Romania finanțează MOSSAD-ul?

Pe scurt, ce spune acest articol? Că firme israeliene, în special o firmă numită Elbit, derulază afaceri de miliarde de euro cu Ministerul nostru al Apărării, de mulţi ani de zile, aproape imediat după evenimentul din decembrie 1989. Că în afaceri sunt amestecaţi cetăţeni israelieni care au avut funcţii de conducere sau au fost în serviciile secrete evreieşti. Că aceştia deţin în România firme care derulează afaceri de multe milioane de euro şi că deţin multe proprietăţi importante în ţara noastră. Sursa iniţală a informaţiilor: Wikileaks România

Concomitent cu distrugerea Serviciilor Secrete româneşti, se constată o tot mai mare prezenţă pe teritoriul României a unor forţe speciale externe care şi-au infiltrat agenţi în mai toate sectoarele strategice, inclusiv la nivel decizional. „Democraţiilor” vestice le-a stat în gît securitatea română pentru că, atîta timp cît a funcţionat contraspionajul autohton, acestea nu prea au avut curajul să acţioneze de o manieră atît de evidentă cum o fac astăzi. Şi pentru că aceasta trebuia să dispară definitiv, au forţat pînă la absurd factorii decizionali de după 1990 să se dispenseze de toate cadrele de informaţii active din perioada anterioară. Motivele au fost simplu de găsit şi s-au legat de aspiraţia României de a intra în blocul politico-militar NATO şi în Uniunea Europeană. Primul pas efectiv în această direcţie s-a făcut în mai 1992 şi a aparţinut masonilor români, prin înţelegerea de la Istanbul a marelui comandor Marcel Schapira (evreu) cu Fred Kleinknecht, reprezentant al masoneriei americane apropiate ordinului evreiesc B’nai B’rith. S-a lansat astfel ideea că intrarea României în NATO reprezintă o apropiere militară de S.U.A. şi, deci, o garanţie pentru stabilitatea unei economii româneşti de tip capitalist. Dar evreii sînt cei care au văzut cel mai mare avantaj în această angajare politico-militară. O ţară membră NATO face o serie de angajamente, atît publice, cît şi secrete, mai ales faţă de S.U.A., unul dintre acestea fiind aservirea parţială a Serviciilor Secrete ale respectivei ţări faţă de Serviciul Special Extern american (C.I.A.). Acesta este şi motivul pentru care, în 2002 (anul invitării oficiale a României de aderare la NATO), s-a pus problema dacă occidentalii din NATO mai pot accepta sau nu ca lucrători din fosta Securitate să fie ofiţeri ai S.R.I.. Şi ce şi-au propus au şi realizat, pentru că, începînd cu anul 2002, ofiţerii de Informaţii care lucraseră şi în Securitate puteau fi număraţi pe degete. În acest fel, şi-au creat condiţiile propice de acţiune pe un teren care devenea de acum cvasi-virgin. În afară de cele consacrate deja ca fiind cele mai puternice Servicii Speciale străine, FSB şi CIA, o prezenţă şi o influenţă tot mai mare a început să o aibă Serviciul Secret israelian Mossad. Cu subtilitatea specifică acestuia, s-a construit o reţea puternică de influenţă, care acţionează cu predilecţie în zona Ministerului Apărării Naţionale. Unul dintre cei mai importanţi pioni guvernamentali, direct responsabil de aceste acţiuni, este masonul Victor Babiuc, fost ministru al Apărării al României, al cărui nume de cod printre agenţii SPP era chiar Mossadiuc şi care se număra printre oamenii de legătură ai ofiţerului israelian Shimon Nahor (cel inculpat pentru trafic de arme). Legat de modul în care spionajul israelian obişnuieşte să se implice în desemnarea miniştrilor Apărării ai altor ţări este semnificativ celebrul episod, relativ recent, al războiului Israelului cu Siria. Astfel, Mossad-ul a reuşit, la un moment dat, să schimbe identitatea şi biografia unui evreu sirian pe care îl recrutase ca agent, pentru ca mai apoi să-l propulseze pînă în funcţia de ministru al Apărării al Siriei. De pe poziţia de şef al armatei siriene, acesta a transmis Israelului toate informaţiile „de front” în momentul declanşării atacului Siriei. Evident că ofensiva siriană a fost un fiasco, iar Israelul şi-a lărgit teritoriile. În 1998, în mediul analiştilor militari au apărut informaţii potrivit cărora, în urma unor tratative secrete dintre Turcia şi Israel, s-ar fi încheiat o Axă strategică Ierusalim-Ankara, care reprezenta o alianţă militară cu caracter ofensiv, îndreptată împotriva refacerii sferei de influenţă a Rusiei în Estul Europei şi în Balcani.

