Ep. 1 Invazia Poloniei – de ce Grover Furr minte aici – versiunea integral în limba română

Am citit teza lui Grover Furr referitoare la faptul că URSS nu a invadat Polonia.

Conform lui Furr, Pactul Ribbentrop-Molotov se referea la împărțirea sferelor de influență în Polonia și nicidecum la împărțirea ei. De fapt, tocmai la asta se referea, nemții de la începutul invaziei lor au tras de ruși să-și țină partea de târg (secțiunea Invazia Poloniei, în engleză, de pe Wikipedia – acesta va fi articolul de bază folosit ca sursă de informații, dacă informațiile au altă sursă, voi specifica acea sursă).

”Încă de la început, nemții l-au întrebat în repetate rânduri pe Viaceslav Molotov dacă Uniunea Sovietică își va ține partea sa din târgul referitor la împărțire. În data de 17 septembrie, forțele sovietice au atacat Polonia.”

58^ Geoffrey Roberts. Decizia sovietică referitoare la un pact cu Germania. Studii sovietice, Vol. 44, No. 1 (1992), pp. 57-78. URL stabil: http://www.jstor.org/stable/152247
59^ Telegramă: Ambasadorul german în Uniunea Sovietică (Schulenburg) către Biroul Extern German, Moscova, 10 septembrie 1939 – 21:40 și Telegrama 2: Ambasadorul german în Uniunea Sovietică (Schulenburg) către Biroul Externn Germa, Moscova, 16 septembrie 1939 Sursa: Proiectul Avalon din cadrul Școlii de Drept de la Yale. Recuperat 14 noiembrie 2006

Conform celor de mai sus, URSS invadează Polonia în 17 septembrie. De fapt ce voiau rușii cu Polonia, conform lui Furr? Păi, inițial, rușii voiau să prezerve Polonia în partea estică, să protejeze acolo un guvern polonez (după model Katyn, pesemne, voi vorbi de Katyn însă în următorul episod). Apoi, au vrut să se protejeze pe ei înșiși, dacă nu intrau în Polonia (adică, dacă nu invadau Polonia), germanii ar fi ajuns până la granița lor.

Cum au ”prezervat” rușii pe polonezi, în continuare, după ce au anexat partea de est a țării lor? Păi așa, pe scurt:
”În conformitate cu Institutul Polonez al Memoriei Naționale, ocupația sovietică între 1939 și 1941 a dus la moartea a 150.000 de cetățeni polonezi și deportarea a 320.000,[78][79], toți cei care au fost evaluați ca periculoși pentru regimul sovietic au fost fie deportați, fie internați în tabere de muncă (Gulaguri), fie uciși, precum corpul ofițeresc polonez, la Katin.[a]”

Nu voi mai prezenta și notele de subsol, cine vrea să le consulte, le găsește în articolul din Wikipedia mai sus menționat.

Cine vrea mai mult despre ocupația rusească (atrocitățile ei) să citească la ”Istoria Poloniei 1939-1945

De fapt cum au procedat și ce plănuiau polonezii, înainte să aibă surpriza să se trezească cu sovieticii pe cap în data de 17 septembrie?

După ce și-au deplasat aproape toate trupele din Est în Vest, ca să le întărească pe cele de acolo, polonezii intenționau să păstreze coridorul cu România liber (noi eram atunci vecini cu ei, în nord, și aliați) și să lupte cu nemții, pe poziții, până ce ar fi venit Aliații în ajutorul lor. Guvernul și Marele Comandament se retrăseseră în sud, la granița cu România.

Contrar a ceea ce ne-am fi așteptat, nemții au suferit pierderi grele:

”Nermții au suferit pierderi relativ grele, în special în vehicule și avioane: Polonia i-a costat pe nemți aproximativ echipamentul unei divizii blindate și 25% din forța sa aeriană. Vorbind de durata campaniei din septembrie, aceasta a durat doar cu o săptămână mai puțin decât Bătălia pentru Franța, din 1940, în condițiile în care forțele engleze și franceze erau mult mai aproape, din punct de vedere numeric și al echipamentului, de cele germane. [Nota 8] În plus, Armata Poloneză pregătea capul de pod românesc, care ar fi prelungit durata defensivei poloneze, acest plan a fost însă anulat datorită invaziei sovietice a Poloniei din 17 septembrie 1939 [85].
Polonia nu a capitulat niciodată în mod oficial în fața Germaniei. Sub ocupație germană, armata poloneză a continuat să lupte, lupta sa luând forma luptei de partizani, aici menționăm Armata Krajowa sau partizanii din păduri — Leśni. Mișcarea de rezistență poloneză din timpul celui de-al doilea război mondial, din partea poloneză ocupată de nemți, a fost una dintre cele mai importante mișcări de rezistență din Europa ocupată. [86] ”

Deci, să revenim la sovietici, ce fac ei pe data de 17 septembrie?

