Sfânta Lumină de la Ierusalim

Mai jos, un articol scris de părintele Constantin Galeriu, despre taina luminii sfinte de la Ierusalim:

Sfânta Lumină de la Ierusalim

In Sâmbăta Mare, la ora 7:00 dimineața, se pecetluiește Sfântul Mormânt. Se controlează să nu fie înăuntru nimic care să se aprindă, se pregătesc două panglici mari, se așază pe ușa capelei Sfântului Mormânt și se pecetluiesc cu ceară. Dimineața se deschid portile pentru intrare, iar lumea vine însetată. Ulițele sunt strâmte, dar se adună mii de oameni din toate colțurile globului pamântesc – călugari, credincioși simpli, ambasadori. Cea mai mică porțiune e înțesată de oameni. Fiecare credincios poartă în mână un mănunchi de 33 de lumânări, dupa numărul anilor Mântuitorului, alții au doar una sau trei. Desigur, toate sunt stinse. Patriarhul vine în procesiune la biserică, unde este îmbrăcat.

Când sosește vremea rânduită de Dumnezeu a primirii sfintei lumini, patriarhul, însoțit de ierarhi și de șeful poliției statului Israel, strabate drumul dintre altarul bisericii mari și capelă. Ajuns acolo, el este dezbrăcat de podoabele arhierești și lăsat în stihar, e controlat de șeful poliției și de unii cetățeni musulmani, care iau și ei parte, toți foarte cuviincioși. Trebuie spus că în ziua de azi e mai multă libertate, o altă manieră de a trata oamenii, dar în vremea veche, conducerea musulmană era mult mai aspră la adresa creștinilor, așa incât controlul a fost intotdeauna deosebit de sever, mai ales că e vorba de o taină unică in lume, de o minune permanentă. Deci nu poate fi sub nici o forma vorba de vreo încercare de inșelare, ferească Dumnezeu! Nu e cu putință, pentru că se controlează atât capela, cât și patriarhul.

Apoi patriarhul intră în Sfântul Mormânt, iar doi insoțitori, arhierei sau arhimandriți, rămân în Capela îngerului. Acolo se roagă și așteaptă acest mare dar, această mare descoperire, primirea sfintei lumini dumnezeiești. Ca să se descopere, iubiților, că mormântul nu e locul de veci, nu e doar loc al morții, că nici un loc din lumea aceasta nu e menit pentru moarte, ci pentru viață. Este o cântare a Bisericii de o adâncime și o măreție unică: „Doamne, în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe tron, pe scaun ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce ești necuprins, cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfant”. Și de când mormântul Domnului a rămas gol, de atunci acesta nu mai este locașul de veci, cum spunem de obicei, pentru că mormintele noastre poartă trupuri ale celor botezați, trupuri care poartă pecetea morții și învierii lui Hristos, cum spune Apostolul: „Câți în Hristos ne-am botezat, întru moartea lui ne-am botezat; ne-am îngropat cu Hristos întru moarte, ca să și inviem cu El. Deci si voi așa, morți să fiți păcatului și vii întru Hristos Iisus, Domnul nostru”. Dacă ajungi că încă de aici să mori față de păcat, atunci deja preguști arvuna învierii.