Pentru atingerea acestor deziderate, politicienii şi staff-urile Serviciilor Secrete din Israel şi Turcia ar fi declanşat o adevărată ofensivă, în scopul fărîmiţării statelor naţionale din Balcani, prima victimă fiind fosta Republică Socialistă Federativă Iugoslavia. În paralel, cu acordul tacit al S.U.A. şi al Germaniei, se acţiona împotriva României, prin instigarea la obţinerea autonomiei Ardealului. Totuşi, în concepţia Serviciilor Secrete din cele două ţări, în acest acord (Axa strategică Ierusalim-Ankara) urmau să fie incluşi şi Bucureştii. În ceea ce priveşte România, Israelul era interesat atît de porturile strategice de la Marea Neagră (fie chiar şi pentru trupele americane), cît şi de viitorul spaţiu de complementaritate al Transilvaniei.

Anihilarea unei posibile alianţe ortodoxe, cuprinzînd Rusia, Grecia, România, Bulgaria, Serbia, se află, de asemenea, pe unul dintre primele locuri în planurile Serviciilor Secrete ale Israelului, cu binecuvîntarea S.U.A. şi a Germaniei. Dar, după cum s-a putut constata, Israelul este la fel de interesat şi de industria de armament a României. Nu mai este un secret pentru nimeni că o mare parte din industria de armament românească a fost sistematic distrusă după 1989, în favoarea importurilor din Israel. O altă parte a fost acaparată de oamenii de afaceri evrei. Vom aminti pentru început un fapt bine cunoscut: acela că printre cei mai mari traficanţi de armament din lume, probabil chiar în frunte, se află evreii. Cazul Shimon Nahor din România o demonstrează cu prisosinţă. După anul 1989, importurile româneşti de tehnică militară mediate de evrei nu au mers doar pe relaţia cu Israelul. Şi alte mari afaceri, precum Afacerea Dracula – Bell Helicopters – IAR Ghimbav Braşov (care era să ne coste aproape 3 miliarde de dolari americani), deşi veneau dinspre S.U.A., au fost intermediate tot de politicieni şi afacerişti evrei. În privinţa acaparării României ca piaţă de trafic şi de desfacere a industriei militare israeliene, o activitate excepţională a avut-o Serviciul Secret Extern al Israelului, Mossad. Una dintre companiile israeliene care s-au agăţat, efectiv, de gîtul industriei româneşti de armament este firma Elbit. Compania israeliană Elbit este o veche cunoştinţă a reprezentanţilor Ministerului român al Apărării. Societatea israeliană, reprezentată astăzi în România de fostul ministru ţărănist al Internelor şi Apărării, Constantin Dudu Ionescu, în prezent membru de vază al PDL, derulează contracte de zeci de milioane de euro cu structurile MApN. Numai în anul 2010, societatea israeliană Elbit Systems a furnizat tehnică de peste 48 de milioane de lei. Constantin Dudu Ionescu a fost angajat de israelienii de la Elbit la 6 ani după ce a părăsit ministerul, cu care aceştia aveau în derulare un contract în valoare de 350 de milioane de dolari, pentru modernizarea a 110 avioane MIG 21, semnat în 1993, pe cînd Dudu Ionescu era în funcţie. În cele din urmă, programul de modernizare a costat peste 500 de milioane de dolari, iar procesul de cosmetizare a avioanelor s-a încheiat în anul 2002, şi nu în 1997, aşa cum prevedea iniţial contractul. Constatăm astfel că fostul ministru Dudu Ionescu a gestionat şi el acest contract. Retehnologizarea MIG-urilor româneşti urmărea compatibilizarea avioanelor de luptă cu standardele NATO şi creşterea duratei de folosinţă. În acest moment, MApN a anunţat că flota aeriană de luptă este uzată şi că resursa de zbor a acestor avioane este aproape de epuizare. În urmă cu circa 7 ani, au existat semnale că prăbuşirea avioanelor militare româneşti, respectiv a MIG-urilor, ce cădeau ca muştele, ar avea legătură cu activitatea de sabotaj organizată de Mossad pentru a determina autorităţile române în materie să accepte implementarea sistemul de ghidaj electronic SOCAT, aparţinînd firmei israeliene Elbit System Ltd., în întreaga aviaţie militară românească.