”Până în data de 17 septembrie defensiva poloneză era deja zdrobită, singura speranță care mai rămăsese era retragerea și reorganizarea în jurul capului de pod românesc. Oricum, acest plan a devenit perimat peste noapte, când 800.000 de soldați ai Armatei Roșii au invadat regiunea de est a Poloniei, creând fronturile ucrainean și bielorus astfel violându-se Tratatul de Pace de la Riga, Pactul de neagresiune sovieto-polonez și alte tratate internaționale, atât bilaterale cât și multilaterale [Nota 6] Diplomația sovietică a pretins că rușii ”protejau minoritățile ucraineană și bielorusă din Polonia de Est în condițiile în care guvernul polonez a abandonat țara și statul polonez a încetat să existe”.[61]”

Cee ce susținea diplomația rusească mai sus, că Polonia nu mai exista ca țară, deoarece nu mai avea guvern, devine punct de pornire pentru o afirmație a lui Furr, prezentată mai jos, , ca extras din teza originală – ”deoarece Polonia nu mai avea guvern, Rusia era nevoită să treacă granița în Polonia”. De ce? Vedem mai jos. De fapt, Polonia încă mai avea guvern, la granița de sud, în data de 17, data invaziei, pe 18 a trecut acesta în România.

”În orice caz, odată ce poziția lui Hitler a fost aceea că Polonia nu mai există ca stat, o consecință fiind aceea că Pactul Molotov-Ribbentrop cu privire la stabilirea sferelor de influență în Polonia își pierdea validitatea, Uniunea Sovietică nu mai avea decât două variante:

1. Să trimită Armata Roșie în Ucraina de Vest și Bielorusia de Vest pentru a-și impune suveranitatea acolo

sau

2. Să-l lase pe Hitler să trimită armata nazistă chiar la granița sovietică
* Deoarece statul polonez încetase să existe, Pactul de neagresiune sovieto-polonez nu mai era valabil

Armata Roșie putea să treacă frontiera fără să ”invadeze”sau să ”comită agresiune” la adresa Poloniei. Trimițându-și trupele peste de graniță, URSS revendica suveranitate, ca nimeni altcineva să nu facă acest lucru.
Ex: Statul naționalist ucrainean pro-nazist sau Germania însăși.

Legimitatea izvorăște de la stat, dar acolo nu mai exista niciun stat polonez.

Ca o consecință, armata poloneză nu mai era o armată legitimă, ci o bandă de oameni înarmați acționând fără nicio legitimitate. Nemaiavând legitimitate, armata poloneză ar fi trebuit să depună imediat armele și să capituleze. Bineînțeles, putea să continue lupta, dar nu ar mai fi luptat ca o armată legitimă, ci ca partizani. Partizanii nu mai au niciun fel de drepturi, cu excepția acelora ale statului care reclamă suveranitate.”

Polonia nu mai avea guvern, deci nu mai exista ca țară și atunci URSS trebuia, conform lui Furr, ”to claim sovereignity”, să revendice suveranitate pentru partea de est, ca să-l oprească pe impetuosul Hitler să ajungă la granița cu URSS. Furr trece cu vederea un singur lucru, după 17 septembrie, Hitler chiar ajunge să aibă granița cu Stalin, prin împărțirea Poloniei. Partea de est a Poloniei va rămâne ca parte a URSS, cu mici modificări, și după 1945. De ce accentuează Furr că unitățile armatei poloneze care se vor lupta în continuare, după exilul guvernului polonez, nu vor avea decât statutul de partizani? Păi este simplu, mergând pe o logică deformată, rușii puteau să facă ce voiau cu captivii polonezi, prizonierii nu mai aveau statutul internațional de beligeranți căzuți în captivitate. Mergând în continuare pe această idee a ilegitimității combatanților polonezi, represalii au existat la Grodno și la Szack din partea rușilor, unde trupele poloneze le-au angajat pe cele ale rușilor, rușii invocând faptul că trupele lor au fost atacate de partizanii polonezi.

