Despre Libia și democrația de tip vestic

De pe blogul conului Mishu (http://conumishu.wordpress.com/), două clipuri, unul cu dl Farrakhan, care este un lider al afro-americanilor islamici, în vârstă de 77 de ani și care în clip se adresează lui Obama în legătură cu situația din Libia, în cadrul unei emisiuni radio, și altul cu George Carlin, care face o descriere bună a ceea ce înseamnă de fapt așa-zisa democrație de tip vestic.

Făcând abstracție de poziția d-lui Farrakhan ca islamic, cred că acesta este prima persoană pe care o văd în mass-media și care spune niște chestii de bun-simț legate de Libia.

Update

Mă uit din când în când pe BBC news, tocmai am citit o relatare a unui aşa-zis locuitor din Tripoli, antigaddafist, despre situaţia din acest oraş, fireşte, pentru propria lui protecție, locuitorului respectiv nu i se dă identitatea – una din cele câteva relatări de acest soi de pe saitul bbc. Normal, Gaddafi este tiranul întunecat, mincinos, care îşi chinuie poporul. Am realizat că acum, în sec. XXI, cea mai importantă armă nu este bomba atomică sau avionul de tip stealth, ci mass-media. Cu mass-media poţi face din alb sau gri negru şi apoi utiliza „în legitimitate” armamentul convenţional, pentru a mai transforma încă o ţară a petrolului neatârnată în neocolonie.

16 responses to “Despre Libia și democrația de tip vestic

  1. Am citit despre această poveste, Vasile, pe Al Jazeera în limba engleză. Americanii aceia vânau afgani neînarmaţi, ca sport. Tâmpiţi sunt peste tot, încerc să nu extind acest tip de comportament asupra întregii armate americane, deşi dovezile că mulţi soldaţi americani sunt idioţi sunt din ce în ce mai multe (e de înţeles că nu se înrolează intelectuali, totuşi, se pare că sunt cam multe gunoaie printre recruţii americani).

  2. normal, fiecare padure cu uscaturile ei. conteaza cât la suta..

  3. In zilele urmatoare urmeaza ultima mutare şi cu asta imperialişti au ıncheiat cruciada: Siria!

  4. Nu se bagă în Siria, cu atît mai puțin (fiind greu de tot) în Iran. Militar, vreau să zic, cu bombardamente sau trupe. Cu fofîrlica da, o fac de mult. Dacă le poate reuși așa ( în Iran e greu)… e de văzut. Cred că se mulțumesc să mai abată atenția de la Bahrein și intervenția saudito-golfică de acolo. Și chiar de la Libia, unde nu știu încă cum să facă să fie acceptată trecerea la „regime change” sau secesiune.

    Apropo, „imparțialii” de la youtube au scos filmulețul cu Farrakhan, dar se poate găsi pe saitul lui – Final Call.

    • Mama lor de imparţiali!🙂 Cum găseşti toate filmuleţele acestea pe net, intrecere, ca acestea cu Farrakhan şi cu Noam Chomsky?

  5. pana acum arabetzii s-au situat la limita penibilului- in situatii de razboi sint varza, prin urmare Siria daca nu fac sluj, o termina TZvAHAganáLeyisrael intr-un yom kippur reloaded.

    • Evreii au armament performant, fără el nu ar învinge. Și da, sunt un popor cu mulți oameni inteligenți, însă asta nu înseamnă că poporul evreu este totuși superior celorlalte popoare. Oricum, ce se întâmplă acum în Libia este ca și cum peste unii cu puști care se încarcă pe țeavă ar veni alții cu puști automate. Pe de altă parte, există un echilibru în lume, mă tem că va veni și rândul americanilor și vesticilor. Există o soartă, am văzut ce pățește un popor, fie el și cel mai înaintat tehnologic din lume, ca japonezii, când Natura îi este potrivnică. Concluzia este că ar trebui să ne gândim mult mai mult la Dumnezeu și să fim mai umili.

  6. (…) ai scos supozitia ca japonia e „‘pedepsita” de „Natura” , bogdan?

    • Noemi, eu nu am scris nicăieri că Japonia a fost pedepsită, ci doar că Natura i-a fost potrivnică, în sensul că oricât am fi de tari, tot putem fi depășiți de situație. Îmi pare rău, trebuie să te cenzurez, trebuie să înveți să-ți cântărești cuvintele.

  7. trebuie sa sarbatorim, bogdan, e prima cenzurare din istoria mea. veuve clicquot?:)
    continui sa cred ca ai sugerat ceva cu care nu am cum sa fiu de acord.

    • Dragă Noemi,

      Aici sunt două aspecte:

      – Eu am văzut că nu ești de acord cu niște luări de poziție de-ale mele, trebuie însă să existe o separație între acest lucru și faptul de a folosi expresii mai tari, mai ales în condițiile în care premiza de la care ai pornit este greșită.
      – ”continui sa cred ca ai sugerat ceva cu care nu am cum sa fiu de acord” – nu mai crede, te rog, asta, cred că nu a fost caz când nu mi-am asumat o observație îndreptățită, trecutul stă chezaș pentru mine.

      Veuve Clicquot să fie.🙂

  8. bon. era o figura de stil prin care faceam trimitere la unul din numeroasele sindroame de trunchi cerebral care afecteaza perceptia vizuala. daca as fi spus arahnoidita bazala sau vedere tubulara ar fi sunat insolent de pretios si absolut indigest.
    e absolut ok sa nu fim de acord in toate si sa ramanem in dezacord chiar si dupa argumentare suficienta.eu, de exemplu, nu voi crede niciodata ca pekinezii sunt caini si ca umilinta( umilinta, nu intelepciunea) e o terapie protectiva eficienta pentru specia umana.

    • eu cred in „atitudinea umila” ca metoda de autoterapiere. in sensul unei pozitii a individului situata intre sentimentul de inferioritate si smerenia superior-ingaduitoare a inteleptului. cred ca atitudinea smerita e tocmai ceea ce lipseste omului modern.
      eu tocmai ma gindeam sa devin smerit, dar cind am vazut ca bogdan e in stare s-o cenzureze pe noemi, mi-am zis ca ar fi bine sa mai astept.
      nu poti sa stai smerit intr-o lume cu noemii cenzurate.

  9. Noemi, eu am o mentalitate de prădător. Cu toate acestea, sunt un adept al ceea ce înseamnă conceptul de onoare. Cât despre umilință, e și ea bună la ceva, nu trebuie să uităm niciodată că suntem doar niște fire de praf în bătaia vântului, până la urmă.

    Pentru tine am o slăbiciune, dar nu exagera totuși cu sindromurile trunchiului cerebral pe chestia asta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s