Călăul lui Stalin

Pe blogul lui TLC am citit o postare despre povestea legăturii homosexuale dintre Lenin și Zinoviev, un corifeu bolșevic, în care este menționată ca sursă inițială un articol apărut în cotidianul bulgar ”Trud”.

Intrând pe Wikipedia în limba engleză, ca să îmi împrospătez amintirile despre cum a sfârșit-o Gherșele Zinoviev în timpul epurărilor lui Stalin, am dat adiacent de călăul lui Stalin,  generalul-maior Vasili Blohin, care are propria lui secțiune în Wikipedia. Blohin a omorât cu mâna lui pe corifeii  bolșevici condamnați la moarte de Stalin, dar și cea mai mare parte din cei 7.000 de polonezi din lagărul de prizonieri de la Ostașkov, în cadrul masacrului de la Katyn. Îmbrăcat cu șorț de măcelar peste uniformă și cu mănuși până la umăr, Blohin a împușcat cu mâna lui în jur de 250 de prizonieri pe noapte, cu un glonte în ceafă, cu Waltherul nemțesc, avea o servietă plină cu aceste pistoale, nu avea încredere în TT-ul autohton pentru o treabă atât de solicitantă. Am văzut însă că există în Wikipedia și versiunea în limba română  a articolului în engleză despre Blohin.  Mai jos, fragmentul cu execuția.

Executarea prizonierilor de război polonezi

Cea mai importantă acțiune a lui Blohin a fost execuția în masă prin împușcare a 7.000 de ofițeri polonezi capturați după invazia sovietică din Polonia. În cadrul a ceea ce este cunoscut ca Masacrul de la Katyn, au fost executați prizonierii de război polonezi din lagărul de prizonieri de la Ostașkov[7]. În urma ordinului secret al lui Stalin din 4 aprilie dat lui Lavrenti Beria, prizonierii polonezi au fost executați în decursul a 28 de nopți consecutive în camere de execuție special organizate în sediile NKVD din Kalinin (Tver). Blohin a fost numit nominal pentru ducerea la îndeplinire a acestui ordin, ceea ce l-a transformat în călăul oficial al NKVD-ului[8].

Blohin și-a propus pentru început o țintă ambițioasă de 300 de execuții pe noapte, concepând un sistem eficient în care prizonierii erau conduși în mod individual într-o mică anticameră spoită în roșu, numită ironic „camera leninistă’’, unde erau identificați, după care mâinile le erau legate la spate și erau introduși în camera următoare, unde erau împușcați. Pereții camerei de execuție erau special căptușiți cu lemn pentru asigurarea izolării fonice. Podeaua era din beton, ușor înclinată, prevăzută cu un șanț pentru evacuarea sângelui, a cărui spălare se făcea cu furtunul cu apă. Blohin, care purta peste uniformă un sorț de măcelar și mănuși de cauciuc lungi până la umăr[9], împingea prizonierul cu fața la peretele căptușit cu lemn și îl împușca în ceafă cu un pistol german Walther, model 2 .25 ACP.[10]. Pentru această execuții, Blohin și-a adus propriul set de pistoale Walther, pe care le-a preferat pistolului standard sovietic TT-30[9][11]. Folosirea acestui mici arme de buzunar, folosite de obicei de agenții de informații naziști putea permite aruncare responsabilității pe seama germanilor, dacă cadavrele erau descoperite cumva.

Între 20 și 30 de agenți locali NKVD, soldați de gardă și șoferi au fost de serviciu asigurând escortarea prizonierilor în subsol, identificarea și, după execuție, îndepărtarea corpurilor și spălarea podelei cu furtunul cu apă. Deși unii dintre prizonieri au fost executați de locotenentul-major al Securității Statului Andrei M. Rubanov, Blohin a fost principalul călău, lucrând rapid și fără pauze [9]. În conformitate cu politica NKVD cu privire la natura „neagră” a întregii operațiuni, execuțiile s-au desfășurat în timpul nopții, începând la apus și continuând până la răsăritul soarelui. Ținta inițială de 300 de execuții a fost redusă de Blohin la 250 după prima noapte, când s-a decis ca întreaga operațiune să se desfășoare doar pe timpul nopții, nu pe înserat[5]. Cadavrele au fost încărcate în continuu în camioane cu prelată și au fost transportate de două ori pe noapte la Mednoe, unde aștepta un buldozer și doi subofițeri NKVD, care trebuiau să îngroape corpurile într-un loc neîngrădit. În fiecare noapte, au fost săpate 24 – 25 de șanțuri de 8 – 10 metri lungime, în care au fost depuse cadavrele și care au fost astupate până la răsăritul soarelui[12]. Blohin și echipa lui au lucrat fără pauză 10 ore în fiecare noapte, Blohin executând în medie un prizonier la fiecare trei minute[2]. Oamenii din subordinea lui Blohin au fost răsplătiți de către acesta cu rații generoase de vodcă în fiecare dimineață[13].

Pe 27 aprilie 1940, Blohin a fost recompensat în secret cu Ordinul Steagul Roșu și salariul i-a fost mărit cu o sumă modestă de bani, pentru ceea ce Stalin a numit „competență și organizare în îndeplinirea eficientă a sarcinilor speciale”[14][15]. Cele aproximativ 7.000 de victime executate în 28 de zile rămâne unul dintre cele mai cumplite „recorduri” în materie de crimă în serie[2].

17 responses to “Călăul lui Stalin

  1. Ce mă distrează este că citaţi din Wikipedia cu convingerea şi aplombul de parcă aţi cita din Biblie, de parcă Wikipedia ar fi scrisă direct de către Dumnezeu la computerul raiului.

    Luaţi şi citaţi şi din jurnalul lui Goebbels, nu se compară maestrul cu nişte epigoni jalnici.

  2. Domnule Bogdan,

    În căutarea răspunsurilor la probleme de acest fel, de mare importanţă, trebuie să fim extrem de prudenţi. Istoria omenirii este, într-adevăr, plină de războaie, de crime, de tot felul de nenorociri. Dar noi – dv. şi cu mine – am fost şi suntem, în continuare, contemporani cu manifestări indubitabile de falsificare a istoriei recente. Ştim, amândoi, că anticomunişti viscerali i-au asasinat pe Ceauşeşti pentru vini născocite (inclusiv că ar fi vinovaţi de moartea a 60 000 de oameni), că transformă prin minciuni întreaga epocă socialistă într-o epocă de teroare şi de deşert. Luaţi manuale de istorie pentru liceu şi veţi vedea că astfel de minciuni sunt predate tinerelor generaţii. Unii dintre copiii aceştia, dacă le spui că lucrurile n-au fost chiar aşa, se uită la tine ca la un dement, sau ca la un individ periculos din punct de vedere social.

