Ocupaţi Bucureştiul – 16.10.2011 – ziua a doua

După ce am fost la biserică împreună cu soţia, am cumpărat ceva pentru mama mea, i-am dus ce am cumpărat şi apoi m-am gândit că nu ar fi o idee rea să văd continuarea de la Ocupaţi Bucureştiul. I-am spus soţiei: „Hai, bem o cafea în zonă, apoi trecem 10 minute să vedem ce mai e cu mişcarea (Ocupaţi Bucureştiul)”. A cam strâmbat ea din nas, dar a fost de acord. Noroc cu cafeaua de dinainte, că a fost bună!🙂

Acolo nu mai era nimeni, după cum se vede în poză, contrar celor spuse de puştiul de ieri, cu sandviciurile, dacă te luai după el, ar fi trebuit să-i găsim pe protestatari acolo şi peste două-trei luni.

Într-unul din afişele pozate ieri se poate citi:

„Jos băncile cu bancherii planetei!
Comunismul=Neocapitalişti, un ciclu criminal încheiat de şarlatanii planetei.
Fără monopoliştii bancheri criminali, viaţa poate deveni normală”

Aici am o mare obiecţie. Eu am cunoscut comunişti care credeau. Nu mai este niciunul în viaţă azi, şi, adaug, din păcate. Ei au văzut în comunism nu stalinismul anilor ’50, nici cea mai armonioasă dintre doctrine, ca să-l citez pe dl Liviu, ci doctrina care la noi a înlesnit ridicarea nivelului de trai al maselor, care a oferit un oamenilor un trai bun, o existenţă onorabilă până în 1980. Comuniştii care au devenit capitaliştii veroşi ai ultimilor douăzeci de ani nu au crezut niciodată, ei au fost doar nişte oportunişti.

Există o diferenţă între guvernarea comunistă, şi aici mă gândesc la cea a lui Nicolae Ceauşescu, și comunism.
Omul de rând l-a iubit pe Ceauşescu ante-1980, eroul cu Cehoslovacia şi cel care a făcut ca ţara să înflorească timp de 15 ani, după ce a venit la conducere. Ceauşescu, până în 1980, a fost privit ca unul dintre domnii noştri luminaţi.

Însă a face înțeles și iubit comunismul de omul de pe stradă, în ceaușism, cred că s-a dovedit un lucru greu şi până 1980, şi mult mai greu după acest an, când a început perioada privaţiunilor.

Referindu-ne în continuare la ceauşism, acesta a avut întotdeauna o clasă favorizată, burghezia roşie, cei care au făcut parte din conducerea Partidului, a Armatei, din Ministerul de Externe, din Securitate, precum și din alte departamente avantajate. Nu cred că poţi să faci omul de rând să creadă în comunism, când tu îi spui că la conducere este proletariatul însă faptele contrazic acest lucru, când el vede că ascensiunea în structurile puterii înseamnă obținerea unui trai din ce în ce mai bun şi integrarea la un moment dat în clasa conducătoare privilegiată, nomenclatura, vârful burgheziei roșii.

Lucrurile ar fi stat cu siguranţă altfel referitor la pătrunderea comunismului în inimile oamenilor, dacă, de exemplu, familia Ceauşescu ar fi fost vecină de bloc cu a mea, egală cu celelalte familii. Dacă Elena Ceauşescu ar fi făcut cumpărături cu mama, dacă ar fi stat la taclale, la o cafea, dimineaţa, cu celelalte gospodine din bloc, dacă Nicolae s-ar fi întors obosit după-amiaza, acasă, iar eu, copil, i-aş fi dat bună ziua, iar el mi-ar fi răspuns cu amabilitate.

2 responses to “Ocupaţi Bucureştiul – 16.10.2011 – ziua a doua

  1. Noi nu prea avem de ce sa ne ocupam capitala. Noi ne aflam sub ocupatie, ar trebui sa o eliberam.

    Bancherimea cea mare e criminala, neindoios, dar nu-si are salasul aici. Putem fi solidari cu incercarea de revolutie pornita in SUA, dar daca vrem sa o facem mai de-a noastra nu e bine sa amestecam planurile. Nici nu am sti metoda necesara, partea serioasa a miscarii din SUA nu se expune, nici nu-si anunta obiectivele decit pe masura ce o situatie s-a copt, nu se uita la si nici nu se freaca cu permanentele grupuri de zapaciti numai buni de manevrat,. Nu te pui cu sistemul dupa cum isi doreste acesta. Acolo pregatesc o presiune de jos pentru alegerile lor de la anul, cruciale, actioneaza cu bataie lunga. Singura graba sta in viteza cu care pare sa se apropie colapsul economic datorat crimelor bancheresti si complicilor politici, dar nu prea e nimic de facut in aceasta privinta.

    Deocamdata putem fi doar martori.

  2. Sunt de acord cu tine, intrecere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s