În afară de faptul că, într-adevăr, sistemul SOCAT este în prezent introdus în toată tehnica militară aeropurtată românească (cu majora contribuţie a fostului ministru al Apărării din România, evreul mason Victor Babiuc), mai este un element demn de semnalat, şi anume faptul că un procent însemnat al afacerilor firmei Elbit vizează ţara noastră. În plan intern, majoritatea acestor afaceri au avut caracter infracţional şi s-au lăsat chiar cu condamnări pentru unii responsabili români (vezi Afacerea PUMA/I.A.R. Ghimbav – elicoptere militare, Afacerea AEROSTAR Bacău – avioane militare), dar ele nu au fost stopate, ci se desfăşoară şi în prezent în favoarea Israelului. Pe lîngă acestea, mai sînt de consemnat şi alte cîteva dintre „ciudatele” afaceri ale Ministerului Apărării din România, respectiv achiziţii din Israel. Iată-le: Afacerea UZI – cîteva mii de pistoale mitralieră importate din Israel pentru Regimentul de Gardă; Afacerea LANCER – Elbit – AEROSTAR ELBA ELECTRONICS pentru modernizarea aparaturii de bord a „sănătoaselor” noastre MIG-21; Afacerea SĂGEATA – import de muniţie antitanc de la firma israeliană TAAS, în valoare de cîteva zeci de milioane dolari. O altă afacere antamată de firma israeliană a fost cea pentru modernizarea a 24 de elicoptere militare Puma 330, contract obţinut în 1995. Influenţa reprezentanţilor firmei Elbit s-a exercitat nu numai asupra reprezentanţilor Ministerului Apărării Naţionale, ci şi a celor ce gestionau averea românilor prin Fondul Proprietăţii de Stat. Astfel, la data de 21 mai 1997, a fost semnat contractul dintre statul român (prin Fondul Proprietăţii de Stat) şi Bell Helicopter Textron Romania Ltd. (cutie poştală creată de Bell-Dalas în statul american Delaware), pentru vînzarea a 70% din acţiunile I.A.R. Ghimbav (Braşov), contra sumei de 70 milioane de dolari. Acest contract avea, însă, o clauză – condiţie prealabilă cumpărării fabricii – ce prevedea că Ministerul Apărării Naţionale al României va cumpăra 96 de elicoptere Cobra, ce urmau să se construiască la Braşov sub numele de Dracula, după dotarea cu sisteme de ghidaj de către firma israeliană Elbit System, pentru ca şi evreii israelieni să aibă partea lor din ciolanul românesc, alături de cei americani. Ca şi în celelalte afaceri patronate în România de Alfred Moses, fost ambasador al SUA în România între 1994-1997, pe lîngă clienţii americani apar şi interese israeliene. Negocierile au fost purtate din partea română de Mirel Ţariuc (membru al Consiliului de Administraţie al F.P.S. şi secretar de Stat în Guvernul Ciorbea) şi Tudorel Dumitraşcu (reprezentantul statului român privind privatizările cu străinătatea, director F.P.S.), aceeaşi echipă, în esenţă, care s-a ocupat şi de privatizarea Hotelului Bucureşti. În ceea ce îl priveşte pe Mirel Ţariuc, acesta a declarat în presa de la acea dată că poziţia sa în aceste privatizări i-a fost dictată direct de la nivelul Preşedinţiei. În ceea ce îl priveşte pe Tudorel Dumitraşcu, acesta era cu adevărat prieten al evreilor. Înainte de a fi director la F.P.S., el fusese director general la Romaero – Băneasa, unde, împreună cu evreul Phillip Bloom, au dat societăţii româneşti de stat un „tun financiar” de 1 milion de dolari. După ce a devenit şeful Direcţiei Relaţii Internaţionale din cadrul F.P.S., Tudorel Dumitraşcu a continuat prietenia cu evreul Phillip Bloom. Pentru privatizarea economiei româneşti, direcţia sa din F.P.S. a