Ping-pong

După job, seara, aveam o invitație  la o petrecere de Sf. Dumitru, așa că am întins-o spre casă exact  la sfârșitul programului. Trecând pe lângă masa de ping-pong din apropierea locuinței mele, unde jucau doi tineri și,  uitându-mă un pic cum joacă cei doi, mi-a venit cheful de un ping-pong. Cum aveam  liberă o oră, o oră și jumătate, după ce am ajuns acasă, m-am echipat corespunzător, mi-am luat geanta de umăr cu paletele, mingile și apa și am ieșit să joc un ping-pong.

Pe banca de lângă masa de ping-pong stătea un tip pe care-l mai văzusem la ping-pong. Despre tip, care  era mai mare ca mine ca vârstă, scund, un pic rotofei, dar agil, mi-a venit în minte că atunci când îl văzusem jucând mi se păruse că are gura cam mare, că era cam lăudăros, în fine, nu-mi făcuse o impresie bună. M-am așezat pe bancă lângă el, la masă erau cei doi tineri, iar tipul, care nu avea paletă,  a inițiat un dialog:

–  La ping-pong?,  a întrebat el.

– Da, ne mai relaxăm și noi în vremurile astea grele, după serviciu, am răspuns eu, apoi am continuat:  Ce meserie aveți?

–  Portar, a răspuns el.

–  A, zic eu, sunteți pensionar, și mai adăugați un ban la pensie!

– Nu, zice el, că nu am decât 51 de ani.

–  Aveți copii?

– Da, mari, căsătoriți.

–  Și soția?

–  Și ea este căsătorită.

– Păi cum, sunteți singur, nu aveți pe nimeni?

– Păi da, zice el.

M-am uitat cu alți ochi la acel om. Mi-am dat seama că este un om singur, care vine la ping-pong ca să socializeze, să mai uite de singurătate și că bravada lui era doar așa, de paradă. I-am întrebat pe puști, care jucau binișor, dacă vor să joace la dublu, iar aceaștia mi-au răspuns că da, vor să joace. I-am dat una dintre paletele mele tipului și după ce tinerii au terminat jocul în curs am intrat în joc avându-l ca partener de dublu pe tipul rotofei. Mi-am propus să-i fac o bucurie tipului și să joc cât mai bine, dacă se poate, să câștigăm.

I-am bătut pe puști de două ori la rând. Între timp, la ping-pong au mai venit doi tipi pe care îi știam, unul dintre ei are un joc de excepție, iar celălalt joacă bine, mai bine decât mine, oricum. Rotofeiul, care îmi devenise simpatic între timp, nu juca rău, dar juca mai slab ca mine un pic. Când au intrat cei doi la masă, prima dată am înghețat, mi-am dat seama că șansele de a-i bate pe cei doi erau astronomic de mici. Apoi mi-am zis: ”Fie ce-o fi, voi da ce e mai bun din mine!”. Unul dintre ei, cel mai bun, chiar l-a luat la mișto pe rotofei: ”Bre nea, ai mai învățat ping-pong?”. Am jucat cu cei doi, m-am depășit pe mine însumi, dar cred că și rotofeiul pe el însuși, și i-am bătut pe cei doi la un scor rușinos pentru ei. Rotofeiul exulta, era fericit, se vedea pe fața lui, cred că nu-i mai bătuse niciodată pe cei doi. I-am bătut din nou pe puști, apoi am pierdut onorabil la cei doi, la 19. Rotofeiul a plecat fericit. I-am făcut semn cu mâna de la revedere când a plecat. Cred că mi-am depășit nivelul de două-trei ori azi, la ping-pong. Am plecat acasă, am făcut un duș, m-am îmbrăcat și am plecat cu soția la petrecere.

Anunțuri

One response to “Ping-pong

  1. Trist, dar real. O realitate crudă din care nu avem cum să ieşim!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s