Ceaușescu. Marxismul – un experiment ratat?

Elena și cu Nicu Ceaușescu, într-o altă postură decât cea din pozele oficiale, pur și simplu o mamă cu fiul iubit

Nicolae cu fiul cel mic, Nicu, poza aceasta pare mai degrabă oficială, din cauza aerului cam voit casual.

Iată-l și pe Valentin cu părinții!

Cele două familii regale, a României, respectiv a Spaniei

Am recitit  azi postările referitoare la Nicolae Ceaușescu, de pe blogul d-lui Valerius (blogul  Valeriu Stănescu de pe blogrollul meu).   Am rememorat, cu ocazia aceasta, ultimele clipe ale preşedintelui Ceauşescu şi ale soţiei lui.  Mi-am adus aminte cum Nicolae o bătea delicat pe mână, pe Elena, ca să o încurajeze. Cred că a iubit-o enorm. El a murit demn (dar şi ea, la nivelul ei!), a dat o lecţie de demnitate şi curaj, la sfârșit.

Nicolae  Ceuşescu a făcut mari greşeli, dar, ceea ce nu i se poate contesta este patriotismul lui.  Nu a fost un om educat, şcolit,  ceea ce a prins  (era un oltean isteţ şi ambiţios!) a prins de pe poziţia autodidactului, zic  eu.  A avut sclipiri şi mari înfăptuiri. Era lui  a avut mari realizări: 

–    Pe plan intern: construcţiile, în general, blocurile, fabricile, uzinele, sistemul naţional de irigaţii (acum dispărut), porturile , hidrocentralele, oţelăriile, rafinăriile, flota (dispărută şi ea, ca atâtea  alte realizări din perioda socialistă), infrastructura etc. Să  nu uităm, în Bucureşti, de metrou, fără de care azi Capitala ar fi un oraş anchilozat.

–   Pe plan extern: momentul de graţie, din 1968, cu Cehoslovacia, deschiderea, până la sfârşitul deceniului şapte, faţă de Vest, România, ca mediator, în lumea arabă şi între lumea arabă şi Israel. 

Greşeala, marea greşeală a lui  Ceauşescu,  a fost că nu a ştiu când trebuie să se oprească. După 60 de ani a prins gustul de a fi adulat, a preluat modelul asiatic al Conducătorului Iubit, Cel Mai Iubit Fiu al Poporului, şi s-a înconjurat numai de obedienţi, de yesmeni. Poate a început şi el  să creadă că este cel mai măreţ conducător din istoria românilor. Când toţi îţi zic asta, poate ajungi şi tu să o crezi.  A vrut să întemeieze o dinastie (tot un nărav preluat de la asiatici!), dorind ca la cârmă să-i urmeze multiubitul lui fiu Nicu.  Până la urmă,  Ceuşescu, inteligentul, isteţul,  ambiţiosul şi capabilul Ceauşesu, a fost tributar, se pare, educaţiei lui nefinalizate. Probabil că un intelectual adevărat, mai degrabă aplecat spre îndoială, nu ar fi derapat precum Ceauşescu după 1980.

A ştiut cu adevărat  Ceaușescu  ce se întâmplă cu poporul lui,  a știut de toate privațiunile de care avea parte acest popor, în ultimul lui deceniu de conducere? Nu aş băga mâna în foc pentru asta, eu nu cred că el a ştiut cu adevărat ce se întâmplă. Cred că el ajunsese să trăiască  într-o realitate a lui, o realitate în care  yesmenii i-au băgat în cap lui Nicolae că poporul îl urmează până în pânzele albe, că poporul îl vede ca pe cel mai mare lider din istoria naţională (și, eventual, universală) și că poporul, dacă mai suferă, temporar, de anumite privațiuni, este prea pătruns de importanța misiunii istorice la care a fost făcut părtaș de către Comandantul Suprem, ca să mai țină cont de ele. Cred că la Ceauşescu a existat o mare doză de autoamăgire, în sensul că chiar aşa stau lucrurile, cum spun lingăii. Asta nu-l scuteşte însă pe Ceauşescu de ceea ce i se cuvine să-i fie pus în cont, la partea negativă.

