Timișoara la început de secol

Timișoara la început de secol
http://www.220.ro/emb/89FKx9Pwjx&from=c2hlcmJh
Vezi mai multe din Faze tari pe 220.ro

Sursa: Formul Nanu (blogroll)

Autorul postării: Lexia

Merg de minimum 2-3 ori pe an în Timişoara. De aici este soţia mea. Socrul meu stă la casă, la marginea Timişoarei, o zonă încă rurală. Soţia mea este frumoasă, înaltă, zveltă, seamănă în neamul tatălui ei, unde toţi sunt zvelţi, este mai înaltă decât tatăl ei. De fapt, seamănă la siluetă cu bunica ei – i-am prins pe ambii bunici ai ei, nişte oameni încântători în momentele lor de respiro, altfel nişte bănăţeni aprigi, muncitori, care au avut ceva pământ înainte, un neam de oameni care scoteau aur din pământul lor – o femeie înaltă, subţire, cu mâini cu degete lungi, frumoase, cu o siluetă regală, siluetă pe care soţia mea a moştenit-o de la ea.

Socrul meu, Moise, pe numele lui, este un om molcom, cu vorbire înţeleaptă, nu vorbăreţ, dar care, ca să contrazică această trăsătură, când găseşte un interlocutor ca mine, pe care îl place, îşi dă drumul la vorbă şi povesteşte hâtru, cu o voce puţin răguşită. Socrul meu nu are studii superioare, toată viaţa a lucrat pământul, a construit la casă, care este cea părintească, a avut grijă de animale şi a lucrat ca maistru în fabrică, la Elba, dar are aceeaşi înţelepciune populară pe care o are şi mama mea.

Socrul meu are trăsături de actor, a fost şi este încă un bărbat frumos, zvelt, pe care hainele de sărbătoare cad ca pe un manechin profesionist. Te gândeşti că ar putea să facă parte, după cum arată, din orice familie princiară europeană, ar fi, de exemplu, mai prinţ decât Albert de Monaco. Are şi un frate, pe Nuţi (Romulus). Cei doi au moştenit trăsăturile fine, delicate, ale părinţilor. Acum un an, la funeraliile bătrânei, care s-a prăpădit la câţiva ani după soţul ei, i-am văzut mergând unul lângă altul pe cei doi fraţi, îmbrăcaţi în costume sobre, ambii zvelţi, ca şi părinţii lor. Dacă socră-meu are figură de actor, Nuţi, fratele lui, tuns cu breton, arată ca un senator roman, te izbeşte acest lucru de cum îl vezi, nu poţi să nu observi nobleţea trăsăturilor lui.
Cu toate trăsăturile lui serioase, Nuţi a fost petrecăreţul familiei, dansatorul, în timp ce Moise, cel cu trăsături de actor, a fost copilul cuminte, serios, al părinţilor, înţeleptul familiei, care se înroşeşte ca o fată mare la glumele mai îndrăzneţe, această timiditate/ puritate a moşenit-o de la tatăl ei şi soţia mea.
Şi cum mă prinde Moise la vorbă, iarna, mai mult iarna mergem noi acolo, în bucătăria unde e cald şi unde toarce mâţa sau în sufrageria unde duduie soba, mă ţine şi îmi deapănă o poveste, care e întotdeauna cu tâlc. Eu stau şi-l ascult cu respect, comentând cu el fazele mai haioase, zâmbind şi minunându-mă cum timpul curge aici altfel decât în Bucureşti, cu un ritm tipic bănăţean. Socră-meu începe întotdeauna, după ce îşi drege vocea un pic răguşită, cu sintagma: „Apăi, Bogdane, …”
Mă încântă regionalismele din vorbirea bănăţeană, socră-meu nu spune „sunt” ci „iaşte”, „frunce” în loc de „frunte”, „parce” în loc de „parte” ş.a.m.d.

La începutul lui noiembrie, anul trecut, strivit de Bucureştiul cel uriaş şi mereu pe fugă, am plecat la Timişoara, să-mi încarc bateriile. Am prins nişte zile de toamnă târzie superbe. Plimbându-mă prin cocheta Timişoara, am simţit cum toate grijile îmi alunecă de pe suflet.

La început este un link către o prezentare cu imagini din Timişoara începutului de secol. Cât era de frumoasă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s