Se mai întreabă Furr de ce Anglia și Franța au declarat război Germaniei, considerând-o agresor și nu și URSS, exonerând-o de această vină.

Păi iată de ce:

”Reacția Franței și a Marii Britanii la invazia sovietică și anexarea estului Poloniei a fost amuțită, în condițiile în care niciuna din aceste țări nu dorea la acel timp o confruntare cu Uniunea Sovietică.[76][77]
Conform prevederilor Pactului comun de apărare polonezo-britanic din 25 august 1939, britanicii promiseseră că vor interveni dacă o putere europeană va ataca Polonia.[Nota 8] Un protocol secret la pact specifica însă că acea putere europeană era Germania. [79] Când ambasadorul polonez Edward Raczyński i-a reamintit de pact secretarului de stat de la externe, Edward Frederick Lindley, acestuia i s-a spus verde în față că este problema Marii Britanii dacă aceasta va declara sau nu război Uniunii Sovietice. [76] Primul-ministru britanic Neville Chamberlain a avut în vederea o declarație publică prin care se lua angajamentul de a se restaura statul polonez, dar în cele din urmă s-a dat o declarație ce conținea numai condamnări la modul general.[76] Această poziție a reprezentat o încercare a Marii Britanii de a păstra o cale de mijloc: interesele sale de securitate includeau schimburile cu sovieticii care ar fi sprijinit efortul său de război precum și posibilitatea unei viitoare alianțe anglo-sovietice împotriva Germaniei. [79] Opinia publică era împărțită în Marea Britanie în legătură cu invazia sovietică, o parte își exprima indignarea în legătură cu aceasta, în timp ce cealaltă parte considera că pretențiile sovietice cu privire la estul Poloniei erau rezonabile.[79]” – http://en.wikipedia.org/wiki/Soviet_invasion_of_Poland

Pe scurt, Aliații nu își puteau permite să declare război și URSS-ului, în care vedeau și un posibil viitor aliat în războiul cu Germania.

Guvernul polonez și Marele Comandament vor părăsi Polonia a doua zi după invazie, 18 septembrie, trecând în România. S-a ordonat trupelor ca să treacă în România. Cam 120.000 de soldați vor ajunge în România și vor face parte, în viitor, din trupele aliaților care se vor bate cu nemții. În momentul invaziei sovietice, trupele se îndreptau spre sud, spre capul de pod de la granița cu România, unde ar fi trebuit să sosească ajutorul Aliaților. Trupe poloneze vor lupta în continuare pe teritoriul țării până la sfârșitul primei decade a lui Octombrie.

Furr se întreabă de ce comandantul polonez, mareșalul Edward Rydz-Śmigł, nu a ordonat trupelor să se lupte cu sovieticii, dacă sovieticii erau agresori. Păi nu preau mai erau trupe care să poate să susțină o defensivă la granița de Est, împotriva a 800.000 de soldați ruși invadatori, majoritatea trupelor fuseseră direcționate spre agresorul german. La granița de est mai erau doar 25 de batalioane, cam 12.000 de oameni.

”Forțele poloneze de apărare de la granița de est – cunoscute sub numele de Korpus Ochrony Pogranicza – aveau în componență aproximativ 25 de batalioane.Edward Rydz-Śmigły le-a ordonat să se retragă și să nu lupte cu sovieticii.[55] Prin acest ordin nu s-au putut însă evita anumite încleștări și chiar bătălii mai mici, cum a fost cea de la Grodno, când soldații și populația locală au încercat să apere orașul. Sovieticii au omorât numeroși ofițeri polonezi, inclusiv prizonieri de război, precum generalul Józef Olszyna-Wilczyński.[62][63”

Se mai spune în Wikipedia, în cadrul http://en.wikipedia.org/wiki/Soviet_invasion_of_Poland:

”Când Uniunea Sovietică a declanșat invazia, inițial Rydz-Śmigły a vrut să ordone forțelor ce păzeau granița de est să reziste, însă primul-ministru Felicjan Sławoj Składkowsk și președintele Felicjan Sławoj Składkowsk s-au opus.[1][62] În data de 17 septembrie, la ora 04:00, Rydz-Śmigły a ordonat trupelor poloneze să se retragă, ele aveau voie să angajeze trupele sovietice numai ca să se apere.[1] Invazia germană afectase în mod sever sistemul polonez de comunicații, ceea ce a dus la probleme legate de trasmiterea ordinelor și de controlul situației de pe câmpul de luptă pentru forțele armate poloneze.[63] În situația confuză ce a precedat invazia, încleștări între forțele poloneze și cele sovietice au avut loc de-a lungul frontierei.[1][62] Generalul Wilhelm Orlik-Rückemann , care a preluat comanda Corpurilor de Protecție a Frontierei în data de 30 august, nu a mai recepționat niciun ordin după numirea sa.[6] Urmare a acestui fapt, generalul și trupele sale au angajat în mod activ forțele sovietice, înainte de dizolvarea grupului condus de general în data de 1 octombrie. [6]”