Meritau  însă el şi soţia lui să  fie asasinaţi, uciși ca nişte câini? Cu siguranță, nu. El  nu a avut parte de dreptatea de a fi judecat în mod corect, de a se ține seama de realizările lui, de avea parte de clemența corespunzătoare vârstei pe care cei doi o aveau. Cei doi au avut parte de un proces-făcătură. Todor Jidkov, în țara vecină, a avut parte însă de ceea ce ar fi trebuit să aibă probabil parte și Ceaușeștii. Ne-am plătit datoriile ca ţară, cu chinuri mari, dar Ceuşescu nu a mai trăit prea mult să se bucure de asta, fiind asasinat,  aşa după cum ştim cu toţii, cu concursul cârpei kaghebiste, Iliescu,  şi a a altor personaje dubioase. 

Ce s-ar fi întâmplat dacă Nicolae Ceauşescu, la 60 de ani, ar fi spus: “- Gata, tovarăşi, mă retrag. Solicit partidului să aleagă un nou Secretar General!”? 

O altă întrebare și ultima: merită, acum, Nicolae Ceaușescu, o statuie pentru realizările lui sau nu? Eu, unul, mă tem că da.

O altă chestiune, de un interes larg, care poate fi  privită ca o continuare la ceea ce am scris mai sus,  este răspunsul la întrebarea: „a fost sau nu marxismul un experiment ratat?”  De curând, am scris pe blogul d-lui Florian Liviu (blogul Anticapitalism de pe blogrollul meu) cîteva cuvinte, un text care ar putea fi privit  ca un răspuns sau mai degrabă, ca o parte din el,  la această întrebare . Am scris acolo,  la un moment dat: 

Este oare statul socialist o binecuvântare? La noi, după un deceniu foarte bun , ’65-’75, a urmat unul oribil, ’79-’89. Nu mai vorbim de cele 20 de milioane de victime atribuite regimului lui Stalin sau de cele atribuite lui Mao, între 44,5-72 de milioane de victime, și aici, prin” victime” mă refer la oameni care și-au pierdut viața în cele două regimuri, oameni uciși prin împușcare, tortură, prin înfometare sau prin frig, boli, în lagăre de concentrare și închisori. Nu credeți că ar trebui să fim mai precauți când vorbim de binefacerile comunismului? Practica a dovedit că în socialism nu este vorba deloc de dictatura poporului (de unde atâta?) ci de dictatura unei clase privilegiate, a conducătorului iubit și a nomenclaturii din jurul lui, care o duc foarte bine pe spinarea poporului. 

Pe de-o parte marxismul s-a constituit ca o critică realistă a capitalismului, iar din el și-a tras rădăcinile social-democrația (Partidul Laburist din Anglia este unul social-democrat), ai cărei reprezentanți, în Vest, au reușit, atunci când au ajuns să guverneze, să crească gradul de prosperitate și de siguranță  socială ale păturii largi a populației, în secolul XX. Pe de altă parte, marxismul a dus și la fenomene extrem de negative, precum cele menționate în  fragmentul citat. Eu, unul,  punând lucrurile în balanță, consider  că marxismul nu poate depăși, atunci când este pus în practică, faza statului socialist, care degenerază,  anchilozându-se  în tirania conducătorului partidului și  a nomenclaturii din jurul lui, care au un statut privilegiat. Comunism?  Never ever, nu se poate ajunge la el. Ca să-l parafrazez pe dl Valerius, când vorbea de modelul pieței cu concurență perfectă, marxismul nu poate fi folosit decât ca model teoretic, atunci când vorbim de trecerea de la statul socialist la lipsa statului din comunism, ca experiment el dovedindu-se, fără putință de tăgadă, după mine, unul ratat.

Anunțuri

17 responses to “Ceaușescu. Marxismul – un experiment ratat?