deschis o reprezentanţă a statului român în Israel, condusă ca salariat al României de către un afacerist evreu provenind din Serviciile Secrete israeliene, Fredy Robinson (şi care astăzi deţine în România, printre altele, Cazinoul Vernescu şi Eurom Bank – fosta Bancă Dacia Felix). Tot Tudorel Dumitraşcu este cel care l-a însoţit, în 1997, pe şeful privatizărilor din România de la acea dată, Sorin Dimitriu, la Londra, la o întîlnire cu fostul şef al Serviciului Secret israelian Shin Beth, Sammy Ofer. Tot Dumitraşcu este cel care, în 1997, în numele statului român, a instalat ca preşedinte la cea mai puternică bancă românească, Bancorex, pe un evreu numit Ionescu (nume menit a-i ascunde identitatea etnică), în al cărui mandat s-a declanşat falimentul băncii. Revenind la Philip Bloom, acesta era unic acţionar al firmei „Global Business Group” (GBG), cunoscută în România drept „grupul oamenilor de afaceri pentru investiţii în Europa de Est”, cu sediul în Municipiul Bucureşti. Imediat după înfiinţare, 7 octombrie 1996, Bloom închiria un spaţiu în clădirea Ministerului Transporturilor, condus atunci de actualul preşedinte Traian Băsescu, spaţiu în care GBG urma să-şi desfăşoare activităţile comerciale – mişcare gîndită în primul rînd pentru credibilizarea societăţii atît pe plan intern, cît şi internaţional, dar şi pentru a se feri de „ochii indiscreţi”. În funcţia de director executiv al GBG a fost numită Diana Maria Voicu, fiica fostului procuror constănţean Marin Voicu, pensionat de la Curtea Supremă de Justiţie. La începutul anului 1997, politica GBG a început să dea rezultate, iar la Ambasada Statelor Unite la Bucureşti a avut loc o întîlnire confidenţială, la care au participat ambasadorul Alfred H. Moses, Phillip Bloom, Traian Băsescu, Jean Nachman şi Eyal Ofer. Întîlnirea era rezultatul acţiunilor de lobby întreprinse de grupul de afacerişti evrei coordonat de miliardarul Eyal Ofer, în vederea încheierii unor afaceri cu statul român. Ulterior, Traian Băsescu a dat curs unei invitaţii lansate de Ofer şi s-a deplasat în vizită la Londra, însoţit de Diana Maria Voicu, directorul executiv al GBG, pentru a-l cunoaşte pe miliardarul Sammy Ofer, tatăl afaceristului Eyal Ofer, fost şef al Serviciului Secret israelian Shin Beth. El era un evreu provenit din România, fost Horowitz, în prezent proprietar important în ţara noastră, prin intermediul unor firme-fantomă. Israelienii erau informaţi încă de atunci în legătură cu preferinţele lui Traian Băsescu în materie de „însoţitoare”, Diana Maria Voicu fiind o tînără blondă, suplă, 1,70 metri înălţime, cu un „şarm personal inconfundabil”. Este evident că Traian Băsescu a fost punctat la vremea respectivă de Serviciile Secrete israeliene, prin intermediul afaceriştilor evrei, în perspectiva eventualei sale accederi la funcţii decizionale în statul român. În prezent, contrar opoziţiei tot mai evidente din partea Casei Albe, Traian Băsescu primeşte sprijin israelian. Preşedintele israelian, Shimon Peres, aprecia în august 2010, după întîlnirea cu omologul român, că Traian Băsescu este unul dintre cei mai responsabili lideri ai timpurilor actuale: „Atunci cînd el spune da, este da. Atunci cînd spune nu, este nu”. La rîndul său, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la finalul întîlnirii cu şeful statului israelian, Shimon Peres, că, „dacă va fi cazul, România va fi un partener loial al NATO şi al Israelului”