Generalul Wilhelm Orlik-Rückemann le va da o bătaie rușilor la Szack și alta la Wytyczno. Bravul general Orlik-Rückemann va trece prin Lituania și Suedia ca să ajungă în Marea Britanie. La Wytyczno, în 1989, se va inaugura un monument în cinstea soldaților care și-au apărat țara împotriva sovieticilor aici, în octombrie 1939.

O altă luptă cu rușii se va da la Grodno.

Ce au făcut rușii la Grodno, ca represalii?

”După bătălia de la Grodno, rămășițele Brigadei de cavalerie Wołkowysk au străpuns liniile unui batalion al Brigadei a 2-a de blindate în ceea ce a fost bătălia de la Kodziowce, și s-au îndreptat spre pădurea Augustów.
Aproximativ 300 de apărători polonezi ai orașului, printre aceștia numărându-se și adolescenți, au fost omorâți de către sovietici după bătălie.[2] Din rândul victimelor au făcut parte atât studenți (20) cât și soldați (30).[2] Polonezii au fost judecați și condamnați de către sovietici sub învinuirea de participare la mișcarea de rezistență armată împotriva Armatei Roșii.[2]”

Ce au făcut rușii la Szack, ca represalii?

” Forțele poloneze s-au retras nestânjenite și au început marșul lor spre râul Bug. Singura unitate poloneză distrusă de Armata Roșie a fost una ce ținea de Brigada KOP „Polesie”, surprinsă lângă satul Mielnik de trupele blindate ale Armatei a 4-a sovietice aflată sub conducerea generalului Vasili Ciuikov. După o scurtă luptă, unitatea poloneză s-a predat. Imediat după, au fost împușcați toți ofițerii (2) și subofițerii (aproximativ 500) polonezi.[3].
Restul forțelor poloneze au evitat să fie capurate și au traversat râul Bug, unde au participat la bătălia de la Wytyczno.”

Se mai întreabă Furr de ce guvernul nu a rămas pe teritoriul Poloniei, Furr spune că a fost o lașitate că acesta a părăsit teritoriul țării în loc să stea să negocieze capitularea și să împărtășească soarta celor care au rămas în Polonia ocupată. Da, păi, de exemplu, dacă guvernul rămânea pe teritoriul anexat de sovietici, probabil ar fi avut soarta ofițerimii prinsă de sovietici, ar fi sfârșit la fel.

Conform lui Constantiniu (O istorie sinceră a poporului român) prin România au trecut și rezervele de aur ale Poloniei (circa 45 de milioane de dolari), care au ajuns din Constanța în Anglia, pe un vas englez.

Se mai întreabă Furr de ce nu am intervenit noi, în virtutea Tratatului de Alianță cu Polonia, din 1921, prin care noi trebuia să intervenim dacă Polonia era atacată de URSS. Nu e clar că nici noi, ca și Franța și Anglia, nu am considerat URSS stat agresor?

Păi Furr uită că a spus mai-nainte în teză că Polonia nu mai exista, nemaiavând guvern pe teritoriul său. Iată ce spune și Constantiniu, în lucrarea citată mai sus:

”În principiu, tratatul de alianță din 1921 ar fi obligat România să iasă de astă dată din neutralitate, și să acorde asistență militară Poloniei. Refugierea celor mai înalte autorități ale statului polonez (președintele, guvernul, comandantul-șef al armatei) au făcut fără obiect obligația asumată de România în 1921 (…)”

Constantiniu spune, în continuare:

”Lui Ribbentrop, venit într-o a doua vizită la Moscova, pentru a definitiva linia de demarcație dintre cele două țări pe teritoriul Poloniei și între sferele lor de influență (Germania a admis încadrarea și a Lituaniei, rezervată prin Pactul Molotov-Ribbentrop Germaniei, în sfera sovietică), Stalin i-a spus că ”nu era de temut, în clipa de față, nici un fel de escapadă din partea României, nici a statelor baltice, deoarece tuturor acestor state le-a intrat frica în oase”, ceea ce era perfect adevărat.”