  1. „Probabil că un intelectual adevărat, mai degrabă aplecat spre îndoială, nu ar fi derapat precum Ceauşescu după 1980.”

    Rămân la opinia pe care v-am exprimat-o: presupunând că prin termenul vag de „intelectual” înţelegeţi un om cu mai multă ştiinţă de carte decât „omul mediu”, reafirm că această calitate nu este condiţia suficientă pentru a fi un bun conducător al unui popor. Chiar şi un om „tobă de carte”, un geniu, poate fi o canalie.

    „A ştiut cu adevărat Ceauşescu ce se întâmplă cu poporul lui, a ştiut de toate privaţiunile de care avea parte acest popor, în ultimul lui deceniu de conducere? Nu aş băga mâna în foc pentru asta, eu nu cred că el a ştiut cu adevărat ce se întâmplă.”

    Faptul că, eventual, n-a ştiut nu-l disculpă; a avut toate mijloacele necesare pentru a şti adevărul gol-goluţ. Ar fi avut şansa să rămână în povestiri populare, precum cele despre Al. I. Cuza. Dar n-a vrut să ştie. Şi cred că era cam „sub papucul” nevestei.
    O greşeală mare pe care a făcut-o a fost centralizarea aberantă a instituţiilor statului. Neprietenii acestui popor, care au regizat Marea Păcăleală, au înţeles foarte bine această vulnerabilitate a statului: au ştiut că prin „decapitare” (prin lichidarea Conducătorului), poporul va deveni ca o turmă fără cioban („bate-voi păstorul şi risipi-se-va turma”). Consecinţele se văd încă, de vreo 20 de ani.

  2. „merită, acum, Nicolae Ceaușescu, o statuie pentru realizările lui sau nu? Eu, unul, mă tem că da”.

    Pentru ce statuie ? Ca să fie distrusă ?

  3. „Eu, unul, punând lucrurile în balanţă, consider că marxismul nu poate depăşi, atunci când este pus în practică, faza statului socialist, care degenerază, anchilozându-se în tirania conducătorului partidului şi a nomenclaturii din jurul lui, care au un statut privilegiat.”
    N-am să susţin nerozia că nu există un determinism social. Dar nu pot fi de acord cu plasarea responsabilităţii asupra sistemelor sociale. În termeni corecţi, întotdeauna meritele şi vinile sunt ale oamenilor. Vorba lui Sartre: nu există constrângere de care nu ne putem elibera, măcar prin sinucidere.

    „Comunism? Never ever, nu se poate ajunge la el. (..) ca experiment el dovedindu-se, fără putinţă de tăgadă, după mine, unul ratat.”

    Fac doar un comentariu de domeniul logicii. Cred că sunteţi, şi dv., victima acestui mod de gândire:
    „Comunismul este un sistem social utopic (= „never ever”).
    În ultimii 50 de ani în România a fost (= s-a experimentat) comunism.
    Deci: în ultimii 50 de ani în România a fost un sistem social utopic (= care nu poate fi)”.

    Întrucât sub aspect formei logice argumentul este valid (logic-corect), monstruozitatea concluziei nu poate fi explicată decât prin falsitatea a cel puţin unei premise. Ori comunismul este utopic („never ever, nu se poate ajunge la el”), dar atunci ceea ce s-a „experimentat” n-a fost comunism”, ori s-a experimentat comunismul, dar atunci el nu este utopic.

  4. Domnule Valerius, sunt de acord cu toate spusele dvs din prima postare. Cea cu centralismul excesiv este chiar foarte interesantă și pertinentă. Ca o concluzie, dacă Ceaușescu ar fi fost un democrat și nu un tiran, nu ar fi fost posibil să cadă cum a căzut.
    Am însă o observație: deși și un intelectual poate fi canalie, chiar o canalie mult mai mare decât un om cu studii medii (Iliescu vs. Ceaușescu, de exemplu), există o probabilitate mai mare, și aici cred că sunteți de acord cu mine, ca un om educat să nu derapeze precum a derapat Ceușescu cu cultul personalității și cu plata accelerată a datoriei externe, care a adus poporului mari privațiuni.
    Cum ar fi fost, de exemplu, dacă puterea ar fi luat-o, după Dej, Maurer și nu Ceaușescu?

