Herăstrău; Aventuroasa călătorie cu RATB

Am intrat de ieri în concediu medical, să mă oblojesc de o răceală pe care, din cauza serviciului, am dus-o pe picioare mai mult de o săptămână. Răceala am luat-o de la fii-mea, când  am stat și ne-am uitat împreună pe subiectele pe  care le-a făcut la Filosofie, pentru admitere, înainte de a le  vedea meditatorul.

Doctorul de familie mi-a zis clar că trebuie să stau în casă, dar ieri nu l-am ascultat pe doctor și am dat o raită prin Herăstrău.

Deși pe Dorobanți bătea vântul cumplit, în Herăstrău era liniște și pace, soare, frumos, vântul doar adia. Nu era lume multă la prânz, două cucoane nostime și vesele cam de vârsta mea, cu un câine, puștoaice rătăcite în drumul spre sau de la școală, cîteva cupluri, printre care și un arab cu o arăboaică frumoasă foc, îmbrăcată elegant, cu capul descoperit și cu părul lung, negru, căzându-i în valuri pe umeri, așezați pe o bancă, el îi zicea ceva cu foc.

M-am suit în autobuz să merg cu el  cele câteva stații până acasă. De la Televiziune până la Caragiale am avut parte de o tanti de etnie rromă care se ruga  foarte înduișător, cu patos, să-i dăm un ban, că de abia a venit din spital, că vrea să-și ia un covrig, că suferă de foame, cu refrenele specifice de genul că Dumnezeu ne va ajuta dacă și noi îi întindem ei o mână.

La Caragiale s-a dat jos hispaniola și  s-a urcat un băiet, tot mai negru (Fiind băiet, eheeee, ce păduri cutreieram! :)), care ne-a însoțit  pe noi, călătorii reatibiști ,o stație, cu același repertoriu, și el era ieșit din spital și avea furnicături la stomac de foame.

Stau și mă gîndesc? Chiar nu se mai poate călători cu  mijloacele de transport în comun fără să dai de rromingi în nevoi în ele? Unde sunteți voi, milițienii de altădată?

Anunțuri

8 responses to “Herăstrău; Aventuroasa călătorie cu RATB

  1. Bogdane avem ceva in comun: suntem amindoi „comunisti”. Adica folosim mijloace de transport in comun. Imagineaza-ti ca eu am mers la job vreme de 5 ani cu tramvaiul inafara Iasului, la 10 km, intr-un cartier cu multi cioroiplani, ii zice Dancu. Odata, in timp ce puii de magraoni ma omorau in vagon sa le dau si sa le dau, m-am intors deodata spre ei, am facut o moaca de Frankenstein si le-am scrisnit cu o voce ragusita „Ma copchii nu fiti fraieri, noi astia de mergem cu traivanul n-avem bani. Ca de-asta mergem cu traivanu, ca n-avem masina, deci n-avem bani. Cersiti in parcari nu aici”. Si dracii au dat inapoi, parca luminati de realitatea ce le-o zisesem.

  2. Corect. Adevărul ăsta e, cei care merg cu mijloacele de transport în comun nu sunt pătura bogată. Pentru micuți, atunci, ai fost ca un fel de părinte spiritual , le-ai arătat calea. 🙂

    Bine, eu pot să spun că nu câștig rău pentru România, așa cum probabil este și cazul tău, aș avea să dau de pomană, dar nu vreau să sponsorizez „industria” cerșitului.

    Mergeai ceva cu tramvaiul. Cât făceai? O jumătate de oră? Am lucrat și eu în afara Bucureștiului, între 2005 și 2008, făceam o oră dus, o oră întors, la mine însă au fost doar 3 ani, nu 5, ca la tine.

  3. O ora dus o ora intors.
    Coboram in Dancu, zona infestata cu ciini si tigani.
    Mai 2003 – Ianuarie 2009.

  4. Da, cunosc senzația pe care o ai când faci oră pe drum, înspre și de la job. Tu aveai în plus, ca bonus, când ajungeai, rromii și câinii vagabonzi! 🙂 Eu aveam în schimb un colectiv cu mulți foști turnători la secu, ceea ce este tot cam pe acolo! 🙂

    PS Ce părere ai de dl Florian Liviu, posesorul blogului „Anticapitalism”? Are o vehemență de admirat, ca să-l citez pe dl Valerius, sunt de acord cu asta, deși nu sunt de acord cu multe dintre ideile d-sale. În condițiile în care am studiat ceva marxismul în ultimul timp, mi-am dat seama de două lucruri esențiale:

    – Marxismul, ca teorie, reprezintă o poziție critică cu privire la capitalism care nu poate fi ignorată. Din marxism și-a tras rădăcinile social-democrația, un trademark al sec. XX, în Vest.

    – Teoria are lipsuri, deficiențe mari, când este vorba să o aplici în practică. Marxismul aplicat în practică se anchilozează într-un socialism de castă, pe de-o parte avem casta privilegiată, conducătorul (iubit) cu nomenclatura și alți căței utili regimului. iar pe de altă avem restul lumii, primii bucurându-se de mari privilegii prin comparație cu cei din a doua castă, care formează marea masă.

  5. Insasi notiunea de „anticapitalism” mi se pare stupida. Capitalism = proprietate privata. O societate nu poate functiona decit cu proprietate privata, initiativa privata si capital (bani). Ce vrea, proprietate la comun??? Sa fim „anti-jaf”, si „anti-liberschimbism” aia da. Iar saraci vor fi tot timpul. Problema e: saraci sau muritori de foame?
    Marxismul a fost moftul unui evreu burghez bogat care se plictisea (cind nu i-o punea servitoarei de 19 ani in lipsa nevestei).

  6. Căline, you have just developed the harshest criticism of the marxism I have ever heard! 🙂 Măi, tu ai fi bun la Tismăneanu, în grupul de intelectuali anticomuniști ai lui Băse, sponsorizați de acesta! 🙂

    Da, se pare că proprietatea comună nu merge, însă trebuie să luptăm, în capitalismul existent (nu putem noi porni o revoluție! :)) pentru condiții decente, pentru noi și copiii noștri!

    PS Să te uiți la dl Valerius pe blog, are două articole interesante. La al doilea articol, dl Liviu a postat azi o propunere inspirată din epurările staliniste, pe care eu am combătut-o.

  7. Cert este ca omul este o fiinta esentialmente extremista (majoritatea indivizilor vreau sa zic).

  8. Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s