Democracia real ya

Am fost azi în Piața Universității. Nu la șase, la cât trebuia să înceapă manifestația, ci pe la șapte fără zece, mi-am zis că orice manifestație care se respectă ține măcar o oră.

Ajuns acolo, surpriză!, cam maximum 60-70 de tineri stăteau pe treptele de la stradă dinspre Teatrul Național, grupul cel mai mai mare, de vreo 30 de inși, stătea pe treptele de lângă intrarea de la metrou, nu tu scandări, discuții normale, ca între niște persoane care și-au dat întâlnire pe treptele de la Universitate.

Jandarmii, cu câțiva polițiști, cam la jumătate din numărul manifestanților, am înțeles că mai mulți erau masați pe o stradă adiacentă.

Dialoguri:

Cu tinerii, un grup de vreo 5 inși:

Ați venit la manifestație?
– Da
– Sunteți studenți?
– Nu
-Eu sunt licean, a intervenit unul din grup, care se vedea că e mai tânăr decât restul.
– Știți că din punct de vedere legal manifestația trebuie să aibă aprobare?
-Noi am venit aici doar ca să discutăm între noi. Asta nu e interzis.
Jandarmul care era lângă noi se bagă și el în discuție, politicos, chiar binevoitor:
– Ei nu au autorizație și de aceea suntem noi aici.
Apoi, unul din grup, neîntrebat: ”Aceia care au venit au venit ca urmare a îndemnului de pe Facebook”

Cu grupul mai mare din poza 4:

– Sunteți studenți?
– Nu
– Faceți parte din vreun partid politic?
– Nu
Pe măsură ce vorbesc cu ei, membrii grupului încep să se disipe.

Cu un grup format din doi jandarmi și un polițist, poza 2:
– Ați fost anunțați că aici urmează să aibă loc o manifestație?
Un jandarm: ”Da, de către poliție, participanții nu au autorizație, dacă scandează, suntem nevoiți să operăm arestări. De altfel, i-am legitimat pe câțiva dintre ei.”

Într-adevăr, mai încolo, poza 3 , se vede cum jandarmii au luat deoparte doi tineri, pe care îi legitimează.

Mulți dintre tineri par să fie studenți, pesemne că nu vor să recunoască asta, deoarece ei cred că dacă s-ar afla unde sunt studenți, ar putea avea probleme la facultate. Pe mine cred că toată lumea m-a luat drept reporter, nimeni însă nu mi-a cerut vreo legitimație, iar eu nu am dat niciun fel de informații despre mine.

Concluzii:

– Am avut parte, în București, de o pseudomanifestație. Se vede treaba că pentru revoluții trebuie să existe un grup care să aibă și intenția și mijloacele de a face o revoluție. Asta cu revoluția de pe Facebook e o vrăjeală. Până la urmă, ce grupuri au fost în spatele așa-ziselor revoluții din țările arabe? De unde au avut ele fonduri, care sunt interesele lor? Dacă pentru Libia mi-e clar cine sunt actorii, în Egipt asta mi-e neclar. În București organizarea a fost la nivelul unui grup de artiști amatori de școală generală. Nimeni nu a avut azi, la București, intenția de a deranja cu adevărat Puterea.
– Puterea s-a temut însă. S-a văzut că trăim într-un regim dictatorial, forțele de jandarmi și poliție au fost amplasate cu promptitudine.

46 responses to “Democracia real ya

  1. Intre timp am urmarit un video cu cativa protestanti la Cluj şi e identic cu Bucureştiul. Exact ce mi-am imaginat ca o sa fie, pacat. Poporul Roman „eroic” ışi merita soarta draga domnule! Şi nu e organizatie la Romania, cal mai nasol lucru.
    In ce priveşte Egiptul draga Bogdan e foste clar. Fratia Musulmana legata ombilical de Casa Alba a facut jocul. Tribul Fratiei extra sponsorizat de America a suportat cheltuielile. Acum ceva vreme ın urma cineva a tradus un interviu al lui Slavoj Žižek pe Critic Atac şi mari marxişti Romani care mai de care cu ifose gata daca printre protestanti erau şi grupuri ce faceau semnul victoriei am pus-o e gata cu socialismul. Am ştiut din prima zii ca e parada. Da, trebuie şi teoria lor dar fara ghioaga mea sa fie clar ca nu se poate face revolutie! Fara mine cu cine o pui ın practica??
    In Libia totul a depins da clanul Bingazi poveste veche de la rasturnarea Recelui İdris 2. Totul depinde de klanuri la arabi. In 1981 CİA cu o mutare buna şi-a bagat oameni ın Bingazi. Matul a fost acum cateva luni. Acum urmaresc stoparea ınmultirii chinezoilor.