  5. „1.Fac doar un comentariu de domeniul logicii. Cred că sunteţi, şi dv., victima acestui mod de gândire:
    “Comunismul este un sistem social utopic (= “never ever”).
    În ultimii 50 de ani în România a fost (= s-a experimentat) comunism.
    Deci: în ultimii 50 de ani în România a fost un sistem social utopic (= care nu poate fi)”.”

    Domnule Valerius, eu sunt analist. Haideți să vă spun cum am judecat eu lucrurile, încercând să fiu obiectiv:

    La noi ca și peste tot unde a existat sau există un regim comunist, statul a fost socialist. La comunism nu s-a ajuns încă nicăieri. Eu, conform teoriei marxiste, văd trecerea la comunism (lipsa statului, a banilor, fiecăruia după nevoi etc) ca un proces dinamic, care începe cu revoluția, trece prin statul socialist, cu proprietatea comună asupra mijloacelor de producție și se termină cu stadiul când avem comunism, tranformările sociale și materiale fiind dublate de transformarea conștiințelor pe parcursul acestei metamorfoze, pentru că altfel nu se poate.
    Realitatea a dovedit exact ce spuneam că statul socialist devine autosuficient, se anchilozează, transformarea de care vorbeam mai sus încetează, avem parte de minciună și manipulare (nici pe departe atât de iscusită precum cea din capitalism) și de un conducător (echivalentul monarhului absolut), care conduce secondat de nomenclatură (echivalentul marii nobilimi din monarhia absolutistă), conducătorul și nomenclatura bucurându-se de privilegii care sunt străine omului obișnuit. De multe ori în socialism avem parte de cultul personalității și de încercarea liderului suprem de a crea o dinastie (Ceaușescu și Kim Ir Sen, ultimul și reușind).
    Fără a nega calitățile marxismului, ca teorie, de care am vorbit – critica realistă a capitalismului este una dintre ele – nu pot să nu observ că finalitatea – societatea înaintată din comunism – în practică nu poate fi atinsă . Deci este corect să vorbim de eșecul marxismului ca aplicație practică.

    • „Realitatea a dovedit exact ce spuneam că statul socialist devine autosuficient, se anchilozează, transformarea de care vorbeam mai sus încetează, avem parte de minciună şi manipulare (nici pe departe atât de iscusită precum cea din capitalism) şi de un conducător (echivalentul monarhului absolut), care conduce secondat de nomenclatură (echivalentul marii nobilimi din monarhia absolutistă), conducătorul şi nomenclatura bucurându-se de privilegii care sunt străine omului obişnuit.”

      Nu vă înţeleg poziţia.
      Din anumite fraze reiese că deficienţele pe care le prezentaţi le consideraţi ca ţinând de însăşi esenţa statului socialist.
      Din alte fraze reiese că acceptaţi că şi capitalismul îşi are deficinţele lui.
      Cred că putem deduce nişte concluzii comune:
      – nu există sistem social perfect, pe care cineva ni-l poate face cadou, spre fericirea generală;
      – democraţia reală (nu pseudo-democraţia, nu plutocraţia), fundamentată pe principiul elaborării deciziilor la nivel macrosocial prin voinţa majorităţii şi prin luarea în considerare a punctului de vedere al minorităţii, ar trebui să fie calea de urmat;
      – omenirea este condamnată să experimenteze forme de organizare a societăţii, dar experimentele trebuie să fie acceptate, în cunoştinţă de cauză, măcar de majoritatea poporului;
      – nici aşa binele general nu este garantat, dar această cale asigură cele mai multe şanse pentru cât mai mulţi oameni.