    Repet, convingerea mea este că trebuie să fim extrem de prudenţi, trebuie să folosim informaţii din surse diferite, chiar şi din jurnalul lui Goebbels. Mi-e imposibil să cred că perioada la care se referă articolul dv. a fost un episod cu îngeri, dar mă aştept ca interesele murdare ale celor aflaţi în conflict să acţioneze, falsificând mai mult s-au mai puţin realitatea.

    Am văzut şi eu filmul care se vrea o istorie în imagini a crimelor comunismului, film difuzat pe un canal al Televiziunii Române, comentat, apoi, de Liiceanu, Pleşu şi alţii. Pe lângă tristeţea pe care mi-au transmis-o fapte care nu onorează specia umană, am avut şi sentimentul că văd un film făcut de Lucia Hossu Longin, cu ura ei viscerală faţă de comunism şi comunişti, am receptat mesajul clar al filmului, în consonanţă cu reflecţiile comentatorilor menţionaţi, că până şi nazismul a fost mai bun decât comunismul. Merci, e prea mult. Aş fi preferat un colaj fără comentarii, făcut cu o minimă intenţie de neutralitate, precum „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”.

  3. Domnule Valerius,

    Din păcate, episodul Katyn nu este falsificat. Polonezii aceia au fost masacrați de trupele NKVD. Blohin este un personaj real. Există referințele de mai jos, din cadrul articolului, cu sursele de date.

    Filmul acela a mai fost difuzat, cred că l-am văzut pe National Geographic. Din păcate, ce se spune despre foamea provocată din Ucraina, despre deportări, despre lagăre, despre Katyn, despre Pactul Ribbentrop-Molotov – ați văzut defilarea comună după căderea Poloniei, sunt lucruri adevărate.

    Acum, după mine, dictatura lui Stalin a fost o despoție asiatică, partea rea s-a văzut în film. Fără însă mâna de fier a lui Stalin și fără capacitatea sa de a-și alege comandanții și ai lăsa să-și facă treaba, Rusia nu ar fi înfrânt Germania.

    Stalin are o calitate pentru noi românii. În PCR erau mulți maghiari, erau multe elemente alogene, după 23 august 1945 au intrat și mai mulți maghiari în PCR. Conform unei instrucțiuni emise de guvernul maghiar, minoritatea maghiară trebuia să colaboreze excesiv cu ocupantul sovietic, ca acesta să o prefere, lucru care s-a și întâmplat, românii din Ardeal îl simpatizau pe Maniu, și, bineînțeles, nu priveau cu ochi buni pe ruși. Maghiarii voiau ca prin Stalin, Ungaria să rămână cu NV Ardealului sau să primească măcar o parte din el. Stalin, și informația asta o am de la dl Liviu, este credibilă, a preferat să restituie tot Ardealul României. El nu îi înghițea pe maghiari, care în 1941 se alăturaseră nemților, împreună cu noi și finlandezii, când aceștia au atacat URSS. Dacă acțiunea noastră și a finlandezilor era justificată pentru Stalin, prin pierderile teritoriale pe care le suferisem cu un an înainte, datorită URSS-ului, ungurii nu avuseseră de suferit nimic de pe urma sovieticilor.

    Acum comunismul lui Stalin nu înseamnă tot comunismul.

    Am mai spus, la noi, după ce au venit, comuniștii au eradicat două plăgi, TBC-ul și analfabetismul. Perioada 1964-1979 rămâne cea mai bună din întreaga istorie a poporului român.

    Ai mei, din partea mamei, erau săraci, în timp ce cei din parte tatălui erau doar un pic mai răsăriți. Mama, orfană de mică de propria-i mamă, fusese dată fată în casă și ucenică la o doamnă care avea un mic atelier de croitorie, iar tata fusese dat ucenic la proprietarul unui garaj (fusese dat înainte la un cizmar, ca Niculaie, dar de acolo a fugit, nu i-a plăcut! :)). Mama cred că avea 9-11 ani, iar tata la fel, când au fost dați ca ucenici – a se citi slugi. Ce eram eu, în condițiile acestea, dacă nu veneau comuniștii? Mai făceam un liceu de elită, aveam acum facultate și master, știam bine o limbă străină – engleza?
    Burghezia ante-1945 nu reușise să scoată țara din înapoiere, comuniștii au făcut-o.

    M-am uitat un pic la dezbaterea de după și m-a apucat scârba. Când Liiceanu a ridicat chestiunea cum că poate să spună cineva că s-au construit case, fabrici etc. în comunism, Pleșu a tranșat-o scurt, a zis că oamenii de tipul acesta privesc lucrurile din punct de vedere personal și că aceia să se ducă atunci în Coreea de Nord.
    Dezbaterea aceea a fost manipulativă, aici a existat doar un singur punct de vedere. Marii intelectuali democrați de azi au fost înainte intelectualii cu ștaif comuniști, care aveau case de creație, la munte și la mare, care plecau în străinătate, care aveau destule avantaje. Păi (numai) pe cățeii ăștia mi-i aduci?

    Documentarul și dezbaterea au existat – totul are o cauză – pentru că probabil, în condițiile genicidului de la noi, de acum – s-a observat o creștere în rândul populației a părerilor de rău, a regretelor după regimul defunct. Da, la noi este acum un genocid, și vinovat de el este capitalismul, și nu comunismul.

    Mai am două lucruri la care vreau să mă refer.

    După cum am mai spus, ținând cont de faptul că doctrina comunistă înseamnă dictatura proletariatului, datorită faptului că în comunism mereu un grup a uzurpat conducerea proletariatului, luând puterea în numele său, dar acționând numai conform voinței grupului și transformând clasa muncitoare în simplu executant, eu consider că nu a existat niciodată comunism, nicăieri. Când grupul a acționat ținând cont majoritar de interesele populației, a fost bine, când nu, a fost rău. Da, a existat proprietatea comună asupra mijloacelor de producție, sistemul centralizat, dar cam atât. Democrație în comunism, ce presupune alegeri libere, consultarea celor de jos, nu a existat. Poate exista vreodată comunism, cu adevărat, ca expresie democratică a glasului clasei muncitoare și, de fapt a glasului tuturor claselor, al muncitorimii, al țărănimii și al intelectualității? Am mari îndoieli în această privință. Dictaturi naționaliste cu elemente socialiste, da, comunism, se pare că nu. Pot fi aceste dictaturi bune? S-a văzut că da, când conducătorii se apleacă spre nevoile populației. Aici, chiar zâmbesc când scriu asta, nu post să nu văd similitudinea cu feudalismul nostru, cu domnii buni și domnii răi.

    Al doilea lucru ține de film. Acolo se spune – și nu poate fi contrazisă aceasta – că instaurarea comunismului a fost precedată de o inginerie socială, în care aproximativ 10% din populație a fost mătrășită, societatea fiind reorganizată de comuniști după această distrugere.

