Foarte des îmi zic în ultimul timp: ”La naiba, ce fel de capitalism este acesta de la noi?”.  Eu am spus  de mai multe ori pe blogul d-lui Valerius și cel al  d-lui Liviu că nu cred în comunism, ca doctrină. Mai mult, am spus că de fapt socialism nu a fost niciodată nicăieri, dacă ne gândim la socialism ca expresie a voinței poporului, pentru că voința poporului nu s-a manifestat niciodată, ci doar cea a clicii conducătoare. Uite însă că această clică, oligarhie roșie, condusă de un Secretar General al Partidului atotputernic, a făcut de multe ori bine. Ne amintim de obicei de perioada nefastă de după 1980, dar trebuie să ne amintim şi de perioada de aproape 15 ani care a început odată cu venirea la cârma Statului a lui Nicolae Ceauşescu, o perioadă cu un nivel de trai fantastic pentru români, o perioadă de fapt de înflorire în toate domeniile vieţii sociale: educaţie, sănătate, cultură etc.

Vorbim de celebrul canal din perioada stalinistă şi de închisorile de atunci, este adevărat, acolo şi-au pierdut viaţa şi au fost chinuiţi mulţi oameni care nu au avut altă vină decât că au activat în cadrul vreunui partid sau altul sau alte vini pentru care nu ar fi trebuit pedepsiţi.

Uitându-mă prin ziare am văzut de curând referiri la un top al celor mai bogaţi 500 de oameni  din România. Averi de miliarde de euro, de sute de milioane de euro, de zeci de milioane sau de milioane de euro. Suntem o ţară săracă? Nu, suntem o ţară bogată, numai că toată bogăţia s-a dus la aceşti oameni, spre ei şi alţii ca ei, şi ceea ce gândim noi, cei care nu suntem bogaţi, este că bogaţii aceştia nu şi-au făcut averile muncind din greu, serios, ci muncind doar să prade la greu ce a realizat poporul român înainte de 1989. Noi, marea majoritate,  o ducem sub o limită de decenţă din punct de vedere al nivelului de trai, suntem modeşti, săraci şi foarte săraci, lipiţi pământului.

Dacă în acel canal şi în acele închisori au nimerit în perioada stalinistă şi oameni care au furat la fel cum se pare că au furat alţii după 1989, atunci putem spune că aceia şi-au meritat soarta, aşa cum şi-ar merita-o şi hoţii de acum dacă ar păţi ceea ce au păţit predecesorii lor.

Am mai spus pe blogurile celor doi domni mai sus menţionaţi că societăţile marxiste au cunoscut un proces de degenerescenţă, că în loc să se îndrepte spre stadiul superior, comunismul, societatea fără clase, stat sau bani, un basm pentru mine, s-au transformat în ceva ce seamănă cel mai mult cu monarhismul absolutist.

În 1917, era o realitate faptul că poporul rus o ducea foarte greu. Se spune că Lenin a fost exportat din Elveţia în Rusia de către guvernanţii aristocraţi prusaci pentru a scoate Rusia din război şi eu cred asta. Cert este că guvernanţii Rusiei îşi pierduseră legitimitatea de a guverna în faţa poporului. Faptul că bolşevicii au preluat prin forţă puterea a fost o consecinţă firească a pierderii acestei  legitimităţi. Bolşevicii, în schimb, au avut aceeaşi legitimitate de a prelua puterea ca oricare altă mişcare politică revoluţionară. Ce s-a întâmplat după aceea, cu rele şi bune, ştim cu toţii. Ştim de crimele staliniste, dar şi de nivelul ridicat de trai din Rusia poststalinistă. Nivelul de trai din fosta URSS, din anii ’80, era incomparabil de bun faţă de al nostru, din aceeaşi perioadă. 

În momentul de faţă se poate compara situaţia din Rusia de dinainte de Revoluţia roşie din 1917 cu cea a României de azi. Minoritarii, miliardari şi milionari  în euro, pe de-o parte, bănuiţi de mari rapturi, şi majoritatea covârşitoare, poporul sărăcit pe de altă parte. O scânteie mai lipseşte. Orice mişcare politică care va face curăţenie este îndreptăţită să vină acum. Dumnezeu cu mila în rest!