  6. Domnule Valerius,

    Nu sunt nici de partea socialismului, dar nici de partea capitalismului. Oricum, din punct de vedere al prosperității sociale, deceniul 1965-1975 este de departe cea mai bună perioadă din istoria noastră, de departe mai bună decât oricare perioadă de după 1989.
    Sunt de acord cu toate cele patru concluzii ale dvs, cu două observații:
    – E greu de implementat o democrație reală, societatea, ca și omul, este imperfectă, dar este bine să tindem spre așa ceva. Cred că s-a reușit destul de mult în sensul acesta în țările nordice, unde există un amestec interesant de elemente socialiste (grija față de om, de exemplu) și capitalism.
    – E greu să faci poporul să înțeleagă că va participa la experimentarea unei forme de organizare a societății și să-l faci să aprobe acest experiment, dar, după cum am spus mai sus, e bine să tindem spre așa ceva. Trecând la un nivel inferior, la consultările publice pe diverse proiecte, pot să spun că am lucrat cu funcționari publici olandezi în acest domeniu, acolo consultările publice chiar se fac ca lumea. La noi acest concept, de consultare publică, indiferent că se face la nivel de județ, oraș sau comună, este inexistent. Cu referendumul avem de asemenea o problemă de transparență. Informația importantă la noi circulă greu, avem și o birocrație care are contribuția ei la acest lucru.

    Până la urmă, noi, locuitorii cetății, trebuie să ne facem datoria și să încercăm să o oferim cetății o viață cât mai bună, și demersul meu și al dvs. se încadrează aici.
    Cu sinceritate, nu aș mai vrea să se revină la socialism, m-au marcat negativ anumite lucruri, lipsa libertății de exprimare și faptul că nu puteam să călătorim, mă simțeam ca într-o mare închisoare.
    Ceea ce este acum, însă, este foarte prost. Nici măcar nu știu cum să-i spun, poate cel mai nimerit ar fi să-i spun capitalism sălbatic sau de grotă. Însă, ne puteam exprima liber – ceea ce înainte nu se putea și să călătorim sau să ne căutăm de muncă în altă parte, în altă țară.
    Dvs, d-le Valerius, dacă ați fi pus în situația de alege, ce ați alege, socialism, de tipul celui care a fost la noi sau o societate capitalistă mai bună?

  7. … Când am scris postarea de dinainte, d-le Valerius, mă gândeam la dl Florian Liviu, un marxist hardcore, din garda veche, marxist-leninistă și internaționalistă, dacă e să judecăm după spusele d-sale.
    Sunt două motive pentru care cineva ar dori revoluție și schimbarea regimului, dintr-unul capitalist într-unul marxist:
    1) Omul este frustrat pentru că sunt unii care au mult, în capitalism, și el nu face parte dintre ei. Vrea să-i de jos pe aceștia, care conduc de fapt societatea și să-i extermine, ca să le ia locul în eșalonul de conducere al societății, beneficiind din această poziție de privilegiile aferente acestuia.
    2) Acel cineva vede inechitățile sociale (la noi sunt cu duiumul, acum) și vrea, pe calea revoluției, să ofere o societate mai bună concetățenilor lui.
    Bineînțeles, putem vorbi și de o mixtură a celor două motive de bază, cele două ingrediente regăsindu-se în anumite proporții în mixtură.

    Am respect, firește, pentru cei care se încadrează la punctul doi, pentru că și eu doresc o societate mai bună, eu luptând însă în cadrul societății capitaliste (momentan! :)) și nu în vederea răsturnării ei.

    • „mă gândeam la dl Florian Liviu, un marxist hardcore, din garda veche, marxist-leninistă și internaționalistă, dacă e să judecăm după spusele d-sale”.

      Desigur, există anumite nuanţe care deosebesc concepţia mea de aceea a domnului Florian Liviu, dar nu iau în derâdere eforturile dumnealui, chiar consider justificată o anume vehemenţă manifestată în discursul său, în această epocă de confuzii în care nu se mai distinge dreapta de stânga. E nevoie urgentă de clarificări, iar acestea nu se pot obţine prin limbajul ipocrit al aşa-zişilor politicieni de stânga, contemporani cu noi.