    Dcacă ne gândim la noi, mulți au fost băgați în temnițele comuniste și la Canal datorită apartenenței la un partid istoric, pentru că au fost legionari, pentru că au avut funcții în aparatul de stat, au avut grade superioare în Armată, au fost chiaburi, moșieri, burghezi. Multe familii au fost deportate datorită faptului că nu se încadrau noii ordini (chiaburi) sau erau de etnie germană (pe aceștia i-au dus chiar în URSS). Copiii acestor familii au avut de suferit, au fost stigmatizați, de exemplu, nu au fost primiți în facultăți, într-o primă fază.
    Una este să pedepsești vinovații (mă gândesc la corupții și hoții noștri de acum), și alta este să pedepsești pe criterii injuste mulți, mulți nevinovați, laolaltă cu cei vinovați. Aceasta, cu așa-zisa inginerie socială, este un fenomen sensibil de îngrijorător, la care comuniștii de acum, de peste tot, ar trebui să se gândească și să vină cu un punct de vedere, acest lucru mi se pare necesar.

    • @bogdan draguta,numai o intrebare am sa-ti pun:cine sunt cei care au preluat puterea dupa ceausescu,indiferent de…numele partidului declarat si ce au facut pentru romani si pentru patria lor?Sper ca vei reusi sa GANDESTI si iti vei da seama ca de fapt,toate „partidele” de dupa ’89 nu au fost altceva decat prelungiri ale pcr,secu'(kgb),care au distrus,devalizat,vandut, jecmanit fara nici un pic de mila tara si poporul roman…Uite ce face dragul vostru „titulescu”…ha,ha…”titulescu”…Un zombi vandut si vanzator al tarii si neamului…http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=Aans2jAH5Ys apoi vezi aici ce fac „alesii neamului(masii)”: http://stirileprotv.ro/stiri/politic/parlamentarii-au-la-final-de-mandat-datorii-de-peste-100-de-milioane-de-euro.html

    • „Dragă” geo, faci o eroare gravă, faci confuzie între marxişti, între adevăraţii comunişti, care au murit săraci, şi cei care au dat lovitura de stat din decembrie 1989. Aceia nu au fost decât nişte oportunişti, nişte trădători ai comunismului, care nu au crezut decât în propriul lor interes. Ei au avansat în ceauşism şi au distrus sistemul din interior. Aceşti oportunişti nu au crezut niciodată în Marx. Deci, bine ar fi să începi tu să gândeşti. Şi dacă mai mă iei cu drăguţă sau cu alte chestii asemănătoare poţi să fii sigur că îţi voi da un ban cât tine de mare.

  4. @Bogdan,

    Deci pentru dvs. dacă la sfârşitul unui articol de pe wikipedia sunt înşiraţi patru autori cu patru volume drept bibliografie, gata, e indubitabil, e clar, nu mai încape nici o discuţie!

    Până şi Lorena Lupu ştie că nu este aşa, că în timpul războiului rece existau numai în SUA aproximativ 300 de colective interdisciplinare sociologi, istorici, politologi finanţate de CIA, care se ocupau chipurile cu sovietologia şi care scriau astfel de cărţi de propagandă, deghizate în cărţi de istorie pe bandă rulantă. Un exemplu devenit foarte cunoscut, fără nici o valoare ştiinţifică, este Marea Teroare a lui Robert Conquest, mult mediatizată din fondurile destinate războiului rece, şi demontată magistral de istoricul american J. Arch Getty.

    Toţi aceşti propagandişti ai antisovietismului primeau bani grei pentru strădania lor, domnu Bogdan, dar cine oare îi plăteşte astăzi pe Grover Furr sau pe Getty?

    Existenţa şi munca lor sunt monumente vi închinate altruismului, onestităţii nonconformismului şi setei de adevăr.

  5. Domnu Bogdan,

    aţi uitat să adăugaţi , în spirtul dvs goebbelsian care vă caracterizează, că Blohin era evreu, că aceste crime inimaginabile nu pot fi comise decât decât de un iudeo-bolşevic.

    Totuşi am stat şi am calculat, 250 de prizonieri executaţi fiecare la interval de 3 minute, în total 750 de minute, deci 12 ore şi jumătate. Muncea mult Blohin ăsta, spărgea normele ca un adevărat stahanovist, dat dracului iudeo-bolşevicul.

  6. Domnule Liviu, pe dumneavoastră cu greu pot să vă mai cred, de când ați venit cu Grover Furr, Grover Furr care, dacă nu mă-nșală memoria, a publicat în Rusia.

  7. Vorbind de democrația capitalistă, aceasta devine un cuvânt gol, ceva lipsit de conținut, calp, dacă puterea este luată de o oligarhie politico-economică, iar aleșii ajung numai niște pioni ai acestei oligarhii, interzicându-se, prin diverse tertipuri, dreptul de a participa la alegeri, sau dacă participă, zădărnicindu-se posibilitatea de a fi ascultați de marea masă, al unor persoane sau partide care ar vrea să întreprindă ceva pentru mase.

  8. Legat de enciclopedia minune, poate parea paradoxal, ma situez de partea domnului Valerius si a domnului Liviu (sigur, fiecare cu motivele sale). Motivul meu e dat de manipularea wikipedia. Sunt foarte rezervat sa ma informez din “enciclopdia” wiki in chestiuni ce tin de de religie, istorie si politica. Chiar si eu m-am lovit de smecheriile lor. La articolul cu Benjamin H. Freedman, cautam fotocopia ziarului Daily Express de Vineri 24 Martie 1933, mai exact asta:

    Initial am gasit, dar in scurt timp a fost stearsa de pe serverele wiki poza in cauza. Am facut captura de ecran care dovedeste treaba asta. Spune clar ca “This page has been deleted”. Sigur ca da, cum a inceput lumea sa cauta ceva nasol, gata, adminii wikii si-au facut treaba! Cert e ca acum daca cauti pe wiki “Judea declares war on germany daily express 1933 03 24 evening” rezulta asta:

    http://en.wikipedia.org/w/index.php?title=Special%3ASearch&search=+Judea+declares+war+on+germany+daily+express+1933+03+24+evening
    “The page Judea declares war on germany daily express 1933 03 24 evening does not exis”

    Cine insista cu “Judea declares war on germany” gaseste o chestie “light”, adica asta:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Jewish_boycott_of_German_goods

    Ideea e ca wikipedia nu are seriozitatea necesara, mai degraba e instrument de manipulare. Hai sa-ti dau si alte motive ce ma fac sa nu creditez wikipedia. Ce zici de asta?

    http://www.gandul.info/international/cofondatorul-wikipedia-a-cerut-bani-pentru-pagini-favorabile-2448301
    “Reputaţia cofondatorului Wikipedia, Jimmy Wales, este greu pusă la încercare în ultimele săptămâni. Un fost om de ştiinţă la una dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume l-a acuzat pe Wales că cere bani pentru a edita pagini favorabile în celebra enciclopedie online, relatează BBC”

