Miron Cozma II

Un punct de vedere interesant referitor la Miron Cozma, cel al lui George Stanca:

Nu pot spune că ţi-am fost inamic vreodată, astfel încât nici această misivă nu va fi neprietenoasă.

Ne ştim din tinereţi nouăzeciste şi am fost adesea la evenimente împreună. Dacă cineva mi-ar reproşa, moralmente, amiciţia cu tine, un „criminal”, i-aş spune că, cu toate spaimele pe care mi le-ai provocat, tu ai fost exponentul unui grup social care voia dreptatea lui.
Fie ea strâmbă. Eminescu, idolul tău, spune cu glasul unui pesonaj: „Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi NEAMUL.” Tu ai apărat neamul minerilor.
Ca şi generalul Antonescu – cel contestat şi taxat criminal – neamul românesc. Comparaţia este exagerată, situaţia nu. Ce am a-ţi reproşa sunt nimicuri. Când ai fost „acolo”, am făcut şi eu o vizită, la Rahova.
Ai apărut dezinvolt, eminescian, cu pletele pe spate, cu un dosar sub braţ, ai intrat cu mine în vorbă, că doar ne ştiam bine, respectuos şi jovial, dar – am simţit asta – băieţii te-au făcut să dispari instantaneu.
Îmi spuneai tocmai că ai scris nişte poeme. Eram curios. După ce ai fost eliberat, te-am căutat să-mi arăţi poemele. Nu mi-ai răspuns nici la telefoane, nici la sms-uri. Iată, alesei scrisoarea clasică.
Relatez că ştiu: Marinela Niţu, „Soarele Luceafărului huilei”, a fost şi este marea ta iubire. Unii dintre colegii de „acolo ” mi-au relatat chiar că aveai la loc de icoană fotografia recentei tale soţii şi că nu acceptai nici măcar o glumă nesărată, deocheată, privind-o.
Făceai crize ca şi cum cineva ţi-a violat-o. Precizez: pe ea, pe poză, nu pe Marinela! Ea era sacrosanctă! Aşa că eu, depozitarul de multă vreme al acestor poveşti, nu am crezut deloc în amorul cu avocata.
Divorţul de dumneaei nu mă surprinde. Iar revenirea la Marinela, şi ea consolată vremelnic prin pribegie, mi se pare o încununare firească a unei mari iubiri. Veţi intra în galeriile clasice şi moderne ale marilor cupluri: Daphnis şi Chloe, Tristan şi Isolda, Romeo şi Julieta… până la Adolf – Eva.
Am zis moderne, în fapt mondene: Luceafărul şi Soarele… Premise ar fi, căci tu declari romantic „voi muri lângă ea”; ea aşijderea: «nimic nu o să ne mai despartă… este bărbatul care mă face fericită. Îmi vine să urlu de bucurie». Casă de piartă, Miroane! Şi urarea sceptică a mea cu un citat, cică, din Napoleon: „Numai să dureze!”
Eu, sper că da…

George Stanca

Sursa: ziarul Click – ediţia din 15 februarie 2011

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s