  8. „dacă ați fi pus în situația de alege, ce ați alege, socialism, de tipul celui care a fost la noi sau o societate capitalistă mai bună?”

    Aş prefera o societate socialistă, dar vindecată de bolile pe care le-a avut socialismul, o societate în care principiile democraţiei să funcţioneze cu adevărat şi în care meritele, competenţele oamenilor să fie recunoscute, promovate.

  9. Nici la teza „uluitorul patriotism al lui Ceausescu” nu as subscrie chiar asa usor. Era foarte viclean, fundamental rautacios, si, sa nu uitam, odata a impuscat tarani cu mina lui. Era un Stalin in felul lui (minus psihopatia). In 1966 el a vazut ca pt. a se face iubit trebuie sa mearga pe pedala derusificarii (demarata de Dej). Numai ca a exagerat, si a trecut dincolo, in patologic. Juca dublu, cu acordul Vestului, nu era de capul lui. Apoi era bagat si in politicile din Orientul Mijlociu – Israel. Si in traficul de arme. Ne-ar trebui o carte onesta despre Ceausescu si cine l-a dirijat.

  10. Căline,
    Ceaușescu a vândut arme, asta e clar, dar nu știu dacă a făcut și trafic cu arme. Oricum, în socialism nu era rău să mai faci rost de niște valută, pentru că tot țara avea de câștigat, banii nu ajungeau ca acum, în conturi personale.

    Eu nu cred că Ceaușescu a fost propriu-zis dirijat, cred mai degrabă că a fost manipulat, dar asta mai spre sfârșit. El a crezut cu adevărat în socialism, zic eu.

  11. … Am auzit de povestea cu țăranii, nu am văzut însă și dovezi în acest sens. Modul cum a sfârșit poate fi privit ca o ispășire.

    Cred însă în patriotismul lui Ceaușescu, deși se poate spune că acest patriotism era legat și de modul cum vedea el țara, ca pe moșia lui și a urmașilor lui (a încercat să creeze o dinastie, să-l lase ca urmaș pe fiul cel mic, Nicu).

  12. Spuneți dvs, d-le Valerius:

    „Aş prefera o societate socialistă, dar vindecată de bolile pe care le-a avut socialismul, o societate în care principiile democraţiei să funcţioneze cu adevărat şi în care meritele, competenţele oamenilor să fie recunoscute, promovate.”

    Paragraful de mai sus mi-a adus aminte, d-le Valerius, de o critică a marxismului pe care o să v-o prezint mai jos. În continuare spun că țelul meu nu este de a dovedi că eu am dreptate și interlocutorul meu nu (după cum am zis deja, nu consider vreun regim ca fiind cel mai bun), mai curând îmi închipui polemicile de aici ca pe niște discuții din agora, pe vremuri, discuții care pot limpezi anumite aspecte și care pot ajuta la a descoperi noi căi prin care libertatea și demnitatea, ca atribute prețioase ale existenței umane, să fie protejate și dezvoltate.

    În critica respectivă se vorbea de caracterul combativ-destructiv al teoriei marxiste. Ce vrea marxismul, de fapt? Să distrugă, prin revoluție, prin luptă, starea de fapt existentă și să o înlocuiască cu propria stare. Când se termină aceată luptă? Când toată planeta, când toate societățile sunt marxiste, când socialismul, ca stare tranzitorie spre comunism, va fi peste tot, chiar și în cele mai ascunse cotloane ale Globului Pământesc.

    Întreb eu atunci: sincer, poate exista democrație, pot exista alegeri libere, liberă exprimare, consultări pe picior de egalitate între părțile care au interese într-o anumită problemă, decizia (reală) a majorității, decizie luată fără a fi deturnată de presiuni exercitate de către factorii de putere, o rotație firească a cadrelor și nu impusă, un număr limitativ de mandate pentru aceeași persoană, pentru a ocupa o anumită funcție (Secretar General al Partidului, de exemplu), într-un sistem aflat încontinuu pe picior de luptă, care privește cu mânie proletară la statele capitaliste care oprimă marea masă, vrând ca inclusiv prin exportul de revoluție să bage aceste state în rândul statelor tovarășe?
    Eu unul nu cred că poate exista democrație adevărată într-un stat socialist, și că tendința naturală, datorită teoriei deficitare, este spre totalitarism.

