Ioan Toma despre Ceaușescu, Iliescu și Ungureanu

Ioan Toma împreună cu Nicu Ceaușescu

Ioan Toma a fost ultimul secretar al CC al UTC, succedându-i lui Nicu Ceaușescu.

Biografie:

Printre foştii lideri comunişti, Ioan Toma este o figură cu totul specială. În 1989 avea 36 de ani şi era cel mai tânăr membru al Comitetului Politic Executiv. Spre deosebire de colegii săi, aflaţi spre capătul carierei, revoluţia i-a frânt destinul. Trecut prin toate treptele de selecţie a activiştilor, cu mulţi ani de experienţă în organizaţia de tineret, nu apucase să obosească şi să se blazeze, asemenea colegilor săi mai vârstnici. Funcţia de şef al UTC i-a permis să observe atent sistemul şi pe oamenii săi. Nu se lansează în speculaţii şi presupuneri, vorbeşte despre realităţi pe care le-a cunoscut nemijlocit. Bun cunoscător al mecanismelor de funcţionare a propagandei, identifică uşor clişeele puse în circulaţie în 1990 şi îşi doreşte ca tinerii de astăzi să cunoască mai mult faptele şi mai puţin legendele despre perioada comunistă.

Ioan Toma s-a născut la 22 ianuarie 1954, în comuna Victoria, judeţul Iaşi. Opt ani a fost elev de premiul întâi la şcoala din localitatea natală. La timpul marilor decizii, ambii părinţi s-au îmbolnăvit. După mai mulţi ani de suferinţe, tratamente şi drumuri la spital, tatăl a decedat, iar mama a rămas în urmă bolnavă grav. „Fusesem elev de premiul întâi, aş fi putut merge la orice liceu din Iaşi, dar m-am dus la şcoala profesională”, îşi aminteşte Ioan Toma. După absolvire s-a angajat muncitor la Combinatul de Fire şi Fibre Sintetice din Iaşi, continuând liceul la seral. În paralel, s-a implicat cu râvnă în activităţile UTC din fabrică. A parcurs toate etapele, fiind ales pe rând secretar UTC al secţiei unde lucra, apoi în Comitetul UTC pe întreprindere.

La 20 de ani a terminat liceul seral şi a devenit student la Facultatea de Drept. O facultate unde bătaia candidaţilor pe câte-un loc la admitere era de ordinul zecilor. „Aveam 25 de ani, aveam categoria a VI-a luată ca muncitor, eram în anul doi sau trei la facultate, secretar-adjunct al Comitetului UTC pe întreprindere şi membru în biroul municipal, când s-a pus problema să fiu promovat şef secţie propagandă la Biroul Judeţean Iaşi al UTC. Am fost scos din producţie şi aproape un an am fost secretar cu propaganda, apoi am fost numit secretar organizatoric, care era a doua funcţie în UTC Iaşi. Până în 1984 am fost secretar cu probleme organizatorice. Trăiai efectiv pentru munca aceasta, de dimineaţa până noaptea, munceam cu pasiune, găseam satisfacţii totale în ceea ce făceam.”

În 1985 a fost adus la Bucureşti, ca secretar cu propaganda, cultura şi presa al CC al UTC. Doi ani a lucrat alături de Nicu Ceauşescu, iar în 1987, când fiul secretarului genaral al partidului a fost trimis la Sibiu ca prim-secretar, Ioan Toma i-a succedat în funcţie.

Ioan Toma a lucrat cu Nicolae Ceaușescu la mai multe proiecte. Iată opinia lui despre președintele de atunci al României:

”Nicolae Ceauşescu avea o putere de muncă uriaşă”, confirmă Ioan Toma, „am avut zile în care am stat alături de Ceauşescu de dimineaţă până seara, iar seara eram sfârşit numai în calitate de auditor, de participant. Am avut dimineaţa o plenară când a vorbit Ceauşescu, un discurs foarte lung. La prânz eu m-am dus la cantină, am mâncat ceva, el s-a întâlnit la săliţă cu nişte secretari, miniştri. Urma să ne întâlnim în CPEx cu Guvernul, din nou a avut un discurs. Când am terminat eram foarte obosit. Seara, pe la 8:00-8:30, am ieşit din sediu să mă duc acasă, dar nu am putut să plec pe Calea Victoriei. Se oprise circulaţia, mi-au spus agenţii, pentru că Ceauşescu trecuse dincolo, la Consilul de Stat, unde avea programată o întâlnire cu Yasser Arafat. Într-adevăr, din maşină am văzut lumina aprinsă în sala unde se făceau primirile”.