  2. Gabi,

    Mulțumesc pentru informații. Interesante.

  3. Pentru o ţară de spiritualitate fascistă ca România este lăudabil ce s-a făcut, mai ales la Cluj, unde există un puternic grup de tineri pe care îi apreciez şi îi stimez foarte mult şi care vor face din ce în mai mult.
    vezi: http://www.altart.org/gas/

    • D-le Liviu, nu pot să vă contrazic în privinţa Clujului, însă, la Bucureşti ceea ce a fost a fost de o amplitudine foarte mică. Şaizeci de inşi pe treptele de la Universitate, care discutau liniştiţi, nu e mare lucru.

    • Asta este, vadimismul mic-burghez, de care şi dvs. sunteţi contaminat, domină încă conştiinţa maselor. Bucureşteanul nu poate ieşi din matricea naţionalismului bulevardier, a caragialismului ancestral, al interesului îngust şi egoist pentru a se ralia la o mişcare al cărei orizont îi depăşeşte puterea de înţelegere.

      Într-un cuvânt Bucureştiul nu este copt pentru revoluţie spontană.

      Îi dau dreptate lui minunatului revoluţionar, Gabi Aydogdu, când spunea că nici o mare personalitate culturală nu a avut demnitatea să iasă alături de tineri, că nici un lider auto-declarat comunist nu a avut demnitatea să scoată în stradă măcar zece oameni din propriul partid.

      E trist acest lucru, dar lupta continuă ! Trăiască revoluţia europeană împotriva regimului negustorilor şi bancherilor !

    • .. Și d-le Liviu, am văzut acum că înșiși cei de la Cluj recunosc că manifestația fost ”doar cu puțin mai subversivă decât Festivalul Internațional de Film Transilvania din aceeași săptămână”, în articolul al cărui link l-ați postat mai sus. Or fi ei mai bazați decât bucureștenii, numai că pentru ceva mai puternic este nevoie, după cum am observat, de intenții și mijloace sensibil mai puternice.

  4. Domnule Liviu,

    În primul rând, Vadim, cu tot temperamentul lui coleric și cu toate greșelile pe care le-a făcut din cauza acestuia, este un mare națioanlist și un om deosebit de cult, un om învățat.

    Spuneți de alții că nu s-au dus acolo, dar să știți că puteați să mergeți și dvs., cu experiența dvs., lângă copiii aceia. Eu, cu tot ”vadimismul meu mic-burghez”, am fost acolo, am luat pulsul, am vorbit cu tinerii aceia și cu forțele de ordine, am făcut poze, am făcut o dare de seamă cu privire la ceea ce a fost.

  5. Domnule Bogdan,

    Îmi exprim consideraţia pentru faptul că aţi fost acolo şi ne-aţi relatat ce aţi constatat.

    Într-adevăr, tinerii aceştia, din Cluj, din Bucureşti, care îşi manifestă timid nemulţumirile lor faţă de nedreptăţile acestui sistem social merită măcar o vorbă bună, de încurajare.

    • Vă mulțumesc pentru apreciere, d-le Valerius. Intenția mea a fost tocmai aceea pe care ați menționat-o mai sus și anume de a vă relata dvs., colegilor mei de blogging, ceea ce s-a întâmplat acolo, să aveți informații cât mai precise despre ce a însemnat manifestația ”Democrație reală acum” în București.

      Sincer, m-a cam deranjat un pic când m-a făcut dl Liviu ”vadimist mic-burghez”, ceea ce am făcut eu nu a avut nicio legătură cu acest epitet. Credeți-mă, oamenii de ordine nu erau prea fericiți când îi pozam, era cât pe-aici să se repeadă unul dintre ei și să-mi smulgă aparatul foto. E un Kodak digital mai vechi, e adevărat, dar face poze bune. Nimeni nu a mai făcut poze pe acolo, cât am fost eu în această ”zonă de conflict”.

