Eliza

Anumite lucruri, o melodie, de exemplu, precum cea pe care tocmai am ascultat-o, ”Time after time”, a lui Cindy Lauper, fac să îmi vină în minte imagini, întâmplări, din primăvara vieţii mele, din adolescenţă. Eram cu ea, cu Eliza – eu aveam 19 ani şi ea 17 , în parc, la Aviatorilor sau în Herăstrău, vara, razele soarelui pătrundeau ici şi colo prin frunzişul copacilor, noi eram rezemaţi de un copac şi ne sărutam (şi ce ne mai sărutam!). Ce frumos era … . Paradisul pierdut. Ca lucrurile să fie şi mai frumoase, eu eram soldat în permisie şi ea liceană în vacanţă, la unchiul şi mătuşa din Bucureşti, frumoasa şi senzuala Eliza era din Craiova. Clipe smulse, clipe trăite cu intensitate, clipe gustate, clipe vânate cu înverşunare, clipe pierdute! … Totuşi, din când în când mă regăsesc pe mine, atunci, regăsesc acele clipe, le retrăiesc aşa, ca într-un vis, după mai mult de două decenii, sunt amintirea unui vis frumos. Da, ea era brunetă, frumoasă, cu ochii căprui, cochetă, iar eu eram subţire, cu părul deschis şi ochii albaştri. Ea era când romantică, visătoare, tandră, când veselă sau, plină de personalitate, imperativă, eu eram oricum foarte îndrăgostit, uneori ea îmi spunea că sunt prea serios, dar de cele mai multe ori eram tandru, delicat. Aveam şi momente când eram vesel, haios, drăcos, o amuzam pe frumoasa olteancă. Mi-aduc aminte cum purtam blugii aceia prespălaţi strânşi pe picior, eram precum cei de la A-Ha la începutul anilor optzeci, mai puţin pletele.

Eliza cea cu ochii căprui … Eliza, rândurile astea sunt pentru tine, încă mai sper să te mai văd o dată, nu ştiu ce mai e cu tine, poate de fapt nici nu ar fi bine să ne mai revedem, să vorbim ca doi maturi, mi-e frică să nu se rupă vraja, poate mai bine ar fi ca atunci când mă gândesc din când în când la tine să simţi şi tu, uneori, cum te atinge, uşoară, blândă, aripa păsării dulci a tinereţii noastre …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s