Din rândul acestor capitaliști fac parte și frații Băsescu.

    Dacă te uiți la clasa politică ante-1945 o să vezi că aceasta a fost la fel de mincinoasă, de coruptă și de hoață ca aceea de azi, cei de azi sunt demni urmași ai celor de dinainte de 1945. Soldații români au intrat în primul război mondial fără încălțări și fără ambulanțe, datorită afacerilor cu furniturile statului făcute de guvernanții de atunci, asta o spune Florin Constantiniu în ”O istorie sinceră a poporului român”. Armata Română, în 1940, când au avut loc pierderile teritoriale, era incapacitată, nici nu ar fi putut să aibă o reacție corespunzătoare, deoarece Carol a II-lea și camarila lui cumpăraseră, luând comisioane, tipuri diferite de avioane și arme, fără piese de schimb și cu muniție care de cele mai multe ori nu se potrivea cu tipurile de arme, criteriul fusese șpaga și nu eficiența, iar pregătirea Armatei fusese lăsată de izbeliște. Asta o va vedea și Mareșalul, care s-a luat cu mâinile de cap când am trecut Prutul, în 1941. Referirea la perioada lui Carol o face Stoenescu în ”Istoria loviturilor de stat din România”. Și astea sunt numai două exemple.
    Capitalismul, la noi, a știut să scoată tot ce e mai rău din clasa noastră politică. Prin comparație cu ce a fost înainte de 1945 și după 1989, regimul comunist este un model de cinste și de umanism.

  17. Singurul lucru de care aș fi cu adevărat interesat, creca, ar fi să fie judecați toți cei care ne conduc de douăzeci de ani încoace.

  18. Salut! Nu ai vrea să renunţi la politică şi să dai blogului tău un aer personal? Hai, mai bine să vorbim despre lucruri interesante. Cum ar fi de pildă, despre tine…. :)))

    • Despre mine se poate afla de aici, din postări mai vechi, că sunt căsătorit și am o fiică. De asemenea, tot din postări mai vechi se pot vedea și altele, ce cărți, ce filme și ce muzică ascult, de exemplu. Satisfied?🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s