7 responses to “

  1. Dovediţi prin acest punct de vedere destul de curajos, dar care conţine şi unele inexactităţi şi chiar greşeli, că în ultima vreme aţi progresat din punct de vedere politic, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Constat cu satisfacţie că aţi înţeles necesitatea reprimării politice a expropriatorilor, a celor ce se fac vinovaţi de dezastrul economic şi moral al ţării, ca act de justiţie mântuitor şi ca ax principal al unei viitoare revoluţii a proletariatului, nu ca rezultantă secundară sau accidentală a acesteia.

    Din păcate constat că iarăşi fredonaţi melodia dvs. preferată cu crimele staliniste, cu degenerescenţa societăţilor marxiste în „monarhii absolutiste” din motive doctrinare, din cauza unui presupus miez otrăvit al filosofiei marxiste.

    Am făcut şi fac eforturi susţinute pentru a traduce şi publica atât online pe blogul meu cât şi prin lumina tiparului cartea marelui marxist Enver Hoxha, Hruşcioviştii, lucrare cheie a literaturii politice marxiste postbelice care explică şi lămureşte evoluţia societăţii sovietice poststaliniste, precum şi a celorlalte ţari din lagărul socialist inclusiv China.
    Autorul arată cu lux de amănunte cum prin trădarea aripii de dreapta a partidului bolşevic, aripă care a supravieţuit epurărilor staliniste şi a cărei supravieţuire şi evoluţie confirmă pe deplin justeţea campaniei de curăţire a partidului din anii 30 iniţiate de Stalin pentru a salva revoluţia dar care iată că a eşuat totuşi, condusă de Nichita Hruşciov, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a abandonat calea marxist-leninistă pentru a păşii pe calea restaurării capitalismului, întâi sub forma intermediară a capitalismului de stat, iar mai apoi în forma sa privată. Această basculare de la socialismul autentic la capitalismul de stat, pe care dvs. o confundaţi cu „degenerescenţa marxismului” s-a realizat nu ca urmare a unei gene vinovate a marxismului, ci ca urmare a unei lupte politice pe viaţă şi pe moarte dusă la vârful puterii Uniunii Sovietice între reprezentanţii forţelor progresiste care din păcate după moartea lui Stalin nu s-au mai putut regrupa niciodată eficient şi forţele reacţionare de dreapta din partid moştenitoare ale buharinismului şi ale kulacilor. Din păcate stânga a pierdut partida iar Uniunea Sovietică a devenit un stat social-fascist (socialist în vorbe, fascist în fapte). Tot ce s-a întâmplat în secolul trecut începând din anii 30 stă sub semnul acestei lupte, a trădării socialismului şi a dezbinării mişcării muncitoreşti internaţionale de către hruşciovişti.
    Nu este deci vorba de nici o eroare sau lipsă a doctrinei filosofice marxiste, ci de victoria şi consolidarea treptată a contrarevoluţiei hruşcioviste.

  2. D-le Liviu,

    Cred că este normal ca în orice sistem politic cei care fură să fie pedepsiți.
    După cum spuneam, deși nu cred în marxism, nu sunt antimarxist. Cred însă că marxismul are nevoie de reformă, marxismul trebuie să devină mai flexibil și trebuie să acorde o atenție deosebită și față de ceea ce se întâmplă după ce ajunge la guvernare. Există câteva probleme esențiale în acest sens:
    – Una este să-i pedepsești pe cei care au furat și alta este să le pedepsești rudele pentru simplul fapt că le sunt rude sau să pedepsești oamenii pentru simpla lor apartenența lor politică.
    – O altă problemă esențială este relația marxismului cu Biserica.
    – O altă problemă este legată de implementarea principiilor democratice în guvernarea marxistă (votul liber, libertatea cuvântului, libertatea de mișcare etc.)
    – În fine, ultima problemă este legată nu numai de modul cum accede marxismul la putere într-o țară și cum acționează la guvernare (avem un caz concret, Partidul Comunist al d-lui Rotaru, aici, la noi), ci și de modul cum ar acționa marxismul ca Bloc în relație cu țările cu conducere nemarxistă.