    Social-democrații își trag rădăcinile din marxism, numai că ei au renunțat la lupta de clasă, la dărâmarea regimului capitalist prin revoluție, aplecându-se în schimb spre nevoile celor mulți, printr-o redistribuire accentuată de la cei avuți, acceptând integrarea în societatea existentă (în țările nordice social-democrația a avut mari realizări, după cum știm cu toții)
    Însă, când se renunță la lupta de clasă nu mai există marxism.

    Dvs., d-le Valerius, ați putea renunța la ideea de luptă de clasă și să acționați în postura nu de marxist, ci de social-democrat?

    Dl Florian Liviu, care sper să facă parte din categoria secundă, menționată aseară, a celor care vor dezinteresat binele majorității și despre a cărui vehemență se poate spune că este de admirat, spunea bine că acestă Chină tranformată după teoriile lui Deng Xiaoping, cu economia ei de piață socialistă, nu mai are de-a face cu marxismul, transformându-și proletariatul prin politica sa economică în slugi ale capitalului străin.

  13. @Bogdan

    Nu înţeleg care sunt textele ce exprimă ideile dv. şi care sunt textele ce exprimă acea „critică a marxismului” pe care vreţi să o prezentaţi.
    Încerc, totuşi. să vă răspund.
    „Întreb eu atunci: sincer, poate exista democraţie, pot exista alegeri libere, liberă exprimare, consultări pe picior de egalitate între părțile care au interese într-o anumită problemă, decizia (reală) a majorităţii, decizie luată fără a fi deturnată de presiuni exercitate de către factorii de putere, o rotaţie firească a cadrelor şi nu impusă, un număr limitativ de mandate pentru aceeaşi persoană, pentru a ocupa o anumită funcţie (Secretar General al Partidului, de exemplu), într-un sistem aflat încontinuu pe picior de luptă, care priveşte cu mânie proletară la statele capitaliste care oprimă marea masă, vrând ca inclusiv prin exportul de revoluţie să bage aceste state în rândul statelor tovarăşe?”

    Vă răspund printr-o întrebare:
    „poate exista democraţie, pot exista alegeri libere, liberă exprimare, consultări pe picior de egalitate între părţile care au interese într-o anumită problemă, decizia (reală) a majorităţii, decizie luată fără a fi deturnată de presiuni exercitate de către factorii de putere, o rotaţie firească a cadrelor şi nu impusă, un număr limitativ de mandate pentru aceeaşi persoană, pentru a ocupa o anumită funcţie (Preşedinte al Statului X, de exemplu), într-un sistem aflat încontinuu pe picior de luptă, care priveşte cu mânie burgheză la statele socialiste care oprimă minoritatea capitalistă, vrând ca inclusiv prin exportul de contrarevoluţie să bage aceste state în rândul statelor capitaliste?”
    Dacă da (dacă poate exista o astfel de democraţie, democraţia burgheză), atunci democraţia poate exista şi de cealaltă parte a baricadei. Nu văd nicio imposibilitate logic-teoretică.

    „Eu unul nu cred că poate exista democraţie adevărată într-un stat socialist, şi că tendinţa naturală, datorită teoriei deficitare, este spre totalitarism.”

    Când e vorba de credinţă, se poate susţine orice, chiar şi o absurditate. Tertulianus scria: „Credo quia absurdum” (Cred, întrucât este absurd). Grav este când pe fundamentul credinţei vrei să construieşti teorii cu ifose ştiinţifice.

    „Însă, când se renunţă la lupta de clasă nu mai există marxism.”
    Adevăr grăit-aţi.