Băsescu a răspuns astfel unui ziarist care l-a întrebat dacă România va pune la dispoziţia Israelului baze militare şi spaţiul său aerian în cazul unui conflict cu Iranul. Aceste fraze confirmă fără putinţă de tăgadă cine este stăpînul şi cine este sluga. Dar şi afaceriştii israelieni s-au bucurat de sprijin românesc. Şi nu oricum, ci de la cel mai înalt nivel. O dovedeşte situaţia incredibilă a aceluiaşi Philip H. Bloom, menţionat mai sus. Cu toate că a fost arestat de FBI, pe 13 ianuarie 2005, pe Aeroportul Newark din New Jersey, iar în martie 2006 şi-a recunoscut vinovăţia în faţa Tribunalului, fiind acuzat în solidar cu Robert Stein. Stein era fostul administrator al fondurilor de reconstrucţie pentru regiunea centrală şi de sud a Irakului din timpul Autorităţii Provizorii a Coaliţiei. A fost condamnat, în ianuarie 2007, de un Tribunal Federal din Washington, la 9 ani închisoare şi plata unei amenzi de 3,6 milioane de dolari, pentru luare de mită, spălare de bani şi trucarea unor licitaţii în favoarea lui Bloom. Acesta rămînea partener în cadrul firmei de consultanţă financiară Baltazar, Bloom & Pîrvulescu, în care era asociat cu vicepreşedinta GBG, Selena Pîrvulescu, şi cu fostul preşedinte al BRD, Bogdan Baltazar. Timpul a arătat că afacerile firmei Elbit în România nu au avut întreruperi, indiferent de forţa politică aflată la Putere la un moment dat, ceea ce demonstrează încă o dată suportul şi natura acestor afaceri. Astfel, actualul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, a decis să doteze cu aparatură de război electronic cele 4 avioane americane de tip C 130 Hercules (construite între 1959 şi 1963), iar contractul, în valoare de 12,9 milioane de euro (17 milioane USD) fără TVA, a fost atribuit pe 20 decembrie 2010 firmei israeliene Elisra Electronic Systems, care va monta pe cele 4 avioane C-130 echipamente de avertizare şi protecţie la războiul electronic (EW – Electronic Warfare). Compania Elisra este o subsidiară a firmei Elbit Systems, care deţine 70% din acţiuni, restul de 30% aparţinînd companiei Elta, din cadrul IAI (Israel Aerospace Industries, a Ministerului Apărării din Israel). Montarea echipamentelor se ridică, deci, la peste 4 milioane USD/avion. Durata contractului, potrivit anunţului de participare, va fi de 48 de luni de la semnarea acestuia. Dar, în martie 2009, aceeaşi Elisra Electronic Systems a încheiat un contract similar cu Ministerul Apărării din Coreea de Sud, pentru montarea aceleiaşi aparaturi de război electronic pe cele 12 avioane C-130 Hercules din înzestrare. Contractul a avut însă valoarea de 25 milioane USD, adică aproximativ 2 milioane USD/avion, deci jumătate din costurile suportate de Ministerul român al Apărării. Elbit a mai primit un contract de aproximativ 15 milioane USD pentru modernizarea celor 31 de transportoare amfibii Piranha III C, contractate de la compania elveţiană Mowag în 2005, din care pînă în ianuarie 2011 au fost recepţionate doar 17 bucăţi, deşi livrarea trebuia încheiată din toamna anului trecut. Mai grav este că, după dislocarea primelor transportoare în Afganistan, au ieşit în evidenţă diferenţe între cerinţele operaţionale şi caracteristicile tehnico-tactice ale vehiculului, precum şi alte defecţiuni, ceea ce face ca transportoarele să zacă inutile în praful Afganistanului. Alte cîteva bucăţi sînt plimbate pe post de machetă pe la defilări, iar reprezentanţii MApN care au fost însărcinaţi cu semnarea şi derularea contractului ridică nepăsători din umeri. Marele cîştigător în cazul încheierii afacerii cu cele 24 de avioane F16 second-hand oferite de guvernul american Forţelor Aeriene Române ar fi fost tot Elbit. Pentru a le putea folosi, Guvernul român ar fi trebuit să cheltuiască aproximativ 1 miliard de euro. Din această sumă, aproximativ 800 de milioane ar fi reprezentat cheltuieli cu modernizarea, iar banii ar fi ajuns, evident, în conturile firmei israeliene. Dar influenţa Mossad-ului în România se demonstrează şi prin alte acţiuni generate de cadre active ale Serviciului de Spionaj respectiv. Astfel, Tonya Halpern, născută la 29 iunie 1948, în Bucureşti, în prezent cetăţeancă israeliană cu domiciliul în Tel Aviv, este unic distribuitor în România al produselor Kodak, prin firma sa, M.TIL.ROM, cu sediul la SITRACO CENTER, Piaţa Unirii, administrată de partenerul ei în afaceri, israelianul Eliahu Rasin, cu care mai deţine Hotelurile Opera şi Central din Bucureşti. O