Urmează momentul suprem; toată lumea e într-o încordare și într-o așteptare unică, divină. Am inaintat de la altarul bisericii până în pragul ei, la câțiva metri de ușa capelei Sfântului Mormânt în acea stare de har, de rugăciune: „Doamne, m-ai învrednicit să ajung aici”. Deodată, din întuneric au țâșnit săgeți de lumină, ca niște fulgere. S-au amestecat cu sclipirile blitzurilor, dar se distingeau clar fulgerele de acele sclipiri. Și deodată, un glob de lumină a tâșnit dinăuntrul capelei și a fugit către Biserica Golgotei.
Când am privit atunci spre Biserica Golgotei, am văzut o femeie cu cele 33 de lumânări aprinse. Acolo a mers acea lumina. Iata ce mărturisește acea femeie: e româncă, se numește Ioana Elena Corneanu și e din Bucuresti. Era sosită din septembrie ’92 la Ierusalim, a lucrat pe acolo. A venit la Sfantul Mormânt sâmbăta dimineața, pe 17 aprilie ’93. La ora 7:00, era o mulțime de oameni. Porțile s-au deschis pe la ora 9:00. Ea mărturisește: „înghesuită și mișcată de valul lumii, îmi plângea inima. Parcă mă vedeam părăsită de Dumnezeu – Doamne, m-ai lepădat de la fața ta! Luată de mulțime, trec pe lângă Piatra Ungerii, prin spatele Bisericii Sfântului Mormânt. Apoi, o putere m-a mișcat înainte și deodată am ajuns la piciorul scării care urca spre Golgota. Acolo, m-am strecurat prin mulțime și am ajuns sus, pe aripa din dreapta a Bisericii Golgotei. Mă țineam cum puteam. Patriarhul a intrat in Sfântul Mormânt. Mă rugam cu lacrimi. Deodată, apar fulgere de lumină și scântei, ca mărgelele, ca globulețele. Într-o mână aveam mănunchiul de 33 de lumânări, în cealaltă cinci lumânări, întinse ca în rugăciune spre lumină. Închid o clipă ochii, ca fulgerată, iar când îi deschid, văd mănunchiul de 33 de lumânări aprins. Se aprind și celelalte cinci, și lumea aprinde de la mine. Fața îmi e scăldata în lacrimi”. Iată marturia unui suflet prezent acolo, o româncă de-a noastră. Am aflat mai deunăzi că mai e încă o persoană, Ecaterina Ardeleanu, o pictoriță, care a primit de asemenea taina sfintei lumini. Și mai trăiește în București încă o persoană sărmană, necajită mult. Am trimis dupa ea să vina astăzi, să vă aducă marturie directa, dar cel care a mers n-a mai găsit-o; a plecat.
Ce vreau eu să vă spun, pomenind aceste trei femei? Or fi primit și bărbați lumina, nu știu, dar deocamdataă știu doar de femei ca au primit lumina sfantă. Lumina divină, iubiților, e lumina învierii. Cine a fost vestitorul cel dintâi al învierii? O femeie, Maria Magdalena sau, înainte de ea, Maica Domnului, așa cum mărturiseste Sfânta Tradiție. Maica Domnului, Maria Magdalena, femeile mironosițe, ele au fost deci primele primitoare și vestitoare ale luminii învierii.

Patriarhul aprinde lumânările lui mari din această lumină. De asemenea, pune din ea în două candele și una este dusă la altarul bisericii mari, iar cealaltă este pentru celelalte biserici creștine, ca să se împărtășească toți din ea – la armeni, la catolici… Atunci, patriarhul iese din capelă sau deschide uneori cele două firide, și aprinde lumânările mulțimii care se înghesuie să primească lumină din lumină. Aceasta lumină cel puțin trei minute nu arde, nu mistuie, asemeni rugului de la Horeb, care ardea și nu se mistuia. Vom incerca să tâlcuim de ce pe urma îsi schimbă chipul: nu ea se schimba, ci contactul cu lumea o face să se schimbe. La inceput ea nu arde, așa incât unii își dădeau cu ea pe față, alții treceau cu mâna prin ea. Chiar la sfeșnicul pe care îl aveam eu mulți veneau și puneau mâna in flacară. Insă după câteva minute, când ea se unește cu firea noastră – noi toți avem harul lui Dumnezeu în noi, dar de multe ori ne depărtăm de el prin păcatele noastre, și firea noastră parcă nu mai arată întotdeauna că purtăm har – datorită contactului cu lumea de aici, începe să capete și chipul lumii acesteia. E o unire între cer si pământ, între lumina divină și lumina noastră.
Așadar, pâna ăn ziua de astăzi se petrece taina aceasta pe care am văzut-o cu ochii mei, ca peste doua zile, când mergeam prin bazar, să aud în spatele meu o femeie. Am intors ochii inapoi și am salutat-o, am tresărit, cu mare durere in inima mea că n-am comunicat mai mult. Dar m-am interesat la camin si am aflat că o cunoșteau maicile. Am stăruit: „Vă rog, vă rog s-o chemați să stau de vorbă cu ea”. Și de Izvorul Tămăduirii a venit la biserică, am stat de vorbă cu ea și mi-a făcut mărtur¬isirea pe care eu v-am împărtășit-o. O, Doamne, ce mare dar, mai ales pentru sfânta noastră credință ortodoxă, pentru că, așa cum vedeți, aici se aprinde sfânta lumină – la ortodocși. Și din ea se impărtășesc toți.