      Am căutat să prezint lucrurile cât mai obiectiv.

  6. Poate a avut treaba cu organizatia de la Cluj tov. Liviu, no?:))
    N-a stat dumnealui degeaba,

  7. Aşa este dl.Prof.
    Felicitari!
    Ne organizati şi vai de mama lor totuşi au dat dovada de curaj. Vorbesc de Bucureşti.
    Sara buna tuturor!

    • Da, se poate spune că puștii au avut curaj. Interesant este că toți au spus că nu fac parte din niciun partid. Până la urmă, așa să fie, tinerii aceia chiar erau apolitici? Sentimentul meu este că nici aici puștii, ca să se apere, nu au fost sinceri.

      Oricum, unii dintre ei, cei legitimați, zic eu, abuziv, vor intra într-o bază de date a Ministerului de Interne, pentru o viitoare monitorizare.

  8. Cred ca a fost vorba de sondarea terenului. O lampa aprinsa in intuneric numai buna ca sa atraga fluturasii noptii. Au pus o melodie si au vrut sa vada cine danseaza.
    S-a vorbit de Egipt, asta imi aminteste de acest articol:
    http://www.ziaristionline.ro/2011/03/04/soros-a-actionat-in-egipt-si-prin-mercenarii-in-civil-de-la-miscarea-otpor-din-serbia-au-folosit-pana-si-recuzita/

    Cam asa merg treburile 🙂

    • Până la urmă, TLC, toate revoluțiile acestea din țările arabe se pare că au fost niște aranjamente, nimic spontan.

  9. Si eu mi-am manifestat simpatia fata de evenimente numai prin postarea pe blogurile mele a anuntului manifest. Asteptam cu nerabdare sa vad rezultatul si desfasurarea evnimentelor. Depsre Cluj am citit pe CriticAtac. Despre Bucuresti, aici. Stie cineva cum au decurs treburile in Timisoara ?
    Indiferent cit de redusa a fost participarea, imortant este ca evenimentul a avut loc. Sper sa nu fie ultimul de acest gen.😆

  10. „Nu mi-e foarte clar cine stă în spatele puștilor. Oricum, acum a fost o treabă de amatori.”

    Văd că nu agreaţi deloc ideea spontaneităţii maselor. De ce trebuie neapărat să stea cineva în spatele tinerilor ? Ce vi se pare că se trăieşte prea bine, sau că tinerii au prea multe perspective de afirmare în mizeria morală, spirituală şi materială în care trăim ?

    Văd şi singuri care este soluţia. Treabă de amatori ? Eu văd jumătatea plină a paharului, dvs. pe cea goală.

    Herbert Marcuse, membru marcat al şcolii de la Frankfurt, lider spiritual al mişcărilor studenţeşti din 1968 din Statele Unite, susţinea teza că proletariatul contemporan, aliniindu-se sistemului capitalist, a făcut pasul înapoi pe scena revoluţiei, locul său de vector purtător al schimbării sistemului fiind luat de studenţime, aceasta constituind grupul social cu cea mai avansată formă de conştiinţă socială.

    Grupul Baader-Meinhof este emblematic pentru teoria lui Marcuse, în sensul că rădăcinile sale se aflau în mediul universitar.
    La fel se întâmplă şi cu mişcarea „Democracia real ya” spaniolă ale cărei nuclee sunt de-asemenea studenţeşti.

    Multă vreme m-am îndoit de teoria sa, dar în ultimul timp, meditând şi analizând faptele, am ajuns cam la aceleaşi concluzii cu Marcuse.

    Dar nici un partid comunist, ilegal sau legal, nu este pregătit pentru o astfel de mutaţie teoretică în doctrina sa. De aceea nu s-a implicat nimeni din această zonă în manifestaţie. Vorbesc de România.

    Este interesant de meditat asupra acestei teme. Dacă voi avea timp, voi reveni cu un articol mai amplu.

  11. Domnule Liviu, deși adunarea a fost prost organizată, aș putea spune primitiv, eu am vorbit cu acei puști și ei serveau cam aceeași placă, se vedea că a fost învățată în prealabil
    În plus, cei din grupul mare, de 2o-30 de inși, păreau să se cunoască între ei.
    Ideea de spontan cam cade.
    Din pură curiozitate, aș fi vrut să știu cu adevărat ce este cu ei.

