Ocupația română din Ungaria – 1919

Salut inițiativa d-lui Mihail Andrei de a posta textul cu privire la ocupația română din Ungaria, din 1919 (http://mihailandrei.wordpress.com/2011/03/16/contra-propagandei-maghiare/ )! Mai jos un extras din postarea mai sus menționată:

Ungurii au dezlănţuit cu acel prilej întreaga artilerie grea a propagandei lor (împotriva ocupației, solicitată chiar de guvernul de dreapta maghiar, pentru a scăpa Ungaria de comuniștii conduși de evreul Bela Kuhn). Şi trebuie s-o recunoştem că sistemul propagandei deşănţate, sprijinit pe fapte imaginare greu de controlat la distanţe de mii de kilometrii, a creat ungurilor aureola de martiri. Ecoul acestei propagande se mai aude în răstimpuri până şi azi. Li s-a adus românilor în primul rând acuzaţia de a fi înfometat capitala Ungariei, de a fi luat cu forţa tot tot ce le-a ieşit în cale, într-un cuvânt de a fi pustiit întreaga Ungarie.
Fidel principiului care ne-a călăuzit până acum, nu ne vom folosi de mărturia românească a generalului Mărdărescu (pentru elucidarea acestei chestiuni), comandantul armatelor române de ocupaţie din Budapesta, ci vom invoca mărturia obiectivă de o valoare necontestată a unui ziarist american, care se afla în timpul ocupaţiei românesti, în capitala Ungariei. Din fericire pentru triumful adevărului, ziaristul american Charles Upson Clark, doctor în filosofie, a putut constata “de visu” ce a însemnat ocupaţia românilor pentru Ungaria. El a relatatat în chip amănunţit în lucrarea sa “Greater Roumania” publicată în New York în 1922, un tablou complet al vieţii capitalei ungare sub ocupaţie:

Având fericirea să fi văzut Budapesta sub controlul românilor în Octombrie 1919, voi povesti constatările pe care le-am făcut acolo, fără ca vreun interpret sau ghid oficial să mă fi împiedicat să aflu adevărul …
(Clark recunoaşte că, la plecarea sa din Budapesta, membrii marcanţi ai Comisiunii Americane la Conferinţa Păcii de la Paris i-au descris situaţia pe care o va găsi la Budapesta în culorile cele mai sumbre. Un important diplomat american îi spusese chiar – din auzite bineînteles – că românii nu au lăsat la Budapesta decât pavajul străzilor) Clark:
Trebuie să recunosc că am rămas înmărmurit de cele văzute: românii nu numai că nu au desfiinţat viaţa capitalei, dar au normalizat-o chiar … Românii merită mari laude, din punct de vedere a laturei constructive, pentru tot ceea ce au făcut la Budapesta.
Clark afirmă că alimentele capturate de la armata maghiară au fost puse la dispoziţia autorităţilor civile şi că patru trenuri alimentare din patru direcţii diferite au fost puse în circulaţie pentru hrana capitalei. Pieţele, afirmă Clark, înţestate de ţărani şi cumpărători cu standurile supaîncărcate de păsari făceau ca viaţa să fie mai ieftină ca la Bucureşti, unde de altfel – remarca este tot a ziaristului new-yorkez – prăvăliile erau cu mult mai puţin aprovizionate.

Teatrele funcţionau toate. În seara zilei de 23 Octombrie 1919 jurnalistul american a avut posibilitatea să aleagă între o piesă de Shakespeare “Othello”, “Flautul fermecat” a lui Mozart, “Hoţii” lui Schiller şi alte piese şi operete uşoare, fără a mai vorbi de filmele de cinematograf. Pentru un oraş care trăia sub “cizma umilitoare a unei armate balcanice” trebuie să recunoaştem că distracţiile nu lipseau!
Clark ne mai spune ca sub ocupaţia românească erau deschise la Budapesta expoziţii de artă şi ne informează deasemenea că până şi cursele de cai îşi reluaseră activitatea. Nici o ingerinţă de nici un fel nu s-a exercitat de români asupra libertăţilor cetăţeneşti din Ungaria. În timpul administraţiei române 150.000 de persoane s-au întrunit în mod liber în adunări publice, ceea ce confirmă în totul spusele generalului Mărdărescu:”Trupele române nu s-au amestecat în nici un fel în viaţa launtrică a statului maghiar (18)”.