    Articol interesant e si acesta (preluare de pe site-ul ziarului Gandul):
    http://bataiosu.wordpress.com/2008/06/19/serviciile-secrete-isi-baga-nasul-tot-mai-adanc-in-enciclopediile-online/
    “La primul test al acestui program, realizat de un colabo­rator al California Institute of Technology, s-a descoperit de pildă, că însemnarea despre preşedintele Iranului, Mahmud Ahmanidejad a provenit de pe un calculator al…CIA, iar explicaţia despre Gerry Adams, liderul mişcării Sinn Fein care militează pentru independenţa Irlandei de nord, a fost modificată de un PC de la Vatican. FBI a retu­şat fotografii provenite de la închisoarea din Guantanamo, societatea Texaco a şters cele scrise despre combustibilul biodiesel, iar de pe computerul Bisericii Scientologice au fost şterse toate observaţiile critice legate de organizaţie”

    Un alt motiv:
    http://www.napocanews.ro/2010/12/cariera-internationala-a-unei-erori-voite-cum-l-a-asasinat-mihail-moruzov-pe-octavian-goga.html
    “Desigur, articolul consacrat pe site-ul Wikipedia poetului şi omului politic român Octavian Goga conţine şi multe alte inexactităţi, erori sau abordări de evidentă rea credinţă”

    E posibil ca articolul despre Vasili Blohin sa fie bun, nu stiu. Insa stiu ca ca wiki are probleme mari in ceea ce priveste credibilitatea. Subiecte gen Katyn au miza foarte mare, in plus de asta, sunt extrem de dureroase, nu am incredere in wiki ca sa faca lumina.

    • TLC, hai să-ți mai spun ceva, a fost ștearsă o pagină despre Legiunea Arhanghelilor lui Mihail care prezenta într-o lumină zic eu obiectivă pe (marele român) Codreanu și Legiunea. Eu o foloseam ca sursă de inspirație pentru articolele mele de istorie până să fie ștearsă. Acolo lucrurile erau prezentate la fel cum le-a prezentat Stoenescu. Stoenescu a făcut, până acum, cea mai bună și cea mai obiectivă analiză a Mișcări Legionare în ”Istoria loviturilor de stat din România”. Nu degeaba ți-am sugerat să citești această lucrare. După ce o citești, după cum am spus pe blogul tău, sunt gata să te ascult, să iau în considerare orice posibilă obiecție pe care ai avea-o referitoare la poziția lui Stoenescu. Nu pot însă să iau orice altceva în considerare, de exemplu, lucrurile care s-au spus de Stoenescu și pe care mi le-ai prezentat, care nu prezintă credibilitate pentru mine, am explicat de ce pe blogul tău. Eu, acum, fac o separare între omul Stoenescu și istoricul Stoenescu, deși nu pot băga mâna în foc pentru om, pe istoric, ale cărui poziții sunt în mare parte asemănătoare cu ale unui alt istoric, serios, pe care îl apreciez, Florin Constantiniu, care a scris ”O istorie sinceră a poporului român”, îl consider un istoric bun, serios, credibil. Mai adaug că am credința sufletească că și omul ar ieși bine la verificare.

      Știam de acele ștergeri pe motive politice. Totuși, Enciclopedia Wikipedia este doar o enciclopedie, articolele nu sunt create de cei de aici , aici se publică articole ce adună informații din terțe surse, cu precizarea surselor. Unele incomode sunt șterse, este adevărat, dar Wikipedia rămâne un trademark din punct de vedere al accesării pe gratis și rapid a informațiilor despre aproape orice subiect, pentru sec. XX-XXI. Există un comitet care are grijă de acuratețea informațiilor din enciclopedie, am cunoscut și eu pe cineva din acel comitet, și care nu face treabă rea.

      Ca măsură de prevedere eu mă uit la referințe, la articolele deosebite, cum este acesta cu Blohin. El este în regulă. Are și varianta în limba rusă, dacă în Rusia ar fi fost contestat, întemeiat sau pe criteriu politic, el ar fi fost șters.
      Sunt puncte de reper legate de cariera și viața lui Blohin care pot fi verificate ușor de istoricii ruși, iar cunoscătorii de limba rusă pot folosi google în limba rusă ca să verifice ce s-a scris de Blohin până acum.

      Pe Stalin nu-l poți trece cu vederea, el este un mare conducător, am mai spus asta, doar în măsura în care face partea din familia conducătorilor gen Attila sau Genghis-Han.
      Lui Stalin rușii îi datorează un imperiu mult mărit, aproape de mărimea celui țarist, crearea unui Bloc estic comunist și multe milioane de morți, după unii, cam douăzeci de milioane.
      Blohin a fost o coadă de topor interesantă, studiindu-l pe Blohin, vezi cum se omora pe vemea lui Stalin – pe bandă rulantă, viața omului având valoarea doar a glonțului cu care era împușcat, dacă regimul considera că acesta trebuie să piară rapid, pentru morți mai chinuitoare existau gulagurile, minele.

      Ca creștin, nu pot să zic decât Dumnezeu să-i ierte pe autorii crimelor staliniste și pe victime!
      Să ne fie învățătură de minte ce a fost și să ne gândim bine înainte de a face orice, mai cu seamă când este o viață omenească la mijloc!

      Cred ce spui cu acele modificări, gen Guantanamo. Nu trăim într-o lume perfectă. Katyn și Blohin nu se încadrează în categoria asta, referințele sunt numeroase, faptele sunt verificabile, despre Katyn se știe cu certitudine, datorită lucrărilor a numeroși istorici, că acolo masacrul a fost regizat de ruși. Duma și doi președinți ruși, Elțin și Gorbaciov, au recunoscut că la Katyn responsabilitatea este sovietică, și, dacă nu mă-nșală memoria, și Putin a făcut o declarație în acest sens. Însă, pagina nouă cu Codreanu, din păcate, este făcută, ca și cea a lui Antonescu, pentru a prezenta defavorabil cele două personalități. La Codreanu, de exemplu, se spune că la nunta lui au avut loc mișcări huliganice antievreiești în timp ce în articolul sursă – http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/nunta-lui-zelea-codreanu-un-exemplu-marketing-politic se menționează numai îngrijorarea populației evreiești. La Antonescu majoritatea autorilor prezentați în Bibliografie sunt evrei.

  9. Sau nu se spune că la Iași, evrei bolșevici, agenți ai Moscovei, au încercat, în 1920, să bolșevizeze Moldova și să o rupă de România și că tânărul Codreanu, împreună cu un grup de susținători, tocmai la asta s-au opus, lucru pe care însă îl spune Stoenescu în „Istoria loviturilor de stat în România – vol 2”:

    În oraşul Iaşi, mişcarea sindicală era dominată de agenţi bolşevici, iar intelectualitea universitară de stînga pleda în favoarea grevelor, deşi acestea aveau un pronunţat caracter politic, fiind atacate monarhia, guvernul, Armata în termeni violenţi. Pe străzile oraşului se manifesta cu drapele roşii, cu tablourile lui Marx, Troțki şi Christian Racovski, acesta din urmă încă o dată pregătit să preia conducerea comuniştilor din România în numele sovietelor de la Petrograd.

