Trei zile de doliu

Voi ține trei zile de doliu pe acest blog, până vineri, 28.10.2011, pentru Gaddafi și fiul său uciși mișelește, jertfe ale capitaliștilor care vor să pună mâna pe petrolul Libiei, transformând această țară într-o colonie, capitaliști care nu au decât un singur idol, profitul. În această perioadă, nu voi mai posta niciun text nou, ca postare principală, pe acest blog.

17 responses to “Trei zile de doliu

  1. Bogdan, pentru ca s-a tinut de promisune şi nu a parasit tara, pentru ca nu a ıngenucheat la picioarele NATO ka Mubarek merita sa fie numit EROU!
    salutari!

  2. Gaddafi și cei apropiați lui sunt cu adevărat eroi ai luptei pentru independență și nealiniere!

    Mersi, Gabi, numai bine și ție!

  3. Dacă ţineţi doliu după Gaddafi atunci trebuie să ţineţi doliu şi după zecile de mii de luptători afgani căzuţi pentru apărarea Afganistanului. Ei nu sunt cu nimic mai prejos decât Gadaffi pentru că şi-au dat viaţa cu curaj şi demnitate într-o luptă profund inegală, opunându-se celei mai mari, mai înspăimântătoare şi mai crude forţe militare de planetă, braţului înarmat al imperialismului, NATO.

    Din păcate şi România face parte din această organizaţie armată a capitaliştilor monopolişti. Şi România, trebuie să recunoaştem, se face vinovată, cel puţin moral dacă nu material de tragedia libiană şi afgană.

  4. Domnule Liviu, după cum am mai spus, eu am o înclinație spre social-democrație. O să încerc însă să privesc acum lucrurile din perspectivă marxistă. Sunt argumente pro și contra în privința îmbrățișării cauzei talibanilor.

    Dintre cele pro menționez:
    – Talibanii se află în țara lor
    – Ei lupă împotriva cotropitorilor imperialiști, în speță împotriva celui american.

    Dintre cele contra enumăr:
    – Talibanii sunt un grup de extremă dreapta. Ei ar întoarce țara la un fel de feudalism în teocrația pe care ar instaura-o. Etapa revoluției burgheze , cu apariția clasei muncitoare, etapa premergătoare revoluției socialiste, nu ar mai exista. Primii vânați într-un regim de extremă dreapta sunt cei de extremă stânga, comuniștii.
    – Presupunem că totuși talibanii ar face fabrici și uzine, s-ar crea clasa proletariatului, deși asta este puțin probabil – singura clasă care s-ar crea ar fi cea a muncitorilor de pe plantațiile de mac ale baronilor locali tribali, mac din care se obține opiul, producția de bază a regimului taliban trecut. Ce șanse ar avea proletariatul să se organizeze într-o mișcare marxistă într-un regim teocratic extrem de represiv, unde oamenii sunt îndoctrinați să creadă într-un islamism fundamentalist și unde sabia ar cădea imediat, la prima mișcare spre marxism?

    Să nu uităm că regimul lui Gaddafi se numea ”socialist”, măsura principală prin care Gaddafi și-a asigurat dușmănia puterilor coloniale a fost naționalizarea industriei petrolului. Gaddafi a industrializat Libia, iar acolo a existat o formă de socialism. Regimul Gaddafi a fost dat jos, și în final el a fost omorât, de o mișcare reacționară de dreapta, cu sprijinul neprecupețit al Occidentului.

    Și, nu în ultimul rând, să nu uităm ceea ce v-a atras atenția parcă dl bobby, talibanii luptă acum împotriva puterilor occidentale, în speță împotriva SUA, dar ei, înainte, sprijiniți tocmai de SUA, au luptat cu succes contra fostei URSS, o țară socialistă, fie ea și hrușciovistă și împotriva regimului comunist afgan. Credeți că ei au uitat că au luptat cândva contra comuniștilor și au mai și învins?

  5. Draga Bogdan, „social-democratia” aceasta este un cuvant folosit pentru manipularea şi blokarea creierului maselor de catre capitalişti.
    Continutul conceptului de demokratie este [ self- government / auto-gouvernement] . Prin urmare nu se poate spune social-democratie pentru ca prin definitie include deja libertatea sociala şi individuala. Social-democratie. Deci deoarece nu se poate pune unul langa altul cuvintele de social şi demokratie sunt oxymore şi manipuleaza ın scop ideologic , o denaturare a conştiintei, domina poporul şi vizeaza internalizarea la sclavia voluntara.

    • Da, sunt de acord cu tine că termenul poate fi privit ca un oximoron, însă o denumire alternativă nu există pentru această formă. Eu când mă gândesc la social-democrație, mă gândesc la guvernarea care a adus bine populației în Nordul Europei.