Concluzii legate de pierderile suferite de Polonia:

”Polonia a pierdut aproximativ 22% din populația sa, cea mai mare proporție din orice țară europeană în timpul celui de-al doilea război mondial.[5]

Peste 6 milioane de cetățeni polonezi – aproape 21,4% din populația de dinainte de cel de-al doilea război mondial – și-au pierdut viața între 1939 și 1945.[86]
În condițiile în care majoritatea civililor au fost ținte ale diverselor măsuri luate împotriva lor de către nemți și sovietici, peste 90% dintre pierderile de vieți omenești nu au fost datorate acțiunilor militare.[86] Ambii ocupanți au vrut nu numai să acapereze din teritoriul polonez, dar și să distrugă cultura poloneză și națiunea poloneză privite ca un întreg.[1]
Tadeusz Piotrowski, profesor la Universitatea de Sociologie din New Hampshire, a furnizat o reevaluare a pierderilor poloneze din timpul celui de-al doilea război mondial. Pierderile poloneze de război includ 5.150.000 de victime ale crimelor naziste îndreptate împotriva etnicilor polonezi precum și victimele Holocaustului, la care se adaugă 350.000 de morți datorate ocupației sovietice din perioada 1940-1941, victime ale măsurilor luate de ocupanți împotriva cetățenilor polonezi, și aproximativ 100.000 de polonezi uciși în 1943-1944 în Ucraina. Din cei 100.000 de polonezi uciși în Ucraina, 80.000 au pierit în timpul masacrelor din Volhynia, unde responsabilă pentru acestea a fost Armata Insurgentă Ucraineană. Pierderile pe grupuri etnice au fost: 3.100.000 evrei, 2.000.000 de etnici polonezi, 500.000 de etnici ucraineni și bielaruși.[32]

Raportul oficial guvernamental polonez, elaborat în 1947, menționează cifra de 6.028.000 de morți datorate războiului, dintr-o populație totală de 27.007.000 de etnici polonezi și evrei; acest raport exclude pierderile suferite de minoritățile ucraineană și bielorusă. Azi, anumiți istorici polonezi estimează că pierderile datorate războiului, în Polonia, au fost de cel puțin 2 milioane de etnici polonezi și de cel puțin 3 milioane de evrei.[87]

Altă raport, ”Polonezi ca victime ale Erei naziste”, elaborat de USHMM, menționează că și-au pierdut viața între 1,8 și 1,9 milioane de etnici polonezi și 3 milioane de evrei polonezi.[88]

Pierderile pe arii geografice includ 3,3 milioane de pierderi de vieți omenești pe teritoriul de azi al Poloniei și aproximativ 2,3 milioane în partea de Polonie anexată de Uniunea Sovietică.

Morțile din rândul prizonierilor de război sunt 250.000, în Germania 120.000 și în URSS 130.000.[89]

Genocidul persoanelor de etnie rromă a fost de 35.000 de persoane.[90] Victimele Holocaustului au fost de 3.000.000 de persoane” – http://en.wikipedia.org/wiki/Occupation_of_Poland_(1939%E2%80%931945)

În episodul viitor, despre Masacrul de la Katyn și de ce minte Furr și aici.

9 responses to “Ep. 1 Invazia Poloniei – de ce Grover Furr minte aici – versiunea integral în limba română

  1. Ce deosebire importantă este între traducerea dv. şi cea a domnului Florian Liviu ? Altfel spus, ce schimbare esenţială produce ea în polemica despre ideile lui Grover Furr ?

  2. Din Grover Furr eu nu am tradus decât un fragment, partea care începe cu ”În orice caz, odată ce poziția lui Hitler a fost aceea că Polonia nu mai există ca stat ….” și se sfârșește cu ”Partizanii nu mai au niciun fel de drepturi, cu excepția acelora ale statului care reclamă suveranitate”. Această parte se regăsește la dl Liviu cu ușoare modificări datorate stilului propriu. La dl Liviu fragmentul respectiv începe cu ” În orice caz, o dată ce Hitler a luat poziţie de faptul că Polonia nu mai exista ca stat … ” și se sfârșește cu ”Dar partizanii NU beneficiază de drepturi, cu excepţia celor recunoscute de legile guvernului care îşi declară suveranitatea”. Traducerea d-lui Liviu, strict pentru acea parte, nu este rea, cred însă că a mea este ceva mai bună, în plus, eu am păstrat formatul inițial (cu numerotarea – 1, 2 și nota cu ”*”).