    Toate aceste acţiuni bolşevice pe teritoriul Moldovei trebuie înţelese ca fiind provocate, conduse şi finanţate de guvernul Racovski de la Odessa, care, ca o particularitate a revoluţiei bolşevice, folosea, aşa cum am arătat, pe scară largă evrei comunişti. Tema este extrem de sensibilă, deoarece orice analiză în termeni generali produce semne de întrebare şi reacţii fireşti. Procesul pe care îl analizăm aici a avut în realitate un caracter limitat, extins doar în zona Moldovei iradiată de Iaşi, dar dezvoltată curînd în provinciile estice revenite la Patria Mamă.

    Dacă ne gîndim puţin la observaţiile anterioare despre situaţia din Ucraina, vom observa că poporul român din Basarabia şi Nordul Bucovinei suferise opresiunea ocupantului austriac sau rus şi cunoscuse complicitatea administrativă a evreilor cu acesta. Cînd a venit Marea Unire, românul şi-a regăsit statutul său de stăpîn al propriei ţări. Situaţia autorităţii se răstoarnă dramatic. Foştii oprimaţi sunt acum popor dominant, parte a unei ţări unite. Mulţi evrei devin sau rămîn agenţii fostului opresor. Fenomenul compunerii doctrinei incipiente a mişcării naţionaliste studenţeşti din Iaşi pe baze anticomuniste împletite cu antisemitism, adică pe identificarea bolşevicilor cu evreii, s-a sprijinit fundamental pe o realitate. Ea era vizibilă. Nimeni din Iaşi n-o putea nega. Faptul că studenţimea evreiască din universităţile româneşti a devenit la un moment dat la fel de vizibil stîngistă, cu excesele bolşevice cunoscute, a amplificat imaginea de pericol. El a dat senzaţia că se răspîndeşte şi că reprezintă, împreună cu presa marxistă, anvangarda tentativei de a comuniza România. Cum exista exemplul recent al Ungariei, apoi au fost bine cunoscute tentativele din Bulgaria şi Polonia, o reacţie a românilor la agresiunea bolşevică pigmentată cu acţiuni teroriste, nu poate fi tratată decît ca firească, naturală, obligatorie.

    În faţa acestei ofensive comuniste, la care autorităţile statului reacţionau debil, preşedintele sindicatului metalurgiştilor, un anume Constantin Pancu, a încercat să formeze o Gardă a Conştiinţei Naţionale, menită să scoată muncitorii ieşeni de sub influenţa bolşevică. Convocînd o întrunire într-o încăpere din strada Alecsandri nr. 3, Constantin Pancu s-a trezit în faţă cu un singur participant: Corneliu Zelea Codreanu. Mai tîrziu, s-au mai adunat vreo 20 de persoane.

    În februarie 1920, s-a declarat o grevă generală, care a ieşit repede din cadrul legal prin violenţe de stradă şi distrugeri. Pe clădirile Regiei Monopolurilor Statului şi ale Atelierelor Nicolina a fost
    arborat drapelul roşu, iar comitetele comuniste au declarat Iaşiul „oraş al revoluţiei bolşevice”. Mare parte a comunităţii evreieşti din oraş s-a solidarizat acestei mişcări. În timp ce întregul oraş era paralizat de grevă, micul grup al lui Corneliu Zelea Codreanu a încercat să pătrundă în mulţimea de muncitori pentru a le vorbi. Au fost bătuţi, cîţiva răniţi, iar unul dintre tinerii muncitori naţionalişti a fost înjunghiat, în faţa acestei agresiuni, Codreanu încolonează studenţii şi muncitorii naţionalişti şi, cu drapelul tricolor înainte, cîntînd „Deşteaptă-te române”, pătrund în curtea Regiei Monopolurilor de Stat. Corneliu Z. Codreanu se urcă pe acoperiş, dă jos steagul roşu şi înfige drapelul tricolor. Va vorbi muncitorilor de acolo.

    Sunt greu de explicat astăzi anumite evenimente, din cauza precarităţii şi subiectivităţii surselor, dar adevărul este că Armata a intervenit imediat după această acţiune, postiând o gardă militară care a păzit în următoartele zile drapelul tricolor înfipt de Codreanu pe clădire, în continuare, Garda Conştiinţei Naţionale a acţionat ca spărgătoare de grevă, reuşind să repună în funcţiune fabricile Regiei.

    Peste numai o luna însă, la Atelierele Nicolina se produce o nouă incitare bolşevică şi este din nou arborat steagul roşu. Codreanu va proceda la fel: îşi încolonează tinerii din Gardă şi porneşte spre ateliere. Numai că de această dată Codreanu va fi urmat de o mulţime de cetăţeni ai Iaşiului, care se ataşau pe drum marşului său. Şi în acest loc, Codreanu va da jos steagul bolşevic şi-1 va înlocui cu cel tricolor, în faţa acestei manifestaţii de amploare, care a antrenat populaţia oraşului, Averescu ordonă trupelor din oraş să intervină în forţă împotriva muncitorilor bolşevizaţi şi pseudogreva este zdrobită.

    Fără îndoială că acţiunile curajoase ale tinerilor naţionalişti au lăsat un ecou în rîndul cetăţenilor. Aspectul cel mai interesant al activităţii Gărzii Conştiinţei Naţionale este că acel Constantin Pancu căuta prin această organizaţie o soluţie pentru muncitorii români, departe de ceea ce el numea „Bestia roşie”. A compus împreună cu Corneliu Zelea Codreanu un program simplu, pe o jumătate de pagină, care începea cu următoarea formulă: „Nu admitem nimănui ca să caute şi să ridice pe pămîntul românesc alt steag decît acela al istoriei noastre naţionale. Oricîtă dreptate ar putea avea clasa muncitoare, nu-i admitem ca să se ridice peste şi împotriva hotarelor ţârii”.
    Declarat în sprijinul muncitorilor români şi împotriva oligarhiei bancare şi politice, programul va inaugura doctrina Socialismului naţional-creştin.

    La acea dată, Benito Mussolini, vechi membru al Partidului Comunist Italian, director al ziarelor comuniste Avanti şi Lupta de clasă, îşi constituia propria sa grupare, Fasciile italiene de luptă, compusă din comunişti şi socialişti nemulţumiţi de conducerea PCI; la 24 februarie 1920 într-o hală a unei fabrici de bere, Adolf Hitler, şeful cu propaganda al Partidului Muncitorilor Germani, o minusculă formaţiune de origină marxistă, ţinea un discurs în faţa unui auditoriu de două mii de oameni, din care jumătate erau socialişti şi comunişti, iar cealaltă jumătate erau revizionişti.

    Orientarea grupării din care făcea parte Corneliu Zelea Codreanu era vag socialistă, dar anticomunistă, iar doctrina conţinea elementele principale ale naţionalismului de Dreapta: Patria, Dumnezeu, Biserica şi Armata.