Atunci când, pe la anul 1300 și ceva, niște armeni au vrut să primeasca ei lumina, patriarhul ortodox s-a îndepărtat și s-a așezat lângă un stâlp, care stă până în ziua de azi ca mărturie. Au așteptat toți, cu focul inimii, să vină focul divin. În cele din urmă, a venit focul divin ca un fulger, ca un traznet, acolo unde era patriarhul ortodox. Nu pentru omul acela, ci pentru sfânta Ortodoxie, fraților, că e dreapta mărtur¬isire. Ortodoxia crede cu atâta putere și în crucea Mântuitorului, dar și în înviere. Niciodată Ortodoxia n-a despărțit crucea de înviere. În Apus s-a pus prea mult accent pe crucea și pe patimile Mântuitorului, de aceea în operele unor pictori mari, Mântuitorul este înfățișat în suferința lui atât de contorsionat, atât de chinuit – suferință înfățișată până la ultima ei limită. Dar pentru noi această suferință a Mântuitorului reprezintă iubirea Lui pentru noi, iar în iubire e viața. Prin urmare, nu poate fi despărțită crucea de înviere, Vinerea Mare de Duminica Paștelui. De aceea, cred eu, pentru dreapta noastră credință, pentru mărturisirea sfintei învieri cu atâta foc, lumina divină e un dar făcut Ortodoxiei.

Aceasta să ne dea o dată mai mult bucuria și nădejdea și încredințarea că sfânta noastră marturisire ortodoxă e dreapta credință, pe care s-o cunoaștem, s-o iubim și să fie mărturie de dragoste a credinței pentru toți frații noștri, de orice credință ar fi ei! Am auzit ca frații noștri neoprotestanți au de gând ca în Săptămâna Patimilor să contracareze mărturisirea noastră. Noi n-avem dreptul să judecăm pe nimeni, Dumnezeu e judecătorul nostru, dar ne rugăm să crească toți in dreapta credință, în Ortodoxie, unde se află, căci noi știm și credem și mărturisim că Ortodoxia e dreapta credință, deplinatate a cre¬dinței și neștirbire a credinței. Ea nu a adăugat și nu a știrbit nimic, ci a mărturisit tot așa cum i-a incredințat Mântuitorul, prin Sfinții Apostoli și prin Sfinții Părinți. De aceea, nimic nu-i lipsește Ortodoxiei, decât să fie cunoscută, iubită și trăită în această taină a unității Crucii și învierii Mântuitorului. De aceea la ortodocși crucea are niște raze care pleacă de la îmbinarea celor două linii – una care unește cerul cu pământul și alta care îmbrățișează lumea. Acele raze reprezintă taina luminii divine care țâșnește din crucea, din mormântul Mântuitorului în această unitate sfântă a Crucii și a învierii, așa cum spunea Sfântul Serafim, „de-acuma Hristos a înviat și viața nouă ne-a dăruit și mărturia sfintei Sale lumini”, a luminii neînserate pentru care Biserica Ortodoxă spune: „O, Paștele cele mari si preasfințite, Hristoase! O, înțelepciunea și cuvântul și puterea lui Dumnezeu, dă-ne nouă să ne împărtășim pururea de lumina Ta, și mai adevărat în ziua cea neînserată a împărăției Tale! Amin.”

De când este cunoscuta minunea sfintei lumini pascale?