  6. Bogdan şti ca Libia are o ıntelegere cu Franta pentru 35% din petrolul Libiei. Acum marele semn de ıntrebare este urmatorul: Oare NATO i-a facut felul lui Gaddafi ca sa poata Consiliul de Tranzitie anula ıntelegerea?

    • Problema lui Gaddafi cu Franța a început, se pare, când Gaddafi a dat afară din Libia o firmă care a contribuit la campania electorală a lui Sarkozy. Nu știam de înțelegere, ea, din ce spui tu, mi se pare că era oricum avantajoasă pentru Franța.

      Acum, cadavrul Libiei ca stat independent urmează să fie împărțit de puterile coloniale, iar Franța cred că va lua o bucată mare.
      O să vadă libienii ce înseamnă să dai și pe mama și pe tata. Occidentul nu te ajută pe degeaba, dacă lucrurile vor merge ca în alte părți, se va instala la putere o oligarhie autohtonă, care va servi ca slugă puterilor coloniale, iar pentru libianul de rând nivelul de trai gaddafist va deveni o amintire nostalgică. Cred că nici nu ar mai fi fost nevoie să adaug că petrolul Libiei, de foarte bună calitate, este miza.

  7. social-democratia, oximoron????. asta ar presupune admiterea lui ”homo homini lupus” ca paradigma antropologica si ideologica, doar asa ar functiona paradoxul sintagmei.
    probabil c-ati vrut sa spuneti „tautologie”, desi democratia antica, de exemplu, nu era una sociala.

    • Bine ai revenit, noemi. Da, observaţia ta e îndreptăţită, e vorba de un pleonasm.

      Tocmai am văzut un clip cu Mutassim cu puţin timp înainte să fie omorât , cu traducerea în engleză, tânărul a fost brav, sunt mişcat întotdeauna când văd clipuri cu el, filmate de rebeli/ trădători. Prea tânăr ca să fie omorât.

  8. au trecut zilele, hai!

  9. Am ceva de postat, cu sărbătoarea religioasă care a avut loc de curând, am făcut şi poze, timp nu prea am!🙂

  10. Cred ca e corect tot ce ai scris Ramonei. Totusi, exista posibilitatea ca ea sa fie apropiata de gruparea care se ocupa cu emisiunea islamica difuzata candva de Diaconescu. Astia faceau o chestie urata pe youtube, deschideau conturi si pretindeau ca sunt ba ortodocsi ba evrei. De pe conturile asa zis evreiesti ii injurau pe ortodocsi, si de pe cele asa zis
    ortodoxe ii injurau pe evrei. Cand au fost cat de cat chestionati in ceea ce priveste religia, evident ca au picau cu brio. Mergeau si mai departe, „clonau” conturile oponentilor, chiar si pe cele ale ateilor. Uite un exemplu de cont „lucrat”:
    http://www.youtube.com/user/mitzapompon
    Cred ca oricine poate sa fie infruntat fara astfel de practici.

  11. TLC, am fost într-o delegație la Poiana Brașov, am venit ceva mai-nainte. Nu mi-am luat laptopul pentru că nu a fost vorba decât de trei zile – două nopți.

    TLC, ți-am spus că am un curs bun de psihologie la bază, este aproape sigur că tipa minte, sunt puține șanse să fie altfel. Eu mai curând cred că tipa este neoprotestantă.

    PS Și eu am fost clonat, de multe ori. Asta e, chestia asta, clonatul id-ului, este una dintre trăsăturile negative ce țin de era actuală, a Internetului.

    • Evident ca tipa minte. Desi nu-s 100% sigur, cred ca e una din camilele cu hijab. Cum ti-am spus, noi am avut dispute aprinse cu propagandistii de la o anume fundatie islamica. Cunoastem marfa. In ultima vreme si-au facut simtita prezenta si in alte locuri, nu suntem singurii pe care-i viziteaza. Tuturor apostatilor trecuti la „pisslam” le urez o soarta aidoma cu cea a shaormarilor actori care au cerut sa joace pe scena teatrului Dubrovka. Orice s-ar spune, actorii rusi de la Alpha si Vympel (trupe ce tin de compania de teatru FSB) au aratat ca sunt mai talantati ca actorii pedofilului muhammed.
      Uite ce poza frumoasa, un shaormar impresionat de prestatia rusilor

      http://visualrian.ru/en/site/gallery/#154109/context%5Blightbox%5D=28427

      Inainte sa lesine din cauza ca a primit autograf de la maestrii rusi, de emotie a strigat Slava Rosii in loc sa zica ceva cu salamu’ lu’ alecu.

    • Totul este posibil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s