    Acest amalgam de elemente doctrinare şi orientări contradictorii nu avea cum să se impună, în primul rînd pentru că tindea să capete un caracter de clasă, iar în al doilea rînd pentru că autoritatea guvernamentală de sub conducerea lui Averescu punea deja ordine în ţară. Aşadar, soluţia unei salvări a muncitorimii române printr-un acord între revendicările socialiste, ideile conservatoare tradiţionale româneşti şi nevoia de ordine, se lovea fundamental de contradicţii insurmontabile şi de realităţi imediate foarte citadine.

    Este interesant de semnalat că, în urmă cu cîţiva ani, Partidul Revoluţionar Ucrainean (RUP) se spărsese în trei fracţiuni, dintre care una încercase să îmbine naţionalismul cu socialismul. Membri ei nu doreau să renunţe la principiile naţionaliste, dar credeau că soluţia viitorului este socialistă. Este evident astăzi că aceste căutări nu aveau sorţi de izbîndă, marxismul fiind fundamental internaţionalist şi opus total ideologiei de Dreapta.

    Din acelaşi motiv, formula de naţionalism comunist este o aberaţie, dacă nu cumva o nouă diversiune.
    Subliniem încă o dată că în această perioadă antisemitismul mişcării naţionaliste din Iaşi şi din alte centre universitare era doar o particularitate a anticomunismului, studenţii evrei şi agenţii bolşevici evrei din rîndurile muncitorimii fiind identificaţi atît prin activitatea lor politică antistatală, cît şi prin originea lor etnică, prin faptul că dominau numeric comitetele bolşevice.

    Corneliu Zelea Codreanu se va întoarce spre mişcarea studenţească, unde s-a remarcat din nou prin protestul la decizia Senatului Universităţii din Iaşi de a interzice inaugurarea anului universitar cu o slujbă ţinută de mitropolit, declarînd instituţia atee. Şi de această dată, acţiunea lui, sprijinită de profesorul A. C. Cuza, va avea succes: sesiunea se va deschide cu un serviciu religios.

    La 20 mai 1922, Codreanu va înfiinţa Asociaţia Studenţilor Creştini, în iunie obţine licenţa în Drept la Iaşi, apoi pleacă în Occident pentru a-şi lua doctoratul în studii economice. Este important de semnalat, pentru această etapă, că activităţile publice ale lui Corneliu Zelea Codreanu sunt preponderent anticomuniste, fără accente antisemite, şi orientate cumva spre situaţia muncitorimii, ceea ce l-a apropiat de ideea unui socialism naţional. Sunt de observat căutările naive ale acestei perioade, în care nu putem vedea o linie doctrinară clară şi în nici un caz o ideologie clasică de Dreapta. De altfel, şi vremurile favorizau astfel de experienţe doctrinare. Oricît ar părea de surprinzător, în comparaţie cu ceea ce ne-a spus propaganda comunistă despre Mişcarea legionară, puseul antisemit al mişcării studenţeşti nu s-a produs la Iaşi, ci la Cluj, într-un moment cînd Corneliu Zelea Codreanu nici nu se afla în ţară.

    În ziua de 10 decembrie 1922, din sala de disecţie a Facultăţii de Medicină de la Cluj au dispărut 5 cadrave puse la dispoziţia studenţilor. Ancheta a constatat că unii studenţi evrei şi angajaţi ai Facultăţii organizaseră împreună un sistem de selecţie a cadavrelor, astfel încît cele aparţinînd unor evrei decedaţi şi identificaţi prin preputio-prive să nu ajungă pe masa de disecţie a studenţilor români, în acea zi s-a întîmplat ca 25 de studenţi români să nu aibă pe ce să-şi facă practica, în momentul în care conducerea Facultăţii a constatat realitatea, studentul Ion I. Moţa de 21 de ani a „venit în sala în sala de disecţie şi prin propria hotârîre a scos 25 de studenţi evrei de la disecarea cadavrelor româneşti şi a instalat în locul lor pe cei 25 studenţi români de la cadavrele evreieşti sustrase de coreligionari”.

    Gestul a produs solidarizarea imediată a studenţilor medicinisti din celelalte centre universitare, apoi şi a studenţilor de la alte facultăţi, declanşîndu-se o campanie de proteste, marşuri greve, care, printre alte revendicări, au pus şi problema stabilirii unei cifre de şcolarizări care să corespundă configuraţiei etnice (numerus clausus), dar care avea în substrat limitarea accesului studenţilor evrei cu vederi politice de stînga în universităţi.

    Din păcate, fenomenul preponderenţei studenţimii evreieşti de stînga era destul de însemnat şi el reprezenta şi un focar de iradiere destul de periculos în societatea românească. Mişcarea a fost interpretată ca explicit antisemită, deşi sursele ei reale erau politice, în timp ce studenţii s-au declarat în grevă generală, guvernul a închis toate universităţile din România pe întreg anul 1923 şi a interzis activitatea legală a organizaţiilor studenţeşti.

    Fără îndoială că guvernul Ionel l.C. Brătianu făcea aici un joc dublu, arătînd că înţelege să ia măsuri energice împotriva nuanţei antisemite a mişcărilor studenţeşti, dar acordîndu-şi şi un răgaz pentru a putea reglementa situaţia intolerabilă din universităţi.

    Pe de altă parte, anul 1923 este cel al promulgării noii Constituţii, care acorda drepturi cetăţeneşti tuturor evreilor. La 4 martie 1923, se înfiinţează Liga Apărării Naţional Creştine, care îl va avea drept lider pe A.C. Cuza. Apariţia acestei formaţiuni nu poate fi explicată decît prin nevoia lui A.C. Cuza de a avea în spatele său un partid politic propriu, platformă pentru cariera sa parlamentară, la care Corneliu Zelea Codreanu s-a asociat pentru a încerca să dea un cadru organizat şi dezvoltat teritorial mişcării studenţeşti şi în general tinerimii angajate.

    Dacă A.C. Cuza se dovedea un mare orator parlamentar, deşi unele atitudini ale sale, precum şi obsesia antisemită dusă pînâ la scandalos, îl creditează mai mult ca un individ ce nu era în toate minţile, prezenţa lui Codreanu pare mai degrabă o primă tentativă de a intra în politică. Este de bănuit că tînărul avocat avea o doză de respect faţă de profesorul său, care îi devenise şi naş, şi mai trebuie să acceptăm că la 24 de ani încă nu avea o viziune clară asupra drumului pe care putea conduce mişcarea naţionalistă a tineretului, în plus, din societatea civilă, în ciuda tuturor eforturilor de afirmare publică şi a exemplului personal, şansele unui succes care să atingă un număr mare de oameni erau foarte limitate; românii se obişnuiseră cu partidele politice, liberalii erau marii învingători ai războiului, iar încrederea într-un tînăr abia ieşit de pe băncile facultăţii, extrem de mică. De aceea, antisemitismul lui A.C. Cuza, care avea un plan negaţionist primitiv, părea o bază mai solidă decît afirmarea unor principii generoase ale Dreptei naţionaliste.