    Îmi dau seama, pe zi ce trece, că noi, cei care am fost crescuți în ceaușism, vom fi mereu tributari acestei creșteri. O parte dintre noi nu vom fi niciodată capitaliști adevărați. 🙂

  3. „O altă problemă esenţiala este relaţia marxismului cu Biserica.”

    Observ ca sunteţi preocupat destul de serios de acest subiect deoarece îl aduceţi frecvent in discuţie.

    Dar înainte să vedem care este relaţia dintre marxism şi religie să cercetăm cum priveşte biserica ortodoxă anumite probleme de ordin moral cu mare impact social şi cum se reflectă ele in cele doua sisteme politice antagoniste.

    Problema bogăţiei.

    În dialogul Său cu tânărul bogat Isus spune: „Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre in Împărăţia lui Dumnezeu”

    Ce sistem social răspunde mai bine acestei maxime: socialismul sau capitalismul ?
    A luat BOR vreo atitudine faţă de bogăţia deşănţată a noilor stăpâni ai României, bogăţie clădită pe jaful evident al avuţiei întregului popor realizată în perioada socialistă ?

    Problema înjosirii fiinţei umane.

    Ce poziţie are BOR în problema degradării femeii prin practicarea prostituţiei dar şi prin răspândirea şi promovarea fără limite şi fără discernământ a pornografiei ?

    Ştiu biserica se pronunţă just împotriva legalizării prostituţiei.

    Ce sistem social încurajează şi doreşte să legalizeze această practică dezumanizantă care reifică femeia şi o reduce la nivelul unui simplu obiect sexual ce poate fi traficat ca oricare altă marfă pe piaţă ?
    Argumentele aduse de sistemul capitalist în favoarea legalizării sunt următoarele: fenomenul oricum există, veniturile din aceste activităţi pot fi impozitate, siguranţa clienţilor etc. Stupiditate, mercantilism, ipocrizie.
    In regimul socialist proxenetismul se pedepsea cu ani grei de puşcărie.

    Ce poziţie are BOR in problema practicilor homosexuale ?
    Le condamnă în mod corect.
    Proceda regimul comunist altfel ? Homosexualitatea era pe vremea sa incriminată de codul penal.

    Ce poziţie are BOR în chestiunea consumului de droguri inclusiv alcool ?

    În timpul regimului socialist consumul şi traficul de droguri fuseseră lichidate iar regimul lupta împotriva abuzului de alcool prin diverse mijloace.
    În capitalism consumul şi traficul de droguri au explodat iar gradul de alcoolizare al populaţiei a ajuns la cote greu de imaginat înainte de 1989.

    Creştinismul s-a născut ca religia celor mulţi şi asupriţi, a sclavilor umili şi lipsiţi de cele mai elementare drepturi în lumea cosmopolită şi lipsită de umanitate a Imperiului Roman. Spiritualitatea rafinată a Orientului s-a împletit cu filosofia stoică şi cu dorinţa vie de libertate a dezmoşteniţilor soartei care au văzut în această nouă religie mijlocul lor de revoltă morală împotriva unei lumi care deşi îşi spunea civilizată era de o barbarie copleşitoare.

    Dacă nu şi-ar uita originile pământeşti cu fariseism atunci religia creştină nu ar sprijinii capitalismul, aşa cum face acum, ci ar trebui să-l combată cu toate puterile. Ar fi de datoria sa morală.

    Dimpotrivă confluenţele ei cu socialismul al cărui ideal este în esenţă reumanizarea lumii sunt mai mult decât evidente.

    Deşi marxismul este o filozofie ateistă bazată pe primatul conceptului de materie ea nu neagă nicăieri dreptul omului la liberă conştiinţă.

    Marx spunea undeva, citez din memorie:
    „Este mai importantă unitatea muncitorilor aici pe pământ decât cearta lor cu privire la nişte probleme care se petrec în cer.”