Avem mărturii încă din timpul patriarhului Narcis al Ierusalimului. Patriarhul Narcis vorbește pe la anul 135 despre o minune, cum s-a aprins untdelemnul din candele din această lumină sfântă. De asemenea, istorici ca Nichifor Theotochie și alții mărturisesc despre ea. Nu s-a faăut zgomot – aceasta a fost întotdeauna taina sfintei Ortodoxii – dar ea e mărturia biruirii morții. De aceea, din mormânt răsare lumina. Aceasta e semnificația cea mai adâncă, și anume că moartea e biruită. Observați, din cele șapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce, șase sunt din spontaneitatea Lui, iar unul nu-i de la El. Vi le reproduc:

1 – Se roagă pentru răstignitori: „Iartă-i, că nu știu ce fac”;
2 – Încredințează pe ucenic Maicii Domnului și pe Maica Domnului ucenicului: „Femeie, iată fiul tau!” și „Iată mama ta!”;
3 – Făgăduiește tâlharului pocăit: „Astăzi vei fi cu mine în rai”;
4 – „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?”
5 – „Mi-e sete”;
6 – „Săvârșitu-s-a”, adică a împlinit chemarea, misiunea;
7 – „Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu”.

Care din aceste cuvinte nu este spontan, de la El? Acesta: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?” De unde e luat cuvântul? Din Psalmul 21, versetul 1. De ce l-a luat Mântuitorul de-acolo? Intâi, ce înseamna moartea: despărțirea de bunăstare, părăsirea lui Dumnezeu, despărțirea de Dumnezeu Cel viu. Dar pe de-o parte, S-a despărțit vreodată Fiul lui Dumnezeu de Tatăl? Se putea despărți? Nu se putea! Pe de altă parte, putea fi moartea în Hristos, în Fiul lui Dumnezeu? Nu putea fi! Atât ca Fiu al lui Dumnezeu Cel viu – Dumnezeu e numai „da”, nu e și „nu”, pentru că moartea înseamnă negație – dar și ca om. Moartea e plata păcatului, era în Hristos păcat? Nu era! Și atunci, dacă e vorba de moarte, ea nu putea pleca de la Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu si ca unul fără de păcat. Ea e rodul omului. Dar daca nu lua Mântuitorul moartea s-ar fi mântuit omul? Nu s-ar fi mântuit. Atunci, El Se unește cu strigătul omului: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”, asumă moartea omului și o învinge. Acest cuvant e luat din strigătul omenirii suferinde, se unește umanitatea suferindă, osândită morții din pricina „celui străin”, cum îi spune Mântuitorul: „Oile Mele ascultă glasul Meu; după cel străin nu merg”. Care e străinul de care vorbește Mântuitorul aici? Cu certitudine, Lucifer, care a aruncat sămânța morții în lume. De aceea din mormânt răsare lumina, pentru că mormântul n-are ce căuta în lume. Prin Hristos, în cele din urmă toate mormintele vor rămâne goale. Ele nu sunt locașe de veci, nu există locaș de veci al morții. Din mormânt a răsărit Hristos Cel înviat și lumina învierii. Acesta este ințelesul teologic de negrăit.

sursa: http://www.crestinortodox.ro/paste/sfintele-pasti/lumina-la-ierusalim-88060.html

8 responses to “Sfânta Lumină de la Ierusalim

  1. Paşte Fericit dl. Bogdan,

  2. @Bogdan

    Slavit sa fie Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos!
    Iti urez Paste fericit, multa sanatate si fericire alaturi de cei dragi.

    IC † XC
    –-†–-
    NI † KA

    http://mihailandrei.wordpress.com/2011/04/23/cuvant-la-invierea-domnului/

  3. Paste fericit !!!cu bucurii si impliniri sa va daruiasca bunul Dumnezeu .
    Fie ca lumina Marii Invieri sa va bucure sufletele va urez din suflet:
    Hristos a inviat!

  4. Adevărat a înviat, Iuliane! Paște Fericit ție și familiei tale!

  5. Mulţumesc pentru gândurile bune. La mulţi ani, multe satisfacţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s