    Eu, ca apolitic, nu sunt nici pro, nici contra unei anumite orientări politice, sunt, însă, ca cetățean român, împotriva actualului regim. Nu-mi place ce se întâmplă, ce se întâmplă acum are un puternic caracter antinațional, ceea ce face ca Nicolae Ceaușescu, cu toate erorile lui, să pară, prin comparație, un gigant.

  12. Şi eu tot apolitic sunt, să ştiţi. Păi ce numai dvs. ?

    • Foarte bine, d-le Liviu, facem un club, ca în Anglia. Luăm five o’clock tea, fumăm țigări de foi, citim jurnalele și comentăm situația politică.

  13. Vedeţi de ce vă acuz eu de spirit vadimist mic-burghez. Din cauza acestei predilecţii a dvs. către lux, plezirism, viaţă uşoară, trai mic-burghez. „Fumăm ţigări de foi, hm !” Iată visul dvs. ! Dar de ce să nu ne angajăm într-o acţiune civică, apolitică, cum ar fi ajutorarea bătrânilor singuri şi bolnavi, sau a copiilor străzii ? Cum am putea să stăm la five o’clock tea cu inima liniştită şi în tihnă când în jur este atâta mizerie şi suferinţă.

    Din acest motiv nu pot să-l sufăr nici pe „cărturarul” Vadim, „marele naţionalist” care latră cuminte în cadrul sistemului. Naţiunea, domnul Bogdan, este un produs al capitalismului, în evul mediu nu existau naţiuni. Deja capitalismul contemporan începe să se dispenseze de conceptul de naţiune, care de acum în colo nu-i mai este util.
    Asta înseamnă pentru mine vadimism, anacronism istoric, şi lătrat dirijat în cadrul sistemului, nu foarte tare, să nu se deranjeze stăpânii.

  14. Domnule Liviu, era o simplă glumă. Și, vă rog să aveți în vedere că dintre noi doi, cu tot respectul, eu am fost atunci la manifestație. Pe de altă parte, d-le Liviu un pic de plezirism mic-burghez, de clubbing, nu strică, e ca un păhărel de whisky, în cantitate mică te reconfortează.

  15. Fuck the whisy, Bogdan!
    O tuica de Petreşti nu mere’?:)))

  16. Mi-au trimis pachet de la Romanica zilele trecute, Fuck the Coll, Spune-mi o poveste, Nascut ın URSS şi 2 litri de tuica, ma apuc de ele zilele astea:)
    Mai vorbim dupa ce le termin,

  17. Ha, ha, da, așa e. Ai dreptate cu țuica. Pe de altă parte, cea mai bună țuică o face socră-meu din Banat, din prunele din propria-i curte. Aici, nu poate să ajungă Petreștiul mamei Ghiroda socrului.🙂

    Una, pentru toți românii:

  18. Și încă una, mic-burgheză :):

  19. haha, mandrutele capitaliste:)))
    mie-mi place Radu İle-Şi-am iubit o prahoveanca…:))
    Muttam’, eşti foarte dragut:)

  20. ..ca sa va stric atmosfera campeneasca, sa cetim putin din vietile sfintilor. ui ce martiriu au indurat fetele crestine din primele veacuri ( interzis minorilor si celor slabi de tzatzana)
    http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiun/06-25-sf_fevronia_fecioara.html

  21. ps-exemplele astea te fac sa te scarbesti irevocabil de superficialitatea lumii de azi.

    • Vasile, după cum știi, aici nu permit expresii licențoase. Regula asta se aplică și celor mai liberali, ca aceia mai conservatori să fie mulțumiți, dar și celor mai conservatori, chiar când citează ce am zis eu pe un anumit blog, o glumă pe care mi-o permit acolo, dar nu și aici. Ca atare, am șters chestia respectivă.

      Eu sunt un om religios, cu scăderile mele, pe care le cunosc, însă. Nu mă dau perfect.