  4. Acceptarea oficiala a existentei divinităţii nu ar folosi la nimic. Războaiele religioase, din păcate atât de dese în istoria omenirii, o dovedesc. În numele divinităţii s-a vărsat incomparabil mai mult sânge decât în numele ateismului doar şi pentru simplu motiv că e mult mai uşor să ridici masele în numele unei credinţe religioase decât în virtutea unei doctrine filosofice.

    Da, recunosc, au fost şi preoţi împuscaţi de comunişti, preoţi deportaţi dar şi comunişti împuşcaţi de preoţi şi preoţi care au luptat cu arma în mână sub faldurile fascismului şi legionarismului împotriva comuniştilor.

    În Rusia anului 1917 biserica ortodoxă rusă s-a aşezat de partea ţarismului luptând de partea contrarevoluţiei albe, iar în războiul civil spaniol biserica catolică a fost alături de fasciştii franchişti.

    Nu sunt comuniştii de vină că biserica a ales să se apropie de forţele cele mai reacţionare şi mai antiprogresiste.

    Închei cu o întrebare care mă frământă de ceva vreme:
    De unde primeau salarii preoţii ortodocşi în perioada represiunii comuniste, nu cumva de la statul comunist ?

    Şi dacă aşa este, noi marxiştii, putem cere acum la schimb, într-o perioadă istorică de penitenţă şi de marginalizare, salarii de la BOR.

  5. Stimate d-le Liviu,

    Opinia mea, pe care o cunoașteți, este că sistemele marxiste cad în primul rând datorită slăbiciunilor doctrinei, marilor, enormelor și categoricelor lipsuri ale ei, care nu permit o implementare de succes, după un timp sistemele marxiste, fără deosebire, cedează. Marxismul este o teorie de conducere a societății artificială și nerealistă așa cum se prezintă în momentul de față.
    Tot în opinia mea, marxismul nu va fi fezabil până nu va face niște compromisuri doctrinare, cel mai important fiind acela de a recunoaște oficial posibilitatea existenței lui Dumnezeu și, de aici pornindu-se, luându-se în teorie și în practică măsuri de încurajare și protecție a religiei (nici nu ar fi foarte greu, ținându-se cont de acele puncte comune pe care le-ați menționat). Cât timp marxismul nu-l va recunoaște pe Dumnezeu, va fi un veșnic perdant, aceasta este credința mea.

    Însăși aserțiunea dvs. cum că ar trebui să primiți banii dați de marxism Bisericii dovedește atitudinea pe care o are bătăușul și puternicul clasei față de un elev mai lipsit de apărare, când nu-l tolerează, îl bate. Nu socialismul a făcut o favoare Bisericii că a tolerat-o, ci Biserica a făcut o favoare socialismului că a avut grijă de sufletele oamenilor.

    Dvs., marxiștii, aveți câteva precepte dragi. Unul dintre ele este: ”Cine nu e cu noi, e împotriva noastră.” Eu aș face schimb, aș da asta pe ceva de genul: ”Discutăm, comunicăm, negociem, schimbăm, ca să ajungem la consens și la bine social”. Asta nu are nimic de-a face cu pedepsirea tagmei jefuitorilor, acțiune care trebuie îndeplinită, însă nu politic, ci în baza dreptului just, obiectiv.

    Eu însumi fiind un produs al educației primite în așa-zisul socialism duc dorul anumitor lucruri din perioada aceea, de exemplu, duc dorul ordinii – reale, decenței – care era destul de generalizată atunci și siguranței sociale – de asemenea, reală. Nu duc însă dorul altor lucruri, negative, cum ar fi: cultul personalității, lipsa libertății, frigul din case, alimentele pe sponci, întunericul de pe străzi, lipsa accesului deplin la cultura universală.

  6. … Și în plus, d-le Liviu, marii noștri conducători, având în jurul lor poporul, s-au luptat pentru Credință și pentru Țară. Eu, mergând pe luminata cale ortodoxă, duc mai departe făclia iubirii de cruce, popor și țară purtată mai-nainte de strămoșii mei.

  7. Sunt întru totul în acord cu cele scrise de dl. Florian Liviu în ultimul său mesaj.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s