    Rolul lui A.C. Cuza în toată această turbulenţă a fost acela că a reuşit, în mod nefast, să extindă „chestiunea evreiască” de la spaţiul restrîns al universităţilor la întreaga problematică evreiască din ţară. Cum problema zăcea undeva latent şi era catastrofal redeşteptată de presiunile externe, cuzismul s-a aşezat cu precizie exact pe rana ca reîncepea să supureze. Şi cu toate acestea, L.A.N.C., condus de fostul socialist A. C. Cuza, a rămas cu totul marginal în intenţia de vot a cetăţenilor. Cunoscînd abilităţile şi fluctuaţiile lui în timp, putem afirma că profesorul Cuza căuta să facă din tineretul naţionalist o armată politică în beneficiul său. Codreanu va înţelege acest lucru şi va căuta o formulă proprie care să marcheze o diferenţă clară faţă de organizarea partidelor politice, înfiinţînd la 24 iunie 1927 Legiunea Arhanghelului Mihail, pornind de la afirmarea unor principii naţionaliste româneşti.

    Rămîne de discutat, pentru această primă perioadă, fenomenul antisemit. Aici avem cele mai mari probleme de mentalitate, dar şi de istoriografie. Aşa cum a arătat istoricul Gheorghe Buzatu, imaginea noastră despre Mişcarea legionară este în continuare puternic deformată de propaganda comunistă. Primează în atitudinea istoricilor comunişti acuzaţia de fascism şi de cîrdâşie cu Hitler. Mişcarea legionară a fost prezentată cu titlu generalizator ca exponent al Dreptei reacţionare. Aşa cum am mai arătat, în momentul în care explici poziţia de Dreapta a Mişcării legionare pentru ca era antisemita, te pui în situaţia de a afirma implicit că evreii erau de Stingă, legionarii producînd o reacţie antisemită de Dreapta la o mişcare politică antinaţională de Stînga a evreilor. Şi această problemă are povestea ei. Formîndu-se în mediul universitar, unde studenţii şi intelectualitatea evreiască vehiculau fără să se ferească ideile marxismului şi cultul Uniunii Sovietice, mişcării studenţeşti naţionaliste i-a fost uşor să identifice lupta sa anticomunista ca pe o luptă împotriva evreilor şi, prin extensie, pe evrei cu comuniştii. Acţiunile teroriste şi destabilizatoare conduse din Ucraina bolşevică pe teritoriul României, în care erau uşor de găsit evreii, nu veneau decît să întărească această credinţă.

    Presa comunistă a reprezentat cel mai grav atentat la liniştea relaţiilor româno-evreieşti. Ziarele Adevărul, Dimineaţa şi Opinia au introdus ura, dispreţul şi bătaia de joc la adresa românilor şi a sensibilităţilor româneşti. Folosind largile libertăţi democratice oferite de vechea Constituţie, aceste publicaţii au incitat în permanenţă conflictul etnic şi social, au destabilizat relaţiile sociale, provocînd muncitorii şi ţăranii la revoltă împotriva conducătorilor politici şi împotriva statului naţional unitar, căutînd să inducă un sentiment de inferioritate poporului român, ca naţiune înapoiată, cînd „lumea” se îndreaptă avîntat spre orizonturile comuniste „luminoase” etc.

    Corneliu Zelea Codreanu avea să mărturisească în 1936: „Am văzut în coloanele acestor ziare, într-un ceas de grea cumpănă românească, toată ura şi vicleana uneltire a unei naţii vrăjmaşe, aşezată şi tolerată aici din mila şi numai din mila românilor. Lipsă de respect pentru gloria Armatei române şi pentru sutele de mii de morţi în uniforma ei sfinţită; lipsă de respect pentru credinţa creştină a unui popor întreg. Nu era zi să nu arunce pe fiecare pagină venin în inimile noastre. Din lectura acelor ziare care mi-au crispat sufletul, am cunoscut adevăratele sentimente ale acestor venetici pe care şi le-au dezvăluit, fără nici un fel de reţinere, în momente în care ne-au crezut doborîţi la pâmînt. Într-un an de zile am învăţat atîta antisemitism ca să-mi ajungă pe trei vieţi de om. Căci nu poţi să izbeşti în credinţele sfinte ale unui popor, în ceea ce inima lui iubeşte şi respectă fără ca să nu răneşti în adîncuri şi fără că din rana făcută să nu picure sînge. Sunt 17 ani de atunci şi rana sîngerează mereu”.

    Importanţa agenturii bolşevice din redacţiile ziarelor menţionate este covîrşitoare pentru conflictele care au urmat. Evreii bolşevici plasaţi în presa română sunt primii responsabili pentru instalarea urii între români şi evrei. Decenii la rîndul se vor prevala de drepturile statului de drept, arâtîndu-se drept promotori ai unor idei politice, ai libertăţii de expresie şi de conştiinţă, ani la rîndul vor spune că acţiunea lor n-are nici o legătură cu rasa, şi cînd adversarii lor politici au început să-i caute echipaţi în cămăşi verzi, cu diagonala petrecută peste piept şi terminată într-un revolver Mauser, aceiaşi „democraţi” n-au ştiut prin ce gaură de şarpe să se mai ascundă, au început sa ţipe că sunt evrei şi că răsplata pentru activităţile lor antinaţionale nu este anticomunismul, ci antisemitismul.
    Dintr-o dată, adepţii luptei de clasă, care le spuneau rabinilor că sunt „epave”, „antichităţi”, „puturoşii societăţii”, au redevenit peste noapte evrei. Mulţi au fugit în Uniunea Sovietică, pentru a se întoarce apoi pe tancurile acesteia ca învingători. Nimeni nu putea să facă un rău mai mare comunităţii evreieşti din România, în realitate — cu privilegiul timpului trecut pe care îl avem la dispoziţie —, vom constata că minoritarii evrei din România, evreii de rînd, se ţineau în acea perioadă de rabinii lor, de tradiţiile şi obiceiurile ce nu trebuiau să se piardă, îşi urmau liderii
    din Partidul Evreiesc la vot şi îi trimiteau în Parlament, se ocupau cu problema „coşului zilnic”, la fel ca românii săraci, sau cu afacerile lor capitaliste, foarte depărtate de ceea ce oferea comunismul.

    Liderii comunităţilor evreieşti colaborau din plin cu liderii politici români pentru împiedicarea sau aplanarea oricărui conflict.
    Între liderii politici români şi liderii comunităţii evreieşti existau înţelegeri profunde îndreptate spre protejarea statului român şi pentru bunăstarea întregii naţiuni. Prin relaţiile internaţionale pe care le aveau, liderii evreilor stabileau contacte, facilitau rezolvarea unor probleme comerciale sau diplomatice, mijloceau investiţii şi finanţări importante, contribuiau la înzestrarea Armatei.