leagă o foarte mare prietenie de Alex Bittner, pe care îl consideră ca pe un adevărat „frate”. Tonya Halpern a devenit rezidentă în România cu mulţi ani înainte de 1989, locuind într-unul din apartamentele Hotelului Bucureşti (în privatizarea căruia s-a şi implicat direct, alături de Alex Bittner), iar soţul său, Moshe, specialist în tehnica aviatică, este apropiat de firma israeliană Elbit System Ltd. Numele complet al firmei israeliano-americane pe care o reprezintă în România este Eastman Kodak, firmă care, alături de Standard Oil, Xerox, U.S. Steel, IBM şi mai multe bănci evreieşti americane, susţine şi activează pentru organizaţia mondialistă Council on Foreing Relations (C.F.R.). Eliahu Rasin, născut la 24 octombrie 1947 la Tel Aviv (potrivit datelor din paşaportul său, este înregistrat la Registrul Comerţului din România ca om de afaceri), domiciliază în prezent în localitatea Rishon Le-Zion din Israel. El a dezvoltat în România o afacere piramidală, a cărei bază o reprezintă o cutie poştală cipriotă, respectiv off-shore-ul Monilen Enterprises Ltd, înfiinţat în august 1997, cu care controlează mai multe firme din România: Hotelurile Opera şi Central din Bucureşti, firma Sitraco, firma Nil Conimpex SRL, EuroConstruct & Development SRL şi Rom Integrated Computers Technologies SRL. Deţine, totodată, Hotelul Sinaia din staţiunea cu acelaşi nume, pe care l-a încredinţat spre administrare lui Marian Schwartz, ofiţer în rezervă din Serviciile Speciale israeliene, născut la 3 iulie 1954 în Bucureşti. Tatăl acestui Rasin a fondat, împreună cu Bernard Shraer (asociaţi iniţiali), renumita bancă Leumi Le, din Tel Aviv. Sucursala băncii Leumi din Londra a vărsat în contul firmei lui Rasin, Monilen Enterprises Ltd., suma de 2,92 milioane de dolari americani, comision pentru privatizarea Hotelului Bucureşti. Dar cel mai bun cunoscător al genezei şi misiunilor firmei Elbit este ministrul rus al Afacerilor Externe, Evgheni Lavrov. Acesta a confirmat, în mai 2011, expulzarea ataşatului militar al Ambasadei Israelului din Rusia, Vadim Liederman, care fusese reţinut după ce a fost prins în flagrant delict, pe 12 mai 2011, sub acuzaţia de spionaj industrial, potrivit cotidianului „Haaretz“. Ministerul israelian al Apărării anunţase expulzarea ataşatului militar, identificat în persoana colonelului Vadim Liederman. Într-un Comunicat difuzat în 12 mai a.c., Ministerul rus de Externe a confirmat că „ataşatul militar al Ambasadei israeliene, V. Liederman, a fost arestat pe 12 mai la Moscova, în momentul în care primea informaţii secrete de la un cetăţean rus”. „Dat fiind că acţiunile sale erau incompatibile cu statutul diplomatic al lui V. Liederman, Ministerul de Externe a protestat şi l-a declarat persona non grata”, precizează Comunicatul. O sursă din cadrul Serviciilor Secrete ruse a precizat că ataşatul militar israelian se ocupa cu „spionajul industrial”, ajutînd „companii israeliene din domeniul industriei militare”. „Kommersant“ notează, făcînd trimitere la presa israeliană, că adevăratul motiv al expulzării diplomatului este tentativa nereuşită a Serviciilor Secrete ruseşti de a-l recruta pe colonelul Liederman, care a emigrat din URSS în 1977, la vîrsta de 15 ani. Potrivit presei, el a locuit pînă atunci într-un oraş din Republica Moldova. Revenit în Israel, el a fost audiat de către reprezentanţi ai Ministerului israelian al Apărării, care au dorit să se convingă de faptul că nu a fost recrutat de către o ţară terţă. „Nezavisimaia Gazeta“ citează surse din Serviciile Secrete, potrivit cărora expulzarea ataşatului militar al Ambasadei Israelului la Moscova a fost legată strict de „spionajul industrial”. El „ajuta prea activ” unele companii israeliene pe piaţa rusă. Potrivit cotidianului „Vedomosti“, Liederman încerca să facă lobby pentru avioanele militare fără pilot ale companiei israeliene private Elbit, deşi o uzină din Ural asambla deja acelaşi tip de aparate pentru Ministerul rus al Apărării, sub licenţa IAI (Israel Aerospace Industries). Valoarea contractului este de 400 de milioane de dolari. Ceea ce am avut de demonstrat, am demonstrat. Toţi îşi bat joc de ţara asta. Toţi au venit aici să se îmbogăţească, nu să ajute. Abia atunci cînd se va înţelege acest fapt, România va putea spera la salvare. Acest lucru nu se va putea înfăptui decît dacă la Putere vor veni adevăratele forţe patriotice. Doamne, ajută să se întîmple cît mai curînd posibil acest lucru.