    „Dvs., d-le Valerius, aţi putea renunţa la ideea de luptă de clasă şi să acţionaţi în postura nu de marxist, ci de social-democrat?”

    Dv., d-le Bogdan, aţi putea, atunci când sunteţi lovit cu ură într-un obraz, să întoarceţi şi celălat obraz, adresând, în acelaşi timp, agresorului dv. un discurs despre bunele maniere ?

    Politica social-democrată este justificată, într-o măsură, într-o societate în care capitaliştii acceptă să negocieze, să admită criterii de dreptate socială, cum se întâmplă, se pare, în ţări nordice.
    Într-o societate precum cea din România de azi, în care există un capitalism sălbatic, a ţine discursuri despre bunele maniere şi a cerşi nişte firimituri de la sistemul care-i reprezintă pe alde Dinu Pat(u)riciu, S.O.V., Ion Tîr(cî)iac înseamnă a întoarce şi obrazul celălalt, înseamnă lipsă de demnitate, înseamnă, deja, prostie.

  14. „Într-o societate precum cea din România de azi, în care există un capitalism sălbatic, a ţine discursuri despre bunele maniere şi a cerşi nişte firimituri de la sistemul care-i reprezintă pe alde Dinu Pat(u)riciu, S.O.V., Ion Țîr(cî)iac înseamnă a întoarce şi obrazul celălalt, înseamnă lipsă de demnitate, înseamnă, deja, prostie.”

    La noi, într-adevăr, situația este foarte gravă. Sincer, e greu de spus cum vom evolua noi, ca țară și ca popor, că nu prea se vede, ca să parafrazez o spusă celebră a lui Ciorbea, Luminița de la capătul tunelului. Când am spus că ar fi bine să mai vină comuniștii o dată pentru capitaliștii noștri de azi, am vorbit serios.

    Eu mi-am găsit în comun cu dvs. dorința ca marea masă să aibă parte de condiții decente de viață și, de educație. Eu, spre deosebire de dvs., care credeți în marxism, nu prefer niciun sistem din cele care au fost și care sunt, la toate le văd atât calități cât și defecte și nu pot să zic despre unul: „Iată-l pe cel bun!”. Poate viitorul va fi al unui sistem hibrid.

    Că tot am vorbit de credințe, dvs., ca marxist, ce credeți, mai există posibilitatea revoluției, prin care noi și alte state să revenim la socialism? Dacă da, în ce condiții s-ar putea realiza asta? De exemplu, ar mai fi nevoie de un „generator”, de o primă țară (puternică) precum Rusia pe vremuri?

    Cum vi s-a părut rolul Rusiei, pe vremuri, când Uniunea Sovietică se voia capul, iar noi trebuia să fim sluga? Ce părere aveți de raptul cu Basarabia, din 1940? Sunteți pentru un comunism naționalist, de tipul celui al lui Dej sau Ceaușescu?

  15. „Când am spus că ar fi bine să mai vină comuniștii o dată pentru capitaliștii noștri de azi, am vorbit serios.”

    Restaurând capitalismul, profitorii acestuia au avut grijă să ucidă adevărata opoziţie: mişcarea comunistă. Celelalte orientări, tolerate, sunt variaţiuni pe aceeaşi temă, toate cântă Oda Capitalismului.

    „dvs., ca marxist, ce credeți, mai există posibilitatea revoluției, prin care noi și alte state să revenim la socialism?”

    Dacă m-aţi fi întrebat, înainte de ’89, dacă e posibilă restaurarea capitalismului, mi-aş fi exprimat îndoiala.

    Cine ar fi crezut că „mămăliga poate exploda”, că „plopul poate face mere” ?

    Revoluţie este mai greu de realizat. Cel puţin în viitorul apropiat. Răscoalele, precum aceea din dec. 1989, sunt mai probabile. Depinde de lăcomia opresorilor cât de curând vor fi răscoale. Vă răspund cu vorbele lui Coşbuc (citate cu „aproximaţie”): „Când nu vom mai putea răbda,/Când foamea ne va răscula,/Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa/Nici în mormânt”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s