    D-le Valerius, eu nu am făcut o traducere a textului lui Furr, ci un comentariu la principalele lui idei. Dl Liviu a făcut traducerea completă a textului lui Furr despre invazia Poloniei. Eu am folosit material în argumentația mea din Enciclopedia Wikipedia, în limba engleză – material acum tradus de mine în limba română, și din ”O istorie sinceră a poporului român”, de Florin Constantiniu. Din textul lui Furr nu am am folosit decât un fragment ca citat în referatul meu, fragment la care m-am referit mai sus.

    Nu am stat să verific toată traducerea d-lui Liviu, ci am comparat numai fragmentul de text în engleză, din Furr, tradus de mine în română, cu traducerea aceluiași fragment realizată de dl Liviu. Dacă e să trag o concluzie, strict din această comparație, aceea este, după cum spuneam şi mai sus, că dl Liviu nu a făcut o traducere rea, concluzie care sper că poate fi extinsă la întregul text tradus de dl Liviu. Deci puteți folosi textul d-lui Liviu, ca să vedeți ideile lui Furr (nu am decât rezerva de bun-simţ că nu am făcut o verificare exhaustivă a traducerii d-lui Liviu), ca apoi să citiţi comentariul meu la ideile lui Furr pe care eu le-am considerat cele mai importante.

  3. Domnule Bogdan,
    Dacă admiteţi premisa „Polonia nu mai exista ca stat, căci nu mai avea guvern (în ţară)”, atunci, din punct de vedere logic, nu mai puteţi respinge concluzia că „URSS nu a atacat Polonia”, căci este lipsit de sens să se spună că un stat real a atacat un stat inexistent.
    Şi dv. admiteţi această premisă, în mod implicit, în textul următor: „Iată ce spune și Constantiniu, în lucrarea citată mai sus: ”În principiu, tratatul de alianță din 1921 ar fi obligat România să iasă de astă dată din neutralitate, și să acorde asistență militară Poloniei. Refugierea celor mai înalte autorități ale statului polonez (președintele, guvernul, comandantul-șef al armatei) au făcut fără obiect obligația asumată de România în 1921 (…)” ”
    Atât Grover Furr, cât şi Florin Constantiniu admit premisa „Un stat nu mai există dacă nu mai are guvern”.

    În blogul domnului Florian Liviu eu mi-am exprimat dezacordul faţă de premisa respectivă:
    „Domnule Florian Liviu,
    Am citit traducerea textului (textelor) din Grover Furr referitor (referitoare) la problema invadării Poloniei de către URSS.
    Într-adevăr, dacă acceptăm premisa că un stat există numai cât timp există un guvern care-l reprezintă, trebuie să acceptăm şi concluzia că dacă dispare guvernul, atunci dispare şi statul respectiv şi, se subînţelege, un stat inexistent nu poate fi invadat.
    Autorul despre care vorbim pretinde că premisa exprimată de mine („un stat există numai cât timp există un guvern care-l reprezintă”) este un principiu de drept internaţional, făcând trimitere la o altă pagină web în care, conform afirmaţiei sale, ar exista detalii cu privire la acest principiu de drept.
    Dacă este aşa, atunci dreptul internaţional este rău fundamentat. Încerc să ofer un scenariu. Să presupunem că marile puteri nu recunosc guvernul României („n-a fost desemnat în mod democratic”, cum se zice acum bla, bla, bla). Minoritatea maghiară face un „guvern” al României recunoscut de marile puteri. Acest guvern se autodizolvă, nepunând nimic în locul lui, sau se „internează” într-o altă ţară, pe motiv că nişte forţe nedemocratice, terorişti, bla, bla, bla, vor să-l lichideze. În consecinţă, Ungaria sau alt stat interesat poate ocupa fără probleme teritoriul „fostului stat România”, devenit, prin iluzionism juridic, inexistent. Nu scenariile („naţionaliste”, aberante ab initio, nu-i aşa ?) sunt aberante, ci principiile de drept internaţional care permit astfel de scenarii.”

    La nivel de principiu, domnul Florian Liviu a fost de acord cu mine: „Dreptul internaţional nu este decât expresia dreptului marilor puteri de a decide soarta ţărilor mici.”