Surse:

http://deveghepatriei.wordpress.com/2011/07/12/romania-finaneaza-mossad-ul/#comment-974

http://www.romanialeaks.org/

16 responses to “Romania finanțează MOSSAD-ul?

  1. in curind a sa-si puna Ponta shapca si tricoul si-o sa luptam in munti.
    hai mai bogdane fii serios cu fortele patriotice!

    • Băi, dacă s-ar ajunge ca Ponta să fie un Che Guevara carpatin, înseamnă că am fi tari!🙂

      Articolul l-am preluat ca atare, am scris la început ce am reținut eu din el.

  2. Cam amestecate temele acolo.

    Elbit e o firmă de armament care a făcut o afacere profitabilă pentru ei. Simplu. Măcar au livrat ce au promis, luînd mult prea mult în schimb (inclusiv jumate din Aerostar Bacău), părerea mea. Că era o investiție inutilă cînd nu avem nici un plan de înlocuire a unei flote aeriene complet învechite…

    Acum cîțiva ani eram pe locul 4 sau 5 între țările unde Israelul face bani din armament și sisteme militare (vînzări, preluări de capacități de producție care pot vinde la terți, etc).

    Lasă că o înnoim acum cu F-16-le alea cu cîntec, hi, hi.

  3. Într-o țară unde există dreptate măcar la nivel de medie, băieții noștri de la Apărare ar fi dat socoteală.

    Și da, cu F-16 o să repetăm la altă scară ce a fost cu MIG-urile.

    ”De veghe patriei” a ”lipit” cele patru părți ale articolului intitulat ”Romania finanțează MOSSAD-ul” apărute separat pe saitul Wikileaks România.