      În lumea medievală, de exemplu, speranța de viață era de vreo treizeci de ani, oamenii se spălau când se nășteau și când mureau, nu existau dentiști etc., deci lumea asta de acum, pe lângă superficialitate, are și niște avantaje.
      Apreciez viețile sfinților, cântecele religioase, pe care le ascult cu plăcere duminica, dar apreciez și o carte bună, o muzică bună, chiar dacă interpretul este homosexual, ca săracul Freddy Mercury, un film bun, deci sunt un om destul de tolerant și destul de deschis. În virtutea acestei deschideri, apreciez și ce scrie cineva ca tine, mai conservator, dar și pe cineva de stânga, care arată cu degetul la problemele societății noastre, așa cum sunt câțiva domni de pe aici.

      La mine, pe blog, nu sunt însă de acord ca vreunul dintre noi să-și închipuie că este mai virtuos sau are mai multă dreptate decât ceilalți și că din postura asta poate să dea lecții celorlalți, pentru că acest lucru acela nu o va face la mine. Pe astfel de oameni îi sfătuiesc să-și facă un blog și să dea lecții de pe blogul lor, asta, bineînțeles, dacă îi ascultă cineva, pentru că multora nu le place de cei care își închipuie că au ajuns la stadiul să dea lecții.
      Propunerea mea este să păstrăm un mediu de discuție relaxat.

    • … Și Vasile, eu întotdeauna am avut impresia că suntem amici măcar în această lume virtuală. Și amicii, să știi, că trebuie să-i accepți așa cum sunt.

    • @bogdan & v.r

      Nu cred ca stimabilul „v.r.” a vrut sa strice cheful cuiva. In orice caz, eu ii multumesc frumos pentru evocarea Sf. Mucenite Fevronia. Sa fim sanatosi cu totii, sa ne traim vietile asa cum putem si cum credem, dar sa nu uitam de mucenicii veacurilor trecute si nici de cei ai veacului nostru.
      Fratilor, cand aveti vreme si doriti, va rog frumos sa cititi acest articol:

      http://www.sfantuldaniilsihastrul.ro/Via%C5%A3a-Muceni%C5%A3ei-Heruvima-de-la-M%C4%83n%C4%83stirea-Petru-Vod%C4%83.html

  22. Mândruţe capitaliste, ha !
    Văru Săndel, hm !
    Ţigări şi havane de foi !

    Păi mai vă miraţi că vă acuză lumea de spirit mic-burghez ? V.R. are dreptate să vă atragă atenţia că nu prea se împacă mândruţele capitaliste, vărul Săndel şi alte produse ale subculturii de consum cu idealurile creştine ce vă lăudaţi că le împărtăşiţi.

    • Domnule Liviu, când e de luptă, e de luptă, când e de distracție, e de distracție. E forțat să spui că a fi un luptător pentru o cauză exclude relaxarea, distracția.

      Eu și cu Gabi știm asta.

      Ce mă amuză este că dreapta creștină și cu stânga stalinistă și-au dat mâna, surprinzător, ca să condamne un pic de distracție. Stalin era mai relaxat ca dvs., d-le Liviu, e arhicunoscut că acesta era un mare petrecăreț, la chefurile lui participa un alt băutor de clasă, al nostru Petru Groza, pentru care Stalin avea o mare prețuire.

  23. Stalin nu era deloc mare petrecăreţ, dvs. cred că sunteţi, bea cu multă moderaţie şi asta da, reuşea să facă glume ce dovedeau un ascuţit simţ al umorului, ceea ce dvs vă lipseşte.

    Pentru a vă face o idee despre glumele lui Stalin redau una din ele ce apare în cartea lui Valentin Berejkov, În umbra lui Stalin. Precizez că Berejkov a lucrat pentru Stalin ca translator de limba engleză în anii războiului antifascist.

    La un moment dat unul din înalţii responsabilii politici ai frontului vine la Stalin şi începe să se plângă revoltat că generalul cutare schimbă prea des nevestele şi amantele.
    -Ce să facem tovarăşe Stalin cu generalul Ivan Ivanovici ?
    -Să-l invidiem, răspunde scurt Stalin.

  24. Da, foarte tare gluma, mi-a plăcut.

    Acum, cu tot respectul, să vă spun o chestie, eu studiez istoria, și, conform tuturor surselor de informații la care am avut acces, Stalin
    a fost un petrecăreț de marcă, la el cheful începea seara și se termina dimineața.

    Cu o noapte înainte să moară, trăsese un chef din acesta țeapăn.