    Dv. mai scrieţi:
    „Se mai întreabă Furr de ce guvernul nu a rămas pe teritoriul Poloniei, Furr spune că a fost o lașitate că acesta a părăsit teritoriul țării în loc să stea să negocieze capitularea și să împărtășească soarta celor care au rămas în Polonia ocupată. Da, păi, de exemplu, dacă guvernul rămânea pe teritoriul anexat de sovietici, probabil ar fi avut soarta ofițerimii prinsă de sovietici, ar fi sfârșit la fel.”

    E ciudat că nu recunoaşteţi laşitatea guvernului polonez care s-a refugiat în România. Alternativa ar fi ignoranţa (prostia) acelui guvern, constând în necunoaşterea principiului de drept internaţional exprimat prin premisa menţionată mai sus, alternativă puţin probabilă.

  4. Domnule Valerius,

    Și eu, ca și dvs., am făcut paralela dintre Polonia și România. Eu m-am gândit altfel, Rusia atacă România, o Rusie revenită din nou la vechile granițe, apoi din Vest intră Ungaria.

    Referitor la invazia Poloniei am câteva mențiuni importante de făcut:

    – Rușii au atacat pe 17 septembrie, când guvernul polonez era în sudul țării. Doar a doua zi, pe 18 septembrie, se va retrage acesta în România, împreună cu Marele Comandament. Polonia exista ca stat când rușii au atacat, asta am și subliniat în comentariul meu.

    – Noi într-adevăr nu mai aveam ce țară să mai ajutăm după 17 septembrie, în 18 septembrie, a doua zi, guvernul lor trecuse la noi. Ceea ce era politic corect pentru noi, nu era și pentru ruși. Ei au invadat un stat care exista pe data de 17 septembrie. Ne-am folosit de o motivație – care nu este valabilă pentru ruși – corectă, dar lașă. Eram înghețați de frică, ca toate statele din Est, consfințite la Versailles după primul război mondial. De acum oricare dintre ele putea avea soarta vecinei din Est, Polonia, ruptă între cei doi parteneri de rapt, Germania și URSS.

    – Mai există un element foarte important. Acel protocol la Pactul de neagresiune germano-sovietic, referitor la târgul dintre naziști și sovietici, prin care s-a împărțit și Polonia. De el s-a aflat, din câte mi-aduc aminte, la Nürenberg, la proces, după război. Ruși au avut mari probleme, deoarece erau, datorită acestui document, co-autori ai începerii celui de-al doilea război mondial, împreună cu naziști. Atunci a avut loc o aruncare a gunoiului sub preș, o mușamalizare, rușii nu au mai fost acuzați oficial de ceea ce în mod firesc ar fi trebuit să fie acuzați, de declanșarea împreună cu nemții a celui de-al doilea război mondial. Pactul este însă luat în considerare de istorici, protocolul face parte din el, și conform lui, URSS a invadat Polonia, există, ca la un anumit tip de crimă, premeditarea. Chiar dacă guvernul polonez nu ar mai fi existat pe teritoriul Poloniei, în data de 17 septembrie, data invaziei sovietice – deși el a existat atunci pe teritoriul Polonie, URSS tot stat agresor/ invadator este, urmare a protocolului.

    Deci, toate elementele arată că URSS a invadat Polonia.

    Nu în ultimul rând mă voi referi la guvernul polonez. La ce ar fi fost bun un guvern polonez prizonier? Să semneze capitularea, ca guvernul Petain, în Franța? Polonia însă nu a capitulat în fața nimănui. Franța a avut un guvern legitim în exil, în Marea Britanie, cel al lui de Gaulle, și o armată legitimă. Similar a avut şi Polonia. Ce ar fi fost mai de folos cetăţenilor polonezi de pe teritoriul Poloniei, certitudinea că nu mai au guvern sau au unul marionetă şi că armata lor nu mai există sau certitudinea că în Marea Britanie există un guvern şi o armată care luptă pentru ei?

    Domnule Valerius, pentru mine Furr a mințit de la un cap la altul, și în mod nesofisticat, bazându-se numai pe necunoașterea de către cei care îi citesc textul a istoriei Poloniei în preajma celui de-al doilea război mondial și după declanșarea lui. Întâmplător, eram în temă cu Polonia în perioada aceasta.
    Vă rog să mă credeți, dacă îmi permiteți o opinie personală, am fost dezgustat când am tradus din Furr – toată argumentația lui Furr referitoare la faptul că URSS nu a invadat Polonia este o minciună de la un cap la altul, este, de fapt, un șirag de minciuni.

