Dueliștii

Mult timp am dorit să revăd filmul ”Dueliștii”, regizat de Ridley Scott, cu Keith Carradine (înainte de acest film cunoscut și ca un cântăreț cu succes la fete!) și Harvey Keitel în rolurile principale, film din anul 1977. ”Dueliștii” l-am văzut prima data la începutul anilor ’80, la televiziunea ceaușistă, el a mai fost difuzat de câteva ori înainte de 1989 și de câteva ori după, de diverse televiziuni. Filmul este realizat având la bază romanul cu același nume al lui Joseph Conrad.

Ieri am avut plăcerea să revăd ”Dueliștii”, plăcere dublată de faptul că am putut să-i ofer posibilitatea soției mele de a vedea acest film deosebit. Soția mea nu mai văzuse acest film până acum, pentru ea a fost o premieră. Filmul, pe scurt, este povestea a două ofițeri napoleonieni care se duelează de mai multe ori pe parcursul a 15 ani. Unul, d’Hubert – interpretat de Keith Carradine -, este bun, generos, inteligent, în timp ce celălat, Feraud – interpretat de Harvey Keitel -, este mânat de o ură oarbă.

Filmul începe cum Feraud, duelist înverșunat, se duelează cu nepotul primarului din Strasbourg, orașul de garnizoană al celor doi ofițeri, d’Hubert și Feraud, rănindu-l grav pe nepot. D’Hubert este trimis de generalul Treillard să-l aducă pe Feraud, pentru ca acesta să fie băgat în arestul garnizoanei. D’Hubert îl găsește și îl ia pe Feraud de la petrecerea dată de o doamnă din înalta societate, pe care Feraud o curta. Odată ajunși la domiciliul lui Feraud, acesta, înnebunit de ciudă, îl obligă pe cerebralul d’Hubert să se dueleze, deși d’Hubert îndeplinea o datorie oficială. Ajutat de noroc, d’Hubert îl rănește pe Feraud la antebraț și apoi îl lasă inconștient cu un pumn. De aici începe seria duelurilor celor doi, după cum vedeau cei din afară, în numele onoarei (motivul real a fost ținut ascuns cu noblețe mult timp de către d’Hubert), dueluri absurde din punctul de vedere al lui d’Hubert, dar absolut necesare din punctul de vedere al lui Feraud, care, mânat de ură, voia să ia viața primului, ca să spele o atingere a mândriei lui pe care numai el o vedea și care de fapt nu existase în realitate, de vină pentru toate fiind numai firea imposibilă a lui Feraud. D’Hubert este nevoit să accept toate propunerile de duel ale lui Feraud în numele idealului de onoare al epocii, deși își dădea seama cât de lipsit de semnificație era acest ideal în cazul lui și al lui Feraud, mai mult, el nu voia să-l ucidă pe Feraud, voia doar să stea departe de el, lucru care nu a fost posibil de câteva ori, d’Hubert fiind nevoit în aceste dăți să se dueleze cu fanaticul Feraud. Între aceste dueluri, având ca fundal campaniile napoleoniene, este intercalată și o poveste de dragoste între chipeșul d’Hubert și atrăgătoarea Laura, vivandiera pasională și cu o personalitate puternică. Cei doi, d’Hubert și Feraud, ajung generali înainte de abdicarea lui Napoleon de la Fontainbleau, după campania dezastruoasă din Rusia. D’Hubert se retrage în provincie, la sora lui, care o pețește pentru el pe juna și încântătoarea moștenitoare a unui domeniu vecin, de care d’Hubert se va îndrăgosti, de la unchiul ei, un bătrân și simpatic regalist, cu care aceasta locuia. Bonapartiștii conspiră pentru revenirea Împăratului din insula Sfânta Elena și d’Hubert este solicitat de Mareșalul Grouchy să se înregimenteze din nou sub steagul acestuia, dar d’Hubert, sătul de atâtea războaie și îndrăgostit, refuză. Trec cele 100 de zile, Napoleon pleacă în exilul final, Ludovic al XVIII-lea se reinstalează în Palatul Regal, d’Hubert se căsătorește și este luat în serviciul mareșalului regalist Saint-Cyr, iar Adele, soția lui, rămâne însărcinată. La Paris, d’Hubert află întâmplător de la un colonel, fost aghiotant al lui Feraud, că acesta este trecut pe lista lui Fouche cu inșii periculoși care urmează să fie executați. D’Hubert se duce în audiență la Fouche și, folosindu-și toată influența de care dispunea, într-un gest de noblețe extremă, îi salvează viața lui Feraud, solicitând ca intervenția lui să rămână secretă. Feraud este eliberat și rămâne în atenția permanentă a poliției, împreună cu alți bonapartiști recunoscuți. Într-o dimineață, d’Hubert primește vizita a doi acoliți ai lui Feraud, care îl solicită pentru un alt duel, cu pistoale. D’Hubert, care prin intermediul unui singur cuvânt ar fi putut să-i transforme pe toți în niște oameni morți, acceptă acest duel final.

Va trăi d’Hubert și va muri intransigentul Feraud sau invers? Vă las pe voi, cei care nu ați văzut filmul, să descoperiți acest lucru 🙂 …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s