    Stalin l-a apreciat pe Groza și datorită faptului că în el își găsise un companion de băutură, de petrecere, pe măsură. Multe din lucrurile obținute de Groza pentru România au fost obținute la petrecerile date de Stalin.

    Stalin era, din punct de vedere al petrecerilor, un mai mare mic-burghez decât mine, de fapt a fost din acest punct de vedere un gigant față de mine.

  25. Vai, pe mine ma amuza enorm certurile astea amicale ale dv.
    Tov. Liviu my kamarade, amandoi pentru aceiaşi cauza dl. Bogdan consateni sa zicem aşa…
    Noah, traba dv. eu va respect ın egala masura şi de la amandoi am multe de ınvatat. Ma bucur ca v-am cunoscut, v-o spun din suflet,

  26. Îmi permit doar aici să vorbesc și în numele d-lui Liviu – și noi ne bucurăm că te-am cunoscut, Gabi!

  27. De această dată sunt de acord cu Bogdan !

    Şi eu te preţuiesc domnule Gabi, pentru curajul de a-ţi închina tinereţea şi elanurile unei cauze nobile şi nu „vânării de vânt” aşa cum fac majoritatea tinerilor debusolaţi din capitalismul contemporan care aleargă după bani de dragul banilor căutând să se alinieze cât mai servil unui sistem alienant şi inuman. Sunt convins că şi eu la rândul meu am multe de învăţat de la tine, Gabi.

    Încă un cuvânt de preţuire şi pentru părinţii dvs. care sunt sigur că prin educaţia care v-au dat-o şi-au adus şi ei aportul însemnat la omul întreg care sunteţi.

  28. „Stalin era, din punct de vedere al petrecerilor, un mai mare mic-burghez decât mine, de fapt a fost din acest punct de vedere un gigant față de mine.”

    V-aţi grăbit, corect este aşa:

    „Din punct de vedere politic Stalin era un gigant faţă de mine, iar din punct de vedere al petrecerilor eu sunt un gigant al micii-burghezi.”

  29. Da, poate aici sunt un gigant, dar numai după Iosif Visarionovici.🙂

  30. … Ca să fiu sincer, petrec rar, și numai cu prieteni foarte buni.

  31. Aici au ınceput nuntile şi botezurile draga dmnilor.( botez se spune la incorporarea baietilor). Unele nunti ale alora ınraiti sunt cu tort şi limonada iar ceilalti, ca la noi cu mancare şi rakiu cu anason. Pana la toamna sunt ın veselie:))

  32. Ka daca nu te botezi tu de buna voie te boteaza statu’ cu japca cand pleci ın armata ka pe mine cu toate ca pe buletinul meu de identitate scrie Hristian(creştin) n-au ei treaba daca vrei ori nu,

    • Păi, Gabi, atunci să ai parte de distracție!

      Dacă ai nevoie la petreceri de staliniști și de mic-burghezi, ca să facă atmosferă🙂, știi unde ne găsești!🙂

  33. @bogdan

    Legat de ce spuneai la articolul cu ministrul adventist, multi dintre flacaii vanduti sectelor recita ce scrie in Ghidul Micului Sectant. Printre altele, trebuie sa latre la
    ortodocsi, numai ca uneori trebuie sa le dam suturi in bot. Daca neoprotestantii sunt „principala plaga” trebuie sa ne intrebam cum s-a ajuns in aceasta situatie. Pestele de la cap sa impute, „plaga” nu se intindea daca dobitocul de cezar nu permitea. Mai e si vina inaltilor iararhi, domniile lor se tem sa mearga pe drumul batatorit de Episcopului
    martir Grigorie Leu.
    http://www.razbointrucuvant.ro/2010/03/01/un-mucenic-vandut-o-moarte-uitata-episcopul-husilor-grigorie-leu/
    Cred ca e vina noastra, a tuturor, pentru ca am dat-o in diverse si nu ne-am invrednicit sa ripostam. Cei ai zis despre „coloana a -V- a” e cam adevarat, zilele astea o sa-ti reproduc un fragment dintr-o carte scrisa de Parintele Grigorie Leu in anul 1929.
    Ce scria domnia sa, se potriveste astazi cu ce se intampla in Ardeal.
    In fine, sa fim sanatosi si cu voia Domnului „bucurosi le-om duce toate, de e pace de-i razboi”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s