    Am apucat să citesc o parte relevantă din argumenţia lui Furr că ruşii nu au omorât ofiţerimea poloneză la Katyn (a se vedea precedentul de după bătălia de la Szack, din comentariul meu). M-am luat cu mâinile de cap! Aceleaşi minciuni, în stilul inconfundabil al lui Grover Furr.

    Pot să bag mâna în foc acum că cele şaizeci şi ceva de minciuni descoperite de Furr în discursul lui Hruşciov referitor la denunţarea crimelor lui Stalin sunt, de fapt, minciunile, cacealmaua lui Furr!

    Nu mai am timp de pierdut cu minciunile lui Furr, cu păcăliciul de Furr, după textul cu invazia Poloniei, îmi este de ajuns. Sunt minciuni sfruntate şi nu merg mai departe cu Furr, este prea flagrantă poziţia lui mincinoasă.

    Îmi spuneţi de dl Liviu. Dl Liviu îl promovează pe Grover Furr. Datorită acestui fapt, dl Liviu pentru mine are credibilitate zero, aceasta este părerea mea despre d-sa.

  5. „- Rușii au atacat pe 17 septembrie, când guvernul polonez era în sudul țării. Doar a doua zi, pe 18 septembrie, se va retrage acesta în România, împreună cu Marele Comandament. Polonia exista ca stat când rușii au atacat, asta am și subliniat în comentariul meu.”

    N-am urmărit foarte atent polemica, pentru că am conştientizat că toată argumentaţia lui Grover Furr se bazează pe o premisă pe care n-o accept, chiar dacă o fi un principiu de drept internaţional. Dacă ceea ce spuneţi în citatul de mai sus este adevărat, atunci URSS a atacat Polonia.

    • D-le Valerius, aşa se spune în toate materialele pe care le-am consultat, invazia a avut loc în data de 17 septembrie, iar Guvernul polonez și Marele Comandament au trecut în România pe data de 18 septembrie.

      După cum spuneam mai sus, mai este un argument teribil în favoarea invaziei, pe care eu îl văd ca fiind argumentul cel mai important – protocolul la Pactul de neagresiune germano-sovietic, prin care URSS şi Germania au stabilit împărţirea şi a Poloniei. Chiar dacă guvernul polonez ar fi plecat din ţară a doua zi după invazia germană din 1 septembrie – şi nu a fost aşa, polonezii s-au luptat fantastic şi au cauzat pierderi grele nemţilor, a se vedea în comentariul meu – datorită acelui protocol, indiferent când ar fi trecut armata sovietică graniţa în Polonia, URSS ar fi fost stat agresor, invadator.

  6. „Chiar dacă..”
    E o ipoteză. Nu poate fi „argumentul cel mai important”. Referirea la o realitate are greutate argumentativă mai mare.

    • D-le Valerius,

      Ceea ce se introduce prin ”chiar dacă …” este într-adevăr o ipoteză.

      Argumentul cel mai important care arată că URSS în mod indiscutabil a invadat Polonia este protocolul la Pactul de neagresiune sovieto-german, prin care Germania și URSS au împărțit Polonia. Acesta, protocolul, există, este o realitate.

      Independent de situația Poloniei, indiferent dacă ea mai avea sau nu guvern și comandament militar între granițele sale,urmare a protocolului, a târgului prin care Germania și URSS au stabilit divizarea Poloniei, și, adaug, și anexarea Basarabiei de către URSS, printre altele, în momentul când armata sovietică trecea granița în Polonia, după încheierea acestui protocol, automat URSS devenea stat invadator.

      Acest protocol, în care se prevedea și împărțirea Poloniei între Germania și URSS, se semnase înainte de invazia Poloniei de către cele două țări, Germania și URSS, invazia fiind un rezultat al înțelegerii, al protocolului între aceste două state.

    • De protocol s-a aflat la Nürenberg, la proces, după cum spuneam, în 1945.

      Chiar dacă facem abstracție de protocol, elementul care arată într-un mod de netăgăduit că URSS a invadat Polonia, nu ține nici explicația că URSS a invadat un teritoriu unde nu mai exista stat, după cum am arătat, în data de 17 septembrie, data invaziei sovietice, Guvernul și Marele Comandament polonez se aflau în sudul țării, de abia pe 18 septembrie, a doua zi, vor trece membrii acestora în România.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s