Cu tot comportamentul mai mult decât corect al armatei române în Ungaria, mulţi ostaşi români nevinovaţi au fost asasinaţi mişeleşte pe la spate de catre bandele de ucigaşi şovini. Minciunile ungurilor au fost demascate de mulţi martori ori gazetari care au cercetat în Ungaria comportamentul armatei române în timpul ocupaţiei. Cu toate acestea propaganda veninoasă a ungurilor nu a încetat, ci dimpotrivă s-a accentuat.

Sursă: ”Contra propagandei maghiare” – Vasile Coman. Cartea, editată in limba română, a apărut în anul 1983, la Freiburg, în Germania.

În continuare, o postare de a mea, legată de Regina Maria, ea este unul dintre personajele mărețe ale istoriei noastre, fără de care nu ar exista România așa cum o cunoaștem acum.

Regina Maria

Azi, în metrou, la un moment dat privirea mi-a alunecat pe un articol din săptămînalul gratuit Promo, ziar pe care-l citea cineva de lîngă mine. Era un articol despre regina Maria. Am făcut rost de ziar şi am citit articolul, pe care l-am găsit interesant. Mai jos redau cîteva fragmente din acest articol, care acoperă cam jumătate din el.

După terminarea Primului Război Mondial, alături de Martha Bibescu şi de lordul Thompson, regina Maria a fost cea care, alături de Ionel Bătianu, a reprezentat România la Versailles, unde s-a semnat tratatul de pace, iar prin diplomaţia sa a reuşit să aibă o contribuţie decisivă la Unirea din 1918. În momentul cînd şeful delegaţiei române, premierul Brătianu, a început să nu mai fie băgat în seamă la lucrările Conferinţei de pace de la Paris (Datorită Păcii de la Bucureşti, umilitoare pentru noi, încheiată cu Puterile Centrale în 1918, după ieşirea Rusiei din război, moment cînd noi am rămas singuri, înconjuraţi de duşmani, fără nici un prieten în jurul nostru, Aliaţii nu mai voiau să recunoască nici una dintre prevederile înţelegerii pe care am încheiat-o cu ei înainte de intrarea noastră în război. Noi am declarat din nou război Puterilor Centrale cu o lună înainte de încheierea războiului) unde se trasau graniţele noii Europe, regele Ferdinand a rugat-o pe regină să intervină urgent. Sacrificiul Armatei române risca să nu mai fie luat în seamă de Puterile Antantei. Inteligenţa ieşită din comun a regine, dublată de frumuseţea ei (Şi a fetelor ei, adaug eu, pentru că Regina Maria s-a dus şi cu prinţesele la conferinţa de pace), i-a impresionat pe aliaţii occidentali, cărora ea le-a reamintit sacrificiul enorm al ostaşilor români, mai ales în condiţiile în care, la un moment dat, teritoriul României s-a redus la dimensiunile a două, trei judeţe în jurul Iaşului.

Cînd totul părea pierdut, a intervenit miracolul: Regina i-a înduplecat pe cei prezenţi să fie de acord cu recunoaşterea Marii Uniri de la 1918. Primul-ministru francez, George Clemeneceau, a exclamat atunci, la adresa delegaţiei române: „O regină ca a dumneavoastră trebuie să fie primită cu onoruri militare!”