    Lucrurile astea, făcute discret împreună cu liderii politici români, nu erau cunoscute; erau însă dezvăluite şi condamnate de presa comunistă, în lumea satelor, creşterea nivelului de trai, mai ales după marea împroprietărire de după război, şi diminuarea rolului arendaşilor evrei, a trecut problema antisemită pe un plan cu totul marginal.

  10. @Bogdan,

    Deci când wikipedia este angajată în lupta anticomunistă este bună, sursele sunt de încredere, bibliografia solidă, eventual cei care cunosc limba rusă pot să confirme etc.

    Când e vorba de Antonescu wikipedia începe să scârţâie, bibliografia este în majoritate evreiască şi deci susceptibilă de a fi părtinitoare, evenimentele prezentate denaturat, etc.

    Aveţi foarte multe de învăţat de la mai tânărul dvs. coleg, TLC , care vă este superior în arta argumentării şi nu săvârşeşte astfel de inconsistenţe, destul de greţoase să ştiţi, în susţinerea poziţiilor sale politice.

    Aţi scris pe blogul lui TLC că sunteţi gata să păşiţi alături de el în faţa plutonului de execuţie dacă, vezi Doamne, un regim stalinist l-ar pune la zid pentru convingerile sale fasciste.

    Eu cred că TLC ar preferea mai degrabă, ca un legionar de onoare, să înfrunte singur moartea, decât să fie tovarăş de drum cu un individ ce se declară comunist dimineaţa, fascist la prânz, pentru ca seara să spună că nu are nici o doctrină în afară de credinţa creştină.

    Eu personal nu aş pune pe nimeni la zid pentru convingerile sale politice sau religioase, fiecare este liber să creadă în ceea ce doreşte. Pentru mine comunismul înseamnă extinderea libertăţii nu îngrădirea ei.

    Dar nu aş avea nici o milă pentru indivizii lipsiţi de caracter, laşi, duplicitari, perverşi.

  11. Dumneavoastră, d-le Liviu, v-ați dovedit un mincinos, cu Furr al dvs. cu tot și nu numai. Păstrați-vă lecțiile pentru alții.

  12. Cum am spus, am cartea, m-am lamurit in legatura cu continutul. Nu pretuiesc „opera” turnatorului. Cunosc cele doua surse principale folosite de Stoenescu in povestile lui de dupa asasinarea lui Codreanu. Una dintre ele a avut tupeul sa debiteze niste ciudatenii ce tin de literatura SF, persoana in cauza a indraznit sa zica despre „comunismul nationalist”, implicit posibilitatea apropierii doctrinare. Asa ceva e imposibil, fundamentul national-legionarismului e cu totul altul decat cel al bolsevismului. Unul din motivele aparitiei Legiunii Arhanghelului Mihail e chiar amenintarea comunista.
    Toata consideratia pentru Horia Sima ca a respins cu fermitate astfel de idei periculoase, si ca a mers mai departe cu „Guvernul de la Viena” si cu pregatirea regimentelor ce au luptat impotriva bolsevismului pana la finele razboiului. Cinste lui ca nu a cedat nici dupa razboi, a avut un cuvant greu in privinta rezistentei din munti. E regretabil ca nu a ordonat arestarea bezmeticului. Avea tot dreptul sa o faca, mai ales ca el si grupul sau, puneau piedici in calea cristalizarii guvernului din exil. Ai postat un pasaj ce il viza si pe profesorul A.C Cuza. Stoenescu nu scoate un cuvant despre temeiul religios ce a contribuit la separarea clara si fara posibilitate de impacare dintre Codreanu si A.C Cuza. E incontestabil nationalismul profesorului, insa marturisirea de credinta prevaleaza. Degeaba era nationalist daca era eretic.

    Legat de wiki, sunt semnale evidente ca e o sursa jalnica si plina de contradictii. Nu poti sa te informezi in chestiuni sensibile. De pilda, capitolul religie e varza, am gasit chiar si o situatie hilara. Politica si istoria sunt tratate extrem de superficial. Chiar si tu ai dai exemple. Editorii dau dovada de amatorism cras. Am toate motivele sa cred ca acest amatorism e cultivat cu rea intentie. Wikipedia e instrument de manipulare, gasesti tot felul de preluari, tot felul surse indoielnice. In cazul unei carti, treburile sunt ceva mai clare, poti combate tezele sau autorul. Orice s-ar spune, cartea ramane etalonul, cine vrea sa se informeze serios, citeste o carte (inclusiv astea sunt in format digital). Problema e ca lumea devine din ce in ce tampita, e incurajata sa devina asa (evident, e o referinta generala, nu te vizeaza pe tine sau pe domnii Valerius si Liviu). E mai complicat pentru om sa arunce un ochi intr-o carte (fie ea si digitalizata), prefera sa digere mici sinteze deja mestecate de altii. Repet, probabil nu-i nimic de contestat in articolul referitor la Vasili Blohin, insa prefer sa ma orientez catre o sursa mai buna. Katyn e un subiect de gravitate extrema, e bine sa nu inghitim cu usurinta sintezele wiki, pentru inceput, mai bine cautam cartile date drept sursa. Am vorbit cu un amic, omul a indicat scrierea unui anume Allen Paul, se numeste „Katyn – Stalin’s Massacre and the Triumph of Truth”. Se pare ca autorul e apreciat, a fost decorat de presedintele Poloniei in 2009. Am cautat referinte, am gasit chiar pagina lui:

    http://www.allenpaulbooks.com/katyn/

    Evident ca nu am citit cartea, abia am aflat de ea. Insa informatiile primare, indica o situatie ciudata. Americanii prin Comisia de Afaceri Externe, au pus umarul la ascunderea adevarului despre Katyn, practic i-au ajutat pe sovietici. Inteleg ca indica un proces verbal tinut secret pana in 2009, se atesta faptul ca oficiali americani de rang inalt stiau mai multe decat declarau. Se pare ca Roosevelt si Churchill stiau destule, insa au facut ciocu’ mic.

    • TLC , nu mai spun nimic de Stoenescu. Discut însă orice aspect cu tine, dacă tu citești lucrarea. Apropierea se referă strict la glorificarea eroilor și a trecutului istoric.

      Cu Wikipedia lucrurile, după mine, nu stau deloc grav. Sunt însă articole șterse sau modificate pe criterii politice. Era de mirare dacă nu era așa. Eu sunt martor în cazul marelui român Codreanu, un articol obiectiv a fost șters, ca să facă loc unuia defavorabil lui Corneliu Zelea Codreanu.

      Am citit, culmea!, pe Wikipedia 🙂 ceva similar celor ce îmi spui. A fost și o anchetă a americanilor, a armatei, care arată că la Katyn a fost mâna nu a nemților, ci a rușilor, asta nu mai îmi amintesc exact unde am citit-o. La început, datorită alianței dintre vestici și ruși, s-a încercat să se mușamalizeze masacrul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s