  4. Bogdane, esti tare..imi place cum ții piept maimuțoilor, dindu-te oarecum naiv..si prostii nu-si dau seama. Bravo, imi place ca ai responsabilitatea socializarii cu orice preț..e sigur ca au inceput sa invețe citeveca din interacțiunea cu tine..atitudinea lor mistocara a evoluat spre un demers serios-ironic, ceea ce inseamna un progres. E o metoda buna (asta a ta) de a aduce pe drumul cel bun niste rataciți. Cu mine refuza sa interacționeze pentru ca sunt inca patrunsi de instinctul javrei incolțite..registrul in care m-ar putea bate ii depaseste mult si e foarte bine ca simt asta ..e un punct de plecare. Pentru ca, au inceput sa inteleaga ca STILUL, desi independent de intelect, nu este decit o moda, un drum infundat, un remediu efemer al puturosului..nu poți sa te caci continuu pe tine ca esti satisfacut ca ai luat bacalaureatul. D in stadiul de batrini absolvenți cu fumuri nu-i poate scoate decit socializarea..stiu ca e greu, dar daca tot nu merg ei la biserica, trebuie sa ducem noi la ei teama ca exista oameni cu mult mai destepți.
    Il privesc mai ales pe criticul Boeriu..asta n-a ințeles nici acum ca acumularea de cultura nu este un scop ci doar mijlocul prin care atingi un anumit grad de ințelepciune, o anumita atitudine umil-superioara prin care tolerezi fosgaiala aspirantilor la propria libertate..stii ca eu mor dupa libertatea absoluta, insa, probabil, ca atunci cind te apropii de 30 de ani incepe sa-ți sune la usa responsabilitatea de a fi liber.
    Profilul psihologic pe care i l-ai facut scriitoarei-artiste e superb..si eu cred ca in viața pariculara (a blogului ei, pentru ca doar p-asta o are) e o frustrata autoritara..in schimb, in societate, cred ca linguseste mult…si, mai nou, minte mult..auzi, ca m-am milogit sa intru cu ea in direct, cind, de fapt, eu urmaream sa mai schimb 2-3 pareri ințelepte cu laetitia catalina.
    Deci, Bogdane, pentru o cauza nobila, cu astfel de specimene merita sa fii…naiv.

    • Dragă Creca,

      Eu sunt morbid atunci când intru pe blogul Lorenei. 🙂 Încerc să o rup cu totul. Însă eu sunt cât de cât imun la ce se întâmplă pe acolo, vârsta şi experienţa mea sunt o chezăşie pentru asta.

      Tu Creca eşti un om de onoare, ca mine, Vasile şi restul care scriu aici, pe blogul meu. Ce să cauţi acolo? Crezi că te ajută în dezvoltarea ta? Eu zic că nu. Culegi numai venin şi fiere de acolo.

      Pe dl Boeriu l-ai creionat bine. El nu este critic, însă, este doar un cronicar literar amator, un tânăr care este mai mic decât tine cu mai puţin de trei ani.

      Lorena este ea ”nebună”, un pic mai mult dezaxată, dar nu este duplicitară. Și da, față de restul de acolo, are uneori texte bune, poate veni cu surprize plăcute (nu numai cu din acelea neplăcute🙂 ). Per ansamblu, însă, locul ei este un loc otrăvit.

      Oamenii care scriu la Lorena nu numai că nu sunt de onoare (un om de onoare nu s-ar complăcea să se scalde în noroiul de acolo), dar, mai ales, sunt proști.

    • da, dar preeea mulți.

    • Nu sunt chiar atît de mulţi, sunt maximum 5 cu totul, numai că scriu sub mai multe nickuri.🙂

  5. Daca majoritatea functionarilor statului cred in teorii ale conspiratiei din’astea, nu e de mirare ca tara merge in directia in care merge…

  6. Conspirația e la vedere. Nerușinată, arogantă, adesea criminală.

    Mult mai ciudată îmi pare orbirea celor cu funcții, dacă n-aș ști cît e de… interesată.

    Rămîne ciudată atrofierea unui instinct de conservare național, oricît de puternice ar fi forțele de prostire prin media, școală, ong-uri și/sau alte masonerii ieftine cu sponsori îndeobște cunoscuți.

  7. off-top
    salut.
    ui’ un blog ortodox american, unul din putinele..rara avis
    http://molonlabe70.blogspot.com/

  8. (…) singura remarca: SOCAT nu este un sistem de ghidaj electronic ci Sistem Optoelectronic de Cercetare si Lupta Antitanc si este montat exclusiv pe elicopterele de atac Puma Socat, nu prea are nici o treaba cu MIG 21 LanceR.

  9. Da, mulțumesc pentru precizare. Este o precizare binevenită.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s