Supranumită Regina-artistă, Maria a fost o femeie seducătoare – considerată cea mai frumoasă regină din Europa la cea vreme – inteligentă, cu umor şi pricepere în a susţine o conversaţie, dar mai ales, curajoasă (Regina Maria avea ochii albaştri, trăsături cu adevărat princiare şi o piele frumoasă, era o femeie extrem de atrăgătoare, care i-a făcut pe mulţi dintre cei care au întîlnit-o să viseze la ea, tatăl Reginei era scoţian, iar mama, rusoaică, o combinaţie din care a ieşit un caracter cu totul şi cu totul deosebit în persoana Reginei Maria. Bunica Reginei Maria era Regina Victoria a Angliei). De asemenea, în anii ce au urmat, ea a fost unul dintre principalii promotori ai României Mari şi ai culturii româneşti în ţările din Vestul Europei şi în SUA.

Capacitatea sa de a se apropia de oamenii simpli s-a arătat mai ales în felul în care s-a implicat în întrajutorarea răniţilor de pe front, fiind voluntar al Crucii Roşii în timpul Primului Război Mondial.
Operele sale literare publicate în timpul vieţii, cît şi post-mortem, relevă un spirit feminin puternic, pasional, iubitor de oameni şi de frumos. Literatura Reginei Maria cuprinde cuprinde peste 25 de volume, scrise între anii 1912 şi 1933.

Considerată o regină modernă, Regina Maria a păstrat o corespondenţă intensă cu multe figuri importante ale vremii, talentul ei literar fiind dovedit şi de jurnalul pe care l-a scris mai spre finalul vieţii, „Povestea vieţii mele”, publicat în două volume.

19.03.2009

Update:

Cu privire la atacul României de către maghiarii comuniști, în 1919, am scris anul trecut un text, care este postat pe acest blog: https://bogdanjournal.wordpress.com/2010/06/15/inca-niste-istorie/

6 responses to “Ocupația română din Ungaria – 1919

  1. Impresionante cunostintele de istorie. Cum ati ajuns pe blogul meu? 🙂

  2. Mulțumesc pentru compliment. Sunt un pasionat de istorie și în ultimii ani am citit cărți scrise de Constantiniu, Stoenescu, Constantin C. Giurescu, Djuvara. Consider că nu poți fi un bun cetățean al țării în care locuiești dacă nu îi cunoști istoria.

    Am intrat pe blogul tău, Pink Fluffy Cultural Criticism, și îmi place ce este acolo. Pozele sunt superbe.

    Acum am și eu o nedumerire, dacă este vorba de blogul de mai sus, nu îmi aduc aminte când am scris aici. Sau este cumva vorba de alt blog?

  3. Marturia lui Clark e unul din motivele pentru care am postat intregul capitol din carte. Un alt motiv e dat de povestea cu „uniunea personala” romano-ungara sub sceptrul marelui Rege Ferdinand. Ar trebui „sapat” in directia asta, mi-a parut foarte interesant ce spunea Nicolae Petrescu Comnen.
    Legat de Regina Maria, e foarte frumos ce ai publicat. Din pacate, memoria ei, e batojocorita de anumite teze lansate de secta Baha’i.

    In fine, o sa continuam cu publicarea unor extrase din carti editate in perioada interbelica. Avand in vedere faptul ca nimeni nu vorbeste de epopeea ruseasca a romanilor ardeleni inregimentati in armata austro-ungara si prizonieri ai armatei imperiale tariste, din care se recrutau voluntari pentru armata regala a Romaniei, cred ca o sa o facem noi.
    Macar atat sa facem pentru cinstirea memoriei acestor inimosi valahi.
    E o pagina din istoria neamului nostru, romanii au ajuns pana departe, la Vladivostok.

    • Regina Maria e unul dintre geniile bune ale poporului român. Nu știam de epopeea ardelenilor din armata austro-ungară, este foarte bine că intenționați să publicați această epopee.

  4. Am primit recent un comentariu pe blogul meu de la un Bogdan Grecu, pasionat de istorie. Nestiind cine e, am cautat pe net si am gasit rapid blogul tau. Am presupus ca tu esti persoana care mi-a scris comentariul, dar se pare ca m-am inselat. 🙂

  5. Nu, nu am fost eu, dar e bine că datorită acestei întâmplări am dat de blogul tău. Cam mulți bogdani pasionați de istorie pe net. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s