”Doar pentru asta trăia”, îşi explică Ioan Toma secretul rezistenţei neobişnuite pentru un om trecut de 70 de ani. „El primea nişte situaţii globale, statistici, sinteze. E ca în bancul acela care spune că un sat are o mie de locuitori, un locuitor are o mie de găini şi restul de 999 nu au nici una, în medie rezultă că fiecare locuitor are o găină, deci e bine. Avea o informare la nivel general, al conducerii macro, ori lui tocmai detaliile i-au fost fatale. Era, fără îndoială, un tip inteligent. Alt clişeu postdecembrist spune că a fost un incult. Îmi amintesc de un interviu dat prin 1988 de Lech Walesa pentru Corriere de la Serra, primit prin Agrepres. L-au întrebat «Ce cărţi citiţi?» şi a răspuns că nu citeşte nici o carte, că are mai mulţi copii, lucrează, nu are timp de cărţi. Şi noi spunem că era incult Ceauşescu, iar despre Walesa că este un mare revoluţionar. N-a spus nimeni despre Walesa că este incult, deşi, fără discuţie, Ceauşescu era mai citit ca Walesa. Nu cred că Ceauşescu era mai incult decât Băsescu. A tras foarte mult de el, s-a angajat total, a trăit, indiscutabil, pentru ţară.”

Ioan Toma despre Mihai Răzvan Ungureanu:

”Selecţia cadrelor, chiar şi pentru o organizaţie de masă, cum era UTC, spune Ioan Toma, era riguroasă şi presupunea criterii clare. Existau însă şi excepţii, dacă persoana dovedea calităţi excepţionale la cel puţin unul dintre criteriile de recrutare. „Trebuie să te fi evidenţiat măcar într-un domeniu, de exemplu, să fi fost un elev sau un student de excepţie. Pe Mihai Răzvan Ungureanu eu l-am pus secretar UTC la liceul Costache Negruzzi din Iaşi, pentru că mi-a făcut o impresie deosebită. În 1985, Mircea Radu Iacoban, directorul Teatrului Naţional din Iaşi, a avut iniţiativa să se organizeze o întâlnire cu reprezentanţi din şcoli, de la partid, pentru ca Iacoban să evalueze care ar fi aşteptările publicului spectator vizavi de repertoriul teatrului. A participat şi Ungureanu, la acel moment elev al liceului Negruzzi. A avut o intervenţie de excepţie, nu era o chestiune oarecare pentru un elev să stea de vorbă cu directorul Teatrului Naţional din Iaşi. Se vedea de departe că este unul dintre cei mai buni elevi, şi atunci cum puteai să-l stimulezi, decât făcându-l secretar UTC pe şcoală. Apoi l-am propus şi a fost ales membru al CC al UTC, eu am semnat propunerea ca el să fie membru al CC al UTC. Am avut în vedere performanţele lui şcolare, era olimpic.” La rândul său, şi Ioan Toma trecuse printr-un dur proces de selecţie. Iar calităţile sale trebuie că nu au fost mai prejos decât ale tânărului elev de liceu promovat în CC al UTC.”

Ioan Toma a fost promovat activist al UTC în perioada când prim-secretar al Comitetului Judeţean Iaşi al PCR era Ion Iliescu. Ioan Toma despre Ion Iliescu:

„Era singurul prim-secretar care la 5 şi jumătate se plimba la magazin, pe stradă, la cumpărături cu soţia, îşi aminteşte Ioan Toma, ceea ce nu şi-a permis nimeni altcineva. Şi primii secretari erau obişnuiţi pe ritmul lui Ceauşescu. Cum să te duci tu la plimbare cu soţia la 5 şi jumătate după-amiaza, când atâţia oameni erau pe câmp, erau probleme. S-a respectat, se întâlnea cu intelectuali, se ducea la teatru, toţi se duceau, dar el avea loja lui. Nu pentru că ceilalţi erau neapărat mai inculţi, dar el a fost atent la lucrurile acestea.”

Surse:

http://ceausescunicolae.wordpress.com – secțiunea ”Autobiografie”

– ”Jurnalul Național” – ” Ioan Toma, ultimul şef al UTC: Ceauşescu nu era mai incult ca Băsescu” – ediția 20 august 2010. Pentru a citi articolul complet, click aici.

Anunțuri

4 responses to “Ioan Toma despre Ceaușescu, Iliescu și Ungureanu

  1. Este destul de amuzant ca staliniştii să te acuze de oportunism micburghez iar dreapta anticomunistă de comunism. Aşa păţeşti când nu urmezi calea dreaptă pe care conştiinţa apartenenţei de clasă o trasează individului şi o iei în zigzag pe mirişte de nici tu nu mai ştii încotro te duci.

    Am înţeles că mama dvs. este comunistă, tot respectul pentru bătrâna doamnă care a priceput cu intuiţia genială a ţăranului sărman sensul istoriei, urmaţi şi dvs credinţa şi convingerile sănătoase ale celei ce va adus pe lume.

    Ce mai aşteptaţi ? Aţi putut constata pe viu timp de 20 de ani ce ravagii face capitalismul într-o ţară aflată sub tutela imperialismului occidental.
    Astăzi avem „norocul” să putem constata pe pielea noastră ce înseamnă neocolonialismul, să ştim că este cât se poate de real,de dureros, nu doar un concept livresc aşa cum credeau unii înainte de 1989.

    Pentru ţări ca România chiar nu există soluţie, ori socialism ori barbarie. Calea naţionalismului este închisă României pentru că nu există burghezie naţională care să o susţină.

    Burghezia românească este o burghezie compradoră, ale cărei interese sunt strâns legate de capitalul străin pe care-l deserveşte ca interfaţă în raport cu populaţia autohtonă, total dependentă de acesta şi care nu este deci interesată în ideea de emancipare naţională. Ea nu va investi un leu în mişcări naţionaliste, vezi
    eşecul previzibil al Românei Mari.

    Singura clasa cu adevărat interesată să se elibereze de exploatarea colonială cât şi de capitalism este clasa muncitoare iar forţa politică în stare să lupte pentru acest ideal înalt nu poate fi decât mişcarea comunistă. Înrolaţi-vă de partea dreptăţii, domnule Bogdan.

  2. Stimate d-le Liviu,

    Eu, după cum spuneam, sunt naționalist. Naționalist a fost și marxismul ceaușist, dar și liberalismul Brătienilor.
    Mama mea deși nu a fost niciodată membră a vreunui partid și se trage din clasa țărănească modestă – care a avut enorm de câștigat odată cu venirea comuniștilor, mai adaug eu -, apreciază acele valențele pozitive ale comunismului românesc, dejist și ceaușist.

    În privința marxismului, cu sinceritate, voi face următoarele precizări:

    – Dacă poporul ar hotărî că dorește marxism, nu m-aș opune voinței suverane a acestuia. Doleanța mea este însă ca să se țină seama de caracterul național și să fie un marxism umanist, în nici un caz să se mai repete dezastrul din anii ’80, pentru mine situația din acei ani din punct de vedere economic și social a fost exact ceea ce spun, un dezastru. Naționalismul meu are însă componente socialiste, una din ele ar fi că doresc o repartizare echitabilă a avuției naționale (asta a încercat în Vest social-democrația, care are rădăcini marxiste).

    Recunosc însă că situația de acum, după douăzeci de ani de capitalism autohton, este extrem, extrem de gravă. Ceea ce se întâmplă în prezent face să pălească de departe erorile marxismului ceaușist.

    – Am mai spus asta și am arătat și de ce, am unele dubii în privința doctrinei marxiste și a aplicării ei în practică, dubii peste care nu pot să trec.

    În încheiere, nu pot să spun decât că voi fi întotdeauna de partea dreptății, așa după cum spuneți și dvs., dar de pe o poziție naționalistă.

  3. Interesante relatările lui Ioan Toma.

    Eu aș fi foarte interesat să aflu relatările, evaluările lui Dumitru Popescu (zis ”Dumnezeu”). Vă închipuiți ce bombă de presă ar fi ”ieșirea la rampă” a lui ?! O mai fi trăind ? Tace ca Sfinxul. Sau nu am eu informații suficiente.

    Mulți l-au urât, dar pe niciunul nu l-am auzit spunând că era un om prost.

    Presupun că își scrie/ și-a scris memoriile.

    Știu că a fost apreciat pozitiv și ca scriitor (beletristică). N-am citit niciun roman. Cineva din familia mea a citit ”Pumnul și palma”.

    • Până la urmă, ce a fost, d-le Valerius, din anumite puncte de vedere – și aici intră și criteriul ”calitatea oamenilor”, inclusiv și mai ales a celor de stat” -, se pare că